ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1570/2003

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 238 din 19

septembrie 2002, Tribunalul Arad a condamnat pe inculpatul B.G.C. la 3 ani

închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) și d) C.

pen., cu aplicarea art. 99 și urm. C. pen. și a art. 71 și art. 64 C. pen.

Totodată,

a fost menținută starea de arest a inculpatului și s-a dedus, din pedeapsa

aplicată, durata arestării preventive, de la 2 iulie 2002, la zi.

Inculpatul

a fost obligat, în solidar, cu partea responsabilă civilmente, la plata

daunelor morale, așa cum rezultă din dispozitivul sentinței.

S-a

reținut, în esență, că, în noaptea de 16 decembrie 2003, inculpatul s-a

deplasat la un magazin alimentar non-stop dintr-o piață din Arad, și, după ce a

amenințat-o pe vânzătoare cu un cuțit, la gât, a sustras 155.500 lei din casa

de marcaj și bunuri alimentare în valoare totală de 759.000 lei.

Curtea

de Apel Timișoara, prin decizia penală nr. 487/ A / 11 decembrie, a respins

apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad și de către

inculpatul B.G.C.

Totodată,

a menținut starea de arest și a dedus, în continuare, durata arestului

preventiv, de la 19 septembrie, la zi.

Prin

recursul declarat, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara a invocat

nelegalitatea hotărârilor constând în omisiunea schimbării încadrării juridice

prin reținerea aplicabilității art. 13 C. pen.

Recursul

Parchetului nu este fondat.

În

urma examinării lucrărilor dosarului și a hotărârilor atacate, se constată că,

deși instanța de fond a omis să menționeze incidența art. 13 C. pen.,

referitoare la aplicarea legii penale mai favorabile, hotărârea pronunțată nu a

nesocotit și nu a încălcat prevederile acestui text de lege.

Astfel,

instanța a stabilit o pedeapsă de 3 ani închisoare, care este situată sub

nivelul minimului special prevăzut de legea nouă, care este mai aspră (minimul

special prevăzut de legea nouă nr. 169 din 10 aprilie 2002, este de 3 ani și 6

luni închisoare, iar minimul special prevăzut de legea veche, mai favorabilă,

este de 2 ani și 6 luni închisoare).

Așa

fiind, se constată că pedeapsa aplicată inculpatului se situează în limitele

legii mai favorabile, raportat la data săvârșirii infracțiunii, astfel că,

simpla omisiune de a se menționa în dispozitiv, aplicarea art. 13 C. pen., nu

este de natură să impună casarea hotărârilor atacate.

De

altfel, omisiunea aplicării art. 13 C. pen., în orice situație, este o

operațiune care prin ea însăși nu presupune o greșită încadrare juridică, și nu

implică operațiunea de schimbare a încadrării juridice.

Pentru

aceste considerente și nefiind nici alte temeiuri de casare care pot fi luate

în considerare din oficiu, urmează ca recursul Parchetului să fie respins, ca

nefondat.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE

LEGII

D E C I D

E

Respinge

recursul, declarat de inculpatul B.G. împotriva deciziei nr. 487 din 11 decembrie

2002 a Curții de Apel Timișoara, ca nefondat.

Compută

din pedeapsa aplicată inculpatului durata reținerii și arestării preventive de

la 2 iulie 2002, la zi.

Obligă

pe recurent să plătească statului 1.100.000 lei cheltuieli judiciare în care se

include și onorariul apărătorului din oficiu în sumă de 300.000 lei ce va fi

avansat din fondul Ministerului Justiției.

Pronunțată în ședință publică, azi

27 martie 2003.