ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2576/2003

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 224 din 16

octombrie 2002, Tribunalul Giurgiu a condamnat pe inculpatul B.I. la 6 luni

închisoare pentru furt calificat, prevăzut de art. 208 alin. (1) și art. 209 lit.

e) și g), C. pen., cu aplicarea art. 74 și art. 76 C. pen., prin schimbarea

încadrării juridice din infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin.

(2) C. pen.

S-a dedus prevenția inculpatului de

la 15 februarie 2002, la 17 martie 2003.

S-a constatat acoperit prejudiciul

cauzat A.F. G. Giurgiu.

Inculpatul a fost obligat la plata

cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

fond a reținut că în dimineața zilei de 15 februarie 2002, inculpatul B.I. s-a

deplasat la magazinul A.F. G. Giurgiu solicitând vânzătorului M.N. produse

alimentare, în valoarea de 100.000 lei, pe datorie. Inițial acesta a fost de

acord așezând pe tejghea produsele solicitate, însă ulterior făcând un calcul

și constatând că valoarea totală depășea suma de mai sus, i-a cerut

inculpatului să-i restituie o parte din ele.

În momentul în care inculpatul voia să

părăsească localul, partea vătămată a încercat să-l oprească agățându-și

buzunarul hainei de tejghea. În urma reclamației depuse de partea vătămată la

poliție, produsele însușite de inculpat au fost descoperite la domiciliul

acestuia, fiind restituite proprietarului.

Curtea de Apel București, prin

decizia penală nr. 754 din 26 noiembrie 2002, a respins, ca nefondat, apelul

prin care Parchetul de pe lângă Tribunalul Giurgiu solicită casarea sentinței

pronunțate de prima instanță cu privire la greșita schimbare a încadrării

juridice din infracțiunea de tâlhărie, în infracțiunea de furt, susținând că

ruperea buzunarului de la haina cu care era îmbrăcată partea vătămată

constituie act de violență care ar impune că fapta comisă de inculpat să fie

încadrată în prevederile art. 211 alin. (2) C. pen. și nu în infracțiunea de

furt.

Împotriva menționatelor hotărâri,

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a declarat recurs în temeiul art.

385

9

pct. 17 și 17

1

C. proc. pen., susținând, că

schimbarea încadrării juridice în infracțiunea de furt calificat nu este

justificată, instanțele omițând reaudierea martorilor care au dat declarații în

faza de urmărire penală pentru clarificarea situației de fapt.

Examinând hotărârile pronunțate în

raport de motivele de casare invocate în recursul parchetului, cât și din

oficiu, se constată că cele două instanțe au reținut corect starea de fapt și

vinovăția inculpatului, schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de

tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) C. pen., în infracțiunea de furt

calificat, prevăzută de art. 208 alin. (1) și art. 209 lit. a) și g) C. pen.,

fiind justificată.

Din probele administrate

(declarațiile constante ale părții vătămate M.N., procesele-verbale de cercetare

și planșele fotografice întocmite cu ocazia cercetării locului faptei și a

percheziției domiciliare și declarațiile  martorilor A.M., B.S., B.V.F. și M.F.

audiați în cursul urmăririi penale, coroborate cu declarațiile inculpatului)

rezultă că în noaptea de 15 februarie 2002, inculpatul s-a deplasat la

magazinul A.F. G. Giurgiu solicitând personalului de serviciu, respectiv

vânzătorului M.N., să-i vândă, pe datorie unele produse alimentare. Inițial

acesta a fost de acord, așezând pe tejghea produsele solicitate, însă ulterior,

făcând un calcul și constatând că valoarea totală depășea suma de 100.000 lei acceptată

de patronul magazinului, i-a cerut inculpatului să-i restituie o parte din ele.

Cum acesta din urmă a refuzat, între cei doi s-a produs o altercație, în cadrul

căreia partea vătămată și-a agățat buzunarul hainei de tejghea, inculpatul reușind

să părăsească localul cu bunurile sustrase.

Potrivit art. 211 alin. (1) C. pen.,

constituie infracțiune de tâlhărie, furtul săvârșit prin întrebuințare de

violență sau amenințări, ori prin punerea victimei în stare de inconștiență sau

neputință de a se apăra, precum și furtul urmat de întrebuințarea unor astfel

de mijloace pentru păstrarea bunului furat sau pentru înlăturarea urmelor

infracțiunii ori pentru înlăturarea urmelor infracțiunii ori pentru ca

făptuitorul să-și asigure scăparea.

Cum din actele dosarului rezultă că

deposedarea și imposedarea nu s-a făcut prin acte de violență așa cum cer

dispozițiile textului de lege citat, fapta inculpatului de a lua de pe

tejgheaua magazinului produsele alimentare fără acordul vânzătorului întrunește

elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat prevăzută de art. 208

alin. (1) și art. 209 lit. e) și g) C. pen.

Împrejurarea că în încercarea de a-l

reține pe autor să nu părăsească magazinul, persoanei vătămate, respectiv

vânzătorului i s-a rupt buzunarul hainei, nu poate justifica schimbarea

încadrării juridice în infracțiunea de tâlhărie, acest lucru nefiind rezultatul

direct al unui act de violență exercitată de către inculpat.

Nici cea de a doua critică adusă

hotărârilor atacate, referitoare la reaudierea de către instanță a tuturor

persoanelor care au dat declarații în cursul urmăririi penale, nu pot fi

primite, întrucât persoanele respective nu au fost indicate în rechizitoriu

tocmai pentru faptul că nu au fost prezente la locul săvârșirii infracțiunii și

nu cunoșteau împrejurări esențiale pentru justa soluționare a cauzei.

Întrucât din actele dosarului nu

rezultă nici existența unor cazuri de casare din cele prevăzute de art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., care pot fi luate în considerare din oficiu, Curtea,

în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) din același cod, urmează a respinge

ca nefondat recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva deciziei

penale nr. 754 din 26 noiembrie 2002 a Curții de Apel București, secția I

penală, privind pe inculpatul B.I.

Pronunțată în ședință publică, azi

29 mai 2003.