ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 288/2006

Deliberând asupra recursului penal

de față, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 542 din 12

aprilie 2005 a Tribunalului București, secția a II-a penală, pronunțată în

dosarul nr. 636/2005, s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei

reținute în sarcina inculpatului P.R. din infracțiunea prevăzută de art. 211 alin.

(2) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., în art. 208 – art. 209

alin. (1) lit. e) C. pen., fiind condamnat, la o pedeapsă de 6 ani închisoare,

cu art. 71 și art. 65 C. pen. A fost menținută starea de arest a inculpatului

și s-a computat prevenția de la 10 ianuarie 2005 la 12 aprilie 2005. Conform art.

65 C. pen., a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) și

b) C. pen., pe o perioadă de 3 ani, după executarea pedepsei principale.

Pentru pronunțarea soluției, s-a

reținut că, la 10 ianuarie 2005, inculpatul P.R. s-a deplasat în Complexul

Comercial U., accesând raionul SC S.I.C. SRL de la etajul 2, aripa Călărași. Pe

o tejghea se afla un portmoneu aparținând numitului S.I.A., care, încerca să

facă plata obiectelor cumpărate, dar din neglijență, a scăpat din vedere

obiectul pe care inculpatul l-a sustras. Deoarece M.G. l-a oprit pe inculpat,

acesta a pus la loc portofelul, încercând să scape, fugind către ieșirea din

Complexul Comercial. La intervenția organelor de pază, P.R. a ripostat, în

sensul că l-a lovit pe unul din bodyguarzii care l-au deferit organelor de

poliție. Datorită faptului că inculpatul a sustras un portmoneu fără a brusca

partea vătămată, ci pe o altă persoană, după ce a lăsat obiectul de unde îl

luase, s-a apreciat că infracțiunea nu întrunește elementele constitutive ale

infracțiunii prevăzute de art. 211 alin. (2) lit. c) C. pen., cu aplicarea art.

37 lit. b) ci a infracțiunii de furt calificat prevăzută de art. 208 – art. 209

lit. e) C. pen.

La stabilirea pedepsei s-a ținut

cont de faptul că inculpatul se află în stare de recidivă postexecutorie.

Împotriva sentinței, în termen

legal, au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul București și

inculpatul.

În dezvoltarea motivelor de apel

Parchetul de pe lângă Tribunalul București a arătat că soluția primei instanțe

este nelegală și netemeinică, pentru greșita schimbare a încadrării juridice

din art. 211 alin. (2) lit. c) C. pen., cu art. 37 lit. b) C. pen., în art. 208

– art. 209 alin. (1) lit. e) C. pen. S-a arătat că activitatea secundară a

tâlhăriei poate fi îndreptată atât împotriva posesorului sau deținătorului

bunului, cât și împotriva oricărei alte persoane care ar fi intervenit pentru a

împiedica săvârșirea furtului sau pentru prinderea sau deposedarea

făptuitorului de bunul furat. Este necesar ca victima să fie prezentă la locul

săvârșirii furtului, pentru a realiza activitatea secundară a infracțiunii de

tâlhărie.

Apelul inculpatului, motivat oral,

în ședința publică din 18 august 2005 a vizat redozarea sancțiunii aplicate.

Examinând apelurile, prin prisma

motivelor invocate, Curtea a constatat că apelul parchetului este fondat,

urmând să fie admis, iar apelul apelantului-inculpat este nefondat.

Prin decizia penală nr. 806/ A din

21 octombrie 2005, Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze

cu minori și de familie, a admis apelul formulat de Parchetul de pe lângă

Tribunalul București împotriva sentinței penale nr. 542/2005 a desființat în

parte hotărârea atacată și rejudecând în fond a respins cererea de schimbare a

încadrării juridice ca nefondată.

În baza art. 211 alin. (2) lit. c) C.

pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., l-a condamnatul P.R., la pedeapsa

de 6 ani și 6 luni închisoare, cu aplicarea art. 71 – art. 64 C. pen.

Au fost menținute celelalte

dispoziții ale sentinței.

A fost computată arestarea

preventivă de la 10 ianuarie 2005 la zi și a fost menținută starea de arest a

inculpatului.

Apelul inculpatului a fost respins

ca nefondat, apelantul fiind obligat la plata cheltuielilor judiciare către

stat.

Pentru a dispune astfel, instanța de

apel a reținut că fapta inculpatului care, în ziua de 10 ianuarie 2005, în timp

ce se afla în incinta Magazinului U., după ce a sustras de pe tejghea

portofelul părții vătămate S.I.A., pentru a-și asigura scăparea a îmbrâncit-o

pe partea vătămată, care fusese sesizat de martora M.G., întrunește elementele

constitutive ale infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit.

c) C. pen.

