ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3870/2003

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 79 din 6 februarie

2003 a Tribunalului Constanța, inculpatul

g.d.

a fost condamnat la o pedeapsă de 5 ani și 3 luni închisoare, pentru săvârșirea

infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) C. pen., cu

aplicarea art. 37 lit. b) C. pen.

S-a făcut aplicarea art. 71 și art.

64 C. pen.

În temeiul art. 350 C. proc. pen. și

art. 88 C. pen., s-a menținut starea de arest a inculpatului și s-a dedus din

pedeapsa aplicată perioada reținerii și arestării preventive de la 22

septembrie 2002, la zi.

S-a luat act că prejudiciul cauzat

SC M. SA Constanța a fost recuperat prin restituire și că părțile vătămate M.N.

și I.G. nu s-au constituit părți civile.

În baza art. 191 C. proc. pen.,

inculpatul a fost obligat să plătească statului suma de 1.000.000 lei, cu titlu

de cheltuieli judiciare.

Pentru a pronunța această sentință,

instanța de fond a reținut, în fapt următoarele:

În după-amiaza zilei de 21

septembrie 2002, inculpatul G.D. a sustras o pereche de pantaloni de la raionul

de confecții pentru bărbați al magazinului C. al Societății comerciale M. SA

Constanța, în valoare de 480.000 lei.

În momentul în care părăsea unitatea

cu bunul sustras sub tricou, inculpatul a fost oprit de părțile vătămate I.G.

și M.N. Inculpatul a ripostat violent, lovindu-le și îmbrâncindu-le reușind,

astfel, să fugă. Pentru a scăpa din imobilizarea celor două femei, inculpatul

și-a scos tricoul, bunul sustras fiind abandonat.

Fiind urmărit de martorul R.N.,

inculpatul a fost prins și predat organelor de poliție.

Situația de fapt și vinovăția

inculpatului au fost stabilite pe baza materialului probator administrat în

cauză: procesul-verbal de cercetare la fața locului, planșele fotografice,

declarațiile martorilor R.N. și B.R.A., declarațiile părților vătămate, dovada

de recuperare a prejudiciului.

Inculpatul G.D. nu a recunoscut

săvârșirea infracțiunii reținute în sarcina sa, susținând că a avut intenția să

cumpere perechea de pantaloni. Apărarea sa a fost înlăturată ca neveridică

întrucât, pe de-o parte, bunul sustras era ascuns sub tricou, iar inculpatul nu

avea asupra sa suma de bani necesară achiziționării mărfii.

Curtea de Apel Constanța, prin

decizia penală nr. 137 din 26 aprilie 2003, a respins ca nefondat apelul

declarat de inculpat, a menținut starea de arest a acestuia și a dispus

deducerea la zi a arestului preventiv, obligându-l pe inculpat la plata

cheltuielilor judiciare către stat.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs inculpatul G.D., solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârilor

atacate și achitarea sa, în temeiul dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a) și art.

10 lit. a) C. proc. pen.

În subsidiar, a solicitat schimbarea

încadrării juridice din infracțiunea de tâlhărie, în tentativă la infracțiunea

de furt calificat.

Temeiul juridic al recursului îl

constituie dispozițiile art. 385

9

pct. 17 și 18 C. proc. pen.

Examinând recursul, Curtea constată că

acesta nu este întemeiat.

Instanțele de judecată au reținut în

mod corect și complet situația de fapt, din care rezultă fără echivoc sustragerea

bunului de către inculpat, aproprierea acestuia prin ascunderea lui, intenția

de a părăsi magazinul fără a achita prețul și exercitarea de violențe asupra

lucrătorilor comerciali, pentru a păstra bunul furat și pentru a-și asigura

scăparea.

Inculpatul avea asupra sa doar suma

de 135.000 lei, în timp ce bunul sustras avea prețul de 480.000 lei, prin

urmare, susținerea recurentului inculpat că intenționa să cumpere marfa este

pro causa și a fost corect înlăturată de instanța de judecată, fiind, de

altfel, infirmată și de modul în care a acționat inculpatul (a ascuns bunul sub

tricou și a lovit persoanele, care au încercat să îl rețină).

Așa fiind, încadrarea juridică dată

faptei în infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) C.

pen., se dovedește a fi corectă, însușirea bunului sustras fiind consumată și

urmată de exercitarea de violențe.

Nefiind nici alte temeiuri de casare

care pot fi luate în considerare din oficiu, urmează ca recursul să fie respins

ca neîntemeiat.

Durata reținerii și arestării preventive

va fi dedusă din pedeapsa aplicată de la 22 septembrie 2002, la zi.

Inculpatul va fi obligat la plata

cheltuielilor judiciare către stat, onorariul apărătorului din oficiu, fiind

avansat din fondul Ministerului Justiției.

Văzând dispozițiile art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

inculpatul G.D., împotriva deciziei nr. 137 din 23 aprilie 2003 a Curții de

Apel Constanța, ca nefondat.

Compută din pedeapsa aplicată

inculpatului, durata reținerii și arestării preventive de la 22 septembrie

2002, la zi.

Obligă pe recurent, să plătească

statului 1.400.000 lei cheltuieli judiciare, în care se include și onorariul

apărătorului din oficiu în sumă de 400.000 lei, ce va fi avansat din fondul

Ministerului Justiției.

Pronunțată în ședință publică, azi

18 septembrie 2003.