ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1284/2007

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la

nr. 5120 din 15 aprilie 2004 pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a

comercială, reclamanții A.P., A.I., L.I. și N.C. au chemat în judecată pe SA M.I.

SA București și au solicitat ca instanța să constate calitatea lor de acționari

ai societății pârâte, să o oblige pe pârâtă la efectarea mențiunilor

corespunzătoare în registrul acționarilor Propriu și în Registrul Comerțului

precum și la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii,

reclamanții au arătat că dețin următoarele acțiuni nominative: P.A. și A.I.

câte 109 acțiuni reprezentând câte 2,36 % din valoarea capitalului social la

nivelul anului 1997; iar L.I. și N.C. câte 119 acțiuni reprezentând câte 2,58 %

din valoarea capitalului social la nivelul aceluiași an. Au arătat că în anul

1997 au demarat tratative cu SC G.F.M. SA pentru cesionarea acțiunilor, că au

semnat câte un contract de cesiune în acest sens dar, din pricina disensiunilor

această cesiune nu s-a finalizat prin efectuarea formalităților prevăzute de

fostul art. 64 (actualul 98) din Legea nr. 31/1990, acordul și semnăturile

reclamanților nefiind menționate în registrul acționarilor societății pârâte.

Au arătat și că inexistența transferului dreptului de proprietate asupra

acțiunilor reclamanților a fost constatată și prin sentința nr. 6423/1999 a

Tribunalului București, irevocabilă, instanța respingând excepția lipsei

calității procesuale active a reclamanților în promovarea acțiunii în anulare a

hotărârilor A.G.A. adoptate de societatea pârâta.

Reclamanții au susținut

totodată că noul consiliu de administrație al societății pârâte nu i-a mai

convocat din 1997 în adunarea generală și prin mijloace nelegale, a făcut și

mențiunea în registrul comerțului în anul 2001 cu privire la cesiunea

acțiunilor lor.

Cererea a fost întemeiată pe

dispozițiile art. 111 C. proc. civ., Legea nr. 31/1990 și O.G. nr. 24/1993.

Prin sentința comercială nr.

12449 din 12 noiembrie 2004, Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a

admis acțiunea, a constatat calitatea reclamanților de acționari ai SC M.I. SA,

a obligat pârâtă să efectueze mențiunile corespunzătoare în registrul

acționarilor și în registrul comerțului și să plătească 301.500 lei cheltuieli

de judecată.

Pentru a hotărî astfel,

prima instanță a reținut, în esență, că între reclamante și SC G.F.M. SA s-a

încheiat în decembrie 1997 contractul de cesiune prin care reclamanții au cedat

cesionarei acțiunile deținute la societatea pârâtă, cedenții declarând că au

primit valoarea acțiunilor iar cesionara că a primit acțiunile. A reținut că în

contract s-a stipulat că transmisiunea acțiunilor urma a se efectua în temeiul art.

64 din Legea nr. 31/1990, modificată prin O.U.G. nr. 32/1997.

A mai reținut că

dispozițiile legii nr. 31/1990 (fostul art. 64, actual 98) instituie condiți de

formă ad validitatem în privința transferului de acțiuni, respectiv declarația

făcută în registrul acționarilor emitentului, subscrisă de cedent și cesionar

sau de mandatarii lor și mențiunea făcută pe acțiuni, iar în speță nu s-a

dovedit îndeplinirea acestor condiții de formă.

Împotriva acestei hotărâri,

în termen legal a formulat apel motivat pârâta, cauza fiind înregistrată cu nr.

394 din 28 ianuarie 2005 pe rolul Curții de Apel București. secția a V-a

comercială.

Prin motivele de apel

invocate pârâta a arătat că sentința nu a fost motivată, nu s-a indicat sensul

exact al condiției ce ar fi trebuit îndeplinită, în mod abuziv s-a considerat

că sarcina probei revine pârâtei iar nu reclamanților, instanța prin hotărâre a

obligat pârâta la efectuarea mențiunilor corespunzătoare în R.A.S. și s-a

pronunțat cu privire la acte ale C.N.V.M. considerându-le nevalabile.

