ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3910/2010

Asupra recursului de

față;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 238 din 9 octombrie

2009, Tribunalul Mureș a condamnat pe inculpatul A.C.A. la pedeapsa de 7 ani și

6 luni închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit.

a) și lit. b) C. pen. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 20 raportat

la art. 174, 175 lit. i) C. pen.

În conformitate cu

prevederile art. 71 C. pen., i-au fost interzise inculpatului pe durata

executării pedepsei principale drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C.

pen.

În baza art. 14, art.

346 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul către partea civilă S.J.J. la

plata sumei de 1000 RON, cu titlu de daune morale și 2338,18 RON, cu dobânda

legală calculată de la data de 18 ianuarie 2008 până la data plății efective,

cu titlu de cheltuieli de spitalizare, către partea civilă S.C.J.U.

Au fost respinse, ca

neîntemeiate, restul pretențiilor civile, formulate de părțile civile S.J.J. și

S.J.S.

Totodată, inculpatul

a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare, astfel cum rezultă din

dispozitivul sentinței.

În esență, s-au

reținut următoarele:

În noaptea de 5/6

iunie 2007, în comuna E., în urma unei bătăi izbucnite în discotecă, inculpatul

a scos un briceag, pe care îl avea asupra lui, cu care a lovit-o pe partea

vătămată S.J.J., în zona abdomenului, cauzându-i leziuni care i-au pus viața în

primejdie.

Curtea de Apel Târgu

Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, prin Decizia

penală nr. 20/A din 18 martie 2010 a admis, cu majoritate de voturi, apelul

declarat de inculpatul A.C.A., a desființat parțial sentința penală atacată și,

rejudecând, a reținut dispozițiile art. 74 lit. a), c) raportat la art. 76

alin. (1) lit. a) C. pen., reducând pedeapsa aplicată inculpatului de la 7 ani

și 6 luni închisoare la 5 ani închisoare, menținând pedeapsa complementară de 4

ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și lit. b) C. pen.

Totodată, au fost

înlăturate prevederile referitoare la obligarea inculpatului la plata sumei de

1000 RON cu titlu de daune morale în favoarea părții civile S.J.J., constatând

că prejudiciul a fost recuperat.

Au fost menținute

celelalte dispoziții ale sentinței apelate. A fost formulată și o opinie

separată, în sensul aplicării dispozițiilor art. 86

1

și urm. C. pen.

Instanța de apel a

reținut că, date fiind circumstanțele personale ale inculpatului (infractor

primar, a colaborat cu organele judiciare, a achitat părții civile S.J.J.

daunele stabilite de prima instanță, este încadrat în muncă), scopul pedepsei

poate fi atins și prin aplicarea unui cuantum mai redus al pedepsei, prin

reducerea acestuia sub minimul special al pedepsei, prin reținerea în favoarea

inculpatului a dispozițiilor art. 74 lit. a), c) rap. la art. 76 lit. a) C.

pen. Cu privire la modalitatea de executare, s-a apreciat că pentru reeducarea

sa socială se impune executarea pedepsei în regim privativ de libertate, în

contextul în care atingerea adusă unei valori sociale expres protejată de lege

(viața persoanei) nu a avut un rezultat letal, datorită intervenției rapide și

calificate a medicilor.

Prin recursul

declarat, inculpatul a solicitat admiterea recursului declarat și casarea

ambelor hotărâri atacate, în temeiul art. 385

9

pct. 17 și 14 C.

proc. pen., respectiv schimbarea încadrării juridice în infracțiunea prevăzută

de art. 182 C. pen. și reducerea pedepsei aplicate cu modalitatea de executare

reținută de opinia separată, prin acordarea unei mai mari eficiente

circumstanțelor atenuante, pentru motivele expuse în partea introductivă a

hotărârii.

Recursul inculpatului

nu este fondat. Din examinarea lucrărilor dosarului, rezultă că instanța de

apel a reținut corect fapta și vinovăția inculpatului, i-a dat o încadrare

juridică corespunzătoare dispozițiilor legale și a individualizat în mod just

pedeapsa aplicată.

În ce privește prima

critică formulată de recurentul inculpat, prin apărătorul său, referitoare la

schimbarea încadrării juridice a faptei în infracțiunea prevăzută de art. 182

C. pen., întrucât inculpatul nu a intenționat nici direct, nici indirect să

suprime viața părții vătămate, ci a dorit să se apere pe el și frații săi de

acțiunile violente, se constată că nu este fondată.