La individualizarea judiciară a

pedepsei s-au avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute

de art. 72 C. pen., aplicându-se o pedeapsă medie inculpatului, datorită

numeroaselor circumstanțe defavorabile acestuia, respectiv gravitatea faptei și

modalitatea concretă de comitere (furt prin întrebuințarea de violențe pentru

a-și asigura scăparea într-un magazin), atitudinea nesinceră a inculpatului,

care nu a recunoscut fapta, dând declarații oscilante și situația personală a

acestuia, fiind recidivist, cu numeroase fapte de furt calificat la activ. În

favoarea inculpatului au fost reținute circumstanțele ținând de valoarea relativ

scăzută a prejudiciului și faptul că prejudiciul a fost integral acoperit prin

restituirea bunului sustras.

Având în vedere fapta săvârșită și

circumstanțele personale ale inculpatului, care este recidivist, s-a apreciat

că o pedeapsă medie este necesară și suficientă pentru a contribui la

îndreptarea inculpatului și împiedicarea săvârșirii și pe viitor a faptelor cu

caracter antisocial.

Împotriva acestei decizii, în termen

legal, a formulat recurs inculpatul P.R.

Prin motivele de recurs susținute oral,

de către apărătorul desemnat din oficiu, hotărârea a fost criticată pentru

netemeinicie sub aspectul greșitei individualizări a pedepsei aplicate,

susținând că aceasta este prea severă în raport de circumstanțele reale ale

săvârșirii faptei și circumstanțele personale ale inculpatului.

În drept, acest motiv de recurs a

fost întemeiat pe dispozițiile art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen.,

referitor la greșita individualizare a pedepsei.

Inculpatul, personal, în ultimul

cuvânt a solicitat menținerea hotărârii primei instanțe în ceea ce privește

încadrarea juridică, susținând că nu a exercitat violențe asupra nici unei

persoane, el de altfel recunoscând comiterea infracțiunii de furt.

Acest motiv de recurs va fi examinat

de Înalta Curte prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 389

9

pct.

17 C. proc. pen., referitor la situația când faptei săvârșite i s-a dat o

greșită încadrare juridică.

Recursul formulat de inculpat nu

este fondat.

Astfel, instanța de apel corect a

reținut pe baza probelor administrate în cauză (de altfel, nemijlocit instanța

de apel a audiat martorii M.G. și H.C., martori care au observat personal

activitatea infracțională a inculpatului), că fapta inculpatului întrunește

elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin.

(2) lit. c) C. pen.

Potrivit art. 211 C. pen.,

constituie infracțiunea de tâlhărie furtul săvârșit prin întrebuințarea de

violențe sau amenințări …., precum și furtul urmat de întrebuințarea unor astfel

de mijloace pentru păstrarea bunului furat sau pentru înlăturarea urmelor

infracțiunii ori pentru ca făptuitorul să-și asigure scăparea, tâlhăria fiind o

infracțiune complexă, unică, prin voința legiuitorului.

În cauză, inculpatul a comis

infracțiunea de tâlhărie în varianta furtului urmat de întrebuințarea de

violențe de către acesta pentru a-și asigura scăparea.

Astfel, din probele administrate în

cauză rezultă că inculpatul, profitând de neatenția părții vătămate a sustras

portofelul acesteia uitat pe tejghea, iar în momentul în care a fost surprins

de martora M.G., care a alertat-o pe partea vătămată, pentru a-și asigura

scăparea a lovit-o pe aceasta din urmă.

Apărarea inculpatului, care a

susținut, în pofida probelor care demonstrează contrariul, că după ce a sustras

bunul și a fost surprins nu a exercitat nici un fel de violență, a fost

înlăturată corect din ansamblul probator, ca fiind făcută pro causa, în vederea

diminuării răspunderii penale.

Înalta Curte constată că pedeapsa

aplicată recurentului inculpat corespunde atât sub aspectul cuantumului

stabilit, cât și a modalității de executare, dublului său scop, educativ și

coercitiv, astfel cum este prevăzut de art. 52 C. pen., fiind corect

individualizată în raport de criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen.

Astfel, au fost avute în vedere

natura și gravitatea infracțiunii. Modul de acționare și împrejurările

comiterii, cât și persoana inculpatului care a avut o atitudine procesuală

necorespunzătoare, încercând să denatureze adevărul prin crearea unei situații

favorabile în ceea ce privește încadrarea juridică dată faptei, cât și

împrejurarea că a suferit mai multe condamnări pentru infracțiuni contra

patrimoniului, fiind recidivist în formă postexecutorie prevăzută de art. 37 lit.

b) C. pen., primul termen al recidivei constituindu-l condamnarea la 3 ani

închisoare aplicată prin sentința penală nr. 298/2999 a Judecătoriei sectorului

2 București.

În consecință, având în vedere

considerentele expuse, Înalta Curte, conform art. 385

15

pct. 1 lit.

b) C. proc. pen., va respinge recursul inculpatului ca nefondat.

Se va computa prevenția la zi pentru

inculpat.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin.

(2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul P.R. împotriva deciziei penale nr. 806/ A din 21

octombrie 2005 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze

cu minori și de familie.

Deduce din pedeapsa aplicată

inculpatului, timpul reținerii și arestării preventive de la 10 ianuarie 2005

la 17 ianuarie 2006.

Obligă recurentul inculpat la plata

sumei de 220 RON, cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON,

reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

17 ianuarie 2006.