ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2886/2011

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

I. Soluția instanței de fond.

Prin sentința nr. 308

din 14 iunie 2010, Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și

fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamanta SC R.R. SA, în contradictoriu cu

pârâta D.G.F.P. a Județului Dolj și a anulat decizia din 27 februarie 2009 precum

și, parțial, raportul de inspecție fiscală generală din 15 decembrie 2008 emise

de către pârâtă; de asemenea, instanța de judecată a anulat dispoziția din 15

decembrie 2008 emisă de aceeași pârâtă, în ceea ce privește măsura nr. 1.1. privind

obligația pentru reclamantă, ca începând cu anul 2008, să aibă în vedere la calculul

impozitului pe profit, pierderile fiscale anuale, recalculate de către organele

de control și a constatat că dobânzile plătite de către reclamantă în baza convențiilor

de cont curent din 24 iunie 2002 și 29 septembrie 2006 au caracter deductibil.

Pentru a pronunța această

sentință, prima instanță a reținut, în esență, că în speță sunt aplicabile prevederile

art. 11 și 23 din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc., care au stat la baza măsurilor

dispuse de către organele fiscale, care se completează cu dispozițiile din H.G.

nr. 44/2004 privind Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003, respectiv

cu dispozițiile pct. 22, 23, 28, 30, 38, 59-70, în al căror conținut se detaliază

procedurile, se explicitează noțiunile și termenii folosiți.

Reține prima instanță

că, în conformitate cu dispozițiile legale susmenționate, precum și cu concluziile

raportului de expertiză efectuat în cauză, se constată că reclamanta a procedat

în mod corect la deducerea cheltuielilor cu dobânzile provenite din împrumutul acordat

de către societatea mamă și că măsurile dispuse de către organele fiscale sunt nelegale.

Împotriva acestei soluții,

considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs pârâta D.G.F.P. Dolj, invocând

ca temei legal dispozițiile art. 304 pct. 3 și art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În motivarea căii de atac,

recurenta susține că prin Încheierea din 5 octombrie 2009, instanța de fond în mod

greșit a respins excepția lipsei competenței materiale a Curții de Apel Craiova,

secția contencios, administrativ și fiscal, întrucât obiectul acțiunii deduse judecății

îl constituie contestație împotriva dispoziției de măsuri dispusă de organul fiscal

și nu contestație împotriva unei decizii de impunere a obligațiilor fiscale, iar

în această situație revine competența de soluționare a cauzei Tribunalului Dolj,secția

contencios, administrativ și fiscal, conform art. 10 alin. (1) teza I din Legea

nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.

În ceea ce privește soluția

pe fondul cauzei, recurenta-pârâtă susține că hotărârea pronunțată este dată cu

aplicarea și interpretarea greșită a legii, respectiv a dispozițiilor legale ce

au stat la baza emiterii actelor administrative fiscale contestate, menționate în

cuprinsul acestora.

Se arată, în esență, că

instanța de fond nu a ținut cont de faptul că prin acordarea împrumuturilor care

au generat dobânzile în cauză, s-a creat o îndatorare excesivă a reclamantei și

că nu a constatat că împrumuturile respective au fost acordate între societăți afiliate

în condițiile în care acestea diferă de cele între întreprinderile independente,

iar această relație are o influență hotărâtoare și asupra metodei aplicabile la

stabilirea profitului impozabil al persoanei afiliate, fiind evidentă intenția reclamantei

de a se sustrage de la plata obligațiilor bugetare.

Se aduc critici sentinței

recurate și în ceea ce privește greșita soluționare a cererii privind cheltuielile

de judecată.

Se menționează că este

exagerat cuantumul cheltuielilor de judecată la care a fost obligată, solicitând

aplicarea dispozițiilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ.

Intimata-reclamantă a

formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând

că potrivit art. 10 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004 competența de soluționare

a cauzei în primă instanță revenea Curții de Apel și nu Tribunalului, aplicându-se

criteriul valoric, cuantumul sumei stabilită drept pierdere fiscală fiind de peste

1.600.000 RON.

În ceea ce privește soluția

pe fondul cauzei, se apreciază ca fiind legală și temeinică sentința recurată fiind

combătute criticile formulate de recurenta-pârâtă.

recurs.

