ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 496/2008

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin cererea înregistrată, la data de 13 octombrie 2005, reclamanta SC T. SA solicitat instanței ca, prin sentința ce se va pronunța să se dispună ca pârâta SC A.H. SA, în calitate de proprietar a acțiunilor deținute la SC A.P.G. SA, să-i vândă pachetul de 773 acțiuni (50 % din acțiunile deținute), reprezentând 26,203 % din capitalul social al societății, precum și obligarea pârâtului G.C., în calitate de garant al SC A.H. SA să determine societatea pârâtă să încheie contractul de vânzare – cumpărare a pachetului de 773 acțiuni, sub sancțiunea acordării de daune cominatorii de 10.000 Euro pentru fiecare zi de întârziere, de la momentul pe care îl va stabili instanța, precum și obligația părților la plata cheltuielilor de judecată.

La termenul din 2 decembrie 2005, reclamanta și-a precizat cererea în sensul că petitul acțiunii constă în obligarea pârâtei SC A.H. SA, în calitate de proprietară a acțiunilor deținute la SC A.P.G. SA, să vândă către reclamantă pachetul de 773 acțiuni (50 % din acțiunile deținute), reprezentând 26,203 % din capitalul social al SC A.P.G. SA precum și obligarea pârâtului G.C., în calitate de garant al SC A.H. SA, să determine societatea pârâtă să încheie cu reclamanta contractul de vânzare – cumpărare a pachetului de 773 acțiuni, reprezentând 26,203 % din capitalul social al SC A.P.G. SA, contra unui preț, reprezentând jumătate din prețul la care au fost dobândite acțiunile și jumătate din toate cheltuielile aferente achiziției, sub sancțiunea acordării de daune cominatorii de 10.000 Euro pentru fiecare zi de întârziere, de la momentul pe care îl va stabili instanța.

Prin sentința nr. 5786 din 28 iunie 2006 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a comercială, acțiunea reclamantei așa cum, a fost precizată a fost respinsă ca neîntemeiată. Pentru a se pronunța astfel, instanța fondului a reținut că, la data de 20 decembrie 2004, între SC A.H. SA, SC A.I. SA și SC T. SA a fost încheiat contractul nr. 4541 din 20 decembrie 2004 având ca obiect asocierea părților (ca parteneri) în vederea participării la negocierea organizată de Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului – D.G.S.A.A. deținute de această instituție la SC A.P. SA București.

Că, la aceeași dată s-a încheiat actul adițional nr. 1 la contract prin care s-a completat obiectul și scopul contractului de asociere în sensul că obligațiile contractuale constau în conlucrarea și cooperarea părților ca parteneri, în vederea achiziționării de către asociați sau de către persoane juridice deținute sau controlate de aceștia, în cote legale, a tuturor acțiunilor SC A.P. SA București și SC A.P.G. SA (A.P.G.H.). Acest act adițional a fost semnat și de pârâtul G.C., în calitate de garant al asociatului SC A.I. SA, precum și de O.I.T. și H.I.C., în calitate de garanți ai reclamantei, iar părțile au stabilit ca etapă achiziționarea în întregime de către asociați a acțiunilor emise de A.P.G.H.

și deținute de acționarii francezi, convenind ca principiile ce vor sta la baza convenției să fie: reciprocitatea, egalitatea, unanimitatea acordului de voință al asociaților, transparența și confidențialitatea. S-a mai reținut că părțile au convenit partajarea în cote egale de 50 % a rezultatului final în sensul că achiziționarea/transmiterea, participarea la majorarea capitalului social să fie supuse regulii partajării egale între cele două părți a rezultatului achiziției și că orice acțiune deținută sau care va fi deținută la societățile A.T.P.A. și/sau A.P.G.H. achiziționată de către asociere și/sau parte semnatară a contractului și/sau o persoană fizică ori judiciară afiliată/controlată direct sau indirect de părțile semnatare ale contractului de asociere să fie, în final, supusă desocotirii dintre asociați astfel încât, participarea în cota de 50 % a rezultatului final al obiectului și scopului contractului să fie respectată.

