ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 44/2007
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 44/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)
Asupra recursului de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 1077 din 29 septembrie 2006, Tribunalul București, secția a II-a penală, a condamnat pe inculpatul R.F.G., la o pedeapsă de 6 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 211 alin. (2) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 71 – art. 64 lit. a), b) și c) C. pen. În baza art. 88 C. pen., s-a dedus prevenția de la 12 august 2006, la zi. În baza art. 350 C. proc. pen., s-a menținut starea de arest a inculpatului. În baza art. 14 și 346 C. proc. pen., raportat la art. 998 – art. 999 C. civ., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 6700 RON, daune morale, către partea civilă O.M.
Inculpatul a fost obligat la 400 RON cheltuieli judiciare către stat. S-a reținut că, în ziua de 11 august 2006, în jurul orelor 15,45, partea vătămată s-a deplasat la un bancomat B.C.R., cu intenția de a scoate o sumă de bani în timp ce ținea telefonul în mână pentru a scoate cardul, inculpatul R.F.G. a trecut, în fugă, pe lângă el și i-a smuls portofelul din mână. Inculpatul, după sustragerea portofelului, a continuat să fugă, fiind urmărit de partea vătămată și martorii M.C. și T.M.F., care se aflau în zonă și au fost alertați de strigătele părții vătămate, care au văzut că aceasta urmărea un individ care avea, în mână, un portofel. Inculpatul a reușit să scape de urmărire, pierzându-se în spatele unor blocuri, dar a continuat să alerge, a deschis portofelul și din interior a luat 1.200 RON în bancnote de 100 și 50 RON, 380 Euro în bancnote de 100 și 20 Euro și 205 dolari S.U.A.
în bancnote de 20 dolari S.U.A., 3 dolari S.U.A. și un dolar. În ziua de 12 august 2006, în timp ce se afla în Piața Niki Scorpion, împreună cu concubina sa, inculpatul a fost depistat de organele de poliție, asupra sa fiind găsite bancnote de 1.000.000 și 500.000 ROL, 100, 10, 5 și 1 RON, trei bancnote de 100 Euro, o bancnotă de 20 dolari S.U.A., una de 2 dolari S.U.A. și trei de un dolar. Banii găsiți asupra inculpatului i-au fost predați părții vătămate pe bază de proces verbal, prejudiciul fiind astfel recuperat. Împotriva acestei sentințe a declarat apel inculpatul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând reindividualizarea pedepsei aplicate, având în vedere faptul că este tatăl unui copil și se așteaptă să se nască al doilea.
Curtea de Apel București, secția I penală, prin decizia penală nr. 743 din 30 octombrie 2006, a respins, ca nefundat, apelul inculpatului, a dedus prevenția de la 12 august 2006, la zi, a menținut starea de arest a inculpatului apelant și l-a obligat la 200 RON cheltuieli judiciare statului, din care 100 RON onorariu pentru avocatul din oficiu se vor avansa din fondul Ministerului Justiției. Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul R.F.G. solicitând casarea hotărârilor pronunțate, schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de tâlhărie în cea de furt și reducerea pedepsei aplicate. Recursul este nefondat. Din examinarea actelor dosarului se constată că instanțele au stabilit în mod corect situația de fapt și vinovăția inculpatului R.F.G.
în săvârșirea la data de 11 august 2006 a infracțiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) C. pen., asupra părții vătămate O.M. Probele administrate au atestat că inculpatul, prin violență a deposedat partea vătămată de un portofel. În acest sens sunt declarațiile martorilor M.C.P., T.M.F., a martorului asistent F.F., raportate la declarația părții vătămate, procesele verbale de cercetare la fața locului, de depistare a inculpatului din grup de către martorii M.C.P. și T.M.F. De altfel și inculpatul a recunoscut comiterea infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată. În cauză se constată și că instanța de apel, la dozarea pedepsei a avut în vedere pe lângă pericolul social al faptei, atât împrejurările în care aceasta s-a comis, aspecte care se regăsesc în cuantumul pedepsei aplicate.
Întrucât criticile din recurs sunt neîntemeiate, iar din analiza actele dosarului nu se constată existența unor cazuri de casare din cele prevăzute de art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., care por fi luate în considerare din oficiu, Înalta Curte, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) din același cod, urmează a respinge recursul inculpatului cu obligarea acestuia la cheltuieli judiciare către stat. Se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul arestării preventive de la 12 august 2006, la zi.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul R.F.G. împotriva deciziei penale nr. 743 din 30 octombrie 2006 a Curții de Apel București, secția I penală. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul arestării preventive de la 12 august 2006 la 9 ianuarie 2007. Obligă recurentul la plata sumei de 300 lei, cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 9 ianuarie 2007.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.