ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3283/2008

Asupra recursului de

față:

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la Tribunalul

Constanța, secția comercială, la data de 28 februarie 2007, reclamantul

H.G. a chemat în judecată pe pârâtele A.V.A.S. și M.L., solicitând

instanței ca, prin hotărârea judecătorească ce va

pronunța, să constate nulitatea absolută a împuternicirii emise

la data de 10 octombrie 1996.

Prin sentința

civilă nr. 4614/COM din 13 septembrie 2007, Tribunalul Constanța,

secția comercială, a respins excepția lipsei calității

procesuale pasive și excepția lipsei de interes în promovarea acțiunii,

invocate de pârâta M.L. și a respins, ca nefondată, acțiunea

formulată de reclamantul H.G. în contradictoriu cu pârâtele M.L. și A.V.A.S.

București.

În motivarea hotărârii,

s-a reținut, în esență, că nu rezultă, din probele

dosarului, că, la data emiterii împuternicirii, dreptul de proprietate

asupra acțiunilor reprezentând 70% din capitalul social al SC S.A. T. III

SA se transmisese, de la F.P.S., către SC S.A. SRL, în condițiile

prescrise de art. 64 din Legea nr. 31/1990.

În egală

măsură, în speță, nu s-au făcut dovezi asupra

momentului transferului efectiv, cu titlu gratuit, al acțiunilor aferente

cotei de 30% din capital, către un număr de 21 de persoane, în

aplicarea prevederilor Legii nr. 55/1995.

Împotriva sentinței

civile nr. 4614/COM din 13 septembrie 2007 a declarat apel reclamantul H.G.,

criticând hotărârea pentru netemeinicie și nelegalitate,

arătând, în esență, că instanța s-a rezumat la a

constata incidența art. 64 din Legea nr. 31/1990, neglijând faptul că

părțile s-au obligat la transmiterea proprietății

acțiunilor prin contract, dar F.P.S. nu s-a achitat de această

obligație, astfel că nu a fost cercetat fondul cauzei.

A mai susținut apelantul

că împuternicirea din octombrie 1996 este un înscris fals, întrucât a fost

semnată de M.L.și de F.P.P. Transilvania, cele două fonduri

neavând dreptul să împuternicească un alt administrator în locul

celui existent, G.M., și fără a exista o A.G.A. a

societății care să hotărască în acest sens.

Prin decizia civilă nr.

17/COM din 6 februarie 2008, Curtea de Apel Constanța, secția

comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ

și fiscal, a respins, ca nefondat, apelul comercial declarat de apelantul

reclamant H.G. împotriva sentinței civile nr. 4614/COM/13 septembrie 2007,

pronunțată de Tribunalul Constanța în dosar în contradictoriu cu

intimații pârâți A.V.A.S.  și M.L.. În motivarea acestei

decizii, instanța de control judiciar a constatat că apelantul nu a

făcut dovada că la data emiterii împuternicirii contestată exista

în registrul de acțiuni al SC S.A. T. III SA o declarație

subscrisă de vânzător și de cumpărător privind

transmiterea dreptului de proprietate asupra acțiunilor.

De asemenea, apelantul nu a

făcut dovada faptului că, după achitarea contravalorii

acțiunilor, a solicitat vânzătorului F.P.S. să

îndeplinească formalitatea prevăzută de art. 64 alin. (1) din

Legea nr. 31/1990.

Împotriva acestei decizii a

declarat recurs în termen reclamantul H.G., solicitând admiterea recursului

și modificarea deciziei recurate în sensul cererii formulate în acest

dosar, și anume, anularea împuternicirii din octombrie 1996 la SC S.A. III

SA.

În recursul său,

întemeiat în drept pe prevederile pct. 6,7,8 și 9 ale art. 304 C. proc.

civ., reclamantul a invocat următoarele motive:

La rândurile 24-27,

instanța motivează aberant că apelantul nu a făcut dovada

existenței declarației subscrisă de vânzător și de

cumpărător privind transmiterea dreptului de proprietate asupra acțiunilor,

fără să observe că Ș.G., administratorul împuternicit,

era asociat la SC S.A. SRL, că Ș.G. a semnat contractul și

cunoștea foarte bine clauzele contractuale, administra în fapt SC S.A. SRL

și nimeni nu o putea împiedica să înregistreze în registrul

acționarilor al SC S.A. T. III SA, chiar din 19 iulie 1996, mai mult, SC S.A.

SRL și SC S.A. T. III SA aveau același sediu, deci o unică

cameră comună.

La rândurile 28-30,

instanța susține, fără să observe că la 10

octombrie 1996 SC S.A. SRL avea doi asociați, că apelantul nu a

solicitat F.P.S. să îndeplinească formalitatea prevăzută de

art. 64 alin. (1) din Legea 31/1990, dar această formalitate trebuia

îndeplinită de către însuși administratorul împuternicit Ș.G.,

chiar de la 19 iulie 1996, deoarece știa că SC S.A. SRL a achitat

toate acțiunile cumpărate de la FPS.

La rândurile 31-34,

instanța echivalează noțiunea de împuternicit cu noțiunea

de administrator și creează „drept”, și anume, susține

că prin numirea unui nou administrator are loc și o revocare tacită

a vechiului administrator, contrar Legii 31/1990.

Examinând recursul

reclamantului, prin prisma motivelor invocate și a temeiului de drept

indicat, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, pentru

considerentele ce se vor arăta în continuare:

În cauză, reclamantul

și-a întemeiat motivele recursului pe dispozițiile art. 304 pct. 6, 7,

8 și 9 C. proc. civ., însă, prin conținutul lor concret, aceste

motive invocate de recurent tind la a critica statuarea potrivit căreia

instanța de apel a reținut că acesta nu a făcut dovada

existenței declarației subscrisă de vânzător și de

cumpărător, privind transmiterea dreptului de proprietate asupra

acțiunilor.

Pentru aceasta, recurentul

trimite la probele administrate în cauză („fără să observe

că Ș.G., administratorul împuternicit, era asociat la SC S.A. SRL”,

„fără să observe că la octombrie 1996 SC S.A. SRL avea 2

asociați”), probe în raport de care ar trebui constatată nulitatea

absolută a împuternicirii din octombrie 1996.

Or, în felul acesta,

recurentul propune o reapreciere în recurs a probelor cauzei, pentru a se

trage, cu privire la un element de fapt al cauzei, o concluzie diferită de

cea a instanței de apel.

Prin urmare, recurentul nu

critică, sub acest aspect, decizia din apel pentru nelegalitatea ei, în

sensul art. 304 pct. 6,7,8 și 9 C. proc. civ., ci pentru netemeinicie. În

aceste circumstanțe, instanța de recurs nu se poate substitui

instanțelor de fond (prima instanță și cea de apel), pentru

a stabili, în urma analizei și evaluării probațiunii, elemente de

fapt ale pricinii, ea fiind competentă să examineze numai motive de

nelegalitate.

Se impune, deci, respingerea

acestor motive de recurs, instanța de apel fiind suverană în

legătură cu stabilirea stării de fapt.

Față de cele de

mai sus, Înalta Curte urmează ca, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ.,

să respingă recursul reclamantului, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de reclamantul H.G. împotriva deciziei civile nr. 17/COM din 6 februarie 2008,

pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția

comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ

și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțata în

ședință publică, astăzi 6 noiembrie 2008.