ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2520/2003

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 436 din 16

mai 2002, Tribunalul București, secția I penală, în baza art. 334 C. proc.

pen., a schimbat încadrarea juridică a faptei din infracțiunea de tâlhărie,

prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. e) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C.

pen., în infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. e), C.

pen., text de lege în baza căruia a dispus condamnarea inculpatului L.M. la

pedeapsa de 5 ani închisoare.

S-a făcut aplicarea art. 71 și art. 64

C. pen.

Conform art. 65 C. pen., au fost

interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.,

pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei principale.

Conform art. 350 C. proc. pen., a

dispus arestarea inculpatului și conform art. 88 C. pen., a fost computată

prevenția de 24 de ore din 6 iunie 2001.

În baza art. 14 și art. 346 C. proc.

pen., a fost obligat inculpatul la 13.000.000 lei despăgubiri civile către

partea vătămată R.G.

În baza art. 191 C. proc. pen., a

fost obligat inculpatul la plata sumei de 1.500.000 lei cheltuieli judiciare către

stat.

Pentru a pronunța această hotărâre

prima instanță a reținut în fapt, următoarele.

La data de 6 mai 2001, inculpatul

aflându-se pe șoseaua Pantelimon, a urmărit-o pe partea vătămată R.G. și a

intrat cu aceasta în scara blocului, unde a invitat-o să urce în lift. Deoarece,

aceasta a refuzat, inculpatul i-a smuls lanțul de la gât, lovind-o cu piciorul

în stomac.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat apel inculpatul L.M., solicitând admiterea lui, casarea hotărârii

atacate și în principal, achitarea sa pentru infracțiunea de tâlhărie,

prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. e) C. pen., în temeiul art. 11 pct. 2 lit.

a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., deoarece nu este

autorul faptei. În subsidiar, a solicitat reducerea pedepsei aplicate.

Prin decizia penală nr. 485 din 21

august 2002, Curtea de Apel București, secția I penală, a respins, ca nefondat,

apelul declarat de inculpat, obligându-l la plata cheltuielilor judiciare către

stat.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat recurs inculpatul L.M., solicitând admiterea acestuia, casarea

hotărârilor și în principal, achitarea sa pentru infracțiunea de tâlhărie, în

temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc.

pen., deoarece nu el este autorul faptei.

În subsidiar, a solicitat reducerea

pedepsei aplicate.

Recursul nu este fondat, pentru

considerentele ce urmează:

Din examinarea actelor și lucrărilor

dosarului se constată că instanțele au reținut corect situația de fapt și

vinovăția inculpatului în raport de materialul probator administrat în cauză și

a aplicat o pedeapsă corect proporționalizată, conform criteriilor de

individualizare prevăzută de art. 72 C. pen.

Susținerile inculpatului în sensul

că nu este autorul infracțiunii de tâlhărie comisă la data de 6 mai 2001 asupra

părții vătămate R.G., sunt infirmate de probele administrate în cauză,

respectiv declarațiile părții vătămate coroborate cu recunoașterile din grup și

planșele foto, aceasta indicându-l, fără ezitare, că inculpatul este autorul

faptei precum și procesul verbal de confruntare dintre partea vătămată și

inculpat.

Astfel, partea vătămată a relatat în

declarațiile sale că persoana care a atacat-o și i-a smuls lănțișorul de la

gât, avea păr șaten închis strâns în coadă, purtând în ureche un cercel de

argint, îmbrăcat într-un hanorac de culoare bleumarin, cu glugă, aspecte

confirmate și de depozițiile inculpatului care a recunoscut că într-adevăr

poartă plete strânse în coamă.

De asemenea, hanoracul purtat de

inculpat și descris de partea vătămată a fost adus și predat organelor de

poliție de către mama inculpatului, la data de 6 iunie 2001.

Având în vedere aceste probe, se

constată că instanțele au reținut corect că inculpatul L.M. este autorul

infracțiunii de tâlhărie pentru care a fost condamnat, neexistând deci motive

să se dispună achitarea lui pentru această faptă.

În ceea ce privește pedeapsa

aplicată inculpatului, se constată că aceasta corespunde criteriilor de

individualizare prevăzute de art. 72 C. pen., instanțele având în vedere gradul

ridicat de pericol social al faptei, de modalitatea și împrejurările comiterii

ei, dar și de datele ce caracterizează persoana inculpatului care este cunoscut

cu antecedente penale și a avut o atitudine nesinceră, negând constant

infracțiunea comisă.

De altfel, pedeapsa de 5 ani

închisoare, sub aspectul cuantumului său este în măsură să asigure reeducarea

inculpatului, în vederea reinserției sale în societate și prevenția generală,

conform scopului prevăzut de art. 52 C. pen.

Pentru aceste considerente, în

temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează ca recursul

declarat de inculpatul L.M. să fie respins, ca nefondat.

Se va constata că inculpatul este

arestat în altă cauză.

În temeiul art. 192 alin. (2) C.

proc. pen., urmează ca recurentul inculpat să fie obligat la plata sumei de

1.000.000 lei cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul L.M. împotriva deciziei penale nr. 485 din 21 august 2002

a Curții de Apel București, secția I penală.

Constată că inculpatul este arestat

în altă cauză.

Obligă pe recurentul inculpat la

plata sumei de 1.000.000 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pronunțată în ședință publică, azi

28 mai 2003.