ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1088/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 62 /F-C din data de 25 martie 2009, Curtea de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ, a respins ca inadmisibilă acțiunea formulată R.G.C., în contradictoriu cu pârâții Judecătoria Pitești, H.F.C., I.F. și P.E.M. Pentru a se pronunța astfel, instanța, a reținut în esență, așa cum reiese din considerentele sentinței, următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 30 ianuarie 2009 pe rolul Curții de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, reclamanta R.G.C., în contradictoriu cu pârâtele Judecătoria Pitești, H.F.C., I.F.

și P.E.M., a solicitat anularea deciziilor emise de pârâta Judecătoria Pitești în dosarele nr. 4524/280/2007 și nr. 6399/280/2006, repararea prejudiciului produs prin abuz de funcție, fals intelectual, lipsa de folosință a dreptului real de proprietate, transmis de bunica sa I.F., precum și a dreptului de moștenire în cotă de 3/8 de pe urma tatălui său, prin refuzul soluționării cererii formulată în temeiul art. 781 C. civ. și prin netrimiterea dosarului nr. 6399/280/2006, la instanța competentă pentru cercetare judecătorească. De asemenea, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei Judecătoria Pitești la despăgubiri delictuale, rezultate din refuzul acesteia de: a) predarea în natură a bunului individual determinat în testamentul menționat mai sus; b) plata fructelor neîncasate din data de 29 octombrie 1999; c) predarea rezervei succesorale, de pe urma fratelui său, în cotă de 3/8; menționează că patrimoniul transmis în indiviziune de defuncta I.F.

este format din: Farmacia veche din Stolnici (de 6 camere), o construcție de două camere, ambele construite pe un teren în suprafață de 0,21 ha, recuperat în baza Legii nr. 112/1995; 170 mp situați în Pitești și apartamentul nr. 3 cu anexe, ambele amplasate, iar tatăl său a avut în Vâlcea apartamentul nr. 9 și apartamentul nr. 12, toate administrate de I.F., deoarece acesta era bolnav, furate de aceasta și trecute sub tăcere de pârâta Judecătoria Pitești, care ascunde furtul celorlalte pârâte, iar în dosarul nr. 6399/280/2006, îi fură dreptul de proprietate, prin reducerea acestuia de la 50% din patrimoniul transmis în indiviziune de defuncta I.F., la cca. 18% dintr-un singur bun, a cărui valoare nu acoperă nici fructele neîncasate.

Prin întâmpinarea formulată, pârâta I.F. a solicitat respingerea acțiunii reclamantei, susținând că acțiunea nu vizează emiterea unui act administrativ, ci hotărâri judecătorești care pot fi atacate prin căile prevăzute de Codul de procedură civilă, nu pe calea contenciosului administrativ; mai arată că reclamanta nu a urmat procedura prealabilă prevăzută de Legea nr. 554/2004. Pârâta Judecătoria Pitești, prin întâmpinarea formulată, a solicitat respingerea acțiunii reclamantei, invocând excepția lipsei capacității de folosință a Judecătoriei Pitești, față de disp. art. 38 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, potrivit cărora judecătoriile nu au personalitate juridică, neputând sta în fața instanței în nume propriu, ci prin intermediul tribunalelor, care au personalitate juridică.

De asemenea, a invocat excepția inadmisibilității acțiunii, având în vedere obiectul acesteia; susține că legalitatea și temeinicia soluțiilor pronunțate de pârâtă în cauzele deduse judecății, nu pot fi analizate decât prin formularea căilor de atac prevăzute de lege, iar nu pe calea contenciosului administrativ. Concluzionând, prima instanță a reținut că hotărârile judecătorești pot fi analizate și, eventual, desființate numai prin căile de atac prevăzute de lege, nu pe calea contenciosului administrativ, potrivit Legii nr. 554/2004, judecătoria nefiind un organ administrativ, ci un organ judecătoresc. Prin cererea formulată la data de 6 mai 2009, petenta I.F. a solicitat, în nume propriu și pentru fiica sa, H.F.

completarea sentinței nr. 62/F-C/din data de 25 martie 2009 a curții de apel, în sensul acordării cheltuielilor de judecată. Procuratorul intimatei R.G.C. prin cererea reconvențională a solicitat trimiterea cauzei la parchet pentru efectuarea cercetărilor penale asupra chitanței nr. 33 din dosarul de fond. Totodată a constatat că este inadmisibilă cererea reconvențională față de obiectul prezentei cereri privind completarea hotărârii. Prin sentința nr. 90-F-CONT din data de 3 iunie 2009, Curtea de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, a respins ca nefondată cererea formulată de petenta I.F., în nume propriu și pentru fiica sa H.F.C., privind completarea sentinței nr. 62 /F-C din data de 25 martie 2009, pronunțată în dosarul nr. 79/46/2009 al Curții de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, în contradictoriu cu intimații R.G.C., Judecătoria, P.E.M.

Totodată, a respins ca inadmisibilă, cererea reconvențională formulată de R.G.C., prin procurator R.M. Instanța a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 281 2 alin. (1) C. proc. civ., dacă prin hotărârea dată, instanța a omis să se pronunțe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotărârii, în același termen în care se poate formula, după caz, apel sau recurs împotriva acelei hotărâri. a rătă instanța că se pronunță numai asupra respectivului capăt de cerere și nu face o nouă judecare a cauzei, care este posibilă numai în condițiile prevăzute de lege. î mpotriva acestor sentințe a declarat recurs reclamanta R.C.

