ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3870/2003

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 79 din 6 februarie 2003 a Tribunalului Constanța, inculpatul g.d. a fost condamnat la o pedeapsă de 5 ani și 3 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. S-a făcut aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen. În temeiul art. 350 C. proc. pen. și art. 88 C. pen., s-a menținut starea de arest a inculpatului și s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada reținerii și arestării preventive de la 22 septembrie 2002, la zi. S-a luat act că prejudiciul cauzat SC M. SA Constanța a fost recuperat prin restituire și că părțile vătămate M.N.

și I.G. nu s-au constituit părți civile. În baza art. 191 C. proc. pen., inculpatul a fost obligat să plătească statului suma de 1.000.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut, în fapt următoarele: În după-amiaza zilei de 21 septembrie 2002, inculpatul G.D. a sustras o pereche de pantaloni de la raionul de confecții pentru bărbați al magazinului C. al Societății comerciale M. SA Constanța, în valoare de 480.000 lei. În momentul în care părăsea unitatea cu bunul sustras sub tricou, inculpatul a fost oprit de părțile vătămate I.G. și M.N. Inculpatul a ripostat violent, lovindu-le și îmbrâncindu-le reușind, astfel, să fugă. Pentru a scăpa din imobilizarea celor două femei, inculpatul și-a scos tricoul, bunul sustras fiind abandonat.

Fiind urmărit de martorul R.N., inculpatul a fost prins și predat organelor de poliție. Situația de fapt și vinovăția inculpatului au fost stabilite pe baza materialului probator administrat în cauză: procesul-verbal de cercetare la fața locului, planșele fotografice, declarațiile martorilor R.N. și B.R.A., declarațiile părților vătămate, dovada de recuperare a prejudiciului. Inculpatul G.D. nu a recunoscut săvârșirea infracțiunii reținute în sarcina sa, susținând că a avut intenția să cumpere perechea de pantaloni. Apărarea sa a fost înlăturată ca neveridică întrucât, pe de-o parte, bunul sustras era ascuns sub tricou, iar inculpatul nu avea asupra sa suma de bani necesară achiziționării mărfii.

Curtea de Apel Constanța, prin decizia penală nr. 137 din 26 aprilie 2003, a respins ca nefondat apelul declarat de inculpat, a menținut starea de arest a acestuia și a dispus deducerea la zi a arestului preventiv, obligându-l pe inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat. Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul G.D., solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârilor atacate și achitarea sa, în temeiul dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a) și art. 10 lit. a) C. proc. pen. În subsidiar, a solicitat schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de tâlhărie, în tentativă la infracțiunea de furt calificat. Temeiul juridic al recursului îl constituie dispozițiile art. 385 9 pct. 17 și 18 C. proc.

pen. Examinând recursul, Curtea constată că acesta nu este întemeiat. Instanțele de judecată au reținut în mod corect și complet situația de fapt, din care rezultă fără echivoc sustragerea bunului de către inculpat, aproprierea acestuia prin ascunderea lui, intenția de a părăsi magazinul fără a achita prețul și exercitarea de violențe asupra lucrătorilor comerciali, pentru a păstra bunul furat și pentru a-și asigura scăparea. Inculpatul avea asupra sa doar suma de 135.000 lei, în timp ce bunul sustras avea prețul de 480.000 lei, prin urmare, susținerea recurentului inculpat că intenționa să cumpere marfa este pro causa și a fost corect înlăturată de instanța de judecată, fiind, de altfel, infirmată și de modul în care a acționat inculpatul (a ascuns bunul sub tricou și a lovit persoanele, care au încercat să îl rețină).

Așa fiind, încadrarea juridică dată faptei în infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) C. pen., se dovedește a fi corectă, însușirea bunului sustras fiind consumată și urmată de exercitarea de violențe. Nefiind nici alte temeiuri de casare care pot fi luate în considerare din oficiu, urmează ca recursul să fie respins ca neîntemeiat. Durata reținerii și arestării preventive va fi dedusă din pedeapsa aplicată de la 22 septembrie 2002, la zi. Inculpatul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, onorariul apărătorului din oficiu, fiind avansat din fondul Ministerului Justiției. Văzând dispozițiile art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., art. 192 alin. (2) C. proc.

pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de inculpatul G.D., împotriva deciziei nr. 137 din 23 aprilie 2003 a Curții de Apel Constanța, ca nefondat. Compută din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reținerii și arestării preventive de la 22 septembrie 2002, la zi. Obligă pe recurent, să plătească statului 1.400.000 lei cheltuieli judiciare, în care se include și onorariul apărătorului din oficiu în sumă de 400.000 lei, ce va fi avansat din fondul Ministerului Justiției. Pronunțată în ședință publică, azi 18 septembrie 2003.