Executarea fiecăreia dintre aceste etape urma să se facă în baza unui act adițional care să cuprindă drepturile și obligațiile părților în raport de situația concretă cu respectarea principiilor arătate. Părțile au încheiat actul adițional nr. 2 din 20 aprilie 2005 prin care au stabilit ca actul de vânzare – cumpărare a pachetului de acțiuni de 52,54 % din capitalul social și drepturile de vot ale SC A.P.G. SA București să fie semnat de SC A.H. SA care urma să cumpere 1448 acțiuni SC T. SA și SC A.H. SRL pentru câte o acțiune. La data de 29 aprilie 2005 s-a încheiat contractul de vânzare – cumpărare de acțiuni între SC A.H. SA, SC A.H. SRL, în calitate de cumpărătoare pe de o parte și A.N.J.O.U.S.

SRL, A.I. SA și SC M. SA, în calitate de vânzătoare, pe de altă parte. Instanța de fond a mai reținut că pentru a se putea încheia acest contract de vânzare – cumpărare a fost nevoie ca B.E.R.D. să emită garanții asupra unora dintre acele acțiuni alocate de către vânzători băncii, pentru a asigura sumele datorate sub contractul de împrumut și să exonereze vânzătorii de anumite obligații astfel că, societățile cumpărătoare au încheiat cu B.E.R.D. contract de garanție reală mobiliară asupra acțiunilor A.P.G. prin care s-au angajat să nu vândă, transfere sau să dispună de nici una din acțiunile garanției. Părțile au încheiat și al treilea act adițional la contract prin care SC A.H. SA s-a obligat ca, cel mai târziu în 60 de zile de la data la care s-a înregistrat în registrul comerțului hotărârea A.G.E.A.

a SC A.P.G. SA prin care se consfințește calitatea de acționar a SC A.H. SA, să vândă sub termen și condiții pachetul de 723 acțiuni emise de A.P.G. către SC T. SA. S-a reținut că acest act adițional a fost semnat de administratorul SC A.H. SA și SC A.I. SA, de garanții O.I.T., D.G. și H.I.C, acționari ai SC T. SA, fără a cuprinde însă, și semnătura administratorului reclamantei. În baza acestei situații de fapt, tribunalul a considerat că acțiunea promovată de reclamantă, așa cum a fost precizată, este neîntemeiată pentru următoarele considerente: - SC A.H. și reclamanta au dobândit calitatea de acționari ai SC A.P.G. SRL, calitate în care le incumbă obligația de a respecta prevederile actului constitutiv, chiar dacă nu au participat la formarea societății, situație în care trebuie respectat dreptul de preempțiune al celorlalți acționari în momentul în care unul dintre asociați intenționează să transfere toate sau o parte din acțiunile deținute.

Or, în speță nu s-a făcut dovada parcurgerii procedurii statutare reglementată de art. 9.B.2 - 9.B.8, astfel încât pârâta nu poate fi obligată să vândă pachetul de acțiuni fără ca prin aceasta să nu se încalce dreptul de preemțiune al celorlalți acționari. - Acțiunile dobândite de SC A.H. SA prin contractul de vânzare – cumpărare au făcu obiectul unui contract de garanție reală mobiliară, în virtutea căruia pârâta și-a asumat obligația de a nu vinde astfel că, nu se poate reține culpa societății pârâte cu privire la respectarea obligațiilor asumate. - Lipsa unui acord de voință asupra clauzelor contractuale, în cuprinsul proiectului de contract, face imposibilă suplinirea consimțământului pârâtei pentru că s-ar aduce atingere principiului libertății.

