ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2786/2003

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2786/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)

Asupra recursurilor de față:

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Tribunalul Botoșani, prin sentința

penală nr. 106 din 13 martie 2002, în baza art. 254 alin. (1) C. pen., a

condamnat pe inculpatul S.A. la 4 ani închisoare și 2 ani interzicerea

drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen.

În baza art. 292 C. pen., Tribunalul

a condamnat pe același inculpat la pedeapsa de un an și 6 luni închisoare.

În baza art. 25, raportat la art. 290

C. pen., inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de un an și 4 luni închisoare,

iar în baza art. 12 din Legea nr. 87/1994 a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani

închisoare și un an interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) și b)

C. pen.

În temeiul art. 33 lit. a) și art. 34

C. pen., a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 4 ani

închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a), b)

și c) C. pen.

A făcut aplicarea art. 71 și art. 64

C. pen.

A dedus din pedeapsa aplicată

inculpatului, timpul reținerii și al arestării preventive de la 8 septembrie

2001, la 20 decembrie 2001.

Prin aceeași hotărâre, Tribunalul a

condamnat, în baza art. 26, raportat la art. 254 alin. (1) C. pen., cu

aplicarea art. 74 lit. a) și c) și art. 76 C. pen., pe inculpatul G.M. la

pedeapsa de un an închisoare.

A făcut aplicarea în cauză a

dispozițiilor art. 76 alin. ultim C. pen.

A aplicat dispozițiile art. 71 și art.

64 C. pen.

A dedus din pedeapsa aplicată

inculpatului, durata reținerii și a arestării preventive de la 5 septembrie

2001, la 13 decembrie 2001.

A dispus confiscarea de la

inculpatul S.A. în folosul statului a sumei de 700 milioane lei, inculpatul

fiind obligat și la plata sumei de 6.550.000 lei, cheltuieli judiciare către

stat din care, suma de 550.000 lei, contravaloarea expertizei medico – legale,

se va vira în contul nr. 50414557951 Trezoreria Botoșani, pentru Spitalul

Județean Botoșani.

Inculpatul G.M. a fost obligat să

plătească statului suma de 2.500.000 lei, cu același titlu.

Hotărând astfel, instanța de fond a

reținut în, esență, următoarele:

Inculpatul S.A. în calitate de

prefect al județului Botoșani, în luna aprilie 2000, cu ocazia desfășurării

alegerilor locale, a pretins și primit sub formă de comision, prin intermediul

inculpatului G.M. suma de 700.000.000 lei, de la administratorii S.C. T.E.

S.R.L Botoșani, H.S. și M.P., cărora le-a încredințat tipărirea buletinelor de

vot.

În sarcina acestuia s-a mai reținut

săvârșirea infracțiunii de fals în declarații, prevăzută de art. 292 C. pen.,

constând în aceea că la sfârșitul mandatului de prefect, deși avea obligația,

potrivit art. 3 din Legea nr. 115/1996, să facă declarație de avere pe propria

răspundere, care să cuprindă toate bunurile ce le deținea la acea dată,

inculpatul nu a declarat toate bunurile, operând astfel sancțiunea instituită

de dispozițiile art. 36 din această lege.

În vara anului 2002, când erau în

derulare lucrările de construcție ale unei vile proprietate personală,

inculpatul S.A. l-a determinat pe numitul T.C., administrator al firmelor de

construcții S.C. H. S.A. și S.C. V. S.A. din municipiul Dorohoi, să elibereze

documente justificative cu date retroactive din anul 1999, pentru unele

materiale de construcții, primind în acest fel de la acesta șase avize de

însoțire a mărfii și șase chitanțe semnate, documente parafate cu ștampila

societăților arătate.

S-a mai reținut în sarcina

inculpatului S.A. și săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art.

12 din Legea nr. 87/1994, constând în faptul că, fiind proprietarul unui spațiu

comercial, situat în Botoșani, l-a închiriat la S.C. E.T. S.R.L Iași, de la

care a încasat o chirie lunară de 200 dolari S.U.A., fără să declare veniturile

realizate din cedarea folosinței acestui imobil, încălcând astfel dispozițiile art.

5 din Legea nr. 87/1994.

În sarcina inculpatului G.M. s-a

reținut săvârșirea infracțiunii de complicitate la infracțiunea de luare de

mită, prevăzută de art. 26, raportat la art. 254 alin. (1) C. pen., faptă

constând în aceea că în perioada alegerilor locale din anul 2000, fiind

desemnat de prefect să facă parte din comisia tehnică de organizare a

alegerilor și să intermedieze legătura dintre el și patronii societății S.C. T.E.

S.R.L Botoșani, l-a ajutat pe inculpatul S.A. să primească suma de 700.000.000 lei,

de la asociații H.S. și M.P.

Împotriva sentinței penale au declarat

apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoșani și inculpații S.A. și G.M.

