ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2520/2003

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 436 din 16 mai 2002, Tribunalul București, secția I penală, în baza art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică a faptei din infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. e) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., în infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. e), C. pen., text de lege în baza căruia a dispus condamnarea inculpatului L.M. la pedeapsa de 5 ani închisoare. S-a făcut aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen. Conform art. 65 C. pen., au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei principale.

Conform art. 350 C. proc. pen., a dispus arestarea inculpatului și conform art. 88 C. pen., a fost computată prevenția de 24 de ore din 6 iunie 2001. În baza art. 14 și art. 346 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la 13.000.000 lei despăgubiri civile către partea vătămată R.G. În baza art. 191 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 1.500.000 lei cheltuieli judiciare către stat. Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut în fapt, următoarele. La data de 6 mai 2001, inculpatul aflându-se pe șoseaua Pantelimon, a urmărit-o pe partea vătămată R.G. și a intrat cu aceasta în scara blocului, unde a invitat-o să urce în lift. Deoarece, aceasta a refuzat, inculpatul i-a smuls lanțul de la gât, lovind-o cu piciorul în stomac.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpatul L.M., solicitând admiterea lui, casarea hotărârii atacate și în principal, achitarea sa pentru infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. e) C. pen., în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., deoarece nu este autorul faptei. În subsidiar, a solicitat reducerea pedepsei aplicate. Prin decizia penală nr. 485 din 21 august 2002, Curtea de Apel București, secția I penală, a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat, obligându-l la plata cheltuielilor judiciare către stat. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs inculpatul L.M., solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârilor și în principal, achitarea sa pentru infracțiunea de tâlhărie, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc.

pen., deoarece nu el este autorul faptei. În subsidiar, a solicitat reducerea pedepsei aplicate. Recursul nu este fondat, pentru considerentele ce urmează: Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului se constată că instanțele au reținut corect situația de fapt și vinovăția inculpatului în raport de materialul probator administrat în cauză și a aplicat o pedeapsă corect proporționalizată, conform criteriilor de individualizare prevăzută de art. 72 C. pen. Susținerile inculpatului în sensul că nu este autorul infracțiunii de tâlhărie comisă la data de 6 mai 2001 asupra părții vătămate R.G., sunt infirmate de probele administrate în cauză, respectiv declarațiile părții vătămate coroborate cu recunoașterile din grup și planșele foto, aceasta indicându-l, fără ezitare, că inculpatul este autorul faptei precum și procesul verbal de confruntare dintre partea vătămată și inculpat.

Astfel, partea vătămată a relatat în declarațiile sale că persoana care a atacat-o și i-a smuls lănțișorul de la gât, avea păr șaten închis strâns în coadă, purtând în ureche un cercel de argint, îmbrăcat într-un hanorac de culoare bleumarin, cu glugă, aspecte confirmate și de depozițiile inculpatului care a recunoscut că într-adevăr poartă plete strânse în coamă. De asemenea, hanoracul purtat de inculpat și descris de partea vătămată a fost adus și predat organelor de poliție de către mama inculpatului, la data de 6 iunie 2001. Având în vedere aceste probe, se constată că instanțele au reținut corect că inculpatul L.M. este autorul infracțiunii de tâlhărie pentru care a fost condamnat, neexistând deci motive să se dispună achitarea lui pentru această faptă.

În ceea ce privește pedeapsa aplicată inculpatului, se constată că aceasta corespunde criteriilor de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen., instanțele având în vedere gradul ridicat de pericol social al faptei, de modalitatea și împrejurările comiterii ei, dar și de datele ce caracterizează persoana inculpatului care este cunoscut cu antecedente penale și a avut o atitudine nesinceră, negând constant infracțiunea comisă. De altfel, pedeapsa de 5 ani închisoare, sub aspectul cuantumului său este în măsură să asigure reeducarea inculpatului, în vederea reinserției sale în societate și prevenția generală, conform scopului prevăzut de art. 52 C. pen. Pentru aceste considerente, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., urmează ca recursul declarat de inculpatul L.M. să fie respins, ca nefondat. Se va constata că inculpatul este arestat în altă cauză. În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., urmează ca recurentul inculpat să fie obligat la plata sumei de 1.000.000 lei cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul L.M. împotriva deciziei penale nr. 485 din 21 august 2002 a Curții de Apel București, secția I penală. Constată că inculpatul este arestat în altă cauză. Obligă pe recurentul inculpat la plata sumei de 1.000.000 lei cheltuieli judiciare către stat. Pronunțată în ședință publică, azi 28 mai 2003.