ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2431/2004

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 1118 din 5

decembrie 2003 a Tribunalului București, secția a II-a penală, a fost condamnat

inculpatul N.R.A. în baza art. 211 alin. (2) lit. c) C. pen., prin schimbarea

încadrării juridice din art. 211 alin. (1) lit. c) C. pen., la 5 ani

închisoare.

S-au aplicat dispozițiile art. 71 și

art. 64 C. pen., s-a menținut starea de arest a inculpatului și s-a dedus

arestarea preventivă de la 11 februarie 2003 la zi.

S-a luat act că partea vătămată V.A.

nu s-a constituit parte civilă.

Pentru a pronunța această soluție,

instanța a reținut în fapt că în ziua de 11 februarie 2003, în jurul orei

10,30, partea vătămată V.A. întorcându-se spre locuința sa de la cumpărături, a

fost întrebată de inculpat, care intrase în scara blocului, dacă cunoaște unde

locuiește o persoană pe nume A. după care, pe neașteptate, inculpatul a

îmbrâncit-o pe partea vătămată care a căzut, așa încât inculpatul i-a sustras

portofelul pe care partea vătămată îl ținea în mână și a fugit. La ieșirea din

bloc, inculpatul a fost prins de martorul B.M. care a auzit strigătele părții

vătămate.

Portofelul care conținea suma de

32.000 lei, o legătură de chei, un talon de pensie și două rețete medicale, a

fost restituit părții vătămate.

S-a apreciat că fapta întrunește

elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie săvârșită în loc public,

prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) C. pen. și că încadrarea juridică

menționată în rechizitoriu este eronată.

Situația de fapt și vinovăția

inculpatului au fost stabilite în baza procesului verbal de constatare a infracțiunii

flagrante, a declarațiilor părții vătămate V.A. și a declarațiilor martorului

B.M., probe coroborate cu declarațiile inculpatului.

Curtea de Apel București, secția I

penală, prin decizia penală nr. 92 din 10 februarie 2004, a respins apelul

declarat de inculpatul N.R.A. împotriva hotărârii primei instanțe, considerând

nefondate solicitările de schimbare a încadrării juridice în infracțiunea de

furt calificat și de reducere a pedepsei aplicate.

Astfel s-a reținut că inculpatul a

săvârșit furtul prin folosirea violenței și s-a apreciat că pedeapsa aplicată

este conformă cu pericolul social al faptei.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs în termen legal inculpatul care invocând dispozițiile art. 385

9

alin. (1) pct. 17 și 14 C. proc. pen., a solicitat în principal, schimbarea

încadrării juridice în infracțiunea de furt calificat și în subsidiar reducerea

pedepsei aplicate.

Potrivit art. 385

9

alin.

(3) și (4) C. proc. pen., instanța a pus în discuție din oficiu cazul de casare

prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 17 C. proc. pen., respectiv

reținerea agravantei prevăzute de art. 211 alin. (2) lit. c) C. pen., cu

încălcarea art. 152 lit. a) C. pen., ceea ce a influențat hotărârea în

defavoarea inculpatului.

Recursul declarat este întemeiat sub

aspectul motivului de casare luat în considerare din oficiu.

În conformitate cu dispozițiile art.

211 alin. (1) și (2) lit. c) C. pen., furtul săvârșit prin întrebuințare de

violențe ori cel urmat de întrebuințarea unor astfel de mijloace pentru

asigurarea scăpării, se pedepsește cu închisoare de la 5 la 20 ani.

Potrivit art. 152 lit. a) din

același cod, fapta se consideră săvârșită în loc public atunci când a fost

comisă într-un loc care prin natura sau destinația lui este totdeauna accesibil

publicului, chiar dacă nu este prezentă nici o persoană.