în temeiul art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ. Recurenta a invocat și prevederile art. 304 1 C. proc. civ. potrivit cărora cauza poate fi examinată sub toate aspectele, hotărârea neputând fi atacată cu apel. Solicită astfel modificarea sentinței civile nr. 62 F-C din data de 25 martie 2009, pronunțată de Curtea de Apel Pitești în sensul de a se constata că prin exces de putere la Judecătoria Pitești nu a fost pusă pe rol acțiunea de reparare a patrimoniului formulată în temeiul art. 781 C. civ., că nulitatea absolută a hotărârilor din încheierile de admitere în principiu și soluția pronunțată în dosarul nr. 6399/280/2006 au fost desființate în căile legale de atac. Susține în continuare nulitatea absolută a hotărârii din dosarul nr. 4524/280/2007, cu motivarea că a fost dată cu încălcarea competenței altei instanțe prevăzute de art. 170 din Legea nr. 105/1992.

Arată că instanța Curții de Apel Pitești, nu a intrat în cercetarea fondului, nu a respectat principiul adevărului consacrat de art. 129 alin. (5) C. proc. civ., și definițiile și dispozițiile Legii nr. 554/2004, instanța pronunțând o hotărâre nelegală, netemeinică dată pe bază de motive străine de natura pricinii, schimbând înțelesul lămurit și vădit al petiției sale. În ceea ce privește sentința civilă nr. 90/F CONT pronunțată la 3 iunie 2009 invocă aceleași temeiuri de drept prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ. În motivarea cererii se precizează că respingerea cererii reconvenționale s-a făcut fără a se intra în cercetarea fondului, cu încălcarea art. 120 alin. (2) C. proc. civ.

situație în care s-ar impune trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond. Intimatele prin întâmpinare au solicitat respingerea ambelor recursuri ca neîntemeiate și nelegale cu obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 2000 lei. După examinarea motivelor de recurs, a dispozițiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte va respinge recursurile pentru următoarele considerente: Prima instanță prin sentința nr. 62/F-C pronunțată la 25 martie 2009 a analizat cu prioritate excepția inadmisibilității acțiunii cu care a fost sesizată de reclamanta R.G.C., reținând în mod corect că în raport de obiectul cererii sintetizat în anularea unor hotărâri judecătorești, prejudiciul produs ca urmare a unei răspunderi delictuale, precum și un refuz de înregistrare a unei cereri care nu a fost timbrată anticipat conform art. 20 din Legea nr. 146/1997, acțiunea în contencios administrativ este inadmisibilă.

Potrivit art. 2 lit. f) din Legea nr. 554/2004, în sensul legii, contenciosul administrativ reprezintă „activitatea de soluționare de către instanțele de contencios administrativ competente potrivit legii organice a litigiilor în care cel puțin una dintre părți este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul prezentei legi, fie din nesoluționarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim”.

Hotărârile judecătorești nu pot fi caracterizate ca fiind acte administrative unilaterale cu caracter individual cum a considerat și instanța fondului, pornind de la definiția dată în art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea contenciosului administrativ, pentru că în conținutul lor nu se găsesc caracteristicile acestui act . Aceste hotărâri sunt supuse căilor de atac prevăzute de lege și nu pot face obiectul contenciosului administrativ pentru a fi modificate, casate sau anulate. Recurenta deși susține temeiul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., „când hotărârea cuprinde motive străine de natura pricinii” respectiv instanța nu s-ar fi pronunțat asupra obiectului cererii, se constată că și în recurs recurenta solicită să se constate nulitatea absolută a hotărârii pronunțată în dosarul nr. 4524/280/2007.

Așadar, este inadmisibilă acțiunea formulată de reclamantă prin care solicită analizarea legalității soluțiilor pronunțate de Judecătoria Pitești în cauzele deduse judecății, câtă vreme acestea nu pot fi analizate decât prin formularea căilor de atac, neîntrunind elementele constitutive ale unui act administrativ individual și emis de o autoritate publică în sensul Legii nr. 554/2004. În baza celor mai sus expuse și în raport de prevederile art. 20 din Legea nr. 147/1997, susținerea recurentei privind denegarea de dreptate prin neînregistrarea cererii înaintate Judecătoriei Pitești, nu poate fi reținută ca un refuz nejustificat de soluționare a cererii în sensul legii contenciosului administrativ, respectiv ca un act administrativ asimilat.

Criticile din recurs formulate împotriva sentinței nr. 90/F-CONT, din 3 iunie 2009 nu sunt întemeiate. Cererea reconvențională formulată de recurentă nu se circumscrie situațiilor avute în vedere de art. 281 2 C. proc. civ. când „prin hotărârea dată instanța a omis să se pronunțe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale”. Îndreptarea hotărârilor, completarea acestora așa cum este reglementat de art. 281 C. proc. civ., nu poate încălca principiul stabilității raporturilor juridice, de aceea nu se poate dispune decât pentru situațiile strict reglementate de textul de lege și, în nici un caz, nu poate duce la schimbarea rezolvării problemei de drept sau a părților în contradictoriu cu care au fost pronunțate.

În raport cu obiectul cererii de completare a hotărârii, cererea reconvențională astfel cum a fost formulată la 3 iunie 2009 este inadmisibilă și în mod corect a fost respinsă. Față de cele arătate, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursurile au fost respins ca nefondate. Cererea intimatelor privind obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată, nu este dovedită, motiv pentru care a fost respinsă conform art. 274 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul formulat de reclamanta R.G.C. împotriva sentinței civile nr. 62/F-C din 25 martie 2009 pronunțată de Curții de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal , ca nefondat. Respinge recursul formulat de reclamanta R.G.C. împotriva sentinței nr. 90/F- CONT din 3 iunie 2009 a aceleiași instanțe, ca nefondat. Respinge cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de intimatele I.F. și H.F.C. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 25 februarie 2010.