ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3910/2010

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 238 din 9 octombrie 2009, Tribunalul Mureș a condamnat pe inculpatul A.C.A. la pedeapsa de 7 ani și 6 luni închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și lit. b) C. pen. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 20 raportat la art. 174, 175 lit. i) C. pen. În conformitate cu prevederile art. 71 C. pen., i-au fost interzise inculpatului pe durata executării pedepsei principale drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen. În baza art. 14, art. 346 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul către partea civilă S.J.J. la plata sumei de 1000 RON, cu titlu de daune morale și 2338,18 RON, cu dobânda legală calculată de la data de 18 ianuarie 2008 până la data plății efective, cu titlu de cheltuieli de spitalizare, către partea civilă S.C.J.U.

Au fost respinse, ca neîntemeiate, restul pretențiilor civile, formulate de părțile civile S.J.J. și S.J.S. Totodată, inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare, astfel cum rezultă din dispozitivul sentinței. În esență, s-au reținut următoarele: În noaptea de 5/6 iunie 2007, în comuna E., în urma unei bătăi izbucnite în discotecă, inculpatul a scos un briceag, pe care îl avea asupra lui, cu care a lovit-o pe partea vătămată S.J.J., în zona abdomenului, cauzându-i leziuni care i-au pus viața în primejdie.

Curtea de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, prin Decizia penală nr. 20/A din 18 martie 2010 a admis, cu majoritate de voturi, apelul declarat de inculpatul A.C.A., a desființat parțial sentința penală atacată și, rejudecând, a reținut dispozițiile art. 74 lit. a), c) raportat la art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen., reducând pedeapsa aplicată inculpatului de la 7 ani și 6 luni închisoare la 5 ani închisoare, menținând pedeapsa complementară de 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și lit. b) C. pen. Totodată, au fost înlăturate prevederile referitoare la obligarea inculpatului la plata sumei de 1000 RON cu titlu de daune morale în favoarea părții civile S.J.J., constatând că prejudiciul a fost recuperat.

Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței apelate. A fost formulată și o opinie separată, în sensul aplicării dispozițiilor art. 86 1 și urm. C. pen. Instanța de apel a reținut că, date fiind circumstanțele personale ale inculpatului (infractor primar, a colaborat cu organele judiciare, a achitat părții civile S.J.J. daunele stabilite de prima instanță, este încadrat în muncă), scopul pedepsei poate fi atins și prin aplicarea unui cuantum mai redus al pedepsei, prin reducerea acestuia sub minimul special al pedepsei, prin reținerea în favoarea inculpatului a dispozițiilor art. 74 lit. a), c) rap. la art. 76 lit. a) C. pen. Cu privire la modalitatea de executare, s-a apreciat că pentru reeducarea sa socială se impune executarea pedepsei în regim privativ de libertate, în contextul în care atingerea adusă unei valori sociale expres protejată de lege (viața persoanei) nu a avut un rezultat letal, datorită intervenției rapide și calificate a medicilor.

Prin recursul declarat, inculpatul a solicitat admiterea recursului declarat și casarea ambelor hotărâri atacate, în temeiul art. 385 9 pct. 17 și 14 C. proc. pen., respectiv schimbarea încadrării juridice în infracțiunea prevăzută de art. 182 C. pen. și reducerea pedepsei aplicate cu modalitatea de executare reținută de opinia separată, prin acordarea unei mai mari eficiente circumstanțelor atenuante, pentru motivele expuse în partea introductivă a hotărârii. Recursul inculpatului nu este fondat. Din examinarea lucrărilor dosarului, rezultă că instanța de apel a reținut corect fapta și vinovăția inculpatului, i-a dat o încadrare juridică corespunzătoare dispozițiilor legale și a individualizat în mod just pedeapsa aplicată.