După înregistrarea apelurilor la

Curtea de Apel Suceava, procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea

Supremă de Justiție a formulat cerere de strămutare, admisă prin încheierea nr.

2452 din 15 mai 2002 a Curții Supreme de Justiție, dispunându-se strămutarea judecării

apelurilor la Curtea de Apel Brașov.

Parchetul de pe lângă Tribunalul

Botoșani a declarat apel cu privire la ambii inculpați, criticând în scris

hotărârea primei instanțe pentru netemeinicie, cu referire concretă la inculpatul

S.A. și oral, pentru același motiv, cu referire și la inculpatul G.M.; în

dezvoltarea motivelor de apel, susținând că pedeapsa rezultantă aplicată

inculpatului S.A. este prea blândă, nefiind de natură să realizeze scopul

prevenției generale și speciale, cerut de lege, iar în privința inculpatului G.M.,

soluția a fost criticată pentru greșita reținere a circumstanțelor atenuante în

favoarea acestui inculpat, parchetul solicitând, în esență, majorarea

pedepselor stabilite de către prima instanță pentru cei doi inculpați.

În apelul inculpatului G.M. s-a

solicitat, în principal, achitarea sa, considerând că nu se face vinovat de

săvârșirea nici unei infracțiuni, nefăcând altceva decât să execute ordinul

superiorului său, inculpatul S.A., iar în subsidiar, a solicitat schimbarea

încadrării juridice dată faptei sale în complicitate la infracțiunea de primire

de foloase necuvenite și menținându-se circumstanțele atenuante, cărora să li

se acorde o mai largă eficiență, să se dispună reducerea substanțială a pedepsei

și aplicarea în cauză a dispozițiilor art. 81 C. pen.

În apelul său, inculpatul S.A. a

solicitat să se dispună achitarea pentru infracțiunile reținute în sarcina sa,

cu excepția infracțiunii de evaziune fiscală, cerând totodată, reținerea în

favoarea sa de circumstanțe atenuante și reducerea pedepsei aplicate sub

minimul special prevăzut de lege, respectiv până la minimul general. Consideră

că în cel mai rău caz, în speță, ar putea fi vorba despre infracțiunea de

primire de foloase necuvenite, dar apărarea convinsă de inexistența oricărei

activități infracționale din partea inculpatului, nu a formulat cerere de

schimbarea încadrării juridice.

Curtea de Apel Brașov, prin decizia

penală nr. 261 din 12 noiembrie 2002, a respins, ca nefondate, apelurile declarate

de Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoșani și de cei doi inculpați, cu

următoarea motivare:

„Prima instanță a reținut o corectă

stare de fapt, întemeiată pe coroborarea tuturor probelor administrate în

cauză, iar încadrarea juridică dată faptelor este corectă, pentru următoarele

considerente:

În vederea realizării activității de

tipărire a buletinelor de vot pentru alegerile locale din anul 2000, inculpatul

G.M. a contactat administratorii S.C. T.E. S.R.L Botoșani în acest scop,

inculpatul S.A. manifestându-și interesul în a-i cunoaște pe aceștia.

În acest sens, inculpatul G.M. a

întocmit un „referat” prin care propune prefectului încredințarea operațiunii

de tipărire a buletinelor de vot către S.C. T.E. S.R.L Botoșani, apreciind că

„cea mai optimă ofertă este din partea acestei societăți”, în ce privește

„posibilitățile de manipulare, depozitare, asigurarea securității tipăririi și

a tuturor celorlalte operațiuni pentru care are dotări tehnice optime proprii

și mijloace de transport și de manipulare”.

În acest referat nu se face nici o

referire concretă la ceea ce s-a susținut ulterior, în cursul cercetării

judecătorești, că ar fi fost determinant în alegerea acestei societăți,

respectiv împrejurarea că această societate era singura dintre cele expuse

analizei comisiei care deținea „rotativă”, indispensabilă tipăririi buletinelor

de vot.

Referatul este aprobat de către inculpatul

S.A., după acest moment având loc întâlnirea solicitată de acesta, cu administratorii

S.C. T.E. S.R.L, respectiv la sfârșitul lunii aprilie a anului 2000.

În cursul acestei întâlniri s-au

discutat condițiile de tipărire a buletinelor de vot și prețul, precum și

fundamentarea inițială de preț. Tot în cursul acestei discuții, inculpatul S.A.

face afirmația cu privire la această fundamentare de preț, ridicată inițial la

3 miliarde lei, „prea puțin, mai adăugați unul”.

Împrejurarea că cei doi administratori

au înțeles în mod corespunzător solicitarea prefectului este confirmată de

încheierea ulterioară (la data de 3 mai 2000) a contractului de prestări

servicii, semnat de inculpatul S.A., bazat pe nota de fundamentare estimativă întocmită

conform cererii prefectului, având o valoare de 4.760.660.000 lei.

