ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1088/2010
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1088/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar,
constată următoarele:
Prin sentința nr. 62 /F-C din data
de 25 martie 2009, Curtea de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ,
a respins ca inadmisibilă acțiunea formulată R.G.C., în contradictoriu cu
pârâții Judecătoria Pitești, H.F.C., I.F. și P.E.M.
Pentru a se pronunța astfel,
instanța, a reținut în esență, așa cum reiese din considerentele sentinței,
următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la data
de 30 ianuarie 2009 pe rolul Curții de Apel Pitești, secția comercială și de contencios
administrativ și fiscal, reclamanta R.G.C., în contradictoriu cu pârâtele
Judecătoria Pitești, H.F.C., I.F. și P.E.M., a solicitat anularea deciziilor
emise de pârâta Judecătoria Pitești în dosarele nr. 4524/280/2007 și nr. 6399/280/2006,
repararea prejudiciului produs prin abuz de funcție, fals intelectual, lipsa de
folosință a dreptului real de proprietate, transmis de bunica sa I.F., precum
și a dreptului de moștenire în cotă de 3/8 de pe urma tatălui său, prin refuzul
soluționării cererii formulată în temeiul art. 781 C. civ. și prin netrimiterea
dosarului nr. 6399/280/2006, la instanța competentă pentru cercetare
judecătorească.
De
asemenea, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei Judecătoria Pitești la
despăgubiri delictuale, rezultate din refuzul acesteia de: a) predarea în
natură a bunului individual determinat în testamentul menționat mai sus; b)
plata fructelor neîncasate din data de 29 octombrie 1999; c) predarea rezervei
succesorale, de pe urma fratelui său, în cotă de 3/8; menționează că patrimoniul
transmis în indiviziune de defuncta I.F. este format din: Farmacia veche din
Stolnici (de 6 camere), o construcție de două camere, ambele construite pe un
teren în suprafață de 0,21 ha, recuperat în baza Legii nr. 112/1995; 170 mp
situați în Pitești și apartamentul nr. 3 cu anexe, ambele amplasate, iar tatăl
său a avut în Vâlcea apartamentul nr. 9 și apartamentul nr. 12, toate
administrate de I.F., deoarece acesta era bolnav, furate de aceasta și trecute
sub tăcere de pârâta Judecătoria Pitești, care ascunde furtul celorlalte
pârâte, iar în dosarul nr. 6399/280/2006, îi fură dreptul de proprietate, prin
reducerea acestuia de la 50% din patrimoniul transmis în indiviziune de
defuncta I.F., la cca. 18% dintr-un singur bun, a cărui valoare nu acoperă nici
fructele neîncasate.
Prin
întâmpinarea formulată, pârâta I.F. a solicitat respingerea acțiunii
reclamantei, susținând că acțiunea nu vizează emiterea unui act administrativ,
ci hotărâri judecătorești care pot fi atacate prin căile prevăzute de Codul de
procedură civilă, nu pe calea contenciosului administrativ; mai arată că
reclamanta nu a urmat procedura prealabilă prevăzută de Legea nr. 554/2004.
Pârâta
Judecătoria Pitești, prin întâmpinarea formulată, a solicitat respingerea
acțiunii reclamantei, invocând excepția lipsei capacității de folosință a
Judecătoriei Pitești, față de disp. art. 38 din
Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, potrivit cărora judecătoriile
nu au personalitate juridică, neputând sta în fața instanței în nume propriu,
ci prin intermediul tribunalelor, care au personalitate juridică. De asemenea,
a invocat excepția inadmisibilității acțiunii, având în vedere obiectul
acesteia; susține că legalitatea și temeinicia soluțiilor pronunțate de pârâtă
în cauzele deduse judecății, nu pot fi analizate decât prin formularea căilor
de atac prevăzute de lege, iar nu pe calea contenciosului administrativ.
Concluzionând,
prima instanță a reținut că hotărârile judecătorești pot fi analizate și,
eventual, desființate numai prin căile de atac prevăzute de lege, nu pe calea
contenciosului administrativ, potrivit Legii nr. 554/2004, judecătoria nefiind
un organ administrativ, ci un organ judecătoresc.