- Între părți nu a avut loc operațiunea de desocotire între asociați la care face referire art. 2.9 din actul adițional nr. 1, măsură necesară în determinarea prețului ca element esențial conform art. 1294 și 1361 C. civ. - Semnarea actelor adiționale de către pârâtul G.C. în calitate de garant nu a născut în sarcina sa vreo obligație referitoare la executarea obligațiilor asumate de societatea pârâtă, acesta având calitatea de acționar al SC A.H. SA or, organul deliberativ și de decizie al societății este adunarea generală a acționarilor. Apelul formulat de reclamanta SC T. SA împotriva sentinței a fost admis ca fondat prin decizia nr. 188 din 3 aprilie 2007 dată de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, care a schimbat în parte sentința atacată, în sensul că a admis în parte acțiunea precizată a reclamantei și a obligat pârâta la vânzarea unui număr de 723 acțiuni din totalul de 1548 acțiuni deținute la SC A.P.G.

SA, a prețul de achiziție (prețul plătit plus cheltuielile aferente achiziției) prevăzut în contractul de vânzare – cumpărare acțiuni încheiat în Paris la data de 29 aprilie 2005. În caz de refuz, pârâta a fost obligată să plătească reclamantei despăgubiri de întârziere de 0,1 % din valoarea de achiziție a celor 723 acțiuni, pentru fiecare zi de întârziere, începând cu data pronunțării hotărârii fără ca suma totală a daunelor interese moratorii să poată depăși 50 % din valoarea de achiziție a celor 723 de acțiuni. Prin aceeași decizie a fost menținută soluția de respingere a capătului de cerere privitor la intimatul pârât G.C., iar pârâta a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată de 5,3 lei.

În considerentele deciziei, analizându-se criticile apelantei, s-au reținut următoarele: - Obiectul judecății asupra căruia s-a pronunțat instanța de fond a constat în obligarea pârâților la încheierea contractului de vânzare – cumpărare de acțiuni, deținute de pârâtă la SC A.P.G. SA, respectiv în executarea obligațiilor asumate de pârâtă privitor la transmiterea acțiunilor, iar cauza juridică a acțiunii a stat în contractul părților. - În raport cu obiectul judecății, a rezultat cu certitudine că pârâta și-a asumat obligațiile de a transmite („a da”) un număr de 723 acțiuni din cele 1548 deținute la SC A.P.G. SA la prețul de achiziție plus cheltuieli aferente achiziției, așa cum rezultă din contractul de vânzare – cumpărare acțiuni încheiat în Paris la 29 aprilie 2005, în termen de 60 zile de la înregistrarea în Registrul Comerțului a dreptului de proprietate asupra acțiunilor.

Toate elementele esențiale pentru valabilitatea convenției de vânzare – cumpărare a acțiunilor prevăzute de art. 1294 și urm. cu referire la art. 948 C. civ., au fost convenite de părți în sensul că obiectul vânzării îl constituie cele 723 acțiuni deținute de pârâtă la A.P.G., iar prețul vânzării este cel stabilit prin art. 2 din Actul adițional nr. 2 din 20 aprilie 2005, clauză la care se face trimitere prin art. 1 din Actul Adițional nr. 3 din 7 iunie 2005, acte ce fac parte integrantă din contractul principal de asociere, acte a căror valabilitate nu a fost contestată de pârâtă.

- Din verificarea conținutului obligațiilor asumate de părți și a împrejurărilor invocate ca impedimente legale și obiective pentru executarea contractului s-a constatat că refuzul pârâtei de a-și executa obligațiile asumate este total nejustificat, neputându-se reține intervenită forța majoră prevăzută în art. 12 din contractul principal ca impediment legal pentru executarea obligațiilor. - Părțile au cunoscut chiar de la încheierea contractului principal conținutul actului constitutiv al A.P.G., iar prevederile ce vizează respectarea dreptului la preemțiune nu sunt aplicabile atunci când acțiunile sunt vândute între acționari, ci doar când s-ar dori înstrăinarea lor către terțe persoane din afara societății.