Nu poate fi primită cererea

inculpatului S.A. de schimbare a încadrării juridice, formulate cu motivarea că

banii ar fi fost primiți ulterior îndeplinirii actului ce intra în atribuțiile

sale de serviciu, întrucât infracțiunea de luare de mită s-a consumat în

momentul pretinderii, situat în timp la sfârșitul lunii aprilie, determinant

pentru existența infracțiunii prevăzută de art. 254 C. pen., fiind momentul în

care a intervenit înțelegerea dintre persoana care dă și cea care primește

mita.

Ulterior acestei înțelegeri s-a

încheiat contractul de prestări servicii, semnat de către prefect și contabil

șef pentru beneficiar și de către executant, prin martorii H.S. și M.P.

Ca atare, nu poate fi primită nici

susținerea inculpatului S.A. că pretinderea nu s-ar fi făcut pentru

îndeplinirea vreunui act ce ținea de atribuțiile sale de serviciu, întrucât

încheierea și semnarea contractului, pentru Prefectura Județului Botoșani,

reprezintă dovada contrarie.

Astfel, în mod judicios s-a stabilit

drept încadrare juridică a faptelor săvârșite art. 254 alin. (1) C. pen.,

pentru inculpatul S.A. și respectiv, art. 26, raportat la art. 254 alin. (1) C.

pen., pentru inculpatul G.M.

Activitatea inculpatului G.M. se

circumscrie în sfera unei complicități materiale, concretizate în livrarea

sacoșelor cu bani în biroul inculpatului S.A., ori în dulapul „de protocol” al

acestuia, având ca punct de pornire desemnarea sa de către prefect drept

coordonator al întregii activități de colaborare cu reprezentanții firmei

executante.

Sumele plătite de către cei doi administratori

nu au acoperit însă cerința inițială a inculpatului S.A., acesta fiind motivul

pentru care, ulterior, acesta i-a cerut inculpatului G.M. să transmită celor

doi administratori că, în schimbul sumei de 200 milioane lei, va încredința

aceleiași firme tipărirea buletinelor de vot pentru alegerile generale din anul

2000.

S.C. T.E. S.R.L neavând lichidități

în acea perioadă, suma nu s-a plătit, astfel că această sarcină a fost

încredințată altei societăți.

Inculpatul S.A. a negat primirea

vreunei sume de bani de la cei doi administratori, refuzând însă cererea

acestora din urmă de a fi confruntați cu inculpatul G.M. (care a primit inițial

toate tranșele de bani), situație care ar fi clarificat orice suspiciune

nedreaptă ce ar fi planat asupra prefectului.

Motivația inculpatului S.A., în

sensul că a refuzat confruntarea pentru a nu fi nevoit să constate și să

denunțe comiterea vreunei infracțiuni de către inculpatul G.M. nu convinge, cu

atât mai mult, cu cât susținerile celor doi administratori îl acuzau în mod

indirect și ar fi trebuit să fie primul interesat în clarificarea situației.

Așa cum declară H.S. și M.P. și

inculpatul G.M., constant, sumele de bani erau date acestuia din urmă în zilele

când se ridicau de la B.C.R. cu C.E.C. – uri numerar, datele respective fiind

cele menționate în adresa acelei bănci nr. 32273 din 7 noiembrie 2001.

În perioada 17 mai – 7 august 2000,

în care administratorii H.S. și M.P. au ridicat sume în numerar de la B.C.R., sucursala

Botoșani, menționate în adresa acestei bănci cu nr. 32273 din 7 noiembrie 2001

și din care prin inculpatul G.M. au dat-o în câteva rânduri (700 milioane lei)

inculpatului S.A., acest inculpat a făcut depuneri în perioada 19 mai – 24

iunie 2000 la B.R.D., sucursala Botoșani, în lei și valută, în sumă totală și

echivalent în lei, de 767.578.211 lei, cum rezultă din adresa acestei bănci.

În aceeași perioadă inculpatul S.A. a

depus și alte sume în valută care nu au legătură cu cele primite de la S.C. T.E.

S.R.L Botoșani (13.440 dolari S.U.A. – 274.861.440 lei și 3.700 mărci germane –

34.531.020 lei) după cum rezultă din adresa B.R.D. Botoșani și care au fost

ridicate de la B.P. la 12 mai 2001.

Examinând cupistica sumelor numerar

ridicate de la B.C.R., sucursala Botoșani, înscrise pe versoul C.E.C. – urilor

și cupistica sumelor în lei depuse de inculpatul S.A. la B.R.D., sucursala

Botoșani, prezentată comparativ în situația de la, rezultă că se regăsesc, la

datele menționate, o parte din bancnotele de 100.000 lei, 50.000 lei, 10.000

lei și 5.000 lei. Alte sume se regăsesc transformate din lei în valută.

În legătură cu operațiunile

efectuate la B.R.D., sucursala Botoșani exact în perioada în care se susține că

inculpatul S.A. ar fi primit banii de la S.C. T.E. S.R.L Botoșani, acesta

declară că sumele de bani erau depuse la B.P. Botoșani și întrucât în acea perioadă

se zvonea că va intra în incapacitate de plată, le-a transferat de la B.P. la

B.R.D. Botoșani.

