ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 497/2006

Asupra recursului de față: În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 256/29 iunie 2005, Tribunalul Ialomița a condamnat pe inculpatul P.G., la 7 ani și 6 luni închisoare, pentru infracțiunea prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) și c) și alin. (2 1 ) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., a art. 64 lit. a) și b) C. pen. și a art. 71 – art. 64 C. pen. A fost menținută starea de arest a inculpatului și s-a dedus, din pedeapsa aplicată, durata reținerii și a arestării preventive, de la 3 martie 2005, la zi. S-au reținut, în esență, următoarele: În ziua de 1 martie 2005, aflându-se într-un restaurant unde partea vătămată G.O. sărbătorea o aniversare împreună cu mai mulți colegi de serviciu, inculpatul P.G.

i-a propus inculpatului B.C.D. (condamnat în aceeași cauză) să o urmărească împreună pe partea vătămată, sub pretextul că are o „răfuială” cu aceasta. Ajungând-o din urmă, inculpatul P.G. a lovit-o pe partea vătămată, cu pumnul, peste față, iar, după ce aceasta a căzut, i-a sustras din buzunarul pantalonilor două carduri bancare, luând și geanta diplomat a acesteia. Ulterior, inculpatul P.G. a părăsit zona în fugă, împreună cu inculpatul B.C.D. și a aruncat geanta diplomat. În aceeași seară, inculpatul P.G. a retras suma de 27.000.000 lei de pe cardurile sustrase și i-a oferit inculpatului B.C.D. suma de 10.000.000 lei, cu care ambii au făcut diverse cumpărături. Curtea de Apel București, secția I penală, prin decizia penală nr. 807 din 24 octombrie 2005, a respins apelul inculpatului P.G.

Totodată, a menținut starea de arest a inculpatului și a dedus, din pedeapsa aplicată, durata reținerii și a arestării preventive, de la 3 martie 2005, la zi. Prin recursul declarat, inculpatul a solicitat reducerea pedepsei aplicate. Recursul inculpatului este fondat, dar pentru un alt motiv decât cel invocat, constatat din oficiu, care se referă la greșita aplicare a pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. d) C. pen., eroare care constituie cazul de casarea prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 17 1 C. proc. pen. Sub acest aspect, art. 8 din C.E.D.O. impune ca în cazul condamnării la o pedeapsă privativă de libertate, aplicarea pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor părintești prevăzute de art. 64 lit. d) C. pen., cum este cazul în speță, instanța are obligația să verifice, în concret, dacă și în ce măsură această pedeapsă servește scopului legitim al protecției minorului.

Or, în cauză, instanțele, fără a-și îndeplini această obligație, au interzis automat drepturile părintești ale inculpatului, ca efect al condamnării acestuia pentru săvârșirea al infracțiunii de tâlhărie. Examinând dacă și în ce măsură se impunea această pedeapsă accesorie, în cauză, Curtea constată că aplicarea ei este nejustificată, întrucât infracțiunile săvârșite de inculpați nu privesc nemijlocit minorul sau valorile adiacente intereselor acestuia. Pentru aceste considerente, urmează a se admite recursul inculpatului și a se casa hotărârile atacate, numai cu privire la greșita aplicare a dispozițiilor referitoare la pedeapsa accesorie prevăzută de art. 64 lit. d) C. pen., raportat la art. 71 C. pen., dispoziție care urmează să fie înlăturată.

În rest, motivele invocate de recurent nu sunt fondate. În raport de gradul ridicat de pericol social al faptei săvârșite, reflectat de modul în care inculpatul a conceput și realizat tâlhăria (după ce a consumat băuturi alcoolice la masa la care partea vătămată se afla cu colegii de serviciu, la o aniversare, a luat hotărârea de a o agresa, propunându-i, în acest sens, celuilalt inculpat, să o urmărească împreună, după care, prin exercitarea de violențe, i-a sustras părții vătămate două carduri bancare, de pe care a retras suma de 27.000.000 lei), precum și datele ce caracterizează persoana inculpatului (recidivist), rezultă că instanțele au făcut o justă și corectă individualizare a pedepsei aplicate, ținând seama de toate criteriile prevăzute de art. 72 C. pen.

Pentru considerentele arătate la început, urmează a se admite, în parte, recursul inculpatului și a se casa hotărârile atacate, dar numai cu privire la greșita aplicare a dispozițiilor art. 64 lit. d) C. pen., raportat la art. 71 C. pen., în condițiile art. 8 din C.E.D.O., dispoziții pe care le înlătură. Celelalte dispoziții ale hotărârilor atacate urmează să fie menținute. Se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata arestării preventive, de la 3 martie 2005 la 26 ianuarie 2006.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de inculpatul P.G. împotriva deciziei penale nr. 807 din 24 octombrie 2005 a Curții de Apel București, secția I penală. Casează sus-menționata decizie, precum și sentința penală nr. 256 din 29 iunie 2005 a Tribunalului Ialomița, secția penală, numai cu privire la greșita aplicare a dispozițiilor prevăzute de art. 64 lit. d) C. pen., raportat la art. 71 C. pen., în condițiile art. 8 din C.E.D.O., dispoziții pe cale le înlătură. Menține celelalte dispoziții ale hotărârilor atacate. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata arestării preventive, de la 3 martie 2005 la 26 ianuarie 2006. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 26 ianuarie 2006.