ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 639/2010

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 639/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Deliberând

asupra recursurilor civile de față;

Prin cererea

înregistrată la Tribunalul Constanța, sub nr. 10036/118/2007, reclamantele L.M.E.

și O.M., prin procurist L.E.Ș., au chemat în judecată mai mulți pârâți,

persoane fizice cu diferite funcții în administrația locală și pe SC E.U. SRL,

pentru a fi obligați să emită dispoziția de restituire în natură a imobilului

situat în Municipiul Constanța, compus din teren în suprafață de 1550 mp și

construcțiile aferente, iar, în subsidiar, să se constate nulitatea

contractului înregistrat sub nr. 3452 încheiat între SC E.U. SRL și SC O.P. SRL,

precum și a celorlalte contracte de închiriere cu terțe persoane, prin care li

se încalcă dreptul de proprietate.

În motivarea

cererii, reclamantele au expus situația de fapt care susține pretențiile lor în

calitate de persoane îndreptățite și au invocat refuzul nejustificat de a se

emite decizia de restituire.

La termenul

din 25 ianuarie 2008, reclamantele și-au precizat acțiunea în sensul că

solicită restituirea în natură a imobilului situat în Municipiul Constanța, compus

din teren în suprafață de 1.550 mp și construcțiile aferente, iar, în

subsidiar, în cazul în care nu se admite primul capăt de cerere, obligarea

Primarului municipiului Constanța la emiterea unei dispoziții de restituire în

natură a imobilului situat în Municipiul Constanța, compus din teren în

suprafață de 1.550 mp și construcțiile aferente, cu cheltuieli de judecată, în

contradictoriu cu pârâții Primarul municipiului Constanța, Municipiul

Constanța, prin primar, Consiliul local Constanța și SC E.U. SRL.

În motivarea

acțiunii precizate, reclamantele au arătat că, prin dispoziția nr. 2057 din 10

iunie 2005, Primarul municipiului Constanța a respins notificarea pe care au

formulat-o pentru restituirea imobilului în cauză.

Această

decizie a fost anulată prin sentința civilă nr. 2016 din 13 decembrie 2005

pronunțată de Tribunalul Constanța.

Cu toate

acestea, Primarul municipiului Constanța nu a emis o nouă dispoziție în temeiul

Legii nr. 10/2001, solicitându-le din nou depunerea înscrisurilor doveditoare,

care fuseseră depuse și care fac dovada îndreptățirii reclamantelor la

restituirea imobilului în litigiu.

Reclamantele

au mai arătat, că au formulat notificare și către SC E.U. SRL, însă această

societate le-a comunicat că a amânat emiterea dispoziției până la soluționarea

prin hotărâre irevocabilă a cauzei, iar ulterior soluția a fost una negativă,

cu motivarea că imobilul nu se afla în proprietatea sa, ci numai în

administrarea sa.

Prin sentința

civilă nr. 525 din 30 aprilie 2008, Tribunalul Constanța a respins, ca

nefondată, acțiunea formulată de reclamantele L.M.E. și O.M., reținând că

nesoluționarea notificării nu poate fi considerată ca un refuz nejustificat al

entității deținătoare, ci este determinată de motive obiective, care au

legătură cu persoanele care au formulat notificarea și anume incertitudinea

referitoare la persoanele îndreptățite a solicita restituirea imobilului,

existând un litigiu în curs cu privire la persoanele care au calitatea de

succesori ai persoanei care se pretinde că a fost proprietarul imobilului care

face obiectul notificării, și că, din această perspectivă, trebuie avută în

vedere împrejurarea că, asemănător unei acțiuni în revendicare, și în cazul

acestui tip de acțiune, prin care se solicită restituirea directă a imobilului,

această restituire nu se poate dispune numai în patrimoniul unora din persoanele

care se consideră îndreptățite, ci în patrimoniul tuturor.

