ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1611/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova, reclamanta SC R.R. SA a solicitat, în contradictoriu cu pârâta A.N.A.F. – D.G.F.P., A.F.P.C.M.: - anularea deciziei nr. 1.853 din 27 februarie 2009 a D.G.F.P. – A.F.P.C.M.; anularea parțială a raportului de inspecție fiscală generală din 15 decembrie 2008 al A.N.A.F. – D.G.F.P., A.F.P.C.M., precum și anularea dispoziției din 15 decembrie 2008 privind măsurile stabilite de organele de inspecție fiscală în ceea ce privește măsura nr. 1.1 referitoare la obligația pentru societatea reclamantă, ca începând cu anul 2008, să aibă în vedere la calculul impozitului pe profit pierderile fiscale anuale recalculate de control, precizate în raportul de inspecție fiscală din 15 decembrie 2008. constatarea că dobânzile plătite de SC R.R.

SA societății mamă R.F. în baza celor două convenții de cont curent din 24 iunie 2006 sunt perfect deductibile, împrumutul acordat netrebuind a fi considerat ca un aport mascat de capital care a fi condus la o „capitalizare subțire a societății". La termenul din 5 octombrie 2009, reprezentantul pârâtei a invocat excepția necompetenței materiale a curții de apel, în soluționarea pricinii, în raport cu prevederile art. 10 din Legea nr. 554/2004. Curtea de Apel Craiova, constatând că obiectul cauzei este reprezentat de contestarea aspectelor stabilite și a măsurilor dispuse de organele fiscale în cuprinsul raportului de inspecție fiscală din 15 decembrie 2008, care s-au reflectat în obligații fiscale și în stabilirea pierderii fiscale al căror cuantum total este de peste 1.600.000 lei, prin încheierea din data de 5 octombrie 2009, a respins această excepție.

Împotriva acestei încheieri, a declarat recurs pârâta, susținând, în esență, faptul că actul administrativ emis de către D.G.F.P. și contestat în cauză, nu stabilește obligații fiscale suplimentare în sarcina reclamantei ca urmare a modificării bazei de impunere, ci dispune anumite măsuri în sarcina acesteia, or, având în vedere obiectul contestației, instanța competentă material să soluționeze cauza, în raport cu prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, era Tribunalul Dolj. Prin întâmpinarea depusă, intimata-reclamantă SC R.R. SA a invocat excepția inadmisibilității recursului, întemeiată pe dispozițiile art. 158 alin. (2) C. proc. civ., în motivarea căreia a arătat, în esență, faptul că încheierea din data de 5 octombrie 2009 este o încheiere ce nu poate fi atacată decât odată cu fondul cauzei.

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 137 C. proc. civ., excepția inadmisibilității recursului, invocată de intimata-reclamantă SC R.R. SA, Înalta Curte constată că aceasta este întemeiată, urmând astfel a fi admisă, cu consecința respingerii recursului ca inadmisibil, pentru următoarele considerente. Potrivit regulilor de procedură civilă, în situația în care instanța, din oficiu sau la sesizarea unei părții, este chemată să se pronunțe asupra propriei competențe, va pune în discuția părților excepția astfel formulată pentru a da posibilitatea acestora să își prezinte opinia cu privire la incidentul procedural. Totodată, potrivit dispozițiilor art. 158 alin. (2) și (3) C. proc.

civ., dacă instanța se declară competentă, va trece la judecarea pricinii, cel nemulțumit putând să facă, potrivit legii, apel sau recurs după darea hotărârii asupra fondului, iar dacă instanța se declară necompetentă, împotriva hotărârii se poate exercita recurs în termen de 5 zile de la pronunțare. În raport de dispozițiile legale invocate, Înalta Curte reține că sunt supuse recursului, după caz, numai încheierile prin care instanța admițând excepția de necompetență, declină competența de soluționare a cauzei în favoarea altei instanțe, iar nu și încheierile de respingere a acestei excepții. Rezultă că încheierea din 5 octombrie 2009 a Curții de Apel Craiova nu este susceptibilă de calea de atac a recursului, ca încheiere prin care s-a respins excepția de necompetență materială a instanței inițial investite, ci va putea fi atacată numai odată cu hotărârea ce se va pronunța de curtea de apel, în soluționarea fondului cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de D.G.F.P. – A.F.P.C.M., împotriva încheierii din 5 octombrie 2009 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibil. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 19 martie 2010.