ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1545/2008

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele; Prin acțiunea introductivă, înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța, la data de 26 aprilie 2006, reclamanta SC T.M.N. SA (FOSTĂ SC E. SA) EFORIE NORD a chemat în judecată pe pârâtele SC U.T.T. SRL EFORIE NORD și SC B. SRL EFORIE NORD, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se constate existența dreptului său de proprietate asupra următoarelor active: Complex U., Restaurant P.M. (G.U.), V.M. și M.B., situate în Eforie Nord, jud. Constanța. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că societatea a fost constituită în baza Legii nr. 15/1990 și a H.G. nr. 1041/1990, iar prin O.M.T. nr. 154/1991 a fost stabilită lista imobilelor care fac parte din patrimoniul său, listă în care se regăsesc toate imobilele enumerate în petitul cererii introductive de instanță.

Totodată, a susținut reclamanta că, în anul 1992, a participat la constituirea celor două societăți, SC U.T.T. SRL EFORIE NORD și SC B. SRL EFORIE NORD, participarea sa fiind prevăzută prin actele constitutive autentificate sub nr. 6744 din 16 martie 1992 și 6746 din 16 martie 1992. A mai susținut reclamanta că la constituirea celor două societăți pârâte, a transmis numai dreptul de folosință asupra activelor sus menționate și nu dreptul de proprietate, astfel cum rezultă din interpretarea dispozițiilor art. 13 din actele constitutive. În ceea ce privește nulitatea actelor constitutive ale societății, reclamanta a susținut că se impune a se face distincție între nulitatea actului constitutiv și nulitatea societății, cele două concepte beneficiind de reglementări distincte și chiar și în situația transmiterii dreptului de proprietate asupra activelor litigioase, având în vedere caracterul nulității, acest drept a revenit în patrimoniul reclamantei.

La data de 6 septembrie 2006, B.R.D. – G.S.G. BUCUREȘTI a formulat cerere de intervenție în interes propriu și în interesul pârâtelor, iar prin încheierea de ședință din 13 octombrie 2006, a fost încuviințată în principiu cererea de intervenție în interes propriu și a respins, ca inadmisibilă, cererea de intervenție în interes alăturat. În cadrul cererii de intervenție în interes personal, B.R.D. – G.S.G. BUCUREȘTI a invocat incidentul procedural dedus din dispozițiile art. 244 pct. 1 C. proc. civ., iar prin încheierea de ședință din 15 noiembrie 2006, instanța a dispus respingerea ca nefondată a cererii de suspendare formulată.

Pe fondul cauzei, intervenienta a solicitat respingerea cererii principale, cu consecința admiterii propriei cereri, motivând că, nicăieri în cuprinsul actelor constitutive nu se precizează faptul că s-ar aporta un drept de folosință și nu dreptul de proprietate, iar nulitatea contractelor de societate echivalează cu nulitatea societăților, fiind incidente în cauză, dispozițiile art. 56 din Legea nr. 31/1990. Prin încheierea de ședință, de la 10 ianuarie 2007, instanța a respins, ca nefondată, excepția autorității lucrului judecat invocată de intervenientă, cu motivația că în speță, nu este îndeplinită cea de-a treia condiție prevăzută de art. 1201 C. civ. Prin sentința nr. 962/ COM din 14 februarie 2007, Tribunalul Constanța, secția comercială, a respins, ca nefondată, acțiunea introductivă formulată de reclamanta SC T.M.N.

SA (FOSTĂ SC E. SA) EFORIE NORD și a admis cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenienta B.R.D. – G.S.G. BUCUREȘTI. Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că cele două societăți pârâte, SC U.T.T. SRL EFORIE NORD și SC B. SRL EFORIE NORD au fost înființate în anul 1992, iar prin actele constitutive ale acestora, reclamanta a participat la capitalul social al celor două societăți comerciale, cu un aport în natură constând în activele indicate în cererea de chemare în judecată. Totodată, instanța de fond a reținut că prin sentințele nr. 199, respectiv 200 din 22 aprilie 1998 ale Tribunalului Constanța, secția comercială, s-a dispus dizolvarea celor două societăți pârâte, ca o consecință a nulității contractelor de societate.

