ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 955/2007

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 955/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 242

din 4 iulie 2006 a Tribunalului Botoșani inculpatul S.V. a fost condamnat

pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) și c) și

alin. (2

1

) lit. a, cu referire la art. 75 lit. c și art. 74 lit. a, art.

76 lit. b și art. 80 C. pen., la pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare .

S-a făcut aplicarea art. 71

și 64 lit. a) și b) C. pen.

S-a dedus din pedeapsă

reținerea inculpatului de la 22 decembrie 2004.

Prin aceiași sentință.

inculpatul B.B. a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art.

211 alin. (2) lit. b) și c) și alin. (2

1

) lit. a) C. pen., cu

referire la art. 99 și art. 109 C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. c) și art. 76

lit. b) C. pen., la pedeapsa de 2 ani închisoare.

În temeiul art. 83 C. pen.,

s-a revocat suspendarea condiționată a executării pedepsei de 2 ani închisoare

aplicată prin sentința penală nr. 401 din 19 octombrie 2004 a Tribunalului

Botoșani, pedeapsa fiind adiționată la cea aplicată prin sentința apelată,

inculpatul având de executat în total 4 ani închisoare.

S-a făcut aplicarea art. 71

și 64 lit. a) și b) C. pen.

S-a dedus din pedeapsă

reținerea inculpatului din ziua de 22 decembrie 2006.

S-a constatat că partea

vătămată nu s-a constituit parte civilă în cauză, prejudiciul fiind recuperat prin

restituire și plată.

Inculpații au fost obligați

să plătească statului câte 250 lei cheltuieli judiciare.

Pentru a hotărî astfel,

prima instanță a reținut că cei doi inculpați o cunoșteau de mai mult timp pe

partea vătămată D.A., știind că aceasta poartă asupra sa sume mari de bani

întrucât lucra ca taximetrist.

Pentru a face rost de bani,

cei doi s-au hotărât să jefuiască pe partea vătămată cum se va ivi prilejul.

În seara zilei de 19

decembrie 2004, trecând prin fața barului din centrul comunei Sulița,

inculpatul B.B. a observat-o în interior pe partea vătămată care era în mod

evident sub influența băuturilor alcoolice. Considerând că prilejul așteptat

s-a ivit, inculpatul a plecat la domiciliul numitului S.V. anunțându-l despre

starea în care se află partea vătămată.

Cei doi au plecat la bar

însă aici au observat că partea vătămată părăsise localul.

Cunoscând traseul pe care

trebuia să-l străbată partea vătămată pentru a ajunge acasă, inculpații au

plecat în urmărirea acesteia și au ajuns-o pe un drum comunal, în apropierea

unui pod. Inculpatul S.V. a împins victima cu putere din spate iar inculpatul

B.B. a prins-o de o mână, în timp ce cu cealaltă i-a sustras din buzunar

portmoneul, după care au fugit lăsând partea vătămată căzută în drum. Aceasta a

strigat după ajutor fiind auzită de martorul D.V.D., care se afla la circa 200

m distanță. După ce au fugit de la locul faptei, inculpații au verificat

conținutul portmoneului sustras în care au găsit suma de 3.620.000 lei. A doua

zi s-au deplasat în Botoșani și au cumpărat din banii sustrași două telefoane

mobile marca Sagem, fiind depistați în aceeași zi de organele de poliție de pe

raza municipiului.

După declanșarea

cercetărilor, partea vătămată a acceptat să primească în contul sumei sustrase

cele două telefoane mobile ca și suma de 25 lei, bunuri găsite asupra inculpaților.

Urmare violențelor

exercitate asupra sa, partea vătămată nu a suferit leziuni care să necesite acordarea

de îngrijiri medicale.

Reținând vinovăția celor doi

inculpați, prima instanță i-a condamnat la pedepse cu închisoarea la

individualizarea cărora a avut în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C.

pen., precum și circumstanțele atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) C. pen.,

pentru inculpatul S.V., respectiv, art. 74 lit. c) C. pen., pentru inculpatul B.B.