Această susținere a inculpatului

trebuie privită doar ca simplă încercare a justifica învinuirea ce i se aduce,

afirmația sa nefiind acoperită de nici un mijloc de probă. Inculpatul nu a

făcut dovada că întreaga sumă depusă la B.R.D. provine, după susținerile lui,

din transferul pe care exact la datele la care S.C. T.E. S.R.L Botoșani ridica

banii de la B.C.R., el îl făcea de la B.P. la B.R.D.

De altfel, actul de sesizare reține

separat suma transferată de la B.P., dar care nu acoperă nici pe departe

întreaga sumă depusă de inculpat la B.R.D.

Este puțin probabil că dacă o

asemenea sumă ar fi fost depusă la B.P., iar inculpatul ar fi aflat că aceasta va

intra în incapacitate de plată, n-ar fi urgentat transferul ci l-ar fi făcut în

mod eșalonat, așa cum rezultă din adresa B.R.D.

De altfel, inculpatul nu probează

nici faptul că suma ar fi fost depusă de la B.P. și nici faptul că în luna mai

2000 se „zvonea” că B.P. va intra în incapacitate de plată.

În ceea ce privește infracțiunea de

fals în declarații, astfel cum este încriminată în art. 36 din Legea nr. 115/1996,

aceasta este dovedită cu toate înscrisurile și chiar recunoscută de către inculpatul

S.A., cu motivarea că declarația fiind completată în grabă, a omis să

menționeze toate bunurile, în raport cu rubricile ce se impuneau a fi

completate.

De asemenea, în mod judicios

celelalte două infracțiuni au fost reținute de către prima instanță a fi

săvârșite de către inculpatul S.A., cu forma de vinovăție cerută de lege.

Individualizarea judiciară a

pedepselor stabilite de către prima instanță s-a realizat cu respectarea tuturor

criteriilor generale impuse de art. 72 C. pen., astfel că instanța de apel

apreciază că nu se impune nici majorarea, nici reducerea acestora.

În concret, instanța a apreciat în

mod corespunzător gradul de pericol social al faptelor săvârșite, relevat de

numărul și mijloacele de comitere a acestora, de urmarea produsă, dar și

circumstanțele ce caracterizează persoanele inculpaților, respectiv de vârsta

acestora, de împrejurarea că ambii se află la prima confruntare cu legea

penală, de starea sănătății lor, dovedită cu actele medicale aflate la dosar.

În raport cu poziția procesuală

manifestată de inculpatul G.M., în mod judicios prima instanță a reținut în

favoarea acestuia circumstanțe atenuante, dându-le efectul impus de art. 76 C.

pen., care însă nu se impunea a fi extins prin reducerea în continuare a

duratei pedepsei stabilite”.

În termenul legal, împotriva

deciziei penale a instanței de apel au declarat recurs Parchetul de pe lângă

Curtea de Apel Brașov și inculpații S.A. și G.M.

În recursul parchetului, hotărârea

instanței de control judiciar a fost criticată pentru netemeinicie, apreciindu-se

că pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare aplicată inculpatului S.A. este

neîndestulătoare comparativ cu gravitatea faptelor comise de către acesta, și

s-a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor și majorarea

cuantumului pedepsei aplicate inculpatului S.A., pentru infracțiunea de luare

de mită și aplicarea unui spor.

În recursul inculpatului S.A. s-a

susținut:

- că instanța de judecată nu a fost

legal investită prin ordonanța de punere în mișcare a acțiunii penale, deoarece

a fost emisă de un procuror delegat care nu avea vocația să pună în mișcare

acțiunea penală, astfel că actul este lovit de sancțiunea inexistenței și a solicitat

admiterea recursului, casarea hotărârilor atacate și restituirea cauzei la

parchet în vederea refacerii urmăririi penale;

- instanța de apel nu s-a pronunțat

cu privire la toate motivele de apel invocate de inculpatul S.A., mărginindu-se

a prelua, aproape în totalitate motivarea primei instanțe;

- prin hotărârea atacată s-a făcut o

greșită aplicare a legii, infracțiunile reținute în sarcina inculpatului S.A.,

pentru care acesta a fost condamnat, nu au o fundamentare în probele administrate

în prezenta cauză;

- instanța de apel a comis o gravă

eroare de fapt, datorită faptului că probațiunea administrată este insuficientă

pentru aflarea adevărului, înscrisurile noi prezentate în recurs, dovedesc o

altă situație de fapt decât cea reținută în actul de sesizare și în hotărârile

atacate și a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor atacate și

restituirea cauzei la procuror în vederea completării urmăririi penale sau

trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Botoșani.

