ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2915/2010

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2915/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului penal de față:

Analizând actele și lucrările dosarului,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 102 din 11 august 2009,

Tribunalul Olt a respins cererea de schimbare a încadrării juridice formulată

de inculpat, din infracțiunea prev. de art. 20 alin. (1) C. pen. rap. la art. 174

alin. (1) și (2) C. pen. în infracțiunea prev. de art. 180 alin. (2) C. pen.,

ca neîntemeiată.

În baza art. 20 alin. (1) C. pen.

rap. la art. 174 alin. (1) și (2) C. pen. a condamnat pe inculpatul T.C.A. în

prezent arestat în Penitenciarul de Maximă Siguranță Craiova, la 5 ani

închisoare, pedeapsa principală și 2 ani pedeapsă complementară a interzicerii

drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a C. pen. și lit.

b) C. pen., după executarea pedepsei principale.

În baza art. 71 alin. (1) C. pen.,

pe durata executării pedepsei principale, a interzis inculpatului, ca pedeapsă

accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a C.

pen. și lit. b) C. pen.

În baza art. 350 C. proc. pen. a menținut

măsura arestării preventive.

În baza art. 88 C. pen. a dedus din

pedeapsa aplicată, timpul reținerii și arestării preventive de la 05 februarie 2009

la zi.

A admis acțiunea civilă promovată de

partea civilă Spitalul Județean de Urgență Slatina și în baza art. 313 din

Legea nr. 95/2006 obligă inculpatul la plata sumei de 4105,282 lei reprezentând

cheltuieli de spitalizare.

A admis acțiunea civilă promovată de

partea civilă O.B. și în baza art. 14 și art. 346 C. proc. pen. rap. la art. 998-999

C. civ. a obligat inculpatul la plata sumelor de 3.500 lei daune materiale și

2.000 lei daune morale către acesta.

În baza art. 118 lit. b) C. pen. a dispus

confiscarea unui briceag cu lama de 11 cm. cu mâner metalic și prăsele din lemn prevăzut cu un buton ce acționează lama, ce aparține inculpatului și a fost

folosit de acesta la săvârșirea infracțiunii.

În baza art. 191 C. proc. pen. a obligat

inculpatul la plata sumei de 1.600 lei cheltuieli judiciare statului, din care

200 lei onorariu avocat oficiu.

Pentru a pronunța această sentință

instanța de fond a reținut că între partea vătămată O.B. și inculpatul T.C.A.,

înainte de data incidentului din 17 ianuarie 2009, mai avusese loc un conflict

generat de împrejurarea că partea vătămată l-a surprins pe inculpat în timp ce

lovea vacile în grajd, situație pe care a adus-o la cunoștința numitului P.D.,

persoană ce deținea o micro-fermă de animale pe raza comunei Pleșoiu și unde

își desfășurau activitatea cei doi , ca îngrijitori de animale.

In ziua de 17 ianuarie 2009

inculpatul T.C.A. a mers cu vacile la pășunat în apropierea fermei ,același

lucru făcându-l și partea vătămată O.B., dar cu oile. La fermă a rămas celălalt

îngrijitor, respectiv D.T., pentru a face curățenie la grajd.

Spre seară, după ora 16,00, atât

partea vătămată cât și inculpatul, s-au întors cu animalele către fermă. Ajunși

cu acestea la o distanță de 100 – 200 m, în apropierea unui autoturism defectat

al patronului, partea vătămată O.B. a fost lovită de către inculpatul T.C.A. cu

un briceag în zona gâtului în două rânduri, după care a fost trântită jos și

lovită în continuare cu același briceag corp delict, în mai multe rânduri,

peste față și corp.

Pentru încetarea conflictului a

intervenit celălalt îngrijitor, D.T., în sensul că a încercat să îl dea la o

parte pe inculpat, însă nu a reușit acest lucru, fiind la rândul său amenințat

de către inculpat, motiv pentru care, a plecat către domiciliul patronului,

pentru a anunța incidentul.

După plecarea acestuia, agresiunea

exercitată de către inculpat asupra părții vătămate, a încetat, partea vătămată

mergând la camera din capătul grajdului, unde dormea efectiv și pentru a evita

un nou incident a asigurat ușa pe interior, iar inculpatul a mers la mașina în

care dormea, și-a adunat bunurile personale și obiectele de îmbrăcăminte și a

părăsit ferma, plecând către domiciliul său din comuna Mărunței, sat Bălănești.

S-a mai reținut că, după aproximativ

o oră la fermă au ajuns soția patronului, P.V. și nepotul acesteia F.A., cu

autoturismul căruia,partea vătămată a fost transportată către Postul de poliție

Pleșoiu, cu precizarea că în momentul plecării de la fermă și-au făcut apariția

și numiții P.D., D.T. și P.M.