Prin decizia

civilă nr. 9/C din 16 ianuarie 2009, Curtea de Apel Constanța, secția civilă,

minori și familie, litigii de muncă și asigurări sociale, a admis apelul

formulat de apelantele-reclamante; a schimbat în tot sentința apelată; a obligat

pârâții Primarul municipiului Constanța, Consiliul local Constanța și

Municipiul Constanța, prin primar, să restituire reclamantelor terenul în suprafață

de 1550 mp, situat în Constanța, și a obligat pârâta SC E.U. SRL să restituie

reclamantelor construcțiile edificate pe suprafața de teren situată în

Constanța, reținând, în esență, că reclamantele, prin notificarea nr. 382 din

10 iulie 2001, au solicitat restituirea în natură a imobilului în litigiu,

compus din teren în suprafață de 1550 mp și construcții; că Primarul

municipiului Constanța a emis Dispoziția nr. 2057 din 10 iunie 2005, prin care

a respins cererea de restituire în natură a acestui imobil, dispoziție ce a

fost contestată în două dosare distincte înregistrate la Tribunalul Constanța și care au fost conexate prin încheierea din 15 septembrie 2005; că,

prin sentința civilă nr. 2016/2005 pronunțată de Tribunalul Constanța, s-a

admis contestația și s-a anulat dispoziția contestată, și, cu toate acestea,

Primarul municipiului Constanța nu a emis dispoziție motivată cu privire la

notificarea formulată, după ce, în prealabil, reclamantele au depus noi

înscrisuri, conform dispozițiilor art. 23 din Legea nr. 10/2001; că absența

răspunsului persoanei juridice deținătoare a imobilului, SC E.U. SRL, care are

în administrare această construcție, are valoarea unui refuz de restituire a

imobilului, iar acest refuz trebuie cenzurat de către instanță; că imobilul a

fost preluat de stat abuziv, prin naționalizare, conform Decretului nr. 92/1950,

de la autoarea reclamantelor, iar reclamantele au calitate de persoane

îndreptățite la restituirea imobilului în litigiu, conform dispozițiilor art. 3

și art. 4 din Legea nr. 10/2001; că SC E.U. SRL, în calitate de administrator

al construcțiilor în litigiu, are calitatea de unitate deținătoare, și cum

acestea nu sunt înstrăinate, ci ocupate cu contract de închiriere, vor fi

restituite reclamantelor; că, în speță, sunt aplicabile dispozițiile art. 4 din

Legea nr. 10/2001, care constituie o excepție de la regula unanimității, care

prevăd în mod expres că de cotele celorlalți moștenitori legali sau testamentari,

care nu au urmat procedura prevăzută de Legea nr. 10/2001, profită ceilalți

moștenitori ai persoanei îndreptățite, și că, în ceea ce o privește pe M.S.M.,

„care a fost reținută de instanța de fond ca un alt motiv pentru care nu s-a

admis acțiunea, întrucât aceasta nu figurează ca reclamantă”, drepturile

conferite de Legea nr. 10/2001 sunt guvernate de principiul disponibilității,

în sensul că legea nu conferă aceste drepturi decât în măsura în care

persoanele înțeleg să le solicite, iar, în speță, dispoziția a fost contestată

numai de către cele două reclamante, L.M.E. și O.M.

Împotriva

acestei decizii au declarat recurs, pârâții Municipiul Constanța, Consiliul

local Constanța, Primarul municipiului Constanța și SC E.U. SRL.

