ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1545/2008

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele;

Prin acțiunea introductivă,

înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța, la data de 26 aprilie 2006,

reclamanta SC T.M.N. SA (FOSTĂ SC E. SA) EFORIE NORD a chemat în judecată pe

pârâtele SC U.T.T. SRL EFORIE NORD și SC B. SRL EFORIE NORD, solicitând ca prin

hotărârea ce se va pronunța, să se constate existența dreptului său de

proprietate asupra următoarelor active: Complex U., Restaurant P.M. (G.U.), V.M.

și M.B., situate în Eforie Nord, jud. Constanța.

În motivarea acțiunii,

reclamanta a arătat că societatea a fost constituită în baza Legii nr. 15/1990

și a H.G. nr. 1041/1990, iar prin O.M.T. nr. 154/1991 a fost stabilită lista

imobilelor care fac parte din patrimoniul său, listă în care se regăsesc toate

imobilele enumerate în petitul cererii introductive de instanță.

Totodată, a susținut

reclamanta că, în anul 1992, a participat la constituirea celor două societăți,

SC U.T.T. SRL EFORIE NORD și SC B. SRL EFORIE NORD, participarea sa fiind

prevăzută prin actele constitutive autentificate sub nr. 6744 din 16 martie 1992

și 6746 din 16 martie 1992.

A mai susținut reclamanta că

la constituirea celor două societăți pârâte, a transmis numai dreptul de

folosință asupra activelor sus menționate și nu dreptul de proprietate, astfel

cum rezultă din interpretarea dispozițiilor art. 13 din actele constitutive.

În ceea ce privește

nulitatea actelor constitutive ale societății, reclamanta a susținut că se

impune a se face distincție între nulitatea actului constitutiv și nulitatea

societății, cele două concepte beneficiind de reglementări distincte și chiar

și în situația transmiterii dreptului de proprietate asupra activelor

litigioase, având în vedere caracterul nulității, acest drept a revenit în

patrimoniul reclamantei.

La data de 6 septembrie 2006,

B.R.D. – G.S.G. BUCUREȘTI a formulat cerere de intervenție în interes propriu

și în interesul pârâtelor, iar prin încheierea de ședință din 13 octombrie 2006,

a fost încuviințată în principiu cererea de intervenție în interes propriu și a

respins, ca inadmisibilă, cererea de intervenție în interes alăturat.

În cadrul cererii de

intervenție în interes personal, B.R.D. – G.S.G. BUCUREȘTI a invocat incidentul

procedural dedus din dispozițiile art. 244 pct. 1 C. proc. civ., iar prin

încheierea de ședință din 15 noiembrie 2006, instanța a dispus respingerea ca

nefondată a cererii de suspendare formulată. Pe fondul cauzei, intervenienta a

solicitat respingerea cererii principale, cu consecința admiterii propriei

cereri, motivând că, nicăieri în cuprinsul actelor constitutive nu se

precizează faptul că s-ar aporta un drept de folosință și nu dreptul de

proprietate, iar nulitatea contractelor de societate echivalează cu nulitatea

societăților, fiind incidente în cauză, dispozițiile art. 56 din Legea nr. 31/1990.

Prin încheierea de ședință,

de la 10 ianuarie 2007, instanța a respins, ca nefondată, excepția autorității

lucrului judecat invocată de intervenientă, cu motivația că în speță, nu este

îndeplinită cea de-a treia condiție prevăzută de art. 1201 C. civ.

Prin sentința nr. 962/ COM

din 14 februarie 2007, Tribunalul Constanța, secția comercială, a respins, ca

nefondată, acțiunea introductivă formulată de reclamanta SC T.M.N. SA (FOSTĂ SC

E. SA) EFORIE NORD și a admis cererea de intervenție în interes propriu

formulată de intervenienta B.R.D. – G.S.G. BUCUREȘTI.

Pentru a hotărî astfel,

instanța a reținut că cele două societăți pârâte, SC U.T.T. SRL EFORIE NORD și

SC B. SRL EFORIE NORD au fost înființate în anul 1992, iar prin actele

constitutive ale acestora, reclamanta a participat la capitalul social al celor

două societăți comerciale, cu un aport în natură constând în activele indicate

în cererea de chemare în judecată.

Totodată, instanța de fond a

reținut că prin sentințele nr. 199, respectiv 200 din 22 aprilie 1998 ale

Tribunalului Constanța, secția comercială, s-a dispus dizolvarea celor două

societăți pârâte, ca o consecință a nulității contractelor de societate.

În baza probatoriului

administrat în cauză, instanța a reținut că susținerea reclamantei în sensul că

aportul său a constat numai în dreptul de folosință a activelor respective este

nefondată, dispozițiile art. 4 din contractele de societate coroborat cu art. 28

din statut, confirmând doar intenția coasociaților fondatori de a proteja caracterul

intuituu personae al acestor forme societare.

În raport de această

interpretare, s-a reținut că este de necontestat că reclamanta a aportat la

capitalul social al celor două societăți pârâte, dreptul de proprietate asupra

activelor, în cauză fiind aplicabile dispozițiile art. 35 alin. (1) din Legea nr.

