ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 639/2010

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 64 din 18 mai 2009 a Tribunalului Olt, s-a dispus schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de tentativă de omor calificat prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 alin. (1) - art. 175 lit. i) C. pen., în infracțiunea de tentativă de omor calificat prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 alin. (1) și (2) – art. 175 alin. (1) lit. i) și alin. (2) C. pen. față de inculpatul T.F. În baza art. 101 lit. c) coroborat cu art. 104 și art. 106 C. pen., s-a dispus internarea într-un centru de reeducare a inculpatului T.F. - fiul lui C. și T., pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor prevăzută de art. 20 alin. (1) raportat la art. 174 alin. (1) și (2) - art. 175 alin. (1) lit. i) și alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 99 și următoarele C. pen., în dauna părții vătămate V.M.

S-au pus în vedere inculpatului dispozițiile art. 108 alin. (2) C. pen., privind măsurii educative a internării, în cazul comiterii unei noi infracțiuni. În baza art. 490 C. proc. pen., s-a dispus punerea în executare de îndată a măsurii educative a internării într-un centru de reeducare. S-a luat act că partea vătămată V.M. nu s-a constituit parte civilă în cauză, iar partea civilă Spitalul de Urgență Slatina a renunțat la civile formulate anterior, în cursul judecății. În baza art. 118 alin. (1) lit. b) s-a dispus confiscarea de la inculpat a cuțitului - corp delict, având lama în lungime de 20 cm și mâner de culoare albastră în lungime de 9 cm, ridicat de organele de cercetare penală. Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că inculpatul este vecin cu partea vătămată V.M., care în după amiaza zilei de 25 decembrie 2007 se afla la domiciliul său situat în comuna Izvoarele împreună cu soția sa, V.M.

Pentru că era o zi de sărbătoare religioasă, partea vătămată împreună cu soția sa și cu sora victimei, P.T. au servit masa până în jurul orei 17, iar după circa o oră și jumătate au hotărât să se deplaseze împreună la domiciliul martorei P.T., situat în aceeași localitate. La plecare, din curte au ieșit V.M. și P.T., victima V.M. a rămas în urmă să încuie ușa casei. Pe drum, înainte ca cele două martore să ajungă la destinație, s-au întâlnit cu inculpatul, care avea în mână un cuțit, acesta încercând să le agreseze, aflându-se sub influența băuturilor alcoolice. La scurt timp, martorele au observat că victima V.M., câțiva pași în urma lor, fusese lovită cu cuțitul de către tânăr, prezentând leziuni la nivelul gâtului, situație în care au alertat Serviciului de Urgență, organele de poliție și ambulanța.

Datorită stării de ebrietate în care se afla, după ce agresase partea vătămată și încercase să lovească și martorele V.M. și T., inculpatul a fugit de la locul incidentului, cuțitul folosit fiind abandonat și ridicat de organele de cercetare penală, sosite la fata locului. În aceste condiții, victima a fost transportată la Spitalul de Urgență Slatina, unde s-a intervenit chirurgical, practicându-se hemostaza, toaleta și sutura plăgii. Ulterior, pe data de 3 ianuarie 2008 s-a practicat o puncție evacuatoare a colecției hematice, extrăgându-se în total cea. 10 ml. sânge închegat. Din certificatul medico-legal depus la dosar (fila 21 dosar urmărire penală) rezultă că victima a prezentat leziuni traumatice ce au putut fi produse în ziua de 25 decembrie 2007, prin lovire cu un corp tăietor-înțepător (posibil cuțit), necesitând 15-16 zile îngrijiri medicale de la data producerii leziunilor.

Pe parcursul urmăririi penale, dar și a cercetării judecătorești, inculpatul nu recunoscut săvârșirea faptei, susținând că nu a lovit victima cu cuțitul. Prima instanță, evaluând materialul probator administrat.

În cauză, a reținut că inculpatul era minor la data săvârșirii faptei, fiind în vârstă de 15 ani și 8 luni, iar la data judecării avea vârsta de 17 ani și o lună, astfel că, invocând și concluziile anchetei sociale, a raportului de expertiză medico-legală psihiatrică și referatul de evaluare întocmit de Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Olt, a concluzionat că în conformitate cu dispozițiile art. 100 alin. (1) și (2) C. pen., este suficientă luarea unei măsuri educative și nu se impune aplicarea unei pedepse pentru îndreptarea sa, dar având în vedere gradul de pericol social al faptei comise, această măsură va fi cea mai severă dintre măsurile educative prevăzute de art. 101 C. pen., respectiv măsura educativă a internării într-un centru de reeducare prevăzută de art. 104 C. pen.