În recursul inculpatului G.M. s-a

solicitat, în principal, achitarea sa, în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat

la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., cu privire la complicitatea la

infracțiunea de luare de mită, susținând că nu a avut posibilitatea să

înțeleagă natura juridică reală a remiterii de către cei doi administratori a

sumelor de bani respective către prefect, având în vedere poziția sa de

subordonare directă profesională față de prefect și faptul că nu a beneficiat

de avantaje materiale, lipsind astfel intenția, iar în subsidiar, a solicitat

schimbarea încadrării juridice a faptei în complicitate la infracțiunea de

primire de foloase necuvenite și aplicarea unei pedepse cu executarea în

condițiile art. 81 C. pen.

Examinând hotărârile atacate în

raport de cazurile de recurs invocate, prevăzute de art. 385

9

alin.

(1) pct. 10, pct. 14, pct. 17, pct. 17

1

și pct. 18 C. proc. pen.,

Curtea constată, în baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei,

recursurile nefondate, urmând a fi respinse, ca atare.

Analizând ansamblul probator administrat

în cauză, se constată că starea de fapt, încadrarea juridică dată faptelor și

vinovăția inculpaților în comiterea lor au fost corect stabilite de către

instanța de fond și de apel, care au administrat un probatoriu complet și just

apreciat, astfel că în mod temeinic și legal au pronunțat condamnarea celor doi

inculpați pentru faptele reținute în sarcina acestora.

Se reține astfel, că inculpatul S.A.

a îndeplinit funcția de prefect al județului Botoșani în perioada 1997 – 17 ianuarie

2001, iar inculpatul G.M. funcția de director la Direcția Fond Funciar,

Sesizări, Relații Publice în anul 2000, la Prefectura Județului Botoșani.

În urma controlului efectuat de

Curtea de Conturi, Direcția de Control Financiar Botoșani, la Prefectura Botoșani,

privind exercițiul financiar pe anul 2000, finalizat prin procesul verbal

încheiat la 30 iulie 2001, s-a constatat, printre altele, efectuarea unor plăți

nelegale în perioada mai – iunie 2000, în sumă totală de 1.864.675.363 lei către

S.C. T.E. S.R.L Botoșani, reprezentând contravaloare de tipărire a buletinelor

de vot la alegerile locale.

În legătură cu aceste ilegalități,

procurorul financiar a formulat plângere penală la 24 august 2001 pentru

săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, prevăzută și pedepsită de art. 284

C. pen., împotriva lui S.A., G.M., care au îndeplinit funcțiile menționate și C.D.

care a îndeplinit funcția de director la Direcția de Resurse Umane, Financiar, Contabilitate

și Secretariat la Prefectura Botoșani, reținându-se că cei doi de mai sus au

avizat și acceptat nelegal la plată sumele menționate, producând astfel

prejudicii instituției.

În cursul acestor cercetări, la data

de 4 septembrie 2001 administratorii H.S. și M.P. de la S.C. T.E. S.R.L

Botoșani, societate căreia Prefectura Județului Botoșani i-a încredințat

tipărirea buletinelor de vot pentru alegerile locale au denunțat la organele de

urmărire penală faptul că inculpatul S.A. le-a pretins în acest scop, cu ocazia

contractării lucrării un comision de 12 – 15% din valoare, pe care l-au dat

acestuia prin intermediul inculpatului G.M., în mod repetat și care este în

sumă totală de 700 milioane lei, faptele denunțate fiind confirmate de probele

administrate.

Edificatoare în acest sens este

declarația martorului H.S., dată la instanță la termenul din 13 decembrie 2001,

în care acesta arată că în momentul în care prefectul i-a spus să urmărească

valoarea contractului cu un miliard, a înțeles perfect că acesta nu poate să-i

facă un cadou de un miliard, mai ales că între el și prefect nu erau relații

amicale și dimpotrivă, că suma pretinsă de prefect trebuie să se reîntoarcă în

buzunarul acestuia.

De asemenea, declarațiile

inculpatului G.M. și ale martorilor H.S. și M.P., date la urmărirea penală, dar

și în instanță, la termenul din 13 decembrie 2001, au fost constante în ceea ce

privește momentul când s-a pretins de către inculpatul S.A. acordarea acelui comision

de 12% din suma încasată, respectiv după a doua discuție purtată cu

coinculpatul S.A. prin care s-a mărit valoarea contractului cu un miliard.

Practic, înainte de a finaliza cea

de-a doua fundamentare de preț, inculpatul G.M. s-a deplasat la sediul

tipografiei și a transmis celor doi patroni pretenția prefectului, vizând

acordarea acelui comision.

Pe baza celei de-a doua evaluări estimative

a fost încheiat, la data de 3 mai 2000 contractul nr. 3427, semnat de cei doi administratori,

inculpatul S.A. și contabilul șef M.D.

