ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 497/2006

Asupra recursului de față:

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 256/29

iunie 2005, Tribunalul Ialomița a condamnat pe inculpatul P.G., la 7 ani și 6

luni închisoare, pentru infracțiunea prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) și

c) și alin. (2

1

) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C.

pen., a art. 64 lit. a) și b) C. pen. și a art. 71 – art. 64 C. pen.

A fost menținută starea de arest a

inculpatului și s-a dedus, din pedeapsa aplicată, durata reținerii și a

arestării preventive, de la 3 martie 2005, la zi.

S-au reținut, în esență, următoarele:

În ziua de 1 martie 2005, aflându-se

într-un restaurant unde partea vătămată G.O. sărbătorea o aniversare împreună

cu mai mulți colegi de serviciu, inculpatul P.G. i-a propus inculpatului B.C.D.

(condamnat în aceeași cauză) să o urmărească împreună pe partea vătămată, sub

pretextul că are o „răfuială” cu aceasta.

Ajungând-o din urmă, inculpatul P.G.

a lovit-o pe partea vătămată, cu pumnul, peste față, iar, după ce aceasta a

căzut, i-a sustras din buzunarul pantalonilor două carduri bancare, luând și geanta

diplomat a acesteia.

Ulterior, inculpatul P.G. a părăsit

zona în fugă, împreună cu inculpatul B.C.D. și a aruncat geanta diplomat.

În aceeași seară, inculpatul P.G. a

retras suma de 27.000.000 lei de pe cardurile sustrase și i-a oferit

inculpatului B.C.D. suma de 10.000.000 lei, cu care ambii au făcut diverse

cumpărături.

Curtea de Apel București, secția I penală,

prin decizia penală nr. 807 din 24 octombrie 2005, a respins apelul

inculpatului P.G.

Totodată, a menținut starea de arest

a inculpatului și a dedus, din pedeapsa aplicată, durata reținerii și a

arestării preventive, de la 3 martie 2005, la zi.

Prin recursul declarat, inculpatul a

solicitat reducerea pedepsei aplicate.

Recursul inculpatului este fondat,

dar pentru un alt motiv decât cel invocat, constatat din oficiu, care se referă

la greșita aplicare a pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prevăzute

de art. 64 lit. d) C. pen., eroare care constituie cazul de casarea prevăzut de

art. 385

9

alin. (1) pct. 17

1

C. proc. pen.

Sub acest aspect, art. 8 din C.E.D.O.

impune ca în cazul condamnării la o pedeapsă privativă de libertate, aplicarea

pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor părintești prevăzute de art. 64 lit.

d) C. pen., cum este cazul în speță, instanța are obligația să verifice, în

concret, dacă și în ce măsură această pedeapsă servește scopului legitim al

protecției minorului.

Or, în cauză, instanțele, fără a-și

îndeplini această obligație, au interzis automat drepturile părintești ale

inculpatului, ca efect al condamnării acestuia pentru săvârșirea al

infracțiunii de tâlhărie.

Examinând dacă și în ce măsură se

impunea această pedeapsă accesorie, în cauză, Curtea constată că aplicarea ei

este nejustificată, întrucât infracțiunile săvârșite de inculpați nu privesc

nemijlocit minorul sau valorile adiacente intereselor acestuia.

Pentru aceste considerente, urmează

a se admite recursul inculpatului și a se casa hotărârile atacate, numai cu

privire la greșita aplicare a dispozițiilor referitoare la pedeapsa accesorie

prevăzută de art. 64 lit. d) C. pen., raportat la art. 71 C. pen., dispoziție

care urmează să fie înlăturată.

În rest, motivele invocate de

recurent nu sunt fondate.

În raport de gradul ridicat de

pericol social al faptei săvârșite, reflectat de modul în care inculpatul a

conceput și realizat tâlhăria (după ce a consumat băuturi alcoolice la masa la

care partea vătămată se afla cu colegii de serviciu, la o aniversare, a luat hotărârea

de a o agresa, propunându-i, în acest sens, celuilalt inculpat, să o urmărească

împreună, după care, prin exercitarea de violențe, i-a sustras părții vătămate

două carduri bancare, de pe care a retras suma de 27.000.000 lei), precum și

datele ce caracterizează persoana inculpatului (recidivist), rezultă că

instanțele au făcut o justă și corectă individualizare a pedepsei aplicate,

ținând seama de toate criteriile prevăzute de art. 72 C. pen.

Pentru considerentele arătate la

început, urmează a se admite, în parte, recursul inculpatului și a se casa

hotărârile atacate, dar numai cu privire la greșita aplicare a dispozițiilor art.

64 lit. d) C. pen., raportat la art. 71 C. pen., în condițiile art. 8 din C.E.D.O.,

dispoziții pe care le înlătură.

Celelalte dispoziții ale hotărârilor

atacate urmează să fie menținute.

Se va deduce din pedeapsa aplicată

inculpatului, durata arestării preventive, de la 3 martie 2005 la 26 ianuarie

2006.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

inculpatul P.G. împotriva deciziei penale nr. 807 din 24 octombrie 2005 a

Curții de Apel București, secția I penală.

Casează sus-menționata decizie,

precum și sentința penală nr. 256 din 29 iunie 2005 a Tribunalului Ialomița, secția

penală, numai cu privire la greșita aplicare a dispozițiilor prevăzute de art. 64

lit. d) C. pen., raportat la art. 71 C. pen., în condițiile art. 8 din C.E.D.O.,

dispoziții pe cale le înlătură.

Menține celelalte dispoziții ale

hotărârilor atacate.

Deduce din pedeapsa aplicată

inculpatului, durata arestării preventive, de la 3 martie 2005 la 26 ianuarie

2006.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

26 ianuarie 2006.