ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 639/2010

Deliberând asupra recursurilor civile de față; Prin cererea înregistrată la Tribunalul Constanța, sub nr. 10036/118/2007, reclamantele L.M.E. și O.M., prin procurist L.E.Ș., au chemat în judecată mai mulți pârâți, persoane fizice cu diferite funcții în administrația locală și pe SC E.U. SRL, pentru a fi obligați să emită dispoziția de restituire în natură a imobilului situat în Municipiul Constanța, compus din teren în suprafață de 1550 mp și construcțiile aferente, iar, în subsidiar, să se constate nulitatea contractului înregistrat sub nr. 3452 încheiat între SC E.U. SRL și SC O.P. SRL, precum și a celorlalte contracte de închiriere cu terțe persoane, prin care li se încalcă dreptul de proprietate.

În motivarea cererii, reclamantele au expus situația de fapt care susține pretențiile lor în calitate de persoane îndreptățite și au invocat refuzul nejustificat de a se emite decizia de restituire. La termenul din 25 ianuarie 2008, reclamantele și-au precizat acțiunea în sensul că solicită restituirea în natură a imobilului situat în Municipiul Constanța, compus din teren în suprafață de 1.550 mp și construcțiile aferente, iar, în subsidiar, în cazul în care nu se admite primul capăt de cerere, obligarea Primarului municipiului Constanța la emiterea unei dispoziții de restituire în natură a imobilului situat în Municipiul Constanța, compus din teren în suprafață de 1.550 mp și construcțiile aferente, cu cheltuieli de judecată, în contradictoriu cu pârâții Primarul municipiului Constanța, Municipiul Constanța, prin primar, Consiliul local Constanța și SC E.U.

SRL. În motivarea acțiunii precizate, reclamantele au arătat că, prin dispoziția nr. 2057 din 10 iunie 2005, Primarul municipiului Constanța a respins notificarea pe care au formulat-o pentru restituirea imobilului în cauză. Această decizie a fost anulată prin sentința civilă nr. 2016 din 13 decembrie 2005 pronunțată de Tribunalul Constanța. Cu toate acestea, Primarul municipiului Constanța nu a emis o nouă dispoziție în temeiul Legii nr. 10/2001, solicitându-le din nou depunerea înscrisurilor doveditoare, care fuseseră depuse și care fac dovada îndreptățirii reclamantelor la restituirea imobilului în litigiu. Reclamantele au mai arătat, că au formulat notificare și către SC E.U. SRL, însă această societate le-a comunicat că a amânat emiterea dispoziției până la soluționarea prin hotărâre irevocabilă a cauzei, iar ulterior soluția a fost una negativă, cu motivarea că imobilul nu se afla în proprietatea sa, ci numai în administrarea sa.

Prin sentința civilă nr. 525 din 30 aprilie 2008, Tribunalul Constanța a respins, ca nefondată, acțiunea formulată de reclamantele L.M.E.

și O.M., reținând că nesoluționarea notificării nu poate fi considerată ca un refuz nejustificat al entității deținătoare, ci este determinată de motive obiective, care au legătură cu persoanele care au formulat notificarea și anume incertitudinea referitoare la persoanele îndreptățite a solicita restituirea imobilului, existând un litigiu în curs cu privire la persoanele care au calitatea de succesori ai persoanei care se pretinde că a fost proprietarul imobilului care face obiectul notificării, și că, din această perspectivă, trebuie avută în vedere împrejurarea că, asemănător unei acțiuni în revendicare, și în cazul acestui tip de acțiune, prin care se solicită restituirea directă a imobilului, această restituire nu se poate dispune numai în patrimoniul unora din persoanele care se consideră îndreptățite, ci în patrimoniul tuturor.

Prin decizia civilă nr. 9/C din 16 ianuarie 2009, Curtea de Apel Constanța, secția civilă, minori și familie, litigii de muncă și asigurări sociale, a admis apelul formulat de apelantele-reclamante; a schimbat în tot sentința apelată; a obligat pârâții Primarul municipiului Constanța, Consiliul local Constanța și Municipiul Constanța, prin primar, să restituire reclamantelor terenul în suprafață de 1550 mp, situat în Constanța, și a obligat pârâta SC E.U.

SRL să restituie reclamantelor construcțiile edificate pe suprafața de teren situată în Constanța, reținând, în esență, că reclamantele, prin notificarea nr. 382 din 10 iulie 2001, au solicitat restituirea în natură a imobilului în litigiu, compus din teren în suprafață de 1550 mp și construcții; că Primarul municipiului Constanța a emis Dispoziția nr. 2057 din 10 iunie 2005, prin care a respins cererea de restituire în natură a acestui imobil, dispoziție ce a fost contestată în două dosare distincte înregistrate la Tribunalul Constanța și care au fost conexate prin încheierea din 15 septembrie 2005; că, prin sentința civilă nr. 2016/2005 pronunțată de Tribunalul Constanța, s-a admis contestația și s-a anulat dispoziția contestată, și, cu toate acestea, Primarul municipiului Constanța nu a emis dispoziție motivată cu privire la notificarea formulată, după ce, în prealabil, reclamantele au depus noi înscrisuri, conform dispozițiilor art. 23 din Legea nr. 10/2001; că absența răspunsului persoanei juridice deținătoare a imobilului, SC E.U.