- Existența unei garanții reale mobiliare în favoarea B.E.R.D. nu constituie un impediment legal pentru executarea obligației întrucât, potrivit art. 21 din Legea nr. 99/1999 și a principiilor de drept, apelanta reclamantă urmează să preia acțiunile cu această sarcină. - Existența obligației alternative și a dreptului de a alege executarea uneia dintre ele de către pârâtă (art. 1 din actul adițional nr. 3/2005) este numai în aparență alternativă pentru că, în realitate, neexecutarea în termenul de 60 zile a vânzării celor 1447 acțiuni deținute la A.P.G. către SC A.H. SRL devine executorie obligația prevăzută la lit. b) de la același articol, respectiv de a vinde 723 acțiuni deținute de pârâtă la A.P.G., către reclamanta SC T. SA.

- Susținerea pârâtei întemeiată pe art. 4 din actul adițional nr. 3/2005 a modificat art. 2.11 din actul adițional nr. 1/2004 în sensul că ar exista și posibilitatea de a nu fi executată în natură obligația asumată, nu a fost primită considerându-se că ar contraveni voinței părților și dispozițiilor legale ce reglementează daunele interese compensatorii și moratorii. - S-a considerat că petitul accesoriu privind acordarea de daune, moratorii este admisibil în parte, în raport de art. 2 din actul adițional nr. 2/2004 mai ales că instanța a considerat neeexecutarea culpabilă a obligației de către pârâtă. - Instanța de fond a reținut corect că pârâtul G.C. nu poate fi obligat să determine vânzarea de către pârâtă a acțiunilor pentru că actul adițional nr. 3/2005 nu a fost semnat de acesta, iar pe de altă parte, fidejusiunea nu este expresă și precis determinată așa cum prevede art. 1656 C. civ.

Împotriva acestei decizii au formulat recurs pârâta SC A.H. SA București și reclamanta SC T. SA, considerând-o nelegală. II. Recurenta – pârâtă SC A.H. SA a invocat motivele de recurs reglementate de art. 304 pct. 5, 6, 7, 9, 9 C. proc. civ., în dezvoltarea cărora arată următoarele: - Instanța de apel a lăsat necercetate criticile ce au făcut obiectul apelului și nu a stabilit, în conformitate cu dispozițiile art. 296 alin (1) C. proc.

civ., greșelile săvârșite în stabilirea situației de fapt și aplicarea legii, soluția fiind întemeiată pe argumente neinvocate în apel ori pe cercetarea altei acțiuni, cu alte capete de cerere decât cele deduse judecății, în situația în care pârâta a fost obligată să vândă 723 acțiuni „la prețul de achiziție (prețul stabilit plus cheltuielile aferente achiziției), prevăzute în contractul de vânzare – cumpărare acțiuni încheiat în Paris la data de 29 aprilie 2005”, încălcându-se grav principiul disponibilității și principiul contradictorialității (art. 304 pct. 5 C. proc. civ.). Recurenta consideră că, și în cazul cererii accesorii s-a soluționat de fapt, o altă cerere decât cea cu care a fost sesizată instanța care, a acordat reclamantei daune moratorii deși a fost învestită cu soluționarea unei cereri prin care s-au solicitat daune cominatorii de 10.000 Euro/zi de întârziere.

- Instanța apelului a acordat ceea ce nu s-a cerut, nepronunțându-se în limitele impuse de art. 129 C. proc. civ., acordând daune moratorii deși s-au solicitat daune cominatorii, neluând în considerare că între cele două categorii de despăgubiri există deosebiri esențiale (art. 304 pct. 6 C. proc. civ.). - Decizia atacată nu răspunde criticilor formulate în apel, neputându-se identifica motivarea pentru care argumentele de fapt și de drept invocate de prima instanță au fost înlăturate, motivarea bazându-se în exclusivitate pe clauzele cuprinse în Actul adițional nr. 3 din 7 iunie 2005 (art. 304 pct. 7 C. proc. civ.). De asemenea, recurenta consideră că motivarea deciziei pronunțate în apel este contradictorie cu privire la identificarea obiectului judecății, cuprinzând dezlegări generice străine de natura pricinii ceea ce echivalează cu nemotivarea.

