ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5282/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Pitești, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, reclamanta B.E., în nume propriu și în calitate de reprezentantă a copiilor săi, B.F.C., B.M. și G.M., a chemat în judecată pe pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța în cauză să dispună anularea titlului de conversie din 19 octombrie 2009 emis de pârâtă și obligarea pârâtei să emită un nou titlu de conversie în cuantum de 593.039 RON, sumă stabilită ca despăgubire de către evaluatorul A.F.H. Pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților a formulat întâmpinare în care a invocat excepția neîndeplinirii procedurii administrative prealabile, în raport de prevederile art. 7 din Legea nr. 554/2004, modificată.

Pe fondul cauzei, pârâta a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată. În întâmpinarea depusă în cauză, pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive. Curtea de Apel Pitești, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 50 din 05 martie 2010, a respins acțiunea ca inadmisibilă. Pentru a pronunța o asemenea soluție, prima instanță a reținut faptul că reclamanta nu a solicitat autorității pârâte revocarea actului administrativ contestat. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta B.E., în nume propriu și în calitate de reprezentantă a copiilor săi, B.F.C., B.M. și G.M., care a solicitat casarea sa și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

În primul motiv de recurs, încadrat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., recurenta a susținut faptul că prima instanță nu a motivat hotărârea judecătorească pronunțată. În cel de-al doilea motiv de recurs, reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta a arătat că instanța de fond a aplicat greșit dispozițiile art. 7 din Legea nr. 554/2004, modificată, întrucât nu a ținut seama de faptul că a îndeplinit procedura administrativă prealabilă în cursul soluționării cauzei. Analizând sentința atacată, în raport cu criticile formulate, cât și din oficiu, în baza art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat pentru considerentele care vor fi expuse în continuare: În cauză este nefondat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc.

civ., care se referă la cazul în care hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când aceasta cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii. În dreptul intern, nemotivarea hotărârii judecătorești este sancționată de legiuitor, pornind de la obligația statului de a respecta dreptul părții la un proces echitabil, drept consacrat de art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Astfel, conform jurisprudenței instanței de la Strasbourg, noțiunea de proces echitabil presupune ca o instanță internă, care nu a motivat decât pe scurt hotărârea sa, să fi examinat totuși, în mod real, problemele esențiale care i-au fost supuse și nu doar să reia pur și simplu concluziile unei instanțe inferioare.

Pe de altă parte, dreptul la un proces echitabil include, printre altele, dreptul părților de a prezenta observațiile pe care le consideră pertinente pentru cauza lor. Întrucât Convenția Europeană a Drepturilor Omului nu are ca scop garantarea unor drepturi teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete și efective, acest drept nu poate fi considerat efectiv decât dacă aceste observații sunt în mod real „ascultate”, adică în mod corect examinate de către instanța sesizată. Cu alte cuvinte, art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului implică, mai ales în sarcina instanței, obligația de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și al elementelor probatorii ale părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinența.

Înalta Curte apreciază că motivarea hotărârii judecătorești înseamnă, în sensul strict al termenului, precizarea în scris a raționamentului care îl determină pe judecător să admită sau să respingă o cerere de chemare în judecată. În speța de față, instanța de control judiciar consideră că hotărârea recurată îndeplinește cerințele impuse de art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., întrucât instanța de fond a expus în mod corespunzător argumentele care au condus la formarea convingerii sale. Pe de altă parte, Înalta Curte apreciază că în cauză este nefondat și motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., întrucât hotărârea judecătorească atacată a fost pronunțată cu aplicarea corectă a dispozițiilor legale aplicabile în materie, după cum se va releva în continuare: Astfel, în baza art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, modificată, înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie să solicite autorității publice emitente sau autorității ierarhic superioare, dacă aceasta există, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia; cererea poate fi formulată oricând. De asemenea, art. 109 alin. (2) C. proc. civ., prevede că, în cazurile anume prevăzute de lege, sesizarea instanței competente trebuie să se facă numai după îndeplinirea unei proceduri prealabile.

Ca atare, în materia contenciosului administrativ, regula generală stabilită de legiuitor este aceea că respectarea procedurii administrative prealabile reprezintă o condiție de admisibilitate a acțiunii. Reglementarea cuprinsă în art. 7 din Legea nr. 554/2004, modificată, este pe deplin justificată, întrucât instituie o cale mai rapidă de restabilire a legalității: particularul are posibilitatea de a obține revocarea actului printr-o procedură administrativă simplă, derulată înainte de momentul sesizării instanței de contencios administrativ. În cauza de față, recurenta-reclamantă nu a respectat cerințele impuse de textul legal anterior citat, întrucât nu a parcurs recursul administrativ înainte de a sesiza instanța competentă cu cererea de anulare a titlului de conversie din 19 octombrie 2009 emis de intimata-pârâtă Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților.

În consecință, din cele anterior expuse, rezultă că sunt nefondate motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., iar în speță nu există motive de ordine publică care să poată fi reținute, astfel încât, Înalta Curte, în baza art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., raportat la art. 20 și 28 din Legea contenciosului administrativ, modificată, va respinge recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de B.E., B.F.C., B.M. și G.M. împotriva sentinței nr. 50 din 05 martie 2010 a Curții de Apel Pitești, secția comercială și contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 noiembrie 2010.