Deși, la termenul din 5 februarie

2002, atât martorii H.S. și M.P., cât și inculpatul G.M., revin la declarațiile

date la urmărirea penală, cât și la instanță, la data de 13 decembrie 2001,

precizând că numai după încheierea contractului s-a pretins comisionul, în mod

corect instanțele au apreciat ca nesincere aceste declarații, câtă vreme, în

mod constant, de la 4 septembrie 2001, la 5 februarie 2002, cu ocazia deselor

audieri, atât la parchet, cât și la instanță, inculpatul G.M. și cei doi

martori au precizat că momentul pretinderii, forma în care se consumă în speță

infracțiunea de luare de mită, a avut loc înainte de încheierea contractului.

Așadar, chiar dacă inculpatul S.A. a

negat în mod constant comiterea faptelor, declarând că nu a primit o sumă de

bani de la cei doi administratori ai S.C. T.E. S.R.L Botoșani, probele administrate

în cauză, atât la urmărirea penală, cât și în fața instanțelor de judecată,

conduc la concluzia că suma a fost pretinsă, că modificarea valorii

contractului, în sensul plusării cu un miliard a creat pretextul pretinderii

acelui comision, că această pretindere s-a făcut prin intermediar, iar

ulterior, primirea banilor s-a făcut prin același intermediar.

Inculpatul G.M., atât în

declarațiile date la urmărirea penală, cât și la instanță, recunoaște că a

primit pungile respective în care se aflau sumele de bani care îi erau

comunicate de administratorii societății, arată că de fiecare dată, cu o

singură excepție, a predat aceste pungi inculpatului S.A., în cabinetul

acestuia, lăsându-le lângă scaunul de după biroul unde stătea acesta.

O singură dată, când inculpatul G.A.

nu l-a găsit pe inculpatul S.A. la birou, a discutat cu acesta la telefon în

legătură cu modul în care să procedeze și i s-a spus să ia cheia de la

consilierul B.N., de la un fișet, dulap care se afla în camera de odihnă a

prefectului, unde să lase punga în care se aflau banii.

Discuțiile purtate cu cei doi

patroni la sediul prefecturii, cât și discuția ulterioară purtată la locuința

sa de către inculpatul S.A., sumele de bani care se găsesc evidențiate în

conturile deschise de inculpat la B.R.D, depunerile acestor sume în aceeași

perioadă a desfășurării alegerilor, discuțiile ulterioare care au avut loc după

controlul efectuat de Curtea de Conturi, în principal cu coinculpatul G.M.,

demonstrează pe deplin vinovăția inculpaților, pentru săvârșirea infracțiunii

de luare de mită și respectiv de complicitate la această infracțiune, astfel

că, nu numai că nu poate fi primită solicitarea acestora de a fi achitați

pentru aceste fapte, dar nici aceea de a se dispune schimbarea încadrării

juridice, în infracțiunea de primire de foloase necuvenite și respectiv, de complicitate

la această infracțiune, iar înscrisurile noi depuse în recurs nu sunt de natură

a forma convingerea asupra nevinovăției inculpaților.

De asemenea, din analiza

probatoriului de la dosar, se constată că în mod temeinic și legal, instanțele

au reținut că inculpatul S.A. se face vinovat pentru comiterea infracțiunii de

fals în declarații, prevăzută și pedepsită de art. 292 C. pen., astfel cum este

încriminată de art. 36 din Legea nr. 115/1996, această faptă fiind dovedită cu

toate înscrisurile și chiar recunoscută de către inculpatul S.A., cu motivarea

că declarația a fost completată în grabă, motiv din care, a omis să menționeze

toate bunurile în raport cu rubricile ce se impuneau a fi completate, susțineri

pe care instanța de fond le-a înlăturat, având în vedere că inculpatul a omis

să declare mai multe bunuri imobile și mobile, fapt ce demonstrează că

nedeclararea unor bunuri și valori s-a făcut cu intenție, iar probele dosarului

infirmă toate apărările formulate de inculpat, sub acest aspect.

Cum potrivit art. 5 din Legea nr. 87/1994

pentru combaterea evaziunii fiscale, inculpatul S.A., în calitate de

contribuabil, avea obligația să declare la Administrația Financiară veniturile

realizate din cedarea în folosință a unui spațiu comercial închiriat către S.C.

E.T. S.R.L Iași, încasând o chirie lunară de 200 dolari S.U.A., sustrăgându-se

însă, de la plata obligațiilor fiscale, în mod temeinic și legal instanțele au

reținut în sarcina sa și comiterea infracțiunii de evaziune fiscală, prevăzută

de art. 12 din Legea nr. 87/1994 și l-au condamnat pentru această faptă.

De asemenea, probele dosarului

demonstrează și vinovăția inculpatului S.A., pentru instigare la comiterea

infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 25,

raportat la art. 290 C. pen., în condițiile în care, cu ocazia cercetărilor s-a

stabilit că în realitate, S.C. H. S.A. și S.C. V. S.A. Dorohoi nu au livrat

către inculpatul S.A. materialele de construcții înscrise în avizele de însoțire

a mărfii și chitanțele emise, aceste documente fiind întocmite de numitul T.C.