- Instanța de apel a reținut cauza juridică a acțiunii ca fiind contractul părților, iar în dezlegarea pricinii a avut în vedere prevederi disparate din convențiile succesiv încheiate (art. 304 pct. 8 C. proc. civ.).

- Consideră că, contractul principal autentificat sub nr. 4541 din 20 decembrie 2004 nu conține prevederi aplicabile cererii de chemare în judecată, iar interpretarea corectă a acestuia presupunea observarea unor împrejurări esențiale pentru soluționarea cauzei și anume: prin contract părțile au convenit asocierea, în vederea participării la negocierea organizată de Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului pentru achiziționarea acțiunilor deținute de această instituție la A.P.G.; părțile nu au convenit prin contract vânzarea – cumpărarea acțiunilor, în cazul în care acestea ar fi fost achiziționate; clauza cuprinsă în art. 4 din contract se referă la suportarea cheltuielilor de 50 % de către părți din toate cheltuielile de legate de procesul de privatizare.

Consideră că art. 977 – art. 985 C. civ., instituie reguli legale de interpretare a convenției pentru stabilirea corectă a situațiilor de fapt, iar dezlegările date în apel cu privire la conținutul, scopul contractul, obligațiile și răspunderea părților contravin intenției comune a părților. De asemenea, se susține că instanța apelului a invocat peste voința părților, dispozițiile art. 969 – art. 970 C. proc. civ., interpretând dispozițiile contractuale alese discreționar, luând în considerare urmări pe care părțile nu le-au prevăzut la încheierea contractului și ignorând total faptul că părțile au consimțit cu privire la partajarea rezultatului final al asocierii, în urma desocotirii și parcurgerii etapelor prevăzute prin actele adiționale.

Recurenta mai susține și faptul că instanța de apel a ignorat că, părțile au convenit asupra unei răspunderi exclusiv patrimoniale în caz de neexecutare, că a fost interpretată greșit relevanța procesuală a contractului de garanție mobiliară și că nu s-a avut în vedere faptul că finalitatea cumpărării acțiunilor a fost asigurată în întregime de către SC A.H. SA. - Decizia a fost dată cu interpretarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 969 și 970 alin. (2), art. 1073, 1077 C. civ., art. 1020 – art. 1021 C. civ. (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.).

Se consideră că instanța de apel nu a identificat o obligație de vânzare configurată prin elemente precise, neechivoce or, în cazul răspunderii contractuale, obligația încălcată este totdeauna o obligație concretă, stabilită de părți printr-un contract preexistent în timp ce în realitate, între părți a intervenit un acord de principiu care nu naște obligații juridice pentru încheierea unui anumit contract care să poată fi impus de o parte celeilalte prin forța de constrângere a statului. Contractul nu cuprinde clauze din care să se fi născut obligația pârâtei de a vinde exclusiv către reclamantă la un preț determinat sau determinabil, iar în lipsa consimțământului expres și neechivoc de a încheia contractul, nu există temei al cererii de constrângere judiciară indirectă, neputându-se suplini consimțământul la vânzare nici direct și nici indirect.

Consideră că o societatea își poate exprima consimțământul valabil pentru acte de dispoziție de o asemenea valoare numai sub forma unei A.G.E.A. sau prin decizii ale consiliului de administrație. De asemenea, recurenta invocă prevederile art. 1 C. com., raportat la art. 1020 C. civ., conform cu care, o parte nu poate pretinde executarea obligațiilor de către cealaltă parte sau daune, interese, dacă nu și-a executat sau nu își execută obligațiile proprii motiv pentru care, opune excepția neexecutării convenției înainte de orice desocotire și partajare conform scopului convenției, culpa aparținând reclamantei. Mai mult, reclamanta nu și-a îndeplinit obligațiile asumate prin art. 3 din actul adiționa nr. 3 din 7 iunie 2005 și nici calendarul de negocieri care nu se reducea la încheierea contractului de vânzare – cumpărare acțiuni, pârâta considerând că este îndreptățită să opună excepția de neexecutare a oricărei obligații legate de transmiterea acțiunilor.