S-a mai arătat că deși prin

hotărârea dată de instanța de fond s-a constatat calitatea de acționari a

reclamanților, contractele de cesiune au rămas valabile, neexistând nici o

hotărâre judecătorească de anulare a lor și instanța de fond nu s-a pronunțat

asupra excepției inadmisibilității acțiunii în constatare, invocată prin

întâmpinare.

Apelanta-pârâtă a solicitat

și suspendarea executării hotărârii apelate iar la termenul din 25 mai 2006 a

solicitat restituirea cauțiunii, intimații-reclamanți opunându-se restituirii,

așa cum reiese din practicaua decizii.

Cu petiția înregistrată la

data de 28 iulie 2006 pârâta S.I.F. M. SA București prin administratorul său S.A.I.M.I.

SA București a declarat recurs motivat în drept în temeiul art. 304 pct. 7, 8,

9 C. proc. civ.

Prin motivul de recurs

prevăzut de pct. 8 al art. 304 C. proc. civ., pârâta a arătat că instanța de

apel constatând că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra excepției

inadmisibilității acțiuni invocată de pârâtă, în virtutea caracterului

devolutiv al apelului a reținut că acțiunea în constatarea dreptului de

proprietate a intimaților-reclamanți asupra acțiunilor nominative este

admisibilă, câtă vreme aceste contracte au valoarea de promisiune bilaterală de

vânzare-cumpărare. Ca atare, reclamanții care nu au la îndemână acțiunea în

realizare, rămân titularii drepturilor și obligațiilor izvorând din aceste

contracte, în acelaș timp păstrând și calitatea de proprietari ai acțiunilor.

Se mai arată că deși

instanța de fond în dispozitivul sentinței se limitează a constata doar

calitatea de acționar, fără să facă referire la întinderea dreptului constatat,

număr acțiuni și cotă de deținere, instanța de apel menține un dispozitiv

contradictoriu și nelegal.

Printr-un al doilea motiv de

recurs, prevăzut de pct. 9 al art. 304 C. proc. civ., instanța de apel a

reținut criticile legate de rubricația registrului și faptul că poate fi

asimilat declarației și contractul de cesiune însuși sunt irelevante câtă vreme

nu s-a dovedit existența pe acțiunile nominative a mențiunii cesiunii.

Se precizează că potrivit

dispozițiilor art. 91 din Legea nr. 31/1990 acțiunile pot fi emise în formă

materială, pe suport de hârtie sau în formă dematerializată, caz în care se

înregistrează în registrul acționarilor. Astfel, legea permitea și permite

emiterea de acțiuni dematerializate, S.A.I. M.I. SA este emitent de acțiuni

nominative dematerializate. În acet context arată recurenta, este evident că

interpretarea gramaticală a instanței de apel este nelegală deoarece neexistând

acțiuni emise în formă materială nu putea exista și dovedi mențiunea

considerată de instanță ca nedovedită.

Recurenta mai susține că în

contradicție cu sentința instanței de fond care a statuat valabilitatea

contractelor, instanța de apel a schimbat întru totul natura juridică a actului

dedus judecății, a schimbat implicit motivarea dată de instanța de fond și a

reținut, contractele de cesiune încheiate nu pot suplini aceste cerințe, ele

având valoarea unor antecontracte. Dacă aceste convenții au fost apreciate doar

ca promisiuni bilaterale de vânzare-cumpărare, nu se impunea anularea lor și acțiune

în constatarea dreptului de proprietate a reclamanților asupra acțiunilor

nominative formând obiectul contractelor de cesiune, este perfect admisibilă.

Printr-un ultim motiv de

recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., pârâta arată că hotărârea

cuprinde motive contradictorii.

Astfel, instanța de apel în

motivarea deciziei, reține că dacă aceste convenții au fost apreciate doar ca

promisiuni bilaterale de vânzare-cumpărare nu se impunea anularea lor, de o

parte că instanța nu a fost sesizată cu o astfel de cerere și pe de altă parte

pentru că aceste promisiuni pot fundamenta oricând tranferul valabil al

dreptului de proprietate asupra acțiunilor nominative, ca în continuare

instanța să rețină că intimații-reclamanți nu se află în situația de a solicita

constatarea calității lor de proprietari ai acțiunilor, în condițiile în care

există un contract valabil de cesiune a acestor acțiuni.