și art. 101 lit. c) C. pen., în scopul reeducării minorului, i se va asigura astfel și posibilitatea de a dobândi învățătura necesară și o pregătire profesională, potrivită cu aptitudinile sale, având în vedere și faptul că măsură educativă ce ar mai putea fi luată - mustrarea - este neîndestulătoare conform art. 104 alin. (2) C. pen. Împotriva acestei sentințe au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt și inculpatul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt, primul motiv vizează nelegalitatea sentinței, constând în aceea că măsura dispusă față de inculpat, care vizează internarea într-un centru de reeducare care poate fi prelungită cu cel mult 2 ani, nu este în măsură să ducă la reeducarea acestuia într-un cadru organizat, supravegheat, cu consecința completării studiilor școlare și a dobândirii unei pregătiri profesionale.

Cel de al doilea motiv vizează netemeinicia sentinței, invocându-se gradul ridicat de pericol social al faptei comise, condițiile concrete în care a fost săvârșită infracțiunea, dar și conduita evidențiată de concluziile consemnate în ancheta socială și în referatul de evaluare al Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Olt, care atestă că minorul nu presta nici un fel de activitate, nu frecventa nici o formă de învățământ și consuma excesiv băuturi alcoolice. În apelul declarat de inculpat, se critică de asemenea sentința pe nelegalitate, susținându-se într-o primă teză că încadrarea juridică dată este nelegală, aceasta întrunind de fapt elementele constitutive ale infracțiunii de lovire prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen.

Într-o teză subsidiară se susține că inculpatul ar fi acționat în legitimă apărare, ripostând la un act de agresiune exercitat de victimă împotriva sa, astfel că sunt îndeplinite dispozițiile art. 44 C. pen. coroborat cu art. 10 lit. e) C. proc. pen. În sfârșit, s-a susținut că probele administrate în cauză nu fac dovada săvârșirii infracțiunii de către inculpat, solicitându-se de asemenea achitarea acestuia de orice penalitate, conform art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. Apelul declarat de parchet a fost constatat ca fiind fondat. În concret s-a apreciat că aplicarea unei pedepse principale a închisorii individualizată la 3 ani corespunde mai bine faptei concrete săvârșite și persoanei infractorului.

Totodată s-a aplicat și pedeapsa accesorie prevăzută de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., a cărei executare începe la împlinirea vârstei de 18 ani. S-a dedus din pedeapsa principală ceea ce fusese executat în virtutea măsurii educative incidente, ce fusese pusă în executare de îndată, respectiv din 2 iunie 2009 la data pronunțării, adică 12 noiembrie 2009. S-a exercitat calea de atac a recursului de către inculpat. În funcție de situația specială în care s-a aflat minorul, față de care a fost funcțională o măsură educativă pusă în executare de îndată, la nivelul Înaltei Curți s-a clarificat și starea sa de detenție, instanța de apel nedispunând emiterea unui mandat de arestare.

Inițial fusese constatată legalitatea și temeinicia unei măsuri preventive incidență față de acesta, dar la termenul de judecată din 22 ianuarie 2010, constatându-se nelegalitatea, nu fusese emis niciodată un mandat de arestare, s-a revocat o astfel de măsură, cu punerea sa în libertate la 22 ianuarie 2010. Motivul de recurs invocat de către inculpat vizează modul de soluționare a laturii penale specifice cauzei, respectiv aplicarea unei sancțiuni neprivative de libertate, modalitatea de executare a pedepsei principale de 3 ani să fie fără detenție efectivă. Înalta Curte reține următoarele: În conformitate cu dispozițiile art. 100 alin. (1) C. pen., față de minorul care răspunde penal se poate lua o măsură educativă ori i se poate aplica o pedeapsă.

La alegerea sancțiunii se ține seama de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de starea fizică, de dezvoltarea intelectuală și comportarea lui, de condițiile în care a fost crescut și în care a trăit și de alte elemente de natură să caracterizeze persoana minorului. Din ansamblul materialului probator administrat în cauză, se poate reține că măsura educativă dispusă de instanța de fond este netemeinică și nu poate conduce la reintegrarea socială și la dobândirea unei instrucții școlare față de inculpat. în schimb, aplicarea unei pedepse cu închisoarea este în măsură să își atingă scopul educativ și preventiv în cauză. Până la urmă minorul s-a dedat la comiterea unei fapte extrem de grave, de violență, îndreptată împotriva valorii supreme apărate de legea penală, și anume viața.