Prin recursul

lor, pârâții Municipiul Constanța, Consiliul local Constanța și Primarul municipiului

Constanța arată că instanța de apel, eronat, a admis apelul reclamantelor și a

dispus restituirea întregului teren situat în Municipiul Constanța, și a

construcțiilor situate pe acesta, cât timp parte din construcțiile existente pe

teren sunt construcții noi, edificate de stat ulterior momentului preluării;

că, nici la fond și nici în apel, nu a fost efectuată o expertiză tehnică având

ca obiectiv identificarea construcțiilor și a terenului, așa cum sunt acestea

menționate în actul de proprietate al reclamantelor; că pe terenul în litigiu

se află două clădiri vechi ce au aparținut autorului reclamanților, dar există

și construcții noi, care au fost edificate ulterior momentului preluării,

situație ce rezultă și din planul anexă, adresa nr. 744 din 5 iulie 1996 întocmită

de către SC P. SA, precum și din foaia de date pentru cartea funciară cu

privire la imobilul din str. , și că, pentru terenul care este afectat de

construcții noi, nu se poate dispune restituirea în natură, ci acordarea de

măsuri reparatorii în compensare sau despăgubiri bănești.

Prin recursul

său, pârâta SC E.U. SRL arată că soluția instanței de apel este eronată,

deoarece în cauză nu s-a efectuat o expertiză tehnică având ca obiect

identificarea celor două tipuri de construcții, vechi și noi; că pe terenul în

suprafață de 1550 mp există două categorii de construcții, respectiv, două

clădiri vechi ce au aparținut autorului reclamanților și construcții noi ce au

destinația de garaje auto și atelier mecanic-service, care au fost edificate

ulterior preluării și asupra cărora reclamanții nu pot dovedi un drept de proprietate;

că terenul aferent și construcțiile noi nu pot fi restituite, soluția fiind

aceea de a se acorda măsuri reparatorii prin compensare sau în despăgubiri

bănești, situație ce rezultă și din planul anexă, adresa nr. 744 din 5 iulie

1996 întocmită de SC P. SA, pe care sunt figurate atât construcțiile vechi, cât

și construcțiile noi.

Se mai arată,

că apelul a fost declarat și semnat de un avocat stagiar, care nu avea

competența profesională necesară de a semna și ștampila apelul, sancțiunea

nesemnării apelului fiind nulitatea sa; că, deși a invocat acest aspect în

apel, avocatul care a intrat în substituire, pentru apelanții-reclamanți, a

precizat faptul că între timp, după declararea apelului, avocatul stagiar a

devenit definitiv, iar mandatarul apelanților prezent în instanță și-a însușit

formal apelul declarat dar nu l-a semnat.

Examinând decizia

în limita criticilor formulate ce permit încadrarea în art. 304 pct. 5 și 9 C.

proc. civ., instanța constată recursurile nefondate, pentru următoarele

considerente :

Prin recursul

său, pârâta SC E.U. SRL, invocă nulitatea apelului reclamanților pentru faptul

că acesta a fost semnat de un avocat stagiar.

Arătând că apelul este sancționat cu

nulitatea pentru faptul că cererea de apel formulată de reclamante ar fi fost

semnată de un avocat stagiar, recurenta-pârâtă invocă, implicit, faptul că

decizia recurată a fost dată cu încălcarea prevederilor art. 287 alin. (2) C.

proc. civ., potrivit cărora „cerințele de la pct. 2 și 5 sunt prevăzute sub

sancțiunea nulității”, și că, cerința prevăzută la pct. 5, respectiv lipsa

semnăturii, „poate fi îndeplinită în condițiile art. 133 alin. (2) C. proc.

civ.”.

Potrivit art.

133 alin. (2) C. proc. civ., lipsa semnăturii se poate totuși împlini în tot

cursul judecății.

Dacă pârâtul

invocă lipsa de semnătură, reclamantul va trebui să semneze cel mai târziu la

prima zi de înfățișare următoare, iar când este prezent în instanță, în chiar

ședința în care a fost invocată nulitatea.

Coroborând

aceste dispoziții legale, se constată că apelul este sancționat cu nulitatea pentru

„lipsa semnăturii”.

Însă, în

speță, apelul a fost semnat de către avocatul stagiar B.B. din cadrul Baroului

Tulcea, cu împuternicire avocațială, fila 24 dosar apel, care a reprezentat

părțile și în prima instanță.