Prin
cererea formulată la data de 6 mai 2009, petenta I.F. a solicitat, în nume
propriu și pentru fiica sa, H.F. completarea sentinței nr. 62/F-C/din data de
25 martie 2009 a curții de apel, în sensul acordării cheltuielilor de judecată.
Procuratorul
intimatei R.G.C. prin cererea reconvențională a solicitat trimiterea cauzei la
parchet pentru efectuarea cercetărilor penale asupra chitanței nr. 33 din
dosarul de fond.
Totodată
a constatat că este inadmisibilă cererea reconvențională față de obiectul
prezentei cereri privind completarea hotărârii.
Prin
sentința nr. 90-F-CONT din data de 3 iunie 2009, Curtea de Apel Pitești, secția
comercială și de contencios administrativ și fiscal, a respins ca nefondată
cererea formulată de petenta I.F., în nume propriu și pentru fiica sa H.F.C.,
privind completarea sentinței nr. 62 /F-C din data de 25 martie 2009,
pronunțată în dosarul nr. 79/46/2009 al Curții de Apel Pitești, secția
comercială și de contencios administrativ și fiscal, în contradictoriu cu
intimații R.G.C., Judecătoria, P.E.M.
Totodată,
a respins ca inadmisibilă, cererea reconvențională formulată de R.G.C., prin
procurator R.M.
Instanța
a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 281
2
alin. (1) C. proc.
civ., dacă prin hotărârea dată, instanța a omis să se pronunțe asupra unui
capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau
incidentale, se poate cere completarea hotărârii, în același termen în care se
poate formula, după caz, apel sau recurs împotriva acelei hotărâri.
a
rătă instanța că se pronunță numai asupra respectivului
capăt de cerere și nu face o nouă judecare a cauzei, care este posibilă numai
în condițiile prevăzute de lege.
î
mpotriva acestor sentințe a declarat recurs reclamanta R.C. în
temeiul art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ. Recurenta a invocat și
prevederile art. 304
1
C. proc. civ. potrivit cărora cauza poate fi
examinată sub toate aspectele, hotărârea neputând fi atacată cu apel.
Solicită
astfel modificarea sentinței civile nr. 62 F-C din data de 25 martie 2009,
pronunțată de Curtea de Apel Pitești în sensul de a se constata că prin exces
de putere la Judecătoria Pitești nu a fost pusă pe rol acțiunea de reparare a
patrimoniului formulată în temeiul art. 781 C. civ., că nulitatea absolută a
hotărârilor din încheierile de admitere în principiu și soluția pronunțată în dosarul
nr. 6399/280/2006 au fost desființate în căile legale de atac.
Susține
în continuare nulitatea absolută a hotărârii din dosarul nr. 4524/280/2007, cu
motivarea că a fost dată cu încălcarea competenței altei instanțe prevăzute de
art. 170 din Legea nr. 105/1992.
Arată
că instanța Curții de Apel Pitești, nu a intrat în cercetarea fondului, nu a
respectat principiul adevărului consacrat de art. 129 alin. (5) C. proc. civ.,
și definițiile și dispozițiile Legii nr. 554/2004, instanța pronunțând o
hotărâre nelegală, netemeinică dată pe bază de motive străine de natura
pricinii, schimbând înțelesul lămurit și vădit al petiției sale.
În
ceea ce privește sentința civilă nr. 90/F CONT pronunțată la 3 iunie 2009
invocă aceleași temeiuri de drept prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc.
civ.
În
motivarea cererii se precizează că respingerea cererii reconvenționale s-a
făcut fără a se intra în cercetarea fondului, cu încălcarea art. 120 alin. (2) C.
proc. civ. situație în care s-ar impune trimiterea cauzei spre rejudecare la
instanța de fond.
Intimatele
prin întâmpinare au solicitat respingerea ambelor recursuri ca neîntemeiate și
nelegale cu obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată în sumă de
2000 lei.
