ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 920/2006

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 1130 din 1

septembrie 2005 pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, în

dosarul nr. 1007/2005 s-a dispus, în baza art. 211 alin. (2) lit. b) și c) C.

pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., condamnarea inculpatului B.C., la

pedeapsa de 6 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie.

În baza art. 71 C. pen., i-au fost

interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 C. pen.

În baza art. 350 C. proc. pen., a

fost menținută starea de arest a inculpatului iar în baza art. 88 C. pen., a

fost dedusă perioada reținerii și arestării preventive de la 29 ianuarie 2005

la zi.

S-a constatat că partea vătămată P.T.

nu s-a constituit parte civilă în procesul penal.

În temeiul art. 191 C. proc. pen.,

inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a pronunța această hotărâre,

instanța de fond a reținut în esență, următoarele:

În data de 28 spre 29 ianuarie 2005,

partea vătămată se afla în fața blocului din Șoseaua Pantelimon, fiind acostată

de o persoană necunoscută care împingea un căruț.

Văzându-l neîngrijit, părții

vătămate i s-a făcut milă de el, a scos din geantă suma de 50 Euro, cerându-i

să primească acești bani și să plece.

Ulterior aceeași persoană a urmărit

partea vătămată și a încercat să-i smulgă geanta din mână dar văzând că nu

reușește a introdus mâna în geantă sustrăgând suma de 450 Euro.

Între timp a coborât în fața

blocului și sora părții vătămate, martora P.N. care a observat de la balcon tot

ce s-a întâmplat, solicitând ajutor, în zonă a apărut un echipaj de poliție

care l–au urmărit și imobilizat pe inculpat.

În urma percheziției corporale

efectuate, s-a găsit asupra inculpatului suma de 450 Euro în bancnote de câte

50 Euro.

Instanța de fond, în raport de

probele administrate în cauză, a apreciat că fapta inculpatului B.C. realizează

elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie prevăzute de art. 211 alin.

(2) lit. b) și c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen.

Împotriva acestei hotărâri, în

termen legal, a declarat apel inculpatul B.C. care a criticat sentința sub

aspectul încadrării juridice a faptei, în cauză fiind întrunite elementele

constitutive ale infracțiunii de furt calificat întrucât nu a exercitat acte de

violență asupra părții vătămate P.T.

Prin decizia penală nr. 787 din 18

octombrie 2005 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în

dosarul nr. 3211/2005, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de

inculpatul B.C.

A fost menținută starea de arest și

dedusă, în continuare, perioada arestării preventive de la 29 ianuarie 2005 la

zi.

Inculpatul apelant a fost obligat la

plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a dispune astfel, instanța de

apel a reținut că susținerile inculpatului în sensul că doar ar fi luat suma de

bani din geanta părții vătămate, căzută la pământ, nu se coroborează cu nici o

probă, fiind izolată de ansamblul probator administrat.

Împotriva acestor hotărâri, în

termen legal, a declarat recurs inculpatul B.C. care a invocat cazurile de

casare prevăzute de art. 17 și 14 C. proc. pen.

A reținut motivele invocate în apel,

respectiv greșita încadrare juridică a faptei și aplicarea unei pedepse

excesive în raport cu gradul de pericol social concret al acesteia.

Înalta Curte, examinând motivele de

recurs invocate cât și din oficiu, ambele hotărâri, conform prevederilor art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., combinate cu art. 385

6

alin. (1) și art. 385

7

alin. (1) C. proc. pen., constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:

Tâlhăria este o infracțiune

complexă, unică prin voința legiuitorului.

Elementul material are o structură

complexă, fiind alcătuit, în primul rând, din elementul material al

infracțiunii de furt iar al doilea element component îl reprezintă o violență

fizică sau psihică, prin intermediul căreia făptuitorul săvârșește furtul sau

încercării să păstreze bunul furat, să șteargă urmele infracțiunii sau să-și asigure

scăparea.

Între cele două componente ale

elementului material există o relație de condiționare în sensul că infracțiunea

de tâlhărie subzistă numai atunci când violențele sunt săvârșite în scopul

comiterii acțiunii principale ori de câte ori violențele pierd legătura cu

acest scop, de nu mai pot întregi structura elementului material al tâlhăriei.

În cauza de față, din probele

administrate în faza de urmărire penală precum și direct, nemijlocit în cursul

cercetării judecătorești rezultă că inculpatul B.C., după ce primise 50 Euro de

la partea vătămată, a urmărit-o, smulgându-i geanta de pe umăr din care a

sustras suma de 450 Euro.

Împrejurările săvârșirii faptei

rezultă, pe de o parte, din declarațiile părții vătămate și cele ale martorilor

P.N. respectiv Z.M. cât și din declarațiile date de inculpat în cursul

urmăririi penale, recunoscând că a încercat să-i smulgă geanta, moment în care,

„femeia a opus rezistență”.

Inculpatul a fost imobilizat la

scurt timp după consumarea infracțiunii de către un echipaj al poliției,

găsindu-se asupra sa 450 Euro în bancnote de cate 50 Euro.

În atare condiții, recursul

inculpatului, în cursul cercetării judecătorești, în sensul că nu a executat acte

de violență pentru sustragerea banilor este nejustificată, fiind judicios

motivată de către instanțele de fond și apel.

Pe cale de consecință, cererea de

schimbare a încadrării juridice a faptei în infracțiunea de furt calificat nu

poate fi primită.

Cât privește lipsa de procedură cu

partea vătămată la instanța de apel urmează a se constata că aceasta nu s-a

constituit parte civilă în proces astfel încât inculpatului nu i s-a produs

nici o vătămare.

Sub aspectul individualizării

judiciare a pedepsei Înaltei Curți apreciază că nu se justifică reducerea pedepsei

sub limita stabilită de instanța de fond.

Fapta săvârșită de inculpat prezintă

un fond ridicat de pericol social iar antecedentele penale ale acesteia

reflectă periculozitatea sa socială deosebită.

Față de cele menționate mai sus,

Înalta Curte, în conformitate cu dispozițiile art. 385

15

alin. (1) pct.

1 lit. b), va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.C.

împotriva deciziei penale nr. 787 din 18 octombrie 2005 a Curții de Apel

București, secția I penală.

În temeiul art. 385

17

alin.

(4) C. proc. pen., raportat la art. 383 alin. (2) și art. 381 C. proc. pen., se

va deduce din pedeapsa aplicată timpul reținerii și arestării preventive de la

29 ianuarie 2005 la zi.

Inculpatul recurent va fi obligat la

plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul B.C. împotriva deciziei penale nr. 787 din 18 octombrie

2005 a Curții de Apel București, secția I penală.

Deduce din pedeapsa aplicată

inculpatului, timpul arestării preventive de la 29 ianuarie 2005 la 13

februarie 2006.

Obligă recurentul inculpat la plata

sumei de 220 RON (2.200.000 lei) cu titlu de cheltuieli judiciare către stat

din care, suma de 100 RON (1.000.000 lei), reprezentând onorariul apărătorului

desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

13 februarie 2006.