ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1535/2010

Asupra conflictului negativ de competență de față Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1.880 din 19 mai 2009 a Tribunalului București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, a fost admisă excepția necompetenței materiale, declinându-se competența de soluționare a cauzei privind pe T.V., C.A. și pe A.N.R.P. în favoarea Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că procedura prevăzută de Legea nr. 290/2003 s-a încheiat, astfel că în speța dedusă judecății sunt aplicabile prevederile art. 10 din Legea nr. 554/2004, în raport cu calitatea pârâtei competența de soluționare a cauzei revenind Curții de Apel București.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, care prin sentința civilă nr. 4.083 din 24 noiembrie 2009 a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal. S-a constatat de asemenea ivit conflictul negativ de competență, cauza fiind înaintată Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru soluționarea acestuia. În soluționarea cauzei, s-a reținut că din economia prevederilor art. 8 alin. (5) și (6) din Legea nr. 290/2003 rezultă că legiuitorul a stabilit că revine tribunalului competența de soluționare în primă instanță a litigiilor ce au ca obiect actele administrative emise de A.N.R.P.

în aplicarea acestui act normativ, fără nici o distincție după cum este vorba despre acte administrative tipice sau asimilate. Înalta Curte de Casație și Justiție este sesizată cu soluționarea unui conflict negativ de competență (în sensul art. 20 pct. 2 C. proc. civ.), în condițiile art. 21 și art. 22 alin. (3) C. proc. civ. Reclamantele și-au întemeiat pretențiile pe dispozițiile Legii nr. 290/2003, ale H.G. nr. 1120/2006 și H.G. nr. 57/2008. Potrivit art. 8 alin. (5) din Legea nr. 290/2003, Hotărârile A.N.R.P. serviciul pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 sunt supuse controlului judecătoresc, putând fi atacate în condițiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.

Același text de lege prevede, la alin. (6), că „hotărârile pronunțate de tribunal sunt supuse căilor de atac prevăzute de lege”. Întrucât aceste norme legale cu caracter special, derogatoriu de la dreptul comun în materie - reprezentat de prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, prevăd competența exclusivă a secției de contencios administrativ a tribunalului, în primă instanță, în ceea ce privește acțiunile având ca obiect contestarea hotărârilor A.N.R.P. serviciul pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, pentru identitate de rațiune, competența materială este aceeași în privința oricăror acțiuni întemeiate pe prevederile respectivei legi. Față de cele arătate anterior, Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că în cauza de față competența de soluționare aparține Tribunalului București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe T.V., C.A. și pe A.N.R.P. în favoarea Tribunalului București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17 martie 2010.