Este de remarcat faptul că la 21 februarie 2008, minorul a fost examinat, conform raportului de expertiză medico-legală psihiatrică (fila 33), după care s-a sustras urmăririi penale, părăsind țara, conform proceselor verbale de căutare la domiciliu (filele 41-45). Minorul a recunoscut că a lovit cu un cuțit pe un cetățean din Izvoarele, aflându-se sub influența băuturilor alcoolice în momentul agresiunii. De asemenea, în concluziile raportului se constată „tulburări de conduită tip rău socializat la o personalitate impulsivă, iritativ în structurare, având capacitatea psihică de a aprecia asupra faptei, cât și asupra consecinței social-negative a acesteia". Se precizează de asemenea că inculpatul avea discernământ la data săvârșirii faptei.

Raportat la conduita sa generală rezultată din ancheta și referatul de evaluare, constând în consumul exagerat de băuturi, abandonarea studiilor școlare, neîncadrarea într-o activitate productivă, coroborată cu actul de agresiune fizică cu totul nejustificat asupra victimei, constând în aplicarea unei lovituri cu cuțitul în zona gâtului, este de apreciat și la nivelul instanței de recurs că nu se impunea aplicarea măsurii educative a internării într-un centru de reeducare în condițiile art. 101 lit. c) C. pen., ci orientarea către o pedeapsă a închisorii. De la data săvârșirii agresiunii și până la data soluționării în fond a cauzei a trecut o perioadă îndelungată de timp, datorată exclusiv inculpatului care a părăsit țara tocmai pentru a se sustrage de la răspundere.

Individualizarea sancțiunii la 3 ani închisoare este de apreciat că s-a realizat sub auspiciile deplinului echilibru, doar o executare efectivă a acesteia fiind în măsură să îndrepte pe viitor pe inculpat. Așadar recursul declarat de inculpat urmează să fie respins ca neîntemeiat pe considerentele art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. Aplicarea unei lovituri de către inculpat cu un corp apt să provoace rezultatul letal, într-o zonă vitală, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă de omor, inculpatul acționând cu intenție directă, urmărind suprimarea vieții victimei prin natura obiectului vulnerant folosit, precum și a zonei vizate și astfel trebuie să conducă și la o atitudine fermă din partea organelor judiciare.

Certificatul medico-legal evidențiază leziunile constatate la data internării victimei, împrejurarea că s-a intervenit chirurgical la 25 decembrie în vederea practicării hemostazei și a suturii plăgii, iar pe 3 ianuarie 2008 s-a practicat o puncție în vederea evacuării sângelui coagulat. Din declarațiile constante ale părții vătămate, coroborate cu proba testimonială administrată cu martorii V.M., P.T. și T.E., rezultă în mod indubitabil că inculpatul a agresat victima fără nici un motiv, lovind-o cu cuțitul în zona gâtului, ulterior încercând să agreseze și martorele V.M. și P.T., fugind apoi de la locul faptei și abandonând cuțitul folosit la agresiune. Acesta a fost ridicat de organele de cercetare penală, recunoscut de tatăl inculpatului ca aparținând familiei acestuia.

În cauză nu s-a făcut nici o dovadă cu privire la starea de provocare a inculpatului, astfel că în nici un caz nu se poate susține că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 44 C. pen., inculpatul acționând deliberat, fără să fie provocat în nici un fel de victimă. În contextul arătat, inculpatul avea vârsta de numai 15 ani și 10 luni la data săvârșirii infracțiunii, reținerea în beneficiul acestuia de circumstanțe atenuante legale, conform art. 74 lit. a) C. pen. stabilindu-se o pedeapsă sub minimul special, sunt împrejurări suficiente în a caracteriza corectitudinea sancțiunii aplicată de către instanța de apel. Din pedeapsa principală ce urmează să fie executată, se va deduce perioada executată în condițiile existenței măsurii educative a internării în centrul de reeducare, ce a fost pusă în executare, respectiv de la 2 iunie 2009, la data liberării, în recurs, adică 22 ianuarie 2010. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc.

pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul T.M.F. împotriva Deciziei penale nr. 227 din 5 noiembrie 2009 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, perioada executată de la 2 iunie 2009 la 22 ianuarie 2010. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul M.J.L.C. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 19 februarie 2010.