ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1284/2007

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la nr. 5120 din 15 aprilie 2004 pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a comercială, reclamanții A.P., A.I., L.I. și N.C. au chemat în judecată pe SA M.I. SA București și au solicitat ca instanța să constate calitatea lor de acționari ai societății pârâte, să o oblige pe pârâtă la efectarea mențiunilor corespunzătoare în registrul acționarilor Propriu și în Registrul Comerțului precum și la plata cheltuielilor de judecată. În motivarea cererii, reclamanții au arătat că dețin următoarele acțiuni nominative: P.A. și A.I. câte 109 acțiuni reprezentând câte 2,36 % din valoarea capitalului social la nivelul anului 1997; iar L.I.

și N.C. câte 119 acțiuni reprezentând câte 2,58 % din valoarea capitalului social la nivelul aceluiași an. Au arătat că în anul 1997 au demarat tratative cu SC G.F.M. SA pentru cesionarea acțiunilor, că au semnat câte un contract de cesiune în acest sens dar, din pricina disensiunilor această cesiune nu s-a finalizat prin efectuarea formalităților prevăzute de fostul art. 64 (actualul 98) din Legea nr. 31/1990, acordul și semnăturile reclamanților nefiind menționate în registrul acționarilor societății pârâte. Au arătat și că inexistența transferului dreptului de proprietate asupra acțiunilor reclamanților a fost constatată și prin sentința nr. 6423/1999 a Tribunalului București, irevocabilă, instanța respingând excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților în promovarea acțiunii în anulare a hotărârilor A.G.A.

adoptate de societatea pârâta. Reclamanții au susținut totodată că noul consiliu de administrație al societății pârâte nu i-a mai convocat din 1997 în adunarea generală și prin mijloace nelegale, a făcut și mențiunea în registrul comerțului în anul 2001 cu privire la cesiunea acțiunilor lor. Cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 111 C. proc. civ., Legea nr. 31/1990 și O.G. nr. 24/1993. Prin sentința comercială nr. 12449 din 12 noiembrie 2004, Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a admis acțiunea, a constatat calitatea reclamanților de acționari ai SC M.I. SA, a obligat pârâtă să efectueze mențiunile corespunzătoare în registrul acționarilor și în registrul comerțului și să plătească 301.500 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut, în esență, că între reclamante și SC G.F.M. SA s-a încheiat în decembrie 1997 contractul de cesiune prin care reclamanții au cedat cesionarei acțiunile deținute la societatea pârâtă, cedenții declarând că au primit valoarea acțiunilor iar cesionara că a primit acțiunile. A reținut că în contract s-a stipulat că transmisiunea acțiunilor urma a se efectua în temeiul art. 64 din Legea nr. 31/1990, modificată prin O.U.G. nr. 32/1997. A mai reținut că dispozițiile legii nr. 31/1990 (fostul art. 64, actual 98) instituie condiți de formă ad validitatem în privința transferului de acțiuni, respectiv declarația făcută în registrul acționarilor emitentului, subscrisă de cedent și cesionar sau de mandatarii lor și mențiunea făcută pe acțiuni, iar în speță nu s-a dovedit îndeplinirea acestor condiții de formă.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal a formulat apel motivat pârâta, cauza fiind înregistrată cu nr. 394 din 28 ianuarie 2005 pe rolul Curții de Apel București. secția a V-a comercială. Prin motivele de apel invocate pârâta a arătat că sentința nu a fost motivată, nu s-a indicat sensul exact al condiției ce ar fi trebuit îndeplinită, în mod abuziv s-a considerat că sarcina probei revine pârâtei iar nu reclamanților, instanța prin hotărâre a obligat pârâta la efectuarea mențiunilor corespunzătoare în R.A.S. și s-a pronunțat cu privire la acte ale C.N.V.M. considerându-le nevalabile. S-a mai arătat că deși prin hotărârea dată de instanța de fond s-a constatat calitatea de acționari a reclamanților, contractele de cesiune au rămas valabile, neexistând nici o hotărâre judecătorească de anulare a lor și instanța de fond nu s-a pronunțat asupra excepției inadmisibilității acțiunii în constatare, invocată prin întâmpinare.

