ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1777/2005

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 507 din 6 august 2003, pronunțată de Tribunalul Constanța, în baza art. 211 alin. (1) și (2) lit. b) și c) și alin. (2 1 ) C. pen., a fost condamnat inculpatul P.A. la o pedeapsă de 7 ani închisoare. S-a făcut aplicarea art. 71 în referire la art. 64 C. pen. În baza art. 350 alin. (1) și (3) C. proc. pen., a menținut măsura arestării preventive a inculpatului, iar conform art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsă durata reținerii și arestului preventiv de la data de 14 aprilie 2003. În temeiul art. 14 și art. 346 C. proc. pen., art. 998 și următoarele C. civ., a fost admisă în parte acțiunea civilă, obligându-l pe inculpat la suma de 3.000.000 lei reprezentând contravaloarea unui cântar electronic.

În baza art. 118 lit. b) C. proc. pen., s-a confiscat de la inculpat o pereche de mănuși de culoare gri cu două dungi albe. A fost obligat la cheltuieli judiciare către stat, conform art. 191 alin. (1) C. proc. pen. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că, în noaptea de 13 aprilie 2003, în mod premeditat, împreună cu o altă persoană de sex masculin, prin efracție, inculpatul a pătruns în magazinul alimentar al SC C.L. SRL Constanța, a sustras bunuri în valoare de 40.000.000 lei, iar când a fost surprins de partea vătămată C.T. a amenințat-o cu un cuțit, pentru a-și asigura scăparea. Și celălalt coautor a uzat de violențe asupra martorului C.R. în același scop. Prin activitatea infracțională a inculpatului, s-a produs un prejudiciu părții vătămate în valoare de 3.000.000 lei, reprezentând contravaloarea unui cântar electronic distrus în urma altercației.

Prin decizia penală nr. 216/ P din 27 septembrie 2004, Curtea de Apel Constanța a respins apelul declarat de inculpat, ca nefondat, înlăturând toate apărările acestuia, ce a susținut că este nevinovat, că nu a spart geamul magazinului și că nu el a pătruns în interior și nici nu a sustras bunuri. De asemenea, instanța de control judiciar a reținut și faptul că inculpatul nu a putut oferi o explicație plauzibilă cu privire la prezența în zonă și nici cu privire la mănușile găsite asupra sa. Curtea de Apel Constanța a concluzionat că împrejurarea că inculpatul ar fi fost agresat în momentul prinderii, poate atrage răspunderea penală a persoanelor vinovate de aceasta, dar nu justifică acțiunea inculpatului de furt urmată de exercitarea violențelor pentru a-și asigura scăparea și nu poate înlătura tragerea sa la răspundere penală pentru infracțiunea de tâlhărie.

Fiind nemulțumit de soluția pronunțată, în termen legal, inculpatul P.A. a declarat recurs invocând drept motive dispozițiile art. 385 9 pct. 12 și 18 C. proc. pen., susținând că nu există nici o probă care să susțină existența furtului sacilor cu produse, decât mențiunea cu caracter de posibilitate din declarația părții vătămate. Nu s-a putut demonstra că acei saci nu erau deja în magazin încărcați de către chiar partea vătămată în scopul de a se așeza a doua zi marfa conținută pe rafturi. A mai solicitat, în principal, achitarea sa întrucât nu el a săvârșit fapta reținută sa, iar pentru a se clarifica multe aspecte pe situația de fapt, în cauză existând numeroase dubii ce pot profita inculpatului, a solicitat în subsidiar, în baza art. 333 C. proc.

pen., trimiterea cauzei la parchet în vederea completării cercetărilor pentru a se putea identifica, cu exactitate, atât probe ce atestă vinovăția inculpatului, cât și persoana celui de-al doilea autor al infracțiunii și chiar o cercetare locală pentru a se stabili în mod real situația de la fața locului. Examinând decizia atacată în raport de cazurile de recurs invocate, prevăzute de art. 385 9 pct. 12 și 18 C. proc. pen., cât și în limitele prevăzute de art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., Curtea constată, în baza lucrărilor și actelor dosarului, că recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare, întrucât instanțele au reținut în mod corect faptele și vinovăția inculpatului și le-a stabilit o încadrare juridică corespunzătoare dispozițiilor legale.

Deși inculpatul P.A. a susținut constant că nu se face vinovat de săvârșirea faptei ce i se impută motivând că se afla în zonă cu totul întâmplător, aceste apărări au fost înlăturate de către instanța de fond și apoi de cea de control judiciar, întrucât au fost în totală contradicție declarațiile fluente, concise ale martorilor H.L. și C.R. ce au participat la imobilizarea acestuia, surprins în imediata vecinătate a magazinului. Declarațiile acestor martori se coroborează cu declarația părții vătămate C.T., precum și cu depozițiile celorlalți martori B.G. și P.M. Toate susținerile inculpatului vor fi înlăturate neavând nici un suport probator, toate actele efectuate în cadrul fazei de urmărire penală și apoi completate în faza de cercetare judecătorească demonstrează fără putință de tăgadă vinovăția inculpatului.

Nu se impune restituirea dosarului la parchet, pentru completarea urmăririi penale, întrucât situația de fapt și vinovăția inculpatului au fost stabilite, iar pe de altă parte, din dezbateri nu a reieșit necesitatea administrării unor noi probe, în cauză fiind administrat un probatoriu complex: proces verbal de constatare la fața locului a situației de fapt, fotografii operative, recunoașteri din grup, declarații de părți vătămate și ale unui număr de peste 5 martori, etc. Toate acestea stau la baza formării convingerii corecte a instanțelor că inculpatul este într-adevăr vinovat de săvârșirea infracțiunii de tâlhărie pentru care a fost judecat și ulterior condamnat. Pentru toate considerentele expuse mai sus, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., Curtea va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpat urmând să deducă din pedeapsa aplicată perioada arestării preventive de la 14 aprilie 2003 la 14 martie 2005. Văzând și dispozițiile art. 192 C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul P.A. împotriva deciziei penale nr. 216/ P din 27 septembrie 2004 a Curții de Apel Constanța. Deduce din pedeapsa aplicată, perioada arestării preventive de la 14 aprilie 2003, la 14 martie 2005. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 1.200.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 14 martie 2005.