Înalta Curte analizând

recursul în raport de criticile formulate, de înscrisurile care există la dosarul

cauzei, de dispozițiile legale incidente, apreciază că acesta este fondat, pentru

considerentele ce urmează a fi expuse.

Astfel cum rezultă din

expunerea rezumativă prezentată anterior, obiectul acțiunii în contencios administrativ

l-a reprezentat, în principal, anularea deciziei din 27 februarie 2009 emisă de

structura specializată de soluționare a contestațiilor din cadrul D.G.F.P. Dolj,

prin care s-a respins contestația formulată de reclamantă împotriva dispoziției

din 15 decembrie 2008 și a raportului de inspecție fiscală din 15 decembrie 2008,

privind măsurile stabilite de organele de inspecție fiscală referitoare la pierderea

fiscală în sumă de 1.625.069 RON de recuperat la data de 31 decembrie 2007.

Potrivit art. 209

alin. (1) lit. b) din O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc., contestațiile formulate

împotriva măsurilor de diminuare a pierderii fiscale stabilite prin dispoziție de

măsuri, în cuantum de până la 3.000.000 RON, se soluționează de către structura

specializată de soluționare a contestațiilor din cadrul D.G.F.P. județene.

Conform art. 218

alin. (2) din același act normativ, deciziile emise în soluționarea contestațiilor

pot fi atacate de către contestatari la instanța judecătorească de contencios administrativ

competentă, în condițiile legii.

În cauza dedusă judecății,

decizia din 27 februarie 2009, emisă în soluționarea contestației formulată în procedura

administrativă prealabilă, aparține structurii specializate din cadrul D.G.F.P.

Dolj.

Cum reclamanta a înțeles

să conteste dispoziția de măsuri în ceea ce privește măsura dispusă de organul de

inspecție fiscală, de diminuare a pierderii fiscale în sumă de 1.625.069 RON de

recuperat la data de 31 decembrie 2007, nefiind emisă nicio decizie de impunere

în ceea ce o privește pe aceasta care să reprezinte titlu de creanță prin care să

se stabilească și să se individualizeze obligațiile fiscale ale acesteia, este evident

că stabilirea competenței materiale a instanței de contencios administrativ se stabilește

în funcție de rangul autorității care a emis decizia ce poate face obiectul acțiunii

la instanța de contencios administrativ în raport de dispozițiile art. 10 alin.

(1) teza I din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.

Nu este aplicabil criteriul

valoric în ceea ce privește stabilirea competenței materiale a cauzei în primă instanță

întrucât, așa cum s-a reținut anterior, actul administrativ fiscal emis de D.G.F.P.

Dolj și contestat de reclamantă vizează doar anumite măsuri în sarcina reclamantei,

astfel că litigiul nu privește taxe și impozite precum și accesorii ale acestora

ce pot fi calculate de organul fiscal și impuse printr-o decizie de impunere ulterioară

referitoare la impozitul pe profit.

În consecință, față de

considerentele expuse în mod greșit a fost respinsă excepția necompetenței materiale

a Curții de Apel Craiova, secția contencios, administrativ și fiscal, întrucât,

în raport de rangul autorității emitente a deciziei nr. 1853/2003, de autoritate

publică județeană, și de dispozițiile art. 10 alin. (1) teza I și alin. (3) din

Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, revenea competența

materială și teritorială de soluționarea cauzei Tribunalului Dolj, secția contencios,

administrativ și fiscal.

Fiind incident motivul

de recurs prevăzut de art. 304 pct. 3 din C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul

art. 312 alin. (1) teza I, alin. (3), (6) din C. proc. civ., va admite recursul,

va casa sentința recurată și va trimite cauza spre competentă soluționare Tribunalului

Dolj, secția contencios, administrativ și fiscal.

Soluția instanței de recurs

în acest sens, face de prisos analiza celorlalte critici însă, instanța de fond

va ține seama, cu ocazia rejudecării, de toate motivele invocate înaintea instanței

a cărei hotărâre a fost casată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de pârâta D.G.F.P. a județului Dolj împotriva sentinței nr. 308 din 14 iunie 2010

a Curții de Apel Craiova, secția de contencios, administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată

și trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul Dolj, secția contencios,

administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 19 mai 2011.