Pentru că, urmare loviturilor de

cuțit primite de la inculpat, partea vătămată prezenta leziuni traumatice care

sângerau, de la Postul de poliție a fost preluată de către mașina salvării și

dusă la Spitalul din Slatina în vederea acordării de îngrijiri medicale, unde a

rămas internată.

Din raportul de constatare

medico-legală nr. 123/E din 18 ianuarie 2009 a rezultat faptul că numitul O.B.

a prezentat leziuni traumatice care au putut fi produse la data de 17 ianuarie 2009

prin lovire cu un corp tăietor – înțepător și corpuri contondente, necesitând

18 – 19 zile îngrijiri medicale și care i-au pus viața în primejdie.

Situația de fapt, astfel cum a fost reținută

de instanța de fond a fost dovedită cu raportul de constatare medico-legal nr. 123/E

din 31 ianuarie 2009, întocmit de SJML Slatina, declarațiile părții vătămate,

declarațiile martorilor, toate coroborate cu declarațiile inculpatului.

Fiind audiat, inculpatul T.C.A. a

recunoscut că a avut un incident cu partea vătămată, în timpul căreia a tăiat-o

cu un briceag, o singură dată, însă în prealabil aceasta l-a lovit cu un

briceag în zona capului și l-a înțepat cu un cuțit pe care îl avea asupra sa.

Față de modalitatea de comitere a faptei,

instanța de fond a apreciat că fapta comisă de inculpat întrunește elementele

constitutive ale infracțiunii de tentativă de omor prev. de art. 20 rap. la

art. 174 alin. (1) și (2) C. pen. respingând, ca neîntemeiată, cererea de

schimbare a încadrării juridice a faptei formulată de inculpat în infracțiunea

de loviri prev. de art. 180 alin. (2) C. pen.

La individualizarea pedepsei

aplicată inculpatului, instanța de fond a avut în vedere toate criteriile prev.

de art. 72 C. pen.

Împotriva acestei sentințe a declarat

apel inculpatul și Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt.

Parchetul a criticat sentința primei

instanțe pentru netemeinicie, motivând că pedeapsa aplicată inculpatului este

prea mică, solicitând majorarea acesteia.

Inculpatul a solicitat schimbarea

încadrării juridice a faptei în infracțiunea prev. de art. 180 alin. (2) C.

pen., întrucât leziunile produse nu i-au pus victimei viața în primejdie cu

consecința reducerii pedepsei și aplicarea disp. art. 86

1

C. pen.

Prin decizia penală nr. 119 din 18

mai 2010 Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, a

respins, ca nefondate recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul

Olt și inculpatul T.C.A. împotriva sentinței penale nr. 102 din 11 august 2009,

pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr. 1188/104/2009.

A dedus detenția, în continuare la

zi și a menținut starea de arest a inculpatului.

A obligat apelantul inculpat la

plata sumei de 50 lei cheltuieli judiciare statului.

Pentru a decide astfel, instanța de

apel a reținut că încadrarea juridică a faptei este corectă, fiind în deplină

concordanță cu situația de fapt reținută, iar pedeapsa aplicată inculpatului

corespunde criteriilor de individualizare prev. de art. 72 C. pen.

Nemulțumit de soluția pronunțată,

inculpatul T.C.A. a declarat recurs, în termen legal, împotriva deciziei

pronunțată de instanța de apel solicitând, în principal, achitarea în baza art.

10 lit. e) C. pen., apreciind că fapta a fost comisă în stare de legitimă apărare.

Arată apărătorul desemnat din oficiu

că, în cauză sunt incidente disp. art. 73 lit. b) C. pen., fapta fiind comisă

de inculpat ca urmare a provocării părții vătămate.

În subsidiar, a solicitat schimbarea

încadrării juridice a faptei în infracțiunea prev. de art. 180 alin. (2) C.

pen., în final solicitând reducerea pedepsei aplicate, având în vedere că

inculpatul a fost provocat de atitudinea părții vătămate.

În susținerea recursului, inculpatul

a invocat cazurile de casare prev. de art. 14, art. 17 și art. 18 C. proc. pen.

Recursul este nefondat.

Analizând legalitatea și temeinicia

deciziei recurate sub aspectul motivelor de recurs invocate, conform art. 385

6

alin. (2) C. proc. pen. și art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., Înalta

Curte apreciază că recursul declarat de inculpat nu este fondat, urmând a fi

respins, ca atare pentru considerentele ce urmează.