SRL, care are în administrare această construcție, are valoarea unui refuz de restituire a imobilului, iar acest refuz trebuie cenzurat de către instanță; că imobilul a fost preluat de stat abuziv, prin naționalizare, conform Decretului nr. 92/1950, de la autoarea reclamantelor, iar reclamantele au calitate de persoane îndreptățite la restituirea imobilului în litigiu, conform dispozițiilor art. 3 și art. 4 din Legea nr. 10/2001; că SC E.U.

SRL, în calitate de administrator al construcțiilor în litigiu, are calitatea de unitate deținătoare, și cum acestea nu sunt înstrăinate, ci ocupate cu contract de închiriere, vor fi restituite reclamantelor; că, în speță, sunt aplicabile dispozițiile art. 4 din Legea nr. 10/2001, care constituie o excepție de la regula unanimității, care prevăd în mod expres că de cotele celorlalți moștenitori legali sau testamentari, care nu au urmat procedura prevăzută de Legea nr. 10/2001, profită ceilalți moștenitori ai persoanei îndreptățite, și că, în ceea ce o privește pe M.S.M., „care a fost reținută de instanța de fond ca un alt motiv pentru care nu s-a admis acțiunea, întrucât aceasta nu figurează ca reclamantă”, drepturile conferite de Legea nr. 10/2001 sunt guvernate de principiul disponibilității, în sensul că legea nu conferă aceste drepturi decât în măsura în care persoanele înțeleg să le solicite, iar, în speță, dispoziția a fost contestată numai de către cele două reclamante, L.M.E.

și O.M. Împotriva acestei decizii au declarat recurs, pârâții Municipiul Constanța, Consiliul local Constanța, Primarul municipiului Constanța și SC E.U. SRL.

Prin recursul lor, pârâții Municipiul Constanța, Consiliul local Constanța și Primarul municipiului Constanța arată că instanța de apel, eronat, a admis apelul reclamantelor și a dispus restituirea întregului teren situat în Municipiul Constanța, și a construcțiilor situate pe acesta, cât timp parte din construcțiile existente pe teren sunt construcții noi, edificate de stat ulterior momentului preluării; că, nici la fond și nici în apel, nu a fost efectuată o expertiză tehnică având ca obiectiv identificarea construcțiilor și a terenului, așa cum sunt acestea menționate în actul de proprietate al reclamantelor; că pe terenul în litigiu se află două clădiri vechi ce au aparținut autorului reclamanților, dar există și construcții noi, care au fost edificate ulterior momentului preluării, situație ce rezultă și din planul anexă, adresa nr. 744 din 5 iulie 1996 întocmită de către SC P. SA, precum și din foaia de date pentru cartea funciară cu privire la imobilul din str. , și că, pentru terenul care este afectat de construcții noi, nu se poate dispune restituirea în natură, ci acordarea de măsuri reparatorii în compensare sau despăgubiri bănești.

Prin recursul său, pârâta SC E.U. SRL arată că soluția instanței de apel este eronată, deoarece în cauză nu s-a efectuat o expertiză tehnică având ca obiect identificarea celor două tipuri de construcții, vechi și noi; că pe terenul în suprafață de 1550 mp există două categorii de construcții, respectiv, două clădiri vechi ce au aparținut autorului reclamanților și construcții noi ce au destinația de garaje auto și atelier mecanic-service, care au fost edificate ulterior preluării și asupra cărora reclamanții nu pot dovedi un drept de proprietate; că terenul aferent și construcțiile noi nu pot fi restituite, soluția fiind aceea de a se acorda măsuri reparatorii prin compensare sau în despăgubiri bănești, situație ce rezultă și din planul anexă, adresa nr. 744 din 5 iulie 1996 întocmită de SC P. SA, pe care sunt figurate atât construcțiile vechi, cât și construcțiile noi.

Se mai arată, că apelul a fost declarat și semnat de un avocat stagiar, care nu avea competența profesională necesară de a semna și ștampila apelul, sancțiunea nesemnării apelului fiind nulitatea sa; că, deși a invocat acest aspect în apel, avocatul care a intrat în substituire, pentru apelanții-reclamanți, a precizat faptul că între timp, după declararea apelului, avocatul stagiar a devenit definitiv, iar mandatarul apelanților prezent în instanță și-a însușit formal apelul declarat dar nu l-a semnat. Examinând decizia în limita criticilor formulate ce permit încadrarea în art. 304 pct. 5 și 9 C. proc. civ., instanța constată recursurile nefondate, pentru următoarele considerente : Prin recursul său, pârâta SC E.U.