Din analiza probelor

și actelor dosarului, rezultă că în cauză sunt întrunite elementele

constitutive ale tentativei la omor calificat, iar nu cele ale infracțiunii de

vătămare corporală gravă, prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen., așa cum

susține apărarea.

Distincția între cele

două infracțiuni se apreciază în raport de datele exterioare ale faptei,

împrejurările, mobilul, scopul, aspecte ce caracterizează latura subiectivă,

iar, atunci când conduc neîndoielnic la concluzia că autorul a prevăzut și

urmărit ori acceptat rezultatul letal, fapta întrunește elementele constitutive

ale tentativei de omor. De regulă, această intenție, care poate fi directă sau

indirectă, se desprinde și din natura obiectului folosit (apt de a produce

moartea), zona vitală în care sunt aplicate loviturile sau intensitatea

loviturilor aplicate.

În cauză, analizând

toate aceste elemente, se constată că, în raport cu lovitura aplicată de

inculpat, cu un obiect contondent cu lama ascuțită - un briceag, apt de a

produce moartea, îndreptată direct spre o zonă vitală - stomacul victimei,

intensitatea loviturii, care i-a cauzat părții vătămate leziuni grave, ce i-au

pus în primejdie viața și nu au condus la deces datorită intervenției medicale

de urgență, inculpatul, chiar dacă nu a urmărit rezultatul letal, a acceptat

posibilitatea producerii acestuia.

Așa fiind, încadrarea

juridică dată faptei este corectă, neimpunându-se casarea hotărârii sub acest

aspect.

Nici criticile

susținute, în parte, oral, referitoare la omisiunea reținerii legitimei apărări

sau a circumstanței provocării nu sunt întemeiate.

Din probele

administrate în cauză, rezultă că nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile

expres prevăzute de lege pentru reținerea legitimei apărări, nici privitoare la

atac, și nici la apărare. Astfel, pentru a da naștere unei apărări legitime,

atacul trebuie să îndeplinească mai multe condiții, prima dintre acestea

constând în materialitatea atacului.

Or, în cauză, atacul

părții vătămate nu a fost unul material, concretizat în acțiuni fizice sau

folosire de instrumente și mijloace în măsură să pericliteze persoana

inculpatului sau alte valori sociale ocrotite. În lipsa acestei prime condiții,

nu pot fi analizate nici celelalte, fiind exclusă o ripostă legitimă în lipsa

unui atac material.

Nici circumstanța

atenuantă a provocării nu poate fi reținută, întrucât, din probele administrate

nu rezultă că inculpatul ar fi săvârșit tentativa la omor calificat sub stăpânirea

unei puternice tulburări sau emoții, ci, dimpotrivă, în cadrul unui conflict

inițiat de inculpat, care a avut o atitudine agresivă, astfel că nu se impunea

reținerea acestei circumstanțe atenuante legale.

Drept urmare,

instanțele au ținut seama de toate împrejurările concrete în contextul cărora

inculpatul a săvârșit fapta și a constatat, în mod corect, că în cauză sunt

întrunite elementele constitutive ale tentativei la infracțiunea de omor

calificat.

Nici critica

referitoare la individualizarea pedepsei aplicată inculpatului nu este fondată.

În raport de gradul

ridicat de pericol social al faptei săvârșite, reflectat de modul în care

inculpatul a conceput și realizat tentativa la omor calificat, precum și de

datele ce caracterizează persoana acestuia, care au fost valorificate de

instanța de apel, prin reținerea circumstanțelor atenuante, rezultă că instanța

de control judiciar a individualizat în mod just pedeapsa aplicată, acordând

eficiență criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen.

Pentru aceste considerente

și față de lipsa altor temeiuri de casare care pot fi luate în considerare din

oficiu, urmează ca recursul inculpatului A.C.A. împotriva Deciziei penale nr.

20/A din 18 martie 2010 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru

cauze cu minori și de familie, să fie respins, ca nefondat, cu obligarea

acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de recurentul inculpat A.C.A. împotriva Deciziei

penale nr. 20/A din 18 martie 2010 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția penală

și pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă recurentul

inculpat la plata sumei de 400 RON cu titlul de cheltuieli judiciare către

stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat

din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 4 noiembrie 2010.

Procesat

de GGC - CT