Apelanta-pârâtă a solicitat și suspendarea executării hotărârii apelate iar la termenul din 25 mai 2006 a solicitat restituirea cauțiunii, intimații-reclamanți opunându-se restituirii, așa cum reiese din practicaua decizii. Cu petiția înregistrată la data de 28 iulie 2006 pârâta S.I.F. M. SA București prin administratorul său S.A.I.M.I. SA București a declarat recurs motivat în drept în temeiul art. 304 pct. 7, 8, 9 C. proc. civ. Prin motivul de recurs prevăzut de pct. 8 al art. 304 C. proc. civ., pârâta a arătat că instanța de apel constatând că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra excepției inadmisibilității acțiuni invocată de pârâtă, în virtutea caracterului devolutiv al apelului a reținut că acțiunea în constatarea dreptului de proprietate a intimaților-reclamanți asupra acțiunilor nominative este admisibilă, câtă vreme aceste contracte au valoarea de promisiune bilaterală de vânzare-cumpărare.

Ca atare, reclamanții care nu au la îndemână acțiunea în realizare, rămân titularii drepturilor și obligațiilor izvorând din aceste contracte, în acelaș timp păstrând și calitatea de proprietari ai acțiunilor. Se mai arată că deși instanța de fond în dispozitivul sentinței se limitează a constata doar calitatea de acționar, fără să facă referire la întinderea dreptului constatat, număr acțiuni și cotă de deținere, instanța de apel menține un dispozitiv contradictoriu și nelegal. Printr-un al doilea motiv de recurs, prevăzut de pct. 9 al art. 304 C. proc. civ., instanța de apel a reținut criticile legate de rubricația registrului și faptul că poate fi asimilat declarației și contractul de cesiune însuși sunt irelevante câtă vreme nu s-a dovedit existența pe acțiunile nominative a mențiunii cesiunii.

Se precizează că potrivit dispozițiilor art. 91 din Legea nr. 31/1990 acțiunile pot fi emise în formă materială, pe suport de hârtie sau în formă dematerializată, caz în care se înregistrează în registrul acționarilor. Astfel, legea permitea și permite emiterea de acțiuni dematerializate, S.A.I. M.I. SA este emitent de acțiuni nominative dematerializate. În acet context arată recurenta, este evident că interpretarea gramaticală a instanței de apel este nelegală deoarece neexistând acțiuni emise în formă materială nu putea exista și dovedi mențiunea considerată de instanță ca nedovedită. Recurenta mai susține că în contradicție cu sentința instanței de fond care a statuat valabilitatea contractelor, instanța de apel a schimbat întru totul natura juridică a actului dedus judecății, a schimbat implicit motivarea dată de instanța de fond și a reținut, contractele de cesiune încheiate nu pot suplini aceste cerințe, ele având valoarea unor antecontracte.

Dacă aceste convenții au fost apreciate doar ca promisiuni bilaterale de vânzare-cumpărare, nu se impunea anularea lor și acțiune în constatarea dreptului de proprietate a reclamanților asupra acțiunilor nominative formând obiectul contractelor de cesiune, este perfect admisibilă. Printr-un ultim motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., pârâta arată că hotărârea cuprinde motive contradictorii.

Astfel, instanța de apel în motivarea deciziei, reține că dacă aceste convenții au fost apreciate doar ca promisiuni bilaterale de vânzare-cumpărare nu se impunea anularea lor, de o parte că instanța nu a fost sesizată cu o astfel de cerere și pe de altă parte pentru că aceste promisiuni pot fundamenta oricând tranferul valabil al dreptului de proprietate asupra acțiunilor nominative, ca în continuare instanța să rețină că intimații-reclamanți nu se află în situația de a solicita constatarea calității lor de proprietari ai acțiunilor, în condițiile în care există un contract valabil de cesiune a acestor acțiuni. Din aceste rețineri ale instanței de apel, arată recurenta, reiese o gravă contradicție între termeni și o evidență confuzie între două acte juridice de naturi diferite, care se deosebesc fundamental prin acordul voință.