În baza probatoriului administrat în cauză, instanța a reținut că susținerea reclamantei în sensul că aportul său a constat numai în dreptul de folosință a activelor respective este nefondată, dispozițiile art. 4 din contractele de societate coroborat cu art. 28 din statut, confirmând doar intenția coasociaților fondatori de a proteja caracterul intuituu personae al acestor forme societare. În raport de această interpretare, s-a reținut că este de necontestat că reclamanta a aportat la capitalul social al celor două societăți pârâte, dreptul de proprietate asupra activelor, în cauză fiind aplicabile dispozițiile art. 35 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, acționând astfel transferul dreptului de proprietate de la reclamantă, la societatea nou înființată.

În ceea ce privește nulitatea contractelor de societate, respectiv nulitatea societăților, potrivit Legii nr. 31/1990, efectele nulității se produc pentru viitor, iar nu retroactiv, ca mijloc de protecție a terților de bună-credință. Prin urmare, bunurile litigioase nu au reintrat în patrimoniul reclamantei care le-a aportat, în acest sens fiind și dispozițiile art. 59 din Legea nr. 31/1990, ci au rămas în componența capitalului social al celor două societăți, până la data încheierii lichidării.

Împotriva sentinței nr. 962/ COM din 14 februarie 2007, reclamanta a formulat apel, criticând în esență omisiunea instanței de a face o interpretare a voinței reale a părților, interpretarea greșită a dispozițiilor art. 28 din statutele societăților pârâte, în sensul că reclamanta ar fi transmis numai dreptul de folosință asupra bunurilor litigioase și chiar în ipoteza în care s-ar fi transmis dreptul de proprietate, acest drept ar fi revenit în patrimoniul reclamantei, ca efect al constatării nulității actelor constitutive ale celor două societăți. Prin decizia nr. 153/ COM din 28 iunie 2007, Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, a respins, ca nefondat, apelul reclamantei.

Analizând criticile formulate, curtea a constatat că interpretarea dată de prima instanță asupra aportului reclamantei la capitalul social al celor două societăți este temeinică și legală, în sensul că reclamanta a constituit ca aport, dreptul de proprietate asupra bunurilor litigioase și nu dreptul de folosință asupra acestora. De asemenea, curtea a mai constatat că nu poate fi primită critica ce vizează nulitatea contractelor de societate, cu motivarea că nulitatea contractelor echivalează cu nulitatea societății însăși, urmând a se aplica regulile specifice prevăzute de Legea nr. 31/1990, în sensul că societatea nelegal constituită își păstrează personalitatea juridică pentru operațiunile lichidării, până la terminarea acestora.

Prin urmare, bunurile aportate în natură, rămân în componența capitalului social al societății, până la data închiderii procedurii lichidării, putând fi urmărite de creditorii societății, în acest sens fiind și dispozițiile art. 59 din Legea nr. 31/1990. Împotriva acestei decizii, a declarat recurs reclamanta și în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., a solicitat modificarea deciziei recurate și pe fond, admiterea acțiunii în constatare astfel cum a fost formulată.