SRL, invocă nulitatea apelului reclamanților pentru faptul că acesta a fost semnat de un avocat stagiar. Arătând că apelul este sancționat cu nulitatea pentru faptul că cererea de apel formulată de reclamante ar fi fost semnată de un avocat stagiar, recurenta-pârâtă invocă, implicit, faptul că decizia recurată a fost dată cu încălcarea prevederilor art. 287 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora „cerințele de la pct. 2 și 5 sunt prevăzute sub sancțiunea nulității”, și că, cerința prevăzută la pct. 5, respectiv lipsa semnăturii, „poate fi îndeplinită în condițiile art. 133 alin. (2) C. proc. civ.”. Potrivit art. 133 alin. (2) C. proc. civ., lipsa semnăturii se poate totuși împlini în tot cursul judecății.

Dacă pârâtul invocă lipsa de semnătură, reclamantul va trebui să semneze cel mai târziu la prima zi de înfățișare următoare, iar când este prezent în instanță, în chiar ședința în care a fost invocată nulitatea. Coroborând aceste dispoziții legale, se constată că apelul este sancționat cu nulitatea pentru „lipsa semnăturii”. Însă, în speță, apelul a fost semnat de către avocatul stagiar B.B. din cadrul Baroului Tulcea, cu împuternicire avocațială, fila 24 dosar apel, care a reprezentat părțile și în prima instanță. Potrivit dispozițiilor art. 69 alin. (1) C. proc. civ., avocatul care a asistat pe o parte la judecarea pricinii, chiar fără mandat, poate face orice acte pentru păstrarea drepturilor supuse unui termen și care s-ar pierde prin neexercitarea lor în timp, inclusiv declararea căii de atac a apelului.

Potrivit art. 22 alin. (1) din Legea nr. 51/1995, avocatul stagiar poate pune concluzii numai la judecătorie, ceea ce nu înseamnă că acesta nu poate exercita calea de atac și semna cererea de apel formulată împotriva hotărârii primei instanțe, în condițiile art. 287 alin. (1) C. proc. civ. Prin urmare, motivul de recurs formulat de pârâta SC E.U. SRL, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ. este nefondat și va fi respins în consecință. Criticile formulate de recurenții-pârâți ce se circumscriu motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., sunt identice și li se va răspunde prin următoarele considerente comune.

Arătând că pe terenul restituit în natură intimatelor-reclamante, pe lângă construcțiile vechi, au fost edificate, ulterior preluării de către stat, construcții noi, situație în care eronat instanța de apel a dispus restituirea în natură a acestora, cât și a terenului aferent, și că pentru aceste imobile recurentele reclamante erau îndreptățite la măsuri reparatorii în echivalent, recurenții-pârâți invocă nelegalitatea deciziei recurate, ca fiind dată cu aplicarea greșită a prevederilor art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.

Potrivit acestui text de lege, „în cazul în care pe terenurile pe care s-au aflat construcții preluate în mod abuziv sau edificat noi construcții, autorizate, persoana îndreptățită va obține restituirea în natură a părții de teren rămasă liberă, iar pentru suprafața ocupată de construcții noi, cea afectată servituților legale și altor amenajări de utilitate publică ale localităților urbane și rurale, măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent”. Împrejurarea că pe terenul restituit intimatelor s-ar fi edificat construcții noi nu este suficientă pentru refuzul restituirii în natură a terenului aferent, cerința legală fiind aceea ca edificarea acestor construcții să se fi făcut anterior intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 și să fi fost autorizată, ceea ce nu s-a dovedit în speță.

De altfel, prin apărările făcute în faza de judecată a apelului, recurenții-pârâți nu au susținut că pe terenul în litigiu s-ar fi edificat construcții noi și că acestea, cât și terenul aferent, nu ar trebui restituite în natură intimatelor-reclamante. Prin urmare, motivul de recurs privind nelegalitatea deciziei întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. este nefondat și va fi respins în consecință. Celelalte critici formulate de recurenții-pârâți potrivit cărora instanța de apel nu a analizat probele administrate în cauză, respectiv planul anexă, adresa nr. 744 din 5 iulie 1996 întocmită de SC P. SA, precum și foaia de date pentru cartea funciară a imobilului pe care sunt figurate atât construcțiile noi, cât și construcțiile vechi, privesc neanalizarea unei probe de către instanța de apel și nu se circumscriu niciunuia din motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 1-9 C. proc.

civ., din actuala reglementare, iar sancțiunea este aceea a neanalizării lor. Pentru considerentele expuse, instanța, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de recurenții-pârâți.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursurile declarate de pârâții SC E.U. SRL, Municipiul Constanța, prin primar, Consiliul local al municipiului Constanța și Primarul municipiului Constanța împotriva deciziei nr. 9/C din 16 ianuarie 2009 a Curții de Apel Constanța, secția civilă, minori și familie, litigii de muncă și asigurări sociale. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 4 februarie 2010.