ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2886/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Soluția instanței de fond. Prin sentința nr. 308 din 14 iunie 2010, Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamanta SC R.R. SA, în contradictoriu cu pârâta D.G.F.P. a Județului Dolj și a anulat decizia din 27 februarie 2009 precum și, parțial, raportul de inspecție fiscală generală din 15 decembrie 2008 emise de către pârâtă; de asemenea, instanța de judecată a anulat dispoziția din 15 decembrie 2008 emisă de aceeași pârâtă, în ceea ce privește măsura nr. 1.1. privind obligația pentru reclamantă, ca începând cu anul 2008, să aibă în vedere la calculul impozitului pe profit, pierderile fiscale anuale, recalculate de către organele de control și a constatat că dobânzile plătite de către reclamantă în baza convențiilor de cont curent din 24 iunie 2002 și 29 septembrie 2006 au caracter deductibil.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut, în esență, că în speță sunt aplicabile prevederile art. 11 și 23 din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc., care au stat la baza măsurilor dispuse de către organele fiscale, care se completează cu dispozițiile din H.G. nr. 44/2004 privind Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003, respectiv cu dispozițiile pct. 22, 23, 28, 30, 38, 59-70, în al căror conținut se detaliază procedurile, se explicitează noțiunile și termenii folosiți. Reține prima instanță că, în conformitate cu dispozițiile legale susmenționate, precum și cu concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză, se constată că reclamanta a procedat în mod corect la deducerea cheltuielilor cu dobânzile provenite din împrumutul acordat de către societatea mamă și că măsurile dispuse de către organele fiscale sunt nelegale.

2. Calea de atac exercitată. Împotriva acestei soluții, considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs pârâta D.G.F.P. Dolj, invocând ca temei legal dispozițiile art. 304 pct. 3 și art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În motivarea căii de atac, recurenta susține că prin Încheierea din 5 octombrie 2009, instanța de fond în mod greșit a respins excepția lipsei competenței materiale a Curții de Apel Craiova, secția contencios, administrativ și fiscal, întrucât obiectul acțiunii deduse judecății îl constituie contestație împotriva dispoziției de măsuri dispusă de organul fiscal și nu contestație împotriva unei decizii de impunere a obligațiilor fiscale, iar în această situație revine competența de soluționare a cauzei Tribunalului Dolj,secția contencios, administrativ și fiscal, conform art. 10 alin. (1) teza I din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.

În ceea ce privește soluția pe fondul cauzei, recurenta-pârâtă susține că hotărârea pronunțată este dată cu aplicarea și interpretarea greșită a legii, respectiv a dispozițiilor legale ce au stat la baza emiterii actelor administrative fiscale contestate, menționate în cuprinsul acestora. Se arată, în esență, că instanța de fond nu a ținut cont de faptul că prin acordarea împrumuturilor care au generat dobânzile în cauză, s-a creat o îndatorare excesivă a reclamantei și că nu a constatat că împrumuturile respective au fost acordate între societăți afiliate în condițiile în care acestea diferă de cele între întreprinderile independente, iar această relație are o influență hotărâtoare și asupra metodei aplicabile la stabilirea profitului impozabil al persoanei afiliate, fiind evidentă intenția reclamantei de a se sustrage de la plata obligațiilor bugetare.

Se aduc critici sentinței recurate și în ceea ce privește greșita soluționare a cererii privind cheltuielile de judecată. Se menționează că este exagerat cuantumul cheltuielilor de judecată la care a fost obligată, solicitând aplicarea dispozițiilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ. Intimata-reclamantă a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând că potrivit art. 10 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004 competența de soluționare a cauzei în primă instanță revenea Curții de Apel și nu Tribunalului, aplicându-se criteriul valoric, cuantumul sumei stabilită drept pierdere fiscală fiind de peste 1.600.000 RON. În ceea ce privește soluția pe fondul cauzei, se apreciază ca fiind legală și temeinică sentința recurată fiind combătute criticile formulate de recurenta-pârâtă.