Potrivit

dispozițiilor art. 69 alin. (1) C. proc. civ., avocatul care a asistat pe o

parte la judecarea pricinii, chiar fără mandat, poate face orice acte pentru

păstrarea drepturilor supuse unui termen și care s-ar pierde prin neexercitarea

lor în timp, inclusiv declararea căii de atac a apelului.

Potrivit art.

22 alin. (1) din Legea nr. 51/1995, avocatul stagiar poate pune concluzii numai

la judecătorie, ceea ce nu înseamnă că acesta nu poate exercita calea de atac

și semna cererea de apel formulată împotriva hotărârii primei instanțe, în

condițiile art. 287 alin. (1) C. proc. civ.

Prin urmare,

motivul de recurs formulat de pârâta SC E.U. SRL, întemeiat pe dispozițiile

art. 304 pct. 5 C. proc. civ. este nefondat și va fi respins în consecință.

Criticile

formulate de recurenții-pârâți ce se circumscriu motivului de recurs prevăzut

de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., sunt identice și li se va răspunde prin

următoarele considerente comune.

Arătând că pe

terenul restituit în natură intimatelor-reclamante, pe lângă construcțiile

vechi, au fost edificate, ulterior preluării de către stat, construcții noi,

situație în care eronat instanța de apel a dispus restituirea în natură a

acestora, cât și a terenului aferent, și că pentru aceste imobile recurentele

reclamante erau îndreptățite la măsuri reparatorii în echivalent,

recurenții-pârâți invocă nelegalitatea deciziei recurate, ca fiind dată cu

aplicarea greșită a prevederilor art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.

Potrivit

acestui text de lege, „în cazul în care pe terenurile pe care s-au aflat

construcții preluate în mod abuziv sau edificat noi construcții, autorizate,

persoana îndreptățită va obține restituirea în natură a părții de teren rămasă

liberă, iar pentru suprafața ocupată de construcții noi, cea afectată

servituților legale și altor amenajări de utilitate publică ale localităților

urbane și rurale, măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent”.

Împrejurarea

că pe terenul restituit intimatelor s-ar fi edificat construcții noi nu este

suficientă pentru refuzul restituirii în natură a terenului aferent, cerința

legală fiind aceea ca edificarea acestor construcții să se fi făcut anterior

intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 și să fi fost autorizată, ceea ce nu

s-a dovedit în speță.

De altfel,

prin apărările făcute în faza de judecată a apelului, recurenții-pârâți nu au

susținut că pe terenul în litigiu s-ar fi edificat construcții noi și că

acestea, cât și terenul aferent, nu ar trebui restituite în natură

intimatelor-reclamante.

Prin urmare,

motivul de recurs privind nelegalitatea deciziei întemeiat pe dispozițiile art.

304 pct. 9 C. proc. civ. este nefondat și va fi respins în consecință.

Celelalte

critici formulate de recurenții-pârâți potrivit cărora instanța de apel nu a

analizat probele administrate în cauză, respectiv planul anexă, adresa nr. 744

din 5 iulie 1996 întocmită de SC P. SA, precum și foaia de date pentru cartea

funciară a imobilului pe care sunt figurate atât construcțiile noi, cât și

construcțiile vechi, privesc neanalizarea unei probe de către instanța de apel

și nu se circumscriu niciunuia din motivele de recurs prevăzute de art. 304

pct. 1-9 C. proc. civ., din actuala reglementare, iar sancțiunea este aceea a

neanalizării lor.

Pentru

considerentele expuse, instanța, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va

respinge recursul declarat de recurenții-pârâți.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de pârâții SC E.U. SRL, Municipiul

Constanța, prin primar, Consiliul local al municipiului Constanța și Primarul

municipiului Constanța împotriva deciziei nr. 9/C din 16 ianuarie 2009 a Curții de Apel Constanța, secția civilă, minori și familie, litigii de muncă și asigurări

sociale.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi 4 februarie 2010.