În fine, se susține și interpretarea și aplicarea greșită a dispozițiilor legale ce reglementează materia daunelor interese și materia efectelor condiției suspensive ca modalitate a actului civil. II. Recurenta SC T. SA a solicitat ca, în limitele și pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte să se pronunțe cu privire la nelegala respingere a capătului de cerere privitor la obligațiile pârâtului G.C., în calitate de garant al SC A.H. SA, să o determine pe pârâta SC A.H. SA să încheie cu reclamanta contractul de vânzare – cumpărare a pachetului de 773 acțiuni, reprezentând 26,30 % din capitalul social al SC A.P.G. SA, contra unui preț de 9.471.136,47 Euro, precum și privitor la pronunțarea deciziei recurate ultra petita, cu încălcarea principiului disponibilității, în cea ce privește capătul accesoriu referitor la obligarea intimaților pârâți la plata de daune cominatorii, în caz de neexecutare a obligațiilor principale.

În dezvoltarea motivului de recurs se aduc următoarele critici: - Contractul de asociere prevede expres care este obligația asumată de garant, aceea de a garanta executarea obligațiilor asumate de către persoanele care le controlează, iar pârâtul nu numai că nu și-a îndeplinit această obligație dar a acționat în detrimentul acestora și a împiedicat societatea pârâtă să-și respecte propriile obligații. - Pârâtul are calitatea de acționar și de persoană care controlează societatea pârâtă, fiind evident că are posibilitatea de a determina încheierea contractului de vânzare – cumpărare acțiuni. - Instanța a acordat mai mult decât s-a cerut sau ceea ce nu s-a cerut, acordând daune interese moratorii, în condițiile în care s-a solicitat acordarea de daune cominatorii.

Acest motiv de recurs este dezvoltat atât prin prisma prevederilor art. 304 pct. 6 C. proc. civ., cât și a prevederilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., ca aplicare greșită a dispozițiilor legale în materie. Se consideră că între cele două instituții juridice există diferențe esențiale atât în privința conținutului juridic cât și a regimului juridic aplicabil, iar acordarea de daune interese moratorii într-un cuantum și pentru un alt scop decât cel care s-a solicitat atrage incidența dispozițiilor art. 304 pct. 6 C. proc. civ. Recurenta susține că s-a făcut aplicarea greșită a prevederilor ce reglementau daunele cominatorii, nefiind soluționat petitul prin care s-a solicitat acordarea acestora, ci cu totul altceva.

Prin completarea la motivele de recurs depusă la data de 4 iulie 2007 care cuprinde și recursul formulat împotriva deciziei nr. 307 din 12 iunie 2007 prin care s-a soluționat cererea reclamantei de îndreptare a erorii materiale strecurată în decizia nr. 188 din 3 aprilie 2002 se invocă prevederile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. În argumentarea motivelor de recurs se arată următoarele: - În condițiile în care voința părților a fost ca membrii asociați să dobândească în cote egale cele 1548 de acțiuni, reprezentând 52,4 % din capitalul social al SC A.P.G. SA, soluția de respingere a cererii de îndreptare a erorii materiale strecurate în cuprinsul dispozitivului deciziei nr. 188/2007 este nelegală, aducând atingere principiului „pacta sunt servanda”.

- Scopul prevăzut de art. 281 C. proc. civ., este acela de a permite instanței să interpreteze hotărârea judecătorească în ceea ce privește înțelesul, întinderea sau aplicare dispozitivului acesteia, fiind o măsură ce se impunea a fi adoptată pentru buna administrare a justiției astfel că, în mod nelegal s-a respins cererea de lămurire a dispozițiilor deciziei comerciale nr. 188/2007. Recurenta consideră că se impunea admiterea acestei cereri cât timp, potrivit contractului de asociere, prețul era unul determinabil, iar din înscrisurile depuse la dosar rezulta cert faptul că pârâta a dobândit pachetul de 1548 de acțiuni din capitalul social al A.P.G. contra sumei de 18.942.270,94 Euro. La data de 26 noiembrie 2007, SC A.H.

