ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1777/2005

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 507

din 6 august 2003, pronunțată de Tribunalul Constanța, în baza art. 211 alin.

(1) și (2) lit. b) și c) și alin. (2

1

) C. pen., a fost condamnat

inculpatul P.A. la o pedeapsă de 7 ani închisoare.

S-a făcut aplicarea art. 71

în referire la art. 64 C. pen.

În baza art. 350 alin. (1)

și (3) C. proc. pen., a menținut măsura arestării preventive a inculpatului,

iar conform art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsă durata reținerii și

arestului preventiv de la data de 14 aprilie 2003.

În temeiul art. 14 și art.

346 C. proc. pen., art. 998 și următoarele C. civ., a fost admisă în parte

acțiunea civilă, obligându-l pe inculpat la suma de 3.000.000 lei reprezentând

contravaloarea unui cântar electronic.

În baza art. 118 lit. b) C.

proc. pen., s-a confiscat de la inculpat o pereche de mănuși de culoare gri cu

două dungi albe.

A fost obligat la cheltuieli

judiciare către stat, conform art. 191 alin. (1) C. proc. pen.

Pentru a hotărî astfel,

instanța de fond a reținut că, în noaptea de 13 aprilie 2003, în mod

premeditat, împreună cu o altă persoană de sex masculin, prin efracție,

inculpatul a pătruns în magazinul alimentar al SC C.L. SRL Constanța, a sustras

bunuri în valoare de 40.000.000 lei, iar când a fost surprins de partea

vătămată C.T. a amenințat-o cu un cuțit, pentru a-și asigura scăparea. Și

celălalt coautor a uzat de violențe asupra martorului C.R. în același scop.

Prin activitatea

infracțională a inculpatului, s-a produs un prejudiciu părții vătămate în

valoare de 3.000.000 lei, reprezentând contravaloarea unui cântar electronic

distrus în urma altercației.

Prin decizia penală nr. 216/

P din 27 septembrie 2004, Curtea de Apel Constanța a respins apelul declarat de

inculpat, ca nefondat, înlăturând toate apărările acestuia, ce a susținut că

este nevinovat, că nu a spart geamul magazinului și că nu el a pătruns în

interior și nici nu a sustras bunuri. De asemenea, instanța de control judiciar

a reținut și faptul că inculpatul nu a putut oferi o explicație plauzibilă cu

privire la prezența în zonă și nici cu privire la mănușile găsite asupra sa.

Curtea de Apel Constanța a

concluzionat că împrejurarea că inculpatul ar fi fost agresat în momentul

prinderii, poate atrage răspunderea penală a persoanelor vinovate de aceasta,

dar nu justifică acțiunea inculpatului de furt urmată de exercitarea

violențelor pentru a-și asigura scăparea și nu poate înlătura tragerea sa la

răspundere penală pentru infracțiunea de tâlhărie.

Fiind nemulțumit de soluția

pronunțată, în termen legal, inculpatul P.A. a declarat recurs invocând drept

motive dispozițiile art. 385

9

pct. 12 și 18 C. proc. pen., susținând

că nu există nici o probă care să susțină existența furtului sacilor cu

produse, decât mențiunea cu caracter de posibilitate din declarația părții

vătămate. Nu s-a putut demonstra că acei saci nu erau deja în magazin încărcați

de către chiar partea vătămată în scopul de a se așeza a doua zi marfa

conținută pe rafturi. A mai solicitat, în principal, achitarea sa întrucât nu

el a săvârșit fapta reținută sa, iar pentru a se clarifica multe aspecte pe

situația de fapt, în cauză existând numeroase dubii ce pot profita

inculpatului, a solicitat în subsidiar, în baza art. 333 C. proc. pen.,

trimiterea cauzei la parchet în vederea completării cercetărilor pentru a se

putea identifica, cu exactitate, atât probe ce atestă vinovăția inculpatului,

cât și persoana celui de-al doilea autor al infracțiunii și chiar o cercetare

locală pentru a se stabili în mod real situația de la fața locului.

Examinând decizia atacată în

raport de cazurile de recurs invocate, prevăzute de art. 385

9

pct.

12 și 18 C. proc. pen., cât și în limitele prevăzute de art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., Curtea constată, în baza lucrărilor și actelor

dosarului, că recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare, întrucât

instanțele au reținut în mod corect faptele și vinovăția inculpatului și le-a

stabilit o încadrare juridică corespunzătoare dispozițiilor legale.

Deși inculpatul P.A. a

susținut constant că nu se face vinovat de săvârșirea faptei ce i se impută

motivând că se afla în zonă cu totul întâmplător, aceste apărări au fost

înlăturate de către instanța de fond și apoi de cea de control judiciar,

întrucât au fost în totală contradicție declarațiile fluente, concise ale

martorilor H.L. și C.R. ce au participat la imobilizarea acestuia, surprins în

imediata vecinătate a magazinului.

Declarațiile acestor martori

se coroborează cu declarația părții vătămate C.T., precum și cu depozițiile

celorlalți martori B.G. și P.M.

Toate susținerile

inculpatului vor fi înlăturate neavând nici un suport probator, toate actele

efectuate în cadrul fazei de urmărire penală și apoi completate în faza de

cercetare judecătorească demonstrează fără putință de tăgadă vinovăția

inculpatului.

Nu se impune restituirea

dosarului la parchet, pentru completarea urmăririi penale, întrucât situația de

fapt și vinovăția inculpatului au fost stabilite, iar pe de altă parte, din

dezbateri nu a reieșit necesitatea administrării unor noi probe, în cauză fiind

administrat un probatoriu complex: proces verbal de constatare la fața locului

a situației de fapt, fotografii operative, recunoașteri din grup, declarații de

părți vătămate și ale unui număr de peste 5 martori, etc. Toate acestea stau la

baza formării convingerii corecte a instanțelor că inculpatul este într-adevăr

vinovat de săvârșirea infracțiunii de tâlhărie pentru care a fost judecat și

ulterior condamnat.

Pentru toate considerentele

expuse mai sus, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.,

Curtea va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpat urmând să deducă

din pedeapsa aplicată perioada arestării preventive de la 14 aprilie 2003 la 14

martie 2005.

Văzând și dispozițiile art.

192 C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor

judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de inculpatul P.A. împotriva deciziei penale nr. 216/ P din

27 septembrie 2004 a Curții de Apel Constanța.

Deduce din pedeapsa

aplicată, perioada arestării preventive de la 14 aprilie 2003, la 14 martie

2005.

Obligă recurentul inculpat

la plata sumei de 1.200.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 14 martie 2005.