În sarcina inculpatului S.V.

s-a reținut și circumstanța agravantă prevăzută de art. 75 lit. c) C. pen.,

având în vedere că la data săvârșirii faptei acesta cunoștea vârsta celuilalt

inculpat care era minor.

Întrucât inculpatul B.B. a

săvârșit fapta în termenul de încercare stabilit prin sentința penală nr. 401

din 19 octombrie 2004 a Tribunalului Botoșani, s-a făcut aplicarea art. 83 C.

pen. și s-a dispus ca inculpatul să execute cumulat ambele pedepse.

Având în vedere că inculpați

au fost reținuți, în ziua de 22 decembrie 2004, în temeiul art. 88 alin. (1) C.

pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii.

Împotriva sentinței au

declarat apel ambii inculpați, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Inculpatul S.V. a solicitat,

prin apărător, redozarea pedepsei aplicate în sensul coborârii acesteia sub

minimul prevăzut de lege și suspendarea condiționată a acesteia.

Apărătorul inculpatului B.B.

a solicitat, de asemenea, redozarea pedepsei aplicate în sensul micșorării

acesteia.

Curtea de Apel Suceava, decizia penală nr. 36 din 20 decembrie 2006, a respins,

ca nefondate, apelurile declarate de cei doi inculpați.

Împotriva acestei decizii,

în termen legal, au declarat recurs inculpații, criticând-o pentru nelegalitate

și netemeinicie.

I. La termenul din 21 februarie 2006

inculpatul B.B. a declarat că își retrage recursul, astfel că în raport de

manifestarea de voință a recurentului, văzând și dispozițiile art. 385

4

alin. (2), raportat la art. 369 C. proc. pen., Înalta Curte va lua act de

retragerea recursului iar, în conformitate cu dispozițiile art. 192 alin. (2) C.

proc. pen., acesta va fi obligat la cheltuieli judiciare către stat.

II. În ceea ce privește recursul

inculpatului S.V., acesta a invocat cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 10 C. proc. pen., constând în greșita respingere a cererii de audiere a

celui de-al doilea martor propus în apărare în faza de apel, încălcându-se

astfel dreptul la apărare, cel prevăzut de art. 385

9

pct. 9 C. proc.

pen., în sensul că instanța de apel a reținut aceeași motivare ca și instanța

de fond, deși putea să dea o nouă apreciere a probelor, ceea ce echivalează cu

nemotivarea hotărârii, cel prevăzut de art. 385

9

pct. 4 C. proc.

pen., cu motivarea că ședința ar fi trebuit să fie publică, fiind judecat atât

un inculpat minor cât și unul major, precum și cel prevăzut de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen., constând în greșita individualizare a pedepsei aplicate

în ceea ce privește modalitatea de executare a acesteia, cu motivarea că față

de împrejurările în care s-a comis fapta și de circumstanțele sale personale,

pedeapsa aplicată este exagerată, solicitând suspendarea condiționată a

executării acesteia.

Examinând decizia atacată prin

prisma cazurilor de casare invocate, prevăzute de art. 385

9

pct. 10,

9, 4 și 14 C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul inculpatului S.V. nu

este întemeiat.

privind greșita respingere a cererii de audiere a celui de-al doilea martor

propus în apărare în faza de apel, încălcându-se astfel dreptul la apărare al

inculpatului, se constată că dispozițiile art. 385

9

pct. 10 C. proc.

pen., fac referire la nepronunțarea asupra unor probe administrate sau asupra

unor cereri esențiale pentru părți, de natură să garanteze drepturile lor sau

să  influențeze soluția procesului; or, în speță instanța de apel s-a pronunțat

asupra cererii de audiere a martorilor propuși în apărare de inculpat, pe care

a admis-o, a audiat unul dintre martori și a revenit motivat asupra audierii

celui de-al doilea martor, întrucât, fiind citat cu mandat de aducere, s-a

constatat că acesta era plecat din țară iar inculpatul nu a indicat adresa unde

ar putea fi citat în străinătate, astfel că nu este incident cazul de casare

invocat.