SA și G.C. au formulat întâmpinare la recursurile declarate de reclamanta SC T. SA prin care a solicitat respingerea acestora, ca nefondate, argumentând pe larg considerentele pentru care solicită aceasta. De asemenea, la data de 28 noiembrie 2007, a depus întâmpinare și reclamanta SC T. SA, solicitând respingerea recursului promovat de pârâtă. Toate părțile au depus și concluzii scrise prin care și-au menținut criticile invocate prin cererile de recurs.

Analizând decizia atacată, Înalta Curte constată că recursurile sunt fondate în limitele și pentru motivele ce se vor arăta în continuare: Instanțele anterioare au statuat că la baza raporturilor juridice dintre părți se află contractul de asociere (așa cum a fost denumit de părți) autentificat sub nr. 4541 din 20 decembrie 2004 precum și actele adiționale la acest contract, respectiv nr. 1 din 20 decembrie 2004, nr. 2 din 20 decembrie 2005 și nr. 3 din 7 iunie 2005, astfel cum rezultă din considerentele hotărârilor pronunțate de acestea. Potrivit prevederilor contractului principal părțile contractului sunt SC A.H. SA, SC A.I. SA pe de o parte și SC T. SA, părți ce au hotărât să se asocieze în vederea participării la negocierea organizată de Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului pentru vânzarea pachetului de acțiuni deținut la SC A.P.

SA București, convenind la pct. 1 din contract că obiectul acestuia constă în asocierea (ca parteneri) în sensul arătat, pentru achiziționarea acțiunilor deținute de Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului la SC A.P. SA București. Părțile au mai convenit prin acest contract asupra conducerii și gestiunii asociației (pct. 3 din contract), modalitatea de semnare a contractului de vânzare-cumpărare cu Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului și cotele părți din pachetul de acțiuni scos la vânzare, precum și modul în care urmează să se împartă profitul net rezultat din activitățile desfășurate de asociere, stabilind ca hotărârile ce angajează patrimonial cele trei părți să fie confirmate prin hotărâri luate în Consiliul de Administrație de fiecare societate participantă.

De asemenea, la pct. 4 din Contract s-au prevăzut obligațiile părților precum și faptul că toate cheltuielile legate de procedura de privatizare (onorariile, taxele și alte costuri, inclusiv prețul acțiunilor) să fie suportate 50 % de către SC A.H. SA și SC A.I. SA și 50 % de SC T. SA. S-a mai convenit că actele adiționale la contract, semnate și ștampilate, constituie părți integrante din contract. Prin actul adițional nr. 1 încheiat la aceiași dată ca și contractul principal s-a completat obiectul și scopul contractului stabilindu-se și principiile acordului de asociere pe durata contractului.

Ulterior, părțile au încheiat încă două acte adiționale, respectiv nr. 2 din 20 aprilie 2005 și nr. 3 din 7 iunie 2005 părți integrante ale contractului principal nr. 4541 din 20 decembrie 2004. În ce privește calificarea contractului părților, având în vedere clauzele așa cum ele au fost convenite de părți atât în contractul principal cât și în actele adiționale ce fac parte integrantă din acesta, Înalta Curte constată că părțile s-au învoit asupra unui parteneriat căruia îi sunt aplicabil în cea mai mare parte regulile contractului de asociere așa cum acestea sunt reglementate prin prevederile art. 251 – art. 256 C. com., art. 1491 și următoarele C. civ., dar și reguli specifice contractului de vânzare - cumpărare.

