ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 288/2006

Deliberând asupra recursului penal de față, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 542 din 12 aprilie 2005 a Tribunalului București, secția a II-a penală, pronunțată în dosarul nr. 636/2005, s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei reținute în sarcina inculpatului P.R. din infracțiunea prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., în art. 208 – art. 209 alin. (1) lit. e) C. pen., fiind condamnat, la o pedeapsă de 6 ani închisoare, cu art. 71 și art. 65 C. pen. A fost menținută starea de arest a inculpatului și s-a computat prevenția de la 10 ianuarie 2005 la 12 aprilie 2005. Conform art. 65 C. pen., a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o perioadă de 3 ani, după executarea pedepsei principale.

Pentru pronunțarea soluției, s-a reținut că, la 10 ianuarie 2005, inculpatul P.R. s-a deplasat în Complexul Comercial U., accesând raionul SC S.I.C. SRL de la etajul 2, aripa Călărași. Pe o tejghea se afla un portmoneu aparținând numitului S.I.A., care, încerca să facă plata obiectelor cumpărate, dar din neglijență, a scăpat din vedere obiectul pe care inculpatul l-a sustras. Deoarece M.G. l-a oprit pe inculpat, acesta a pus la loc portofelul, încercând să scape, fugind către ieșirea din Complexul Comercial. La intervenția organelor de pază, P.R. a ripostat, în sensul că l-a lovit pe unul din bodyguarzii care l-au deferit organelor de poliție.

Datorită faptului că inculpatul a sustras un portmoneu fără a brusca partea vătămată, ci pe o altă persoană, după ce a lăsat obiectul de unde îl luase, s-a apreciat că infracțiunea nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 211 alin. (2) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) ci a infracțiunii de furt calificat prevăzută de art. 208 – art. 209 lit. e) C. pen. La stabilirea pedepsei s-a ținut cont de faptul că inculpatul se află în stare de recidivă postexecutorie. Împotriva sentinței, în termen legal, au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul București și inculpatul. În dezvoltarea motivelor de apel Parchetul de pe lângă Tribunalul București a arătat că soluția primei instanțe este nelegală și netemeinică, pentru greșita schimbare a încadrării juridice din art. 211 alin. (2) lit. c) C. pen., cu art. 37 lit. b) C. pen., în art. 208 – art. 209 alin. (1) lit. e) C. pen.

S-a arătat că activitatea secundară a tâlhăriei poate fi îndreptată atât împotriva posesorului sau deținătorului bunului, cât și împotriva oricărei alte persoane care ar fi intervenit pentru a împiedica săvârșirea furtului sau pentru prinderea sau deposedarea făptuitorului de bunul furat. Este necesar ca victima să fie prezentă la locul săvârșirii furtului, pentru a realiza activitatea secundară a infracțiunii de tâlhărie. Apelul inculpatului, motivat oral, în ședința publică din 18 august 2005 a vizat redozarea sancțiunii aplicate. Examinând apelurile, prin prisma motivelor invocate, Curtea a constatat că apelul parchetului este fondat, urmând să fie admis, iar apelul apelantului-inculpat este nefondat.

Prin decizia penală nr. 806/ A din 21 octombrie 2005, Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, a admis apelul formulat de Parchetul de pe lângă Tribunalul București împotriva sentinței penale nr. 542/2005 a desființat în parte hotărârea atacată și rejudecând în fond a respins cererea de schimbare a încadrării juridice ca nefondată. În baza art. 211 alin. (2) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., l-a condamnatul P.R., la pedeapsa de 6 ani și 6 luni închisoare, cu aplicarea art. 71 – art. 64 C. pen. Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței. A fost computată arestarea preventivă de la 10 ianuarie 2005 la zi și a fost menținută starea de arest a inculpatului.

Apelul inculpatului a fost respins ca nefondat, apelantul fiind obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat. Pentru a dispune astfel, instanța de apel a reținut că fapta inculpatului care, în ziua de 10 ianuarie 2005, în timp ce se afla în incinta Magazinului U., după ce a sustras de pe tejghea portofelul părții vătămate S.I.A., pentru a-și asigura scăparea a îmbrâncit-o pe partea vătămată, care fusese sesizat de martora M.G., întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) C. pen.

