ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1757/2003

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 383 din 12

iulie 1999, Tribunalul București, secția I penală, a dispus, în baza art. 11

pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b) C. proc. pen., achitarea

inculpatului M.M. pentru infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 11 alin.

(2) lit. e) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

S-a dispus punerea în libertate a

inculpatului și s-a dedus arestarea preventivă.

Prin decizia penală nr. 60 din 16

februarie 2000, Curtea de Apel București, secția I penală, a admis apelurile

declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul București, secția I penală și

partea civilă T.L., desființând sentința penală nr. 383 din 12 iulie 1999 a

Tribunalului București, secția I penală și rejudecând, în fond, a condamnat pe

inculpat la 2 pedepse de câte 5 ani închisoare, pentru infracțiunile prevăzute

de art. 211 alin. (2) lit. e) C. pen.

S-a constatat prejudiciul acoperit

față de partea vătămată B.C.

Această hotărâre, a fost atacată cu

recurs, de către inculpat, care, însă, nu l-a motivat în scris.

În ședința de judecată din 11

octombrie 2001 a Curții Supreme de Justiție, secția penală, inculpatul, prin

apărătorul său, a ridicat excepția de nulitate a deciziei penale nr. 60 din 16

februarie 2000 a Curții de Apel București, secția I penală și a fost trimisă

cauza spre rejudecare, la aceeași instanță.

S-a reținut că, în lipsa minutei de

la dosar, nu se poate verifica dacă dispozitivul cuprinde soluția dată cauzei,

sub toate aspectele, competența și compunerea instanței precum și publicitatea

ședinței de judecată, situație în care hotărârea pronunțată este lovită de

nulitate absolută în condițiile dispozițiilor art. 197 alin. (2) C. proc. pen.

Rejudecându-se cauza, reprezentantul

parchetului a criticat sentința primei instanțe, sub aspectul greșitei achitări

a inculpatului, pentru infracțiunile de tâlhărie, ca și al nemotivării soluției

adoptate la fond și cu privire la încadrarea juridică a faptei.

Apelanta parte civilă T.L. nu s-a

prezentat, pentru a-și motiva cauza.

Prin decizia penală nr. 684/ A din

13 decembrie 2001, Curtea de Apel București, secția I penală, a admis apelul

declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul București și partea civilă T.L.

împotriva sentinței penale nr. 383 din 12 iulie 1999, a Tribunalului București,

secția penală, pe care, a desființat-o și, rejudecând:

În baza art. 211 alin. (2) lit. e)

C. pen., condamnă pe inculpatul M.M. la câte 5 ani închisoare, cu aplicarea

art. 71 C. pen. (2 fapte).

În baza art. 33 lit. a) și art. 34

lit. b) C. pen., inculpatul va executa 5 ani închisoare, cu aplicarea art. 71

C. pen.

S-a dedus, din pedeapsa aplicată,

timpul arestării preventive, de la 10 noiembrie 1998, la 12 iulie 1999.

Constată prejudiciul recuperat față

de partea vătămată B.C.

Inculpatul a fost obligat la

1.800.000 lei despăgubiri civile câtre partea civilă T.C.

De asemenea, inculpatul a fost

obligat la 2.100.000 lei cheltuieli judiciare către stat.

S-a reținut de către instanță că,

din ansamblul materialului probator administrat, rezultă că inculpatul a

săvârșit la datele de 5 și 6 noiembrie 1998 două infracțiuni de tâlhărie asupra

părților vătămate T.L. și B.C. pe care le-a deposedat, în baza unor rezoluții

infracționale distincte, de bunuri aflate asupra lor, respectiv, de un ceas

marca Citiren și de un telefon mobil.

S-a considerat, în parte, întemeiat

și cel de-al doilea motiv de recurs, sub aspectul greșitei încadrări a faptelor

săvârșite de inculpat.

Faptele comise de inculpat, au fost

săvârșite în condițiile unei pluralități de subiecți pasivi, așa încât, în

cauză, trebuiau reținute prevederile art. 33 lit. a) C. pen.

Cât privește obligația instanței de

a se pronunța și asupra infracțiunii prevăzute de art. 330 C. pen., Curtea, a

apreciat că nu se putea pronunța decât în limitele investirii sale, ori,

urmărirea penală nu s-a desfășurat și, în legătură cu această faptă, iar, în

cursul judecății nu s-a cerut extinderea procesului penal, cu privire la

această faptă, în condițiile prevăzute de art. 336 C. proc. pen.

Împotriva acestei decizii, în termen

legal, a declarat recurs inculpatul M.M., susținând că, în speță, încadrarea juridică

dată de instanță faptelor, este greșită, bunurile reținute de instanță, ca

obiect al unor infracțiuni de tâlhărie, nefiind date de aceștia, de bună voie,

cu ocazia participării la un joc de noroc. Că, în această situație, se impunea

schimbarea încadrării juridice dată faptelor, în infracțiunea prevăzută de art.

330 C. pen.

Recursul este nefondat.

Contrar susținerilor inculpatului,

probele dosarului atestă comiterea faptelor așa cum au fost reținute de

instanță.

Astfel, declarațiile părților

vătămate se coroborează cu declarațiile martorilor, declarațiile contradictorii

ale inculpatului, rămânând izolate, în ansamblu probator administrat.

Partea vătămată T.L. a declarat, în

mod constant, că i s-a smuls ceasul marca Citiren, declarația fiind confirmată de

martorul L.C.

Revenirea ulterioară a martorului,

asupra declarației făcute, probabil, sub presiunea inculpatului, nu poate

schimba cu ceva situația, atâta timp cât, noua declarație nu se coroborează cu

celelalte probe din dosarul cauzei.

În ceea ce privește cea de-a doua

faptă, de asemenea, depozițiile părții vătămate B.C. se coroborează cu

declarația martorului P.A., care a descris modul de sustragere a telefonului de

către inculpat.

Revenirea ulterioară și a acestui

martor, asupra declarației făcute, nu poate fi de asemenea, luată în seamă,

fiind făcută de circumstanță, pentru a-l apăra pe inculpat, de răspunderea

penală.

În raport cu cele arătate, recursul

declarat de M.M., apărând ca nefondat, va trebui fi privit și respins, ca

atare, în baza art. 385

15

alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen.,

menținând, astfel, hotărârea atacată.

Văzând și reglementarea plății

cheltuielilor judiciare făcute de stat;

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul M.M. împotriva deciziei penale nr. 684/ A din 13

decembrie 2001 a Curții de Apel București, secția I penală.

Obligă recurentul inculpat să

plătească statului suma de 1.200.000 lei cheltuieli judiciare.

Pronunțată în ședință publică, azi 4

aprilie 2003.