,determinat fiind de inculpatul S.A. (fapte care s-au stabilit prin notele de

constatare încheiate de Garda Financiară Botoșani la data de 1 noiembrie 2001

la cele două societăți, în urma verificării evidenței contabile și declarațiile

învinuitului T.C. și a făptuitorilor I.P., A.D. și M.L., iar declarația

martorului O.M. infirmă apărările inculpatului S.A., în sensul că T.C. i-ar fi

trimis niște balast la baza de producție a ing. B.

Sub aspectul criticii formulate de

inculpatul S.A., referitor la nelegala sesizare a instanței de judecată, se

constată că aceasta este nefondată, din datele dosarului reieșind că procurorul

care a emis ordonanța de punere în mișcare a acțiunii penale a fost delegat, în

condițiile legii, prin ordinele nr. 1224 din 9 iunie 2001 și nr. 1339 din 10

august 2001 la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava și ca atare, fiind

delegat, avea competența să efectueze acte procesuale și procedurale în cauză,

iar pe de altă parte, se constată că instanța de judecată a fost legal sesizată

prin rechizitoriul din 12 noiembrie 2001 întocmit de către procuror șef

serviciu anticorupție, C.M. și procuror delegat, C.R. din cadrul Parchetului de

pe lângă Curtea de Apel Suceava.

În altă ordine de idei, se observă

că, potrivit dispozițiilor art. 197 alin. (2) C. proc. pen., numai

„Dispozițiile relative la competența după materie sau calitatea persoanei, la

sesizarea instanței, la compunerea acesteia și la publicitatea ședinței de

judecată sunt prevăzute sub sancțiunea nulității”, iar potrivit alin. (4) al

aceluiași articol: „Încălcarea oricărei alte dispoziții legale decât cele

prevăzute în alin. (2) atrage nulitatea actului în condițiile alin. (1) (atunci

când s-a adus o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea acelui

act), numai dacă a fost invocată în cursul efectuării actului când partea este

prezentă sau la primul termen de judecată cu procedura completă când partea a

lipsit la efectuarea actului”.

Or, în cauză nu numai că nu se face

dovada unei vătămări, dar nici nu s-au invocat neregularitățile cu privire la

emiterea ordonanței de punere în mișcare a acțiunii penale, în termenul și în

condițiile prevăzute de alin. (4) al art. 197 C. proc. pen.

Și sub aspectul criticii referitoare

la împrejurarea că instanța de apel nu s-a pronunțat cu privire la toate

motivele de apel invocate de inculpatul S.A., susținând că aceasta a preluat

aproape în totalitate motivarea primei instanțe, se constată că aceasta nu este

fondată.

Din examinarea actelor cauzei se

constată că în apelul său, inculpatul S.A. a criticat sentința primei instanțe

cu privire la greșita condamnare pentru faptele reținute în sarcina sa și a

solicitat achitarea pentru aceste fapte, cu excepția infracțiunii de evaziune

fiscală, pe care o recunoaște, însă solicită să se facă o nouă individualizare

a pedepsei, prin reținerea în favoarea sa a circumstanțelor atenuante și

aplicarea unei pedepse mult coborâtă sub minimul special, respectiv până la minimul

general prevăzut de lege, punând totodată, în discuție eventuala schimbare a

încadrării juridice a faptei, din infracțiunea de luare de mită, în aceea de

primire de foloase necuvenite, dar, apărarea convinsă însă de inexistența

oricărei activități infracționale nu a formulat cererea de schimbare a

încadrării juridice.

Or, din analiza considerentelor

deciziei penale, atacate, care au fost redate pe larg și în prezenta decizie,

rezultă că instanța de control judiciar a analizat și s-a pronunțat asupra tuturor

temeiurilor invocate în apelul inculpatului; faptul că instanța de apel,

confirmând soluția primei instanțe, și-a însușit și preluat aproape în

totalitate motivarea acesteia (după cum susține inculpatul), în condițiile în

care, la rândul său instanța de fond a făcut o amplă analiză a elementelor de

fapt și a probelor pe care și-a sprijinit soluția, nu constituie o nemotivare a

hotărârii, în sensul prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 9 C. proc.

pen.

Se mai susține în recursul

inculpatului S.A. că instanțele nu au avut în vedere la pronunțarea soluțiilor

un mijloc de probă esențial pentru rezolvarea cauzei și anume, nota de

constatare a Gărzii Financiare din data de 6 septembrie 2001, mijloc de probă

folosit de inculpat în susținerea ipotezei potrivit căreia denunțurile

formulate de administratorii S.C. T.E. S.R.L, H.S. și M.P. au fost urmarea

descoperirii și constatării de către organele financiar fiscale, prin nota

menționată, a unor nereguli importante în activitatea tipografiei.

Or, potrivit art. 317 C. proc. pen.,

judecata se mărginește la fapta și persoana arătată în actul de sesizare a

instanței.