Din aceste rețineri ale

instanței de apel, arată recurenta, reiese o gravă contradicție între termeni

și o evidență confuzie între două acte juridice de naturi diferite, care se

deosebesc fundamental prin acordul voință. Astfel, în timp ce în cazul

promisiunii de vânzare acordul are ca obiect încheierea în viitor a unui

contract, în cazul cesiunii valabile acordul de voință s-a produs și odată cu

el toate efectele juridice.

Pentru motivele prezentate,

recurenta a solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei iar

pe fond respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Analizând decizia recurată,

în raport de actele și lucrările dosarului cât și a motivelor de recurs

invocate de pârâtă, se apreciază hotărârea ca fiind nelegală.

Astfel, în mod greșit

instanța de apel a apreciat contractele de cesiune încheiate de reclamanți ca

fiind simple promisiuni de vânzare-cumpărare în condițiile în care aceste

contracte constituie manifestarea de voință a semnatarilor acestora, în sensul

transferului dreptul de proprietate asupra acțiunilor de la cedent la cesionar.

Instanța de apel greșit a

mai reținut că dreptul de proprietate asupra acțiunilor nominative se transmite

prin declarația făcută în registrul de acțiuni al emitentului subscrisă de

cedent și de cesionar sau de mandatarii lor și prin mențiunea făcută pe

acțiune, că nu s-a dovedit îndeplinirea acestor condiții de formă iar

contractele de cesiune nu pot suplini aceste cerințe având valoarea unor

antecontracte iar părțile au avut reprezentarea valorii de antecontract a

acestora, chiar dacă le-au numit contracte de cesiune.

Din interpretarea corectă a

dispozițiilor art. 64 (actual art. 98) din Legea nr. 31/1990 republicată,

rezultă că formalitățile prevăzute de textul menționat au fost instituite

pentru a asigura opozibilitatea transmiterii față de terți și de societate, ele

nefiind o condiție de validitate a cesiunii acțiunilor nominative între părți.

Așadar declarațiile făcute

în registrul acționarilor și pe acțiuni privind cesionarea acțiunilor

nominative, nu constituie o condiție de validitate, transferul dreptului de

proprietate între părți operează din momentul realizării acordului de voință

deci din momentul încheierii contractului de cesiune.

Având în vedere

considerentele expuse rezultă că în cauză este incident pct. 8 al art. 304 C.

proc. civ., instanța a interpretat greșit actul juridic dedus judecății, a

schimbat natura și înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia cât și

punctul 9 al aceluiași articol, hotărârea este lipsită de temei legal, a fost

dată cu aplicarea greșită a legii.

În consecință, în temeiul art.

312 alin. (1), (2) și (3) C. proc. civ., recursul declarat de pârâtă va fi

admis, decizia atacată va fi modificată în sensul admiterii apelului declarat

împotriva sentinței, care va fi schimbată și se va respinge acțiunea

reclamanților, care vor fi obligați la plata sumei de 19,15 lei cheltuieli de

judecată. Având în vedere că suma solicitată de recurentă cu titlu de

cheltuieli de judecată și care reprezintă onorariu de avocat, nu este o sumă

încasată având scadența la data de 31 martie 2007 și părând a avea caracterul

de onorariu de succes, Înalta Curte va respinge cererea privind acordarea cu

titlu de cheltuieli a acestei sume, situație în care cheltuielile de judecată

vor putea fi obținute printr-o cerere separată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta

SA M.I. SA București societate de administrare a S.I.F. M. SA București

împotriva deciziei nr. 295 din 25 mai 2006 a Curții de Apel București. secția a

V-a comercială.

Modifică decizia atacată în

sensul că admite apelul declarat de pârâtă împotriva sentinței nr. 12449 din 12

noiembrie 2004 a Tribunalului București, secția a VI-a comercială, pe care o

schimbă și respinge acțiunea reclamanților.

Obligă reclamanții N.C., L.I.,

P.A., A.I., N.C.E. și P.A.M. la 19,15 lei cheltuieli de judecată către recurenta-pârâtă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința

publică, astăzi 21 martie 2007.