ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3283/2008

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la Tribunalul Constanța, secția comercială, la data de 28 februarie 2007, reclamantul H.G. a chemat în judecată pe pârâtele A.V.A.S. și M.L., solicitând instanței ca, prin hotărârea judecătorească ce va pronunța, să constate nulitatea absolută a împuternicirii emise la data de 10 octombrie 1996. Prin sentința civilă nr. 4614/COM din 13 septembrie 2007, Tribunalul Constanța, secția comercială, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive și excepția lipsei de interes în promovarea acțiunii, invocate de pârâta M.L. și a respins, ca nefondată, acțiunea formulată de reclamantul H.G.

în contradictoriu cu pârâtele M.L. și A.V.A.S. București. În motivarea hotărârii, s-a reținut, în esență, că nu rezultă, din probele dosarului, că, la data emiterii împuternicirii, dreptul de proprietate asupra acțiunilor reprezentând 70% din capitalul social al SC S.A. T. III SA se transmisese, de la F.P.S., către SC S.A. SRL, în condițiile prescrise de art. 64 din Legea nr. 31/1990. În egală măsură, în speță, nu s-au făcut dovezi asupra momentului transferului efectiv, cu titlu gratuit, al acțiunilor aferente cotei de 30% din capital, către un număr de 21 de persoane, în aplicarea prevederilor Legii nr. 55/1995.

Împotriva sentinței civile nr. 4614/COM din 13 septembrie 2007 a declarat apel reclamantul H.G., criticând hotărârea pentru netemeinicie și nelegalitate, arătând, în esență, că instanța s-a rezumat la a constata incidența art. 64 din Legea nr. 31/1990, neglijând faptul că părțile s-au obligat la transmiterea proprietății acțiunilor prin contract, dar F.P.S. nu s-a achitat de această obligație, astfel că nu a fost cercetat fondul cauzei. A mai susținut apelantul că împuternicirea din octombrie 1996 este un înscris fals, întrucât a fost semnată de M.L.și de F.P.P. Transilvania, cele două fonduri neavând dreptul să împuternicească un alt administrator în locul celui existent, G.M., și fără a exista o A.G.A.

a societății care să hotărască în acest sens. Prin decizia civilă nr. 17/COM din 6 februarie 2008, Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, a respins, ca nefondat, apelul comercial declarat de apelantul reclamant H.G. împotriva sentinței civile nr. 4614/COM/13 septembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Constanța în dosar în contradictoriu cu intimații pârâți A.V.A.S. și M.L.. În motivarea acestei decizii, instanța de control judiciar a constatat că apelantul nu a făcut dovada că la data emiterii împuternicirii contestată exista în registrul de acțiuni al SC S.A. T. III SA o declarație subscrisă de vânzător și de cumpărător privind transmiterea dreptului de proprietate asupra acțiunilor.

De asemenea, apelantul nu a făcut dovada faptului că, după achitarea contravalorii acțiunilor, a solicitat vânzătorului F.P.S. să îndeplinească formalitatea prevăzută de art. 64 alin. (1) din Legea nr. 31/1990. Împotriva acestei decizii a declarat recurs în termen reclamantul H.G., solicitând admiterea recursului și modificarea deciziei recurate în sensul cererii formulate în acest dosar, și anume, anularea împuternicirii din octombrie 1996 la SC S.A. III SA. În recursul său, întemeiat în drept pe prevederile pct. 6,7,8 și 9 ale art. 304 C. proc. civ., reclamantul a invocat următoarele motive: La rândurile 24-27, instanța motivează aberant că apelantul nu a făcut dovada existenței declarației subscrisă de vânzător și de cumpărător privind transmiterea dreptului de proprietate asupra acțiunilor, fără să observe că Ș.G., administratorul împuternicit, era asociat la SC S.A.

SRL, că Ș.G. a semnat contractul și cunoștea foarte bine clauzele contractuale, administra în fapt SC S.A. SRL și nimeni nu o putea împiedica să înregistreze în registrul acționarilor al SC S.A. T. III SA, chiar din 19 iulie 1996, mai mult, SC S.A. SRL și SC S.A. T. III SA aveau același sediu, deci o unică cameră comună. La rândurile 28-30, instanța susține, fără să observe că la 10 octombrie 1996 SC S.A. SRL avea doi asociați, că apelantul nu a solicitat F.P.S. să îndeplinească formalitatea prevăzută de art. 64 alin. (1) din Legea 31/1990, dar această formalitate trebuia îndeplinită de către însuși administratorul împuternicit Ș.G., chiar de la 19 iulie 1996, deoarece știa că SC S.A. SRL a achitat toate acțiunile cumpărate de la FPS.

La rândurile 31-34, instanța echivalează noțiunea de împuternicit cu noțiunea de administrator și creează „drept”, și anume, susține că prin numirea unui nou administrator are loc și o revocare tacită a vechiului administrator, contrar Legii 31/1990. Examinând recursul reclamantului, prin prisma motivelor invocate și a temeiului de drept indicat, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare: În cauză, reclamantul și-a întemeiat motivele recursului pe dispozițiile art. 304 pct. 6, 7, 8 și 9 C. proc. civ., însă, prin conținutul lor concret, aceste motive invocate de recurent tind la a critica statuarea potrivit căreia instanța de apel a reținut că acesta nu a făcut dovada existenței declarației subscrisă de vânzător și de cumpărător, privind transmiterea dreptului de proprietate asupra acțiunilor.

Pentru aceasta, recurentul trimite la probele administrate în cauză („fără să observe că Ș.G., administratorul împuternicit, era asociat la SC S.A. SRL”, „fără să observe că la octombrie 1996 SC S.A. SRL avea 2 asociați”), probe în raport de care ar trebui constatată nulitatea absolută a împuternicirii din octombrie 1996. Or, în felul acesta, recurentul propune o reapreciere în recurs a probelor cauzei, pentru a se trage, cu privire la un element de fapt al cauzei, o concluzie diferită de cea a instanței de apel. Prin urmare, recurentul nu critică, sub acest aspect, decizia din apel pentru nelegalitatea ei, în sensul art. 304 pct. 6,7,8 și 9 C. proc. civ., ci pentru netemeinicie. În aceste circumstanțe, instanța de recurs nu se poate substitui instanțelor de fond (prima instanță și cea de apel), pentru a stabili, în urma analizei și evaluării probațiunii, elemente de fapt ale pricinii, ea fiind competentă să examineze numai motive de nelegalitate.

Se impune, deci, respingerea acestor motive de recurs, instanța de apel fiind suverană în legătură cu stabilirea stării de fapt. Față de cele de mai sus, Înalta Curte urmează ca, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., să respingă recursul reclamantului, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamantul H.G. împotriva deciziei civile nr. 17/COM din 6 februarie 2008, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțata în ședință publică, astăzi 6 noiembrie 2008.