Astfel, în timp ce în cazul promisiunii de vânzare acordul are ca obiect încheierea în viitor a unui contract, în cazul cesiunii valabile acordul de voință s-a produs și odată cu el toate efectele juridice. Pentru motivele prezentate, recurenta a solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei iar pe fond respingerea acțiunii ca neîntemeiată. Analizând decizia recurată, în raport de actele și lucrările dosarului cât și a motivelor de recurs invocate de pârâtă, se apreciază hotărârea ca fiind nelegală. Astfel, în mod greșit instanța de apel a apreciat contractele de cesiune încheiate de reclamanți ca fiind simple promisiuni de vânzare-cumpărare în condițiile în care aceste contracte constituie manifestarea de voință a semnatarilor acestora, în sensul transferului dreptul de proprietate asupra acțiunilor de la cedent la cesionar.

Instanța de apel greșit a mai reținut că dreptul de proprietate asupra acțiunilor nominative se transmite prin declarația făcută în registrul de acțiuni al emitentului subscrisă de cedent și de cesionar sau de mandatarii lor și prin mențiunea făcută pe acțiune, că nu s-a dovedit îndeplinirea acestor condiții de formă iar contractele de cesiune nu pot suplini aceste cerințe având valoarea unor antecontracte iar părțile au avut reprezentarea valorii de antecontract a acestora, chiar dacă le-au numit contracte de cesiune. Din interpretarea corectă a dispozițiilor art. 64 (actual art. 98) din Legea nr. 31/1990 republicată, rezultă că formalitățile prevăzute de textul menționat au fost instituite pentru a asigura opozibilitatea transmiterii față de terți și de societate, ele nefiind o condiție de validitate a cesiunii acțiunilor nominative între părți.

Așadar declarațiile făcute în registrul acționarilor și pe acțiuni privind cesionarea acțiunilor nominative, nu constituie o condiție de validitate, transferul dreptului de proprietate între părți operează din momentul realizării acordului de voință deci din momentul încheierii contractului de cesiune. Având în vedere considerentele expuse rezultă că în cauză este incident pct. 8 al art. 304 C. proc. civ., instanța a interpretat greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura și înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia cât și punctul 9 al aceluiași articol, hotărârea este lipsită de temei legal, a fost dată cu aplicarea greșită a legii. În consecință, în temeiul art. 312 alin. (1), (2) și (3) C. proc.

civ., recursul declarat de pârâtă va fi admis, decizia atacată va fi modificată în sensul admiterii apelului declarat împotriva sentinței, care va fi schimbată și se va respinge acțiunea reclamanților, care vor fi obligați la plata sumei de 19,15 lei cheltuieli de judecată. Având în vedere că suma solicitată de recurentă cu titlu de cheltuieli de judecată și care reprezintă onorariu de avocat, nu este o sumă încasată având scadența la data de 31 martie 2007 și părând a avea caracterul de onorariu de succes, Înalta Curte va respinge cererea privind acordarea cu titlu de cheltuieli a acestei sume, situație în care cheltuielile de judecată vor putea fi obținute printr-o cerere separată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâta SA M.I. SA București societate de administrare a S.I.F. M. SA București împotriva deciziei nr. 295 din 25 mai 2006 a Curții de Apel București. secția a V-a comercială. Modifică decizia atacată în sensul că admite apelul declarat de pârâtă împotriva sentinței nr. 12449 din 12 noiembrie 2004 a Tribunalului București, secția a VI-a comercială, pe care o schimbă și respinge acțiunea reclamanților. Obligă reclamanții N.C., L.I., P.A., A.I., N.C.E. și P.A.M. la 19,15 lei cheltuieli de judecată către recurenta-pârâtă. Irevocabilă. Pronunțată în ședința publică, astăzi 21 martie 2007.