faptul că instanța de apel a reținut aceeași motivare ca și instanța de fond,

deși putea să dea o nouă apreciere a probelor, ceea ce echivalează cu

nemotivarea hotărârii în accepția apărării inculpatului, Înalta Curte constată

că și aceasta este nefondată întrucât, pe de o parte, decizia instanței de apel

cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția iar, pe de altă parte, potrivit

dispozițiilor art. 378 alin. (2) C. proc. pen., „instanța poate da o nouă

apreciere a probelor administrate în fața primei instanțe”, ceea ce înseamnă că

acest lucru este la aprecierea instanței atunci când constată că este cazul.

ședinței de judecată în apel, Înalta Curte constată că instanța de apel a

respectat dispozițiile art. 486 C. proc. pen., privind judecarea cauzelor cu

inculpați majori și minori, în sensul că ședința a fost publică, astfel cum

rezultă din frontispiciul deciziei, făcând totodată aplicarea dispozițiilor art.

485 alin. (1) și art. 483 alin. (2) și (3) din același cod, referitoare la

ședința separată doar în ceea ce privește pe inculpatul minor, aplicând

corespunzător dispozițiile art. 486, teza finală C. proc. pen.

de suspendare condiționată a executării pedepsei, aceasta nu se justifică,

având în vedere atât împrejurările săvârșirii faptei, ce conferă acesteia un

grad de pericol social ridicat, cât și concursul între

circumstanțele agravante și atenuante, ce are drept consecință

neobligativitatea de a se coborî pedeapsa sub minimul special. Oricum instanța

de fond a dat dovadă de clemență atunci când a stabilit un cuantum 2 ani și 6

luni închisoare, sub minimul special de 7 ani prevăzut de lege pentru

infracțiunea în cauză, o reducere a acestuia neputând fi justificată de împrejurarea

că, în prezent, inculpatul ar munci în străinătate pentru a-și ajuta familia.

De altfel, pedeapsa nu este

doar un mijloc de reeducare al condamnatului, ci trebuie să constituie și o

măsură de constrângere corespunzătoare valorii sociale încălcate prin

săvârșirea infracțiunii, sens în care reducerea pedepsei aplicată inculpatului

ar conduce la deturnarea scopului general al pedepsei.

Pe de altă parte, Înalta Curte

constată că nu sunt îndeplinite condițiile de aplicare ale suspendării

condiționate sau ale suspendării executării pedepsei sub supraveghere, prevăzute

de art. 81 sau art. 86

1

C. pen., întrucât apreciază că scopul

pedepsei nu poate fi atins fără executarea în regim de detenție.

Pentru aceste considerente, având în

vedere și faptul că nu există motive de casare care să fie luate în considerare

din oficiu, conform dispozițiilor art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen.,

Înalta Curte, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va

respinge recursul formulat de inculpat, ca nefondat, constatând că acesta a

comis cu vinovăție fapta reținută în sarcina sa și că nu sunt motive care să

justifice o reducere a pedepsei aplicate, ce este aptă să asigure reeducarea

inculpatului, prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni dar și o constrângere

corespunzătoare încălcării legii penale.

În baza dispozițiilor art. 192 alin.

(2) din același cod, acesta va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare avansate

de către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Ia act de retragerea

recursului declarat de inculpatul B.B. împotriva deciziei penale nr. 36 din 20

decembrie 2006 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția minori și familie.

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul S.V. împotriva aceleași decizii.

Obligă recurentul inculpat B.B. la

plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care

suma de 40 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va

avansa din fondul Ministerului Justiției.

Obligă recurentul inculpat S.V. la

plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi 21

februarie 2007.