Din examinarea actelor dosarului se

constată că instanțele au reținut în mod corect că inculpatul s-a apropiat de

partea vătămată când aceasta, întorcându-se de la cumpărături, deschidea ușa de

la intrarea blocului, asigurată cu sistem de închidere și interfon, a pătruns

în interior și printr-un gest violent a împins-o pe partea vătămată cu palmele,

ceea ce a determinat dezechilibrarea și căderea acestei persoane, după care i-a

smuls portofelul din mână apoi a fugit pentru a-și asigura scăparea.

Ca urmare a strigătelor părții

vătămate, inculpatul a fost prins de martorul B.M., fiind alertate organele

poliției.

Probele administrate au confirmat că

loc al faptei a fost parterul imobilului din București, Bd. Alexandru Obregia,

a cărui intrare este prevăzută cu sistem de închidere cu cheie și interfon,

deci un loc neaccesibil publicului.

Ca atare, agravanta prevăzută de

art. 211 alin. (2) lit. c) C. pen., respectiv săvârșirea tâlhăriei în loc

public, nu este incidentă în speță, astfel că încadrarea juridică dată faptei

este greșită, ceea ce a influențat asupra hotărârii în defavoarea inculpatului,

impunându-se reținerea tâlhăriei în formă simplă prevăzută la alin. (1) al

aceluiași text.

Susținerea inculpatului recurent, în

sensul că a comis furtul fără folosirea violenței, nu poate fi primită, probele

administrate evocate anterior atestând neîndoielnic că inculpatul a împins

victima, care a căzut, apoi a smuls portofelul din mâna părții vătămate, ceea

ce constituie acte de violență ce caracterizează infracțiunea de tâlhărie

prevăzută de art. 211 alin. (1) C. pen.

În consecință, Curtea, în baza art.

385

15

pct. 2 lit. d) C. proc. pen., urmează a admite recursul

declarat de inculpat și a casa decizia atacată, cât și sentința primei instanțe

cu privire la încadrarea juridică a infracțiunii de tâlhărie.

Conform art. 334 C. proc. pen., se va dispune

schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de tâlhărie calificată

prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) C. pen., în infracțiunea de tâlhărie

prevăzută de art. 211 alin. (1) C. pen. În baza acestui text inculpatul urmează

să fie condamnat la o pedeapsă ce se va individualiza înspre minimul prevăzut

de lege, respectiv, de 4 ani închisoare, avându-se în vedere pericolul social

al faptei, împrejurările concrete ale săvârșirii ei, valoarea modică a

prejudiciului, suferințele fizice la care a fost expusă victima, cât și

persoana inculpatului care a recunoscut numai furtul negând folosirea

violenței.

Această pedeapsă, este de natură a

asigura potrivit art. 52 C. pen., constrângerea și reintegrarea în comunitate a

inculpatului, precum și prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni.

Se va deduce din pedeapsă timpul

reținerii și arestării preventive a inculpatului de la 11 februarie 2003 la 5

mai 2004 și se vor menține celelalte dispoziții ale hotărârilor.

Se va stabili ca onorariul pentru

apărătorul din oficiu, să fie plătit din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

inculpatul N.R.A. împotriva deciziei penale nr. 92 din 10 februarie 2004 a

Curții de Apel București, secția I penală.

Casează decizia atacată și sentința

penală nr. 1118 din 5 decembrie 2003 a Tribunalului București, secția a II-a

penală, cu privire la încadrarea juridică a infracțiunii de tâlhărie.

Conform art. 334 C. proc. pen.,

schimbă încadrarea juridică din infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211

alin. (2) lit. c) C. pen., în aceeași infracțiune prevăzută de art. 211 alin.

(1) C. pen. și în baza acestui text, condamnă pe inculpat la 4 ani închisoare.

Deduce din pedeapsă, timpul

reținerii și arestării preventive a inculpatului de la 11 februarie 2003 la 5

mai 2004.

Menține celelalte dispoziții ale

hotărârilor.

Onorariul, în sumă de 400.000 lei

pentru apărarea din oficiu, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 5

mai 2004.