3. Soluția instanței de recurs. Înalta Curte analizând recursul în raport de criticile formulate, de înscrisurile care există la dosarul cauzei, de dispozițiile legale incidente, apreciază că acesta este fondat, pentru considerentele ce urmează a fi expuse. Astfel cum rezultă din expunerea rezumativă prezentată anterior, obiectul acțiunii în contencios administrativ l-a reprezentat, în principal, anularea deciziei din 27 februarie 2009 emisă de structura specializată de soluționare a contestațiilor din cadrul D.G.F.P. Dolj, prin care s-a respins contestația formulată de reclamantă împotriva dispoziției din 15 decembrie 2008 și a raportului de inspecție fiscală din 15 decembrie 2008, privind măsurile stabilite de organele de inspecție fiscală referitoare la pierderea fiscală în sumă de 1.625.069 RON de recuperat la data de 31 decembrie 2007. Potrivit art. 209 alin. (1) lit. b) din O.G.

nr. 92/2003 privind C. proc. fisc., contestațiile formulate împotriva măsurilor de diminuare a pierderii fiscale stabilite prin dispoziție de măsuri, în cuantum de până la 3.000.000 RON, se soluționează de către structura specializată de soluționare a contestațiilor din cadrul D.G.F.P. județene. Conform art. 218 alin. (2) din același act normativ, deciziile emise în soluționarea contestațiilor pot fi atacate de către contestatari la instanța judecătorească de contencios administrativ competentă, în condițiile legii. În cauza dedusă judecății, decizia din 27 februarie 2009, emisă în soluționarea contestației formulată în procedura administrativă prealabilă, aparține structurii specializate din cadrul D.G.F.P.

Dolj. Cum reclamanta a înțeles să conteste dispoziția de măsuri în ceea ce privește măsura dispusă de organul de inspecție fiscală, de diminuare a pierderii fiscale în sumă de 1.625.069 RON de recuperat la data de 31 decembrie 2007, nefiind emisă nicio decizie de impunere în ceea ce o privește pe aceasta care să reprezinte titlu de creanță prin care să se stabilească și să se individualizeze obligațiile fiscale ale acesteia, este evident că stabilirea competenței materiale a instanței de contencios administrativ se stabilește în funcție de rangul autorității care a emis decizia ce poate face obiectul acțiunii la instanța de contencios administrativ în raport de dispozițiile art. 10 alin. (1) teza I din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.

Nu este aplicabil criteriul valoric în ceea ce privește stabilirea competenței materiale a cauzei în primă instanță întrucât, așa cum s-a reținut anterior, actul administrativ fiscal emis de D.G.F.P. Dolj și contestat de reclamantă vizează doar anumite măsuri în sarcina reclamantei, astfel că litigiul nu privește taxe și impozite precum și accesorii ale acestora ce pot fi calculate de organul fiscal și impuse printr-o decizie de impunere ulterioară referitoare la impozitul pe profit.

În consecință, față de considerentele expuse în mod greșit a fost respinsă excepția necompetenței materiale a Curții de Apel Craiova, secția contencios, administrativ și fiscal, întrucât, în raport de rangul autorității emitente a deciziei nr. 1853/2003, de autoritate publică județeană, și de dispozițiile art. 10 alin. (1) teza I și alin. (3) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, revenea competența materială și teritorială de soluționarea cauzei Tribunalului Dolj, secția contencios, administrativ și fiscal. Fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 3 din C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) teza I, alin. (3), (6) din C. proc.

civ., va admite recursul, va casa sentința recurată și va trimite cauza spre competentă soluționare Tribunalului Dolj, secția contencios, administrativ și fiscal. Soluția instanței de recurs în acest sens, face de prisos analiza celorlalte critici însă, instanța de fond va ține seama, cu ocazia rejudecării, de toate motivele invocate înaintea instanței a cărei hotărâre a fost casată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâta D.G.F.P. a județului Dolj împotriva sentinței nr. 308 din 14 iunie 2010 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios, administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul Dolj, secția contencios, administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 mai 2011.