În ce privește prima critică formulată de recurentul inculpat, prin apărătorul său, referitoare la schimbarea încadrării juridice a faptei în infracțiunea prevăzută de art. 182 C. pen., întrucât inculpatul nu a intenționat nici direct, nici indirect să suprime viața părții vătămate, ci a dorit să se apere pe el și frații săi de acțiunile violente, se constată că nu este fondată. Din analiza probelor și actelor dosarului, rezultă că în cauză sunt întrunite elementele constitutive ale tentativei la omor calificat, iar nu cele ale infracțiunii de vătămare corporală gravă, prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen., așa cum susține apărarea.

Distincția între cele două infracțiuni se apreciază în raport de datele exterioare ale faptei, împrejurările, mobilul, scopul, aspecte ce caracterizează latura subiectivă, iar, atunci când conduc neîndoielnic la concluzia că autorul a prevăzut și urmărit ori acceptat rezultatul letal, fapta întrunește elementele constitutive ale tentativei de omor. De regulă, această intenție, care poate fi directă sau indirectă, se desprinde și din natura obiectului folosit (apt de a produce moartea), zona vitală în care sunt aplicate loviturile sau intensitatea loviturilor aplicate.

În cauză, analizând toate aceste elemente, se constată că, în raport cu lovitura aplicată de inculpat, cu un obiect contondent cu lama ascuțită - un briceag, apt de a produce moartea, îndreptată direct spre o zonă vitală - stomacul victimei, intensitatea loviturii, care i-a cauzat părții vătămate leziuni grave, ce i-au pus în primejdie viața și nu au condus la deces datorită intervenției medicale de urgență, inculpatul, chiar dacă nu a urmărit rezultatul letal, a acceptat posibilitatea producerii acestuia. Așa fiind, încadrarea juridică dată faptei este corectă, neimpunându-se casarea hotărârii sub acest aspect. Nici criticile susținute, în parte, oral, referitoare la omisiunea reținerii legitimei apărări sau a circumstanței provocării nu sunt întemeiate.

Din probele administrate în cauză, rezultă că nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile expres prevăzute de lege pentru reținerea legitimei apărări, nici privitoare la atac, și nici la apărare. Astfel, pentru a da naștere unei apărări legitime, atacul trebuie să îndeplinească mai multe condiții, prima dintre acestea constând în materialitatea atacului. Or, în cauză, atacul părții vătămate nu a fost unul material, concretizat în acțiuni fizice sau folosire de instrumente și mijloace în măsură să pericliteze persoana inculpatului sau alte valori sociale ocrotite. În lipsa acestei prime condiții, nu pot fi analizate nici celelalte, fiind exclusă o ripostă legitimă în lipsa unui atac material.

Nici circumstanța atenuantă a provocării nu poate fi reținută, întrucât, din probele administrate nu rezultă că inculpatul ar fi săvârșit tentativa la omor calificat sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoții, ci, dimpotrivă, în cadrul unui conflict inițiat de inculpat, care a avut o atitudine agresivă, astfel că nu se impunea reținerea acestei circumstanțe atenuante legale. Drept urmare, instanțele au ținut seama de toate împrejurările concrete în contextul cărora inculpatul a săvârșit fapta și a constatat, în mod corect, că în cauză sunt întrunite elementele constitutive ale tentativei la infracțiunea de omor calificat. Nici critica referitoare la individualizarea pedepsei aplicată inculpatului nu este fondată.

În raport de gradul ridicat de pericol social al faptei săvârșite, reflectat de modul în care inculpatul a conceput și realizat tentativa la omor calificat, precum și de datele ce caracterizează persoana acestuia, care au fost valorificate de instanța de apel, prin reținerea circumstanțelor atenuante, rezultă că instanța de control judiciar a individualizat în mod just pedeapsa aplicată, acordând eficiență criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen. Pentru aceste considerente și față de lipsa altor temeiuri de casare care pot fi luate în considerare din oficiu, urmează ca recursul inculpatului A.C.A. împotriva Deciziei penale nr. 20/A din 18 martie 2010 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, să fie respins, ca nefondat, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul inculpat A.C.A. împotriva Deciziei penale nr. 20/A din 18 martie 2010 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 RON cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 4 noiembrie 2010. Procesat de GGC - CT