În motivarea recursului, reclamanta a reiterat apărările și susținerile formulate în fața instanței de fond și apel, criticile vizând în esență următoarele aspecte: - în mod greșit, instanța de apel a preluat raționamentul judecătorului fondului, fără a ține seama de argumentele aduse prin cererea de apel și a interpretat greșit voința reală a părților, în raport de dispozițiile art. 13 din contract și art. 28 din statut, cu referire la art. 65 alin. (1) din Legea nr. 31/1990; - o stipulație contrară celei cuprinse în art. 4 lit. b) din statut, nu trebuia să fie în mod obligatoriu expresă, fiind posibil a se deduce caracterul implicit al unei asemenea stipulații, prin interpretarea voinței reale a părților; - valoarea modică la care a fost evaluat aportul reclamantei relevă că ceea ce s-a transmis este un drept de folosință și nu de proprietate; - interpretarea greșită a efectelor nulității actelor constitutive și nulității societăților comerciale, toate cauzele de nulitate a societății fiind expres și limitativ prevăzute de lege și ca atare, consecințele prevăzute de dispozițiile art. 56 din Legea nr. 31/1990 nu vor fi incidente decât în cazurile expres și limitativ reglementate; - și în ipoteza în care s-ar fi transmis dreptul de proprietate asupra bunurilor litigioase, acest drept ar fi revenit în patrimoniul reclamantei,

ca urmare a constatării nulității absolute a actelor juridice prin care acest drept a fost transmis; În cauză, la data de 25 ianuarie 2008, intimata-intervenientă B.R.D. – G.S.G. BUCUREȘTI a formulat întâmpinare, răspunzând pe larg criticilor formulate și solicitând instanței respingerea recursului ca nefondat și obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată. Recursul este nefondat, pentru considerentele ce urmează: Referitor la critica ce privește aportul reclamantei la constituirea celor două societăți comerciale, se constată că instanțele au făcut o corectă interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 32 coroborat cu art. 35 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, în sensul că din actele constitutive rezultă fără putință de tăgadă că s-a aportat dreptul de proprietate asupra activelor în litigiu și nu un drept de folosință, astfel încât, bunurile au trecut în proprietatea societăților nou înființate, de la data constituirii acestora.

În ceea ce privește noțiunea de stipulație contrară, potrivit art. 35 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, aceasta semnifică o dispoziție contrară și neechivocă ce exprimă voința reală a părților, cu privire la bunurile aportate în natură la capitalul social. Or, așa cum rezultă din actele constitutive ale societăților, nu există a dispoziție expresă din care să rezulte că reclamanta ar fi înțeles să aporteze numai dreptul de folosință asupra bunurilor și nu dreptul de proprietate. În lipsa unei stipulații contrare ferme și neechivoce, nu poate fi primită nici susținerea recurentei potrivit căreia valoarea aportului ar putea conduce la concluzia aportării doar a dreptului de folosință, având în vedere că această valoare este irelevantă, în condițiile în care părțile aveau posibilitatea de a decide prin contract valoarea acestor bunuri.

Susținerea recurentei potrivit căreia dispozițiile art. 28 din statut confirmă intenția recurentei de a-și păstra dreptul de proprietate asupra activelor, nu poate fi primită, dispozițiile sus citate făcând referire doar la un drept de preemțiune al coasociatului, la vânzarea aportului în natură, aspect reținut în mod corect de către instanțe. În ceea ce privește nulitatea contractelor de societate și dizolvarea celor două societăți, aceasta echivalează cu nulitatea societății însăși, iar regimul juridic al declarării nulității este prevăzut de dispoziții legale speciale, dispoziții ce prevăd că nulitatea nu retroactivează, ci produce efecte numai pentru viitor, potrivit art. 58 din Legea nr. 31/1990.

Prin urmare, în mod just au reținut instanțele că bunurile litigioase au intrat în patrimoniul societăților nou înființate și se află și în prezent în patrimoniul acestora, în acest sens fiind și dispozițiile art. 59 din Legea nr. 31/1990. Pentru considerentele înfățișate, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, iar în considerarea dispozițiilor art. 274 C. proc. civ., va dispune obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată, potrivit dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta SC T.M.N. SA (FOSTĂ SC E. SA) EFORIE NORD, împotriva deciziei nr. 153/ COM din 28 iunie 2007, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Obligă recurenta la plata sumei de 20.476,33 lei cheltuieli de judecată, către intimata B.R.D. – G.S.G. BUCUREȘTI. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 mai 2008.