Potrivit principiului enunțat, chiar

dacă prin nota de constatare întocmită de Garda Financiară se face referire la

unele nereguli în activitatea S.C. T.E. S.R.L Botoșani, instanța de judecată,

nefiind sesizată în acest sens prin rechizitoriu, nu putea să se pronunțe prin

hotărâre și asupra acestor nereguli constatate de organul de control judiciar.

De asemenea, în recursul

inculpatului S.A. se mai susține că, deși, declarațiile date de martorul B.N. infirmă

în totalitate susținerile inculpatului G.M., instanțele au reținut în mod

greșit, faptul că martorul a confirmat susținerile acestui inculpat, iar

declarația martorei N.S., dată în fața instanței de judecată, nu a fost

analizată în nici un fel de către instanțe.

Potrivit art. 378 C. proc. pen.,

instanța judecând apelul, verifică hotărârea atacată pe baza lucrărilor și a

materialului din dosarul cauzei și a oricăror înscrisuri noi, prezentate la

instanța de apel, iar potrivit alin. (2) al aceluiași articol: „În vederea

soluționării apelului, instanța poate da o nouă apreciere probelor din dosarul

cauzei și poate administra orice noi probe pe care le consideră necesare”.

Or, în legătură cu declarația

martorului B.N. și cu aspectele criticate de inculpatul S.A., instanța de fond

a reținut;

„O singură dată, când inculpatul G.M.

nu l-a găsit pe inculpatul S.A. la birou, a discutat cu acesta la telefon în

legătură cu modul în care să procedeze și i s-a spus să ia cheia de la

consilierul B.N., de la un fișet dulap care se afla în camera de odihnă a

prefectului, unde să lase punga în care se aflau banii.

Inculpatul G.M. a procedat întocmai,

cheia rămânând la el până a doua zi.

Martorul B.N. confirmă în declarație

precum și la instanță, această situație, însă arată că nu cunoștea ce se afla

în punga respectivă și nici G.M. nu i-a spus. La instanță martorul susține că

nu-și mai amintește ca inculpatul G.M. să fi avut un pachet în mână, dar nu

exclude posibilitatea ca acesta să fi pus ceva în fișet, știut fiind că era un

om de încredere al prefectului”.

Faptul că instanța de apel nu a dat

o altă apreciere probelor din dosarul cauzei, inclusiv declarațiilor martorului

B.N., în sensul dorit de către inculpatul S.A. nu echivalează cu o nepronunțare

asupra unei cereri esențiale de natură să garanteze drepturile inculpatului și

să influențeze soluția procesului, astfel că, în cauză nu are incidență nici

cazul de casare prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 10 C. proc.

pen.

Examinând în ansamblu pedepsele

aplicate, se constată că instanțele au evaluat corect gravitatea faptelor,

împrejurările în care au fost comise și pericolul social sporit al

inculpaților, stabilind pedepse just individualizate și deplin meritate.

În aceste condiții, pedeapsa

rezultantă de 4 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art.

64 lit. a), b) și c) C. pen., aplicată inculpatului S.A. și respectiv, pedeapsa

de un an închisoare, aplicată inculpatului G.M., a căror executare s-a stabilit

prin privare de libertate, corespunde și scopului ei, acela al prevenției

generale și speciale, cum este stipulat în art. 52 C. pen. și prin urmare nu se

impune o modificare a acestora, în sensul majorării pedepsei aplicate

inculpatului S.A., prin aplicarea unui spor, astfel cum solicită parchetul ori,

în sensul reducerii pedepsei și schimbarea modalității de executare, așa cum se

solicită în recursul inculpatului G.M.

În consecință, pentru considerentele

arătate și verificând decizia atacată în raport și cu prevederile art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., nu se constată existența altor motive, care analizate

din oficiu să ducă la casare, urmează a se constata că recursurile declarate de

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov și de inculpații G.M. și S.A. sunt

nefondate și în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.,

urmează a fi respinse, se va deduce din pedepsele aplicate inculpaților, timpul

reținerii și al arestării preventive, de la 5 septembrie 2001, la 13 decembrie

2001, pentru inculpatul G.M. și de la 8 septembrie 2001, la 20 decembrie 2001,

pentru inculpatul S.A. și îi va obliga pe recurenții inculpați la plata sumei

de câte 1.000.000 lei, fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Cu majoritate de voturi;

Respinge, ca nefondate, recursurile

declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov și de inculpații G.M.

și S.A. împotriva deciziei penale nr. 261 din 12 noiembrie 2002 a Curții de

Apel Brașov.

Deduce din pedepsele aplicate

inculpaților, timpul reținerii și arestării preventive de la 5 septembrie 2001,

la 13 decembrie 2001, pentru inculpatul G.M. și de la 8 septembrie 2001, la 20

decembrie 2001, pentru inculpatul S.A.

Obligă pe recurenții inculpați la

plata sumei de câte 1.000.000 lei fiecare cu titlu de cheltuieli judiciare

către stat.

Pronunțată în ședință publică, azi 11

iunie 2003.