La individualizarea judiciară a pedepsei s-au avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen., aplicându-se o pedeapsă medie inculpatului, datorită numeroaselor circumstanțe defavorabile acestuia, respectiv gravitatea faptei și modalitatea concretă de comitere (furt prin întrebuințarea de violențe pentru a-și asigura scăparea într-un magazin), atitudinea nesinceră a inculpatului, care nu a recunoscut fapta, dând declarații oscilante și situația personală a acestuia, fiind recidivist, cu numeroase fapte de furt calificat la activ. În favoarea inculpatului au fost reținute circumstanțele ținând de valoarea relativ scăzută a prejudiciului și faptul că prejudiciul a fost integral acoperit prin restituirea bunului sustras.

Având în vedere fapta săvârșită și circumstanțele personale ale inculpatului, care este recidivist, s-a apreciat că o pedeapsă medie este necesară și suficientă pentru a contribui la îndreptarea inculpatului și împiedicarea săvârșirii și pe viitor a faptelor cu caracter antisocial. Împotriva acestei decizii, în termen legal, a formulat recurs inculpatul P.R. Prin motivele de recurs susținute oral, de către apărătorul desemnat din oficiu, hotărârea a fost criticată pentru netemeinicie sub aspectul greșitei individualizări a pedepsei aplicate, susținând că aceasta este prea severă în raport de circumstanțele reale ale săvârșirii faptei și circumstanțele personale ale inculpatului. În drept, acest motiv de recurs a fost întemeiat pe dispozițiile art. 385 9 pct. 14 C. proc.

pen., referitor la greșita individualizare a pedepsei. Inculpatul, personal, în ultimul cuvânt a solicitat menținerea hotărârii primei instanțe în ceea ce privește încadrarea juridică, susținând că nu a exercitat violențe asupra nici unei persoane, el de altfel recunoscând comiterea infracțiunii de furt. Acest motiv de recurs va fi examinat de Înalta Curte prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 389 9 pct. 17 C. proc. pen., referitor la situația când faptei săvârșite i s-a dat o greșită încadrare juridică. Recursul formulat de inculpat nu este fondat. Astfel, instanța de apel corect a reținut pe baza probelor administrate în cauză (de altfel, nemijlocit instanța de apel a audiat martorii M.G.

și H.C., martori care au observat personal activitatea infracțională a inculpatului), că fapta inculpatului întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) C. pen. Potrivit art. 211 C. pen., constituie infracțiunea de tâlhărie furtul săvârșit prin întrebuințarea de violențe sau amenințări …., precum și furtul urmat de întrebuințarea unor astfel de mijloace pentru păstrarea bunului furat sau pentru înlăturarea urmelor infracțiunii ori pentru ca făptuitorul să-și asigure scăparea, tâlhăria fiind o infracțiune complexă, unică, prin voința legiuitorului. În cauză, inculpatul a comis infracțiunea de tâlhărie în varianta furtului urmat de întrebuințarea de violențe de către acesta pentru a-și asigura scăparea.

Astfel, din probele administrate în cauză rezultă că inculpatul, profitând de neatenția părții vătămate a sustras portofelul acesteia uitat pe tejghea, iar în momentul în care a fost surprins de martora M.G., care a alertat-o pe partea vătămată, pentru a-și asigura scăparea a lovit-o pe aceasta din urmă. Apărarea inculpatului, care a susținut, în pofida probelor care demonstrează contrariul, că după ce a sustras bunul și a fost surprins nu a exercitat nici un fel de violență, a fost înlăturată corect din ansamblul probator, ca fiind făcută pro causa, în vederea diminuării răspunderii penale. Înalta Curte constată că pedeapsa aplicată recurentului inculpat corespunde atât sub aspectul cuantumului stabilit, cât și a modalității de executare, dublului său scop, educativ și coercitiv, astfel cum este prevăzut de art. 52 C. pen., fiind corect individualizată în raport de criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen.

Astfel, au fost avute în vedere natura și gravitatea infracțiunii. Modul de acționare și împrejurările comiterii, cât și persoana inculpatului care a avut o atitudine procesuală necorespunzătoare, încercând să denatureze adevărul prin crearea unei situații favorabile în ceea ce privește încadrarea juridică dată faptei, cât și împrejurarea că a suferit mai multe condamnări pentru infracțiuni contra patrimoniului, fiind recidivist în formă postexecutorie prevăzută de art. 37 lit. b) C. pen., primul termen al recidivei constituindu-l condamnarea la 3 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 298/2999 a Judecătoriei sectorului 2 București. În consecință, având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte, conform art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., va respinge recursul inculpatului ca nefondat. Se va computa prevenția la zi pentru inculpat. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul P.R. împotriva deciziei penale nr. 806/ A din 21 octombrie 2005 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reținerii și arestării preventive de la 10 ianuarie 2005 la 17 ianuarie 2006. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 220 RON, cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 17 ianuarie 2006.