După
examinarea motivelor de recurs, a dispozițiilor legale incidente în cauză,
Înalta Curte va respinge recursurile pentru următoarele considerente:
Prima
instanță prin sentința nr. 62/F-C pronunțată la 25 martie 2009 a analizat cu prioritate excepția inadmisibilității acțiunii cu care a fost sesizată de
reclamanta R.G.C., reținând în mod corect că în raport de obiectul cererii
sintetizat în anularea unor hotărâri judecătorești, prejudiciul produs ca
urmare a unei răspunderi delictuale, precum și un refuz de înregistrare a unei
cereri care nu a fost timbrată anticipat conform art. 20 din Legea nr. 146/1997,
acțiunea în contencios administrativ este inadmisibilă.
Potrivit
art. 2 lit. f) din Legea nr. 554/2004, în sensul legii, contenciosul
administrativ reprezintă „activitatea de soluționare de către instanțele de
contencios administrativ competente potrivit legii organice a litigiilor în
care cel puțin una dintre părți este o autoritate publică, iar conflictul s-a
născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în
sensul prezentei legi, fie din nesoluționarea în termenul legal ori din refuzul
nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes
legitim”.
Hotărârile
judecătorești nu pot fi caracterizate ca fiind acte administrative unilaterale
cu caracter individual cum a considerat și instanța fondului, pornind de la
definiția dată în art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea contenciosului
administrativ, pentru că în conținutul lor nu se găsesc caracteristicile
acestui act .
Aceste
hotărâri sunt supuse căilor de atac prevăzute de lege și nu pot face obiectul
contenciosului administrativ pentru a fi modificate, casate sau anulate.
Recurenta
deși susține temeiul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.,
„când hotărârea cuprinde motive străine de natura pricinii” respectiv instanța
nu s-ar fi pronunțat asupra obiectului cererii, se constată că și în recurs
recurenta solicită să se constate nulitatea absolută a hotărârii pronunțată în dosarul
nr. 4524/280/2007.
Așadar,
este inadmisibilă acțiunea formulată de reclamantă prin care solicită
analizarea legalității soluțiilor pronunțate de Judecătoria Pitești în cauzele
deduse judecății, câtă vreme acestea nu pot fi analizate decât prin formularea
căilor de atac, neîntrunind elementele constitutive ale unui act administrativ
individual și emis de o autoritate publică în sensul Legii nr. 554/2004.
În
baza celor mai sus expuse și în raport de prevederile art. 20 din Legea nr. 147/1997,
susținerea recurentei privind denegarea de dreptate prin neînregistrarea cererii
înaintate Judecătoriei Pitești, nu poate fi reținută ca un refuz nejustificat
de soluționare a cererii în sensul legii contenciosului administrativ,
respectiv ca un act administrativ asimilat.
Criticile
din recurs formulate împotriva sentinței nr. 90/F-CONT, din 3 iunie 2009 nu
sunt întemeiate.
Cererea
reconvențională formulată de recurentă nu se circumscrie situațiilor avute în
vedere de art. 281
2
C. proc. civ. când „prin hotărârea dată instanța
a omis să se pronunțe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori
asupra unei cereri conexe sau incidentale”.
Îndreptarea
hotărârilor, completarea acestora așa cum este reglementat de art. 281 C. proc.
civ., nu poate încălca principiul stabilității raporturilor juridice, de aceea
nu se poate dispune decât pentru situațiile strict reglementate de textul de
lege și, în nici un caz, nu poate duce la schimbarea rezolvării problemei de
drept sau a părților în contradictoriu cu care au fost pronunțate.
În
raport cu obiectul cererii de completare a hotărârii, cererea reconvențională
astfel cum a fost formulată la 3 iunie 2009 este inadmisibilă și în mod corect
a fost respinsă.
Față
de cele arătate, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursurile au
fost respins ca nefondate.
Cererea
intimatelor privind obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată, nu
este dovedită, motiv pentru care a fost respinsă conform art. 274 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul formulat de reclamanta R.G.C.
împotriva sentinței civile nr. 62/F-C din 25 martie 2009 pronunțată de Curții
de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal ,
ca nefondat.
Respinge recursul formulat de reclamanta R.G.C.
împotriva sentinței nr. 90/F- CONT din 3 iunie 2009 a aceleiași instanțe, ca nefondat.
Respinge cererea de acordare a
cheltuielilor de judecată formulată de intimatele I.F. și H.F.C.
Irevocabilă.
Pronunțată, în ședință publică, astăzi 25
februarie 2010.