Înalta Curte reține că situația de

fapt a fost corect stabilită de instanța de fond în urma coroborării tuturor

probelor administrate în cele două faze ale procesului penal, încadrarea juridică

dată faptei este justă, corespunzând situației de fapt reținute, în mod corect

apreciind instanța de fond că în cauză sunt întrunite condițiile tragerii la

răspundere penală a inculpatului sub aspectul săvârșirii prev. de art. 20 rap.

la art. 174 alin. (1) și (2) C. pen.

Instanța de fond a făcut o analiză

amplă și judicioasă a întregului material probator administrat în cauză

reținând că inculpatul, cu intenție în ziua de 17 ianuarie 2009 a exercitat o agresiune asupra părții vătămate pe care a înțepat-o în repetate rânduri cu un

cuțit pe întreg corpul, peste față, în zona gâtului și a coastelor provocându-i

leziuni ce au necesitat pentru vindecare 18-19 zile îngrijiri medicale și care

i-au pus viața în primejdie.

Din raportul de constatare medico -

legală rezultă că în urma examinării victimei au fost constatate plăgi

superficiale la nivelul gâtului și la nivelul feței cu sângerare moderată,

plagă penetrantă toracică anterioară dreapta, plagă în regiunea toracelui

anterior stâng.

Au fost sesizate peste 11 leziuni la

nivelul corpului victimei, modul în care a acționat inculpatul conducând la

concluzia că acesta deși nu a urmărit moartea victimei a acceptat posibilitatea

producerii rezultatului letal așa încât încadrarea juridică dată faptei de

tentativă de omor este legală și temeinică.

Susținerea apărării în sensul de a

se reține că inculpatul a comis fapta în stare de legitimă apărare prev. de

art. 44 alin. (2) C. pen., sens în care solicită achitarea inculpatului, nu

este fondată, martorii audiați în cauză, respectiv martorul ocular D.T. arătând

că inculpatul a agresat-o pe victimă, fără ca în prealabil să fi avut loc un

incident între ei.

Nici disp. art. 73 lit. b) C. pen.

nu sunt incidente în cauză.

Pentru a se reține că inculpatul a

comis fapta în stare de provocare trebuie să se facă dovada că el se afla sub

stăpânirea unei puternice tulburări sau emoții determinată de persoana vătămată

prin violență, printr-o atingere gravă a demnității persoanei sau prin altă acțiune

ilicită gravă.

Or, așa cum am menționat, între

inculpat și victimă nu a existat niciun incident prealabil, ca atare nu se

poate reține provocarea din partea victimei.

Chiar și în situația în care ar fi

existat un conflict între cei doi, atitudinea violentă a inculpatului

caracterizată prin aplicarea unor lovituri repetate ce au pus viața victimei în

primejdie nu justifică reținerea scuzei provocări.

Cu privire la pedeapsa aplicată

inculpatului, Înalta Curte reține că aceasta a fost corect individualizată,

instanța de fond, având în vedere în procesul de individualizare judiciară a pedepsei,

toate criteriile generale prev. de art. 72 C. pen. și anume gradul de pericol

social ridicat al faptei comise, modalitatea și împrejurările comiterii faptei,

evidențiată prin multitudinea loviturilor aplicate victimei în zone vitale,

leziunile suferite punând în primejdie viața victimei.

De asemenea, și circumstanțele

personale ale inculpatului au fost avute în vedere de instanța de fond la

individualizarea pedepsei, acesta fiind cunoscută cu antecedente penale, precum

și poziția oscilantă manifestată pe parcursul procesului penal, el încercând să

acrediteze ideea că a fost provocat de partea vătămată să comită această faptă

situație ce s-a dovedit necorespunzătoare adevărului.

Și modalitatea de executare a fost

corect individualizată, Înalta Curte apreciind, de asemenea, că scopul educativ

și coercitiv al pedepsei putând fi atins doar prin privare de libertate.

Înalta Curte apreciază că există o

proporționalitate între pedeapsa aplicată inculpatului și fapta comisă,

neexistând împrejurări care să facă posibilă aplicarea unei pedepse într-un

cuantum mai mic.

Neexistând alte cazuri de casare

care luate în considerare din oficiu să facă posibilă reformarea deciziei

recurate, Înalta Curte urmează ca în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C.

proc. pen. să respingă, ca nefondat recursul inculpatului.

În baza art. 385

17

alin.

(4) cu referire la art.383 alin. (2) C. proc. pen. va computa prevenția inculpatului

de la 5 februarie 2009 la 25 august 2010.

Văzând și disp. art. 192 alin. (2) C.

proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul T.C.A.

împotriva deciziei penale nr. 119 din 18 mai 2010 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori.

Deduce

din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reținerii și arestării preventive de

la 5 februarie 2009 la 25 august 2010.

Obligă

recurentul inculpat la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare

către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului

desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 25 august 2010.