Este vorba deci, de un contract nenumit, complex dat de obiectul și scopul său așa cum acestea au fost completate prin actele adiționale ce fac corp comun cu contractul, ele neputând fi interpretate separat, fiind supuse aceluiași regim juridic ca și contractul principal.

Ca element esențial al contractului, părțile au prevăzut la pct. 2 durata acestuia, respectiv faptul că efectele contractului se vor produce până la încetarea obligațiilor ce vor fi asumate prin contractul de privatizare, convenind totodată asupra încetării de plin drept, fără a mai fi necesară intervenția instanței, la încetarea obligațiilor asumate de asociați prin contractul de privatizare (pct. 8). Nici instanța de fond și nici instanța apelului nu s-au preocupat, deși era esențial în stabilirea exactă a raporturilor juridice dintre părți de a lămuri dacă, față de prevederile menționate anterior, care nu au fost nici modificate și nici completate prin actele adiționale, contractul mai este în ființă, dacă a operat sau nu încetarea de drept a acestuia.

Se impune a fi lămurită această situație mai ales că, așa cum au arătat părțile, privatizarea SC A.P. SA București nu a mai avut loc. Or, în condițiile în care actele adiționale încheiate ulterior fac parte integrantă din contract, reflectând voința comună a partenerilor, ele neputând fi privite ca acte juridice separate de contractul principal și nici interpretate independent de dispozițiile acestuia, producându-și efectele în limitele stabilite de părți la momentul încheierii lor, prin raportare la obiectul inițial al contractului, era imperios necesar a fi analizată și stabilită situația contractului principal, respectiv existența acestuia.

Chiar dacă părțile nu au invocat această situație, instanțele anterioare aveau obligația să analizeze convenția părților sub toate aspectele și mai întâi să stabilească cu privire la existența acesteia în raport de prevederile de la punctul 8 din aceasta și numai după aceea, dacă se impunea, să purceadă la cercetarea fondului cauzei. Față de considerentele expuse, Înalta Curte constată că nu poate realiza controlul judiciar prin prisma motivelor de recurs invocate de recurente cât timp, acestea vizează dezlegările date de instanțe asupra fondului cauzei, impunându-se admiterea recursurilor și casarea atât a deciziei cât și a sentinței instanței de fond cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare la prima instanță.

În rejudecare, instanța de fond va da eficiență prevederilor art. 137 C. proc. civ. și va supune discuției părților existența contractului în raport de prevederile de la pct. 8 cu privire la încetarea contractului. Cum clauza contractuală cuprinsă la pct. 8 și care vizează momentul la care contractul încetează de drept nu a fost modificată, iar părțile au declarat că procesul de privatizare al SC A.P.G. SA nu a mai avut loc se impune ca pe baza de probe să se stabilească dacă privatizarea acestei societăți s-a încheiat sau dacă mai este de actualitate, caz în care se va pune în discuția părților și excepția liceității cauzei contractului raportat la prevederile legale imperative, în materie de privatizare.

De asemenea, punându-se în discuție o clauză din contractul principal se va pune în discuția părților oportunitatea introducerii în cauză și a SC A.I. SA care figurează ca și contractant alături de celelalte părți, cu atât mai mult cu cât, dreptul și obligațiile sale au la bază aceeași cauză ca și cele ale părților din proces. În ce privește recursul promovat de recurenta - reclamantă împotriva deciziei nr. 307 din 12 iunie 2007 a Curții de Apel București ce face parte integrantă din decizia nr. 188 din 3 aprilie 2007 asupra căreia instanța de recurs a statuat asupra casării cu trimitere spre rejudecare se constată că nu se mai impune a fi analizat față de situația dată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursurile declarate de reclamanta SC T. SA Cluj Napoca și de pârâta SC A.H. SA București împotriva deciziei nr. 188 din 3 aprilie 2007 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială, casează decizia recurată și sentința nr. 5786 din 28 iunie 2006 a Tribunalului București, secția a VI-a comercială și trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul București. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 februarie 2008.