31/1990, acționând astfel transferul dreptului de proprietate de la reclamantă,

la societatea nou înființată.

În ceea ce privește

nulitatea contractelor de societate, respectiv nulitatea societăților, potrivit

Legii nr. 31/1990, efectele nulității se produc pentru viitor, iar nu

retroactiv, ca mijloc de protecție a terților de bună-credință. Prin urmare,

bunurile litigioase nu au reintrat în patrimoniul reclamantei care le-a

aportat, în acest sens fiind și dispozițiile art. 59 din Legea nr. 31/1990, ci

au rămas în componența capitalului social al celor două societăți, până la data

încheierii lichidării.

Împotriva sentinței nr. 962/

COM din 14 februarie 2007, reclamanta a formulat apel, criticând în esență

omisiunea instanței de a face o interpretare a voinței reale a părților,

interpretarea greșită a dispozițiilor art. 28 din statutele societăților

pârâte, în sensul că reclamanta ar fi transmis numai dreptul de folosință

asupra bunurilor litigioase și chiar în ipoteza în care s-ar fi transmis

dreptul de proprietate, acest drept ar fi revenit în patrimoniul reclamantei,

ca efect al constatării nulității actelor constitutive ale celor două

societăți.

Prin decizia nr. 153/ COM

din 28 iunie 2007, Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială,

contencios administrativ și fiscal, a respins, ca nefondat, apelul reclamantei.

Analizând criticile

formulate, curtea a constatat că interpretarea dată de prima instanță asupra

aportului reclamantei la capitalul social al celor două societăți este

temeinică și legală, în sensul că reclamanta a constituit ca aport, dreptul de

proprietate asupra bunurilor litigioase și nu dreptul de folosință asupra

acestora.

De asemenea, curtea a mai

constatat că nu poate fi primită critica ce vizează nulitatea contractelor de

societate, cu motivarea că nulitatea contractelor echivalează cu nulitatea

societății însăși, urmând a se aplica regulile specifice prevăzute de Legea nr.

31/1990, în sensul că societatea nelegal constituită își păstrează

personalitatea juridică pentru operațiunile lichidării, până la terminarea acestora.

Prin urmare, bunurile aportate în natură, rămân în componența capitalului

social al societății, până la data închiderii procedurii lichidării, putând fi

urmărite de creditorii societății, în acest sens fiind și dispozițiile art. 59

din Legea nr. 31/1990.

Împotriva acestei decizii, a

declarat recurs reclamanta și în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., a solicitat modificarea deciziei recurate și pe fond, admiterea acțiunii

în constatare astfel cum a fost formulată.

În motivarea recursului,

reclamanta a reiterat apărările și susținerile formulate în fața instanței de

fond și apel, criticile vizând în esență următoarele aspecte:

- în mod greșit, instanța de

apel a preluat raționamentul judecătorului fondului, fără a ține seama de

argumentele aduse prin cererea de apel și a interpretat greșit voința reală a

părților, în raport de dispozițiile art. 13 din contract și art. 28 din statut,

cu referire la art. 65 alin. (1) din Legea nr. 31/1990;

- o stipulație contrară

celei cuprinse în art. 4 lit. b) din statut, nu trebuia să fie în mod

obligatoriu expresă, fiind posibil a se deduce caracterul implicit al unei

asemenea stipulații, prin interpretarea voinței reale a părților;

- valoarea modică la care a

fost evaluat aportul reclamantei relevă că ceea ce s-a transmis este un drept

de folosință și nu de proprietate;

- interpretarea greșită a

efectelor nulității actelor constitutive și nulității societăților comerciale,

toate cauzele de nulitate a societății fiind expres și limitativ prevăzute de

lege și ca atare, consecințele prevăzute de dispozițiile art. 56 din Legea nr. 31/1990

nu vor fi incidente decât în cazurile expres și limitativ reglementate;

- și în ipoteza în care s-ar

fi transmis dreptul de proprietate asupra bunurilor litigioase, acest drept ar

fi revenit în patrimoniul reclamantei, ca urmare a constatării nulității

absolute a actelor juridice prin care acest drept a fost transmis;

În cauză, la data de 25

ianuarie 2008, intimata-intervenientă B.R.D. – G.S.G. BUCUREȘTI a formulat

întâmpinare, răspunzând pe larg criticilor formulate și solicitând instanței

respingerea recursului ca nefondat și obligarea recurentei la plata

cheltuielilor de judecată.

Recursul este nefondat,

pentru considerentele ce urmează:

Referitor la critica ce

privește aportul reclamantei la constituirea celor două societăți comerciale,

se constată că instanțele au făcut o corectă interpretare și aplicare a

dispozițiilor art. 32 coroborat cu art. 35 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, în

sensul că din actele constitutive rezultă fără putință de tăgadă că s-a aportat

dreptul de proprietate asupra activelor în litigiu și nu un drept de folosință,

astfel încât, bunurile au trecut în proprietatea societăților nou înființate,

de la data constituirii acestora.

În ceea ce privește noțiunea

de stipulație contrară, potrivit art. 35 alin. (1) din Legea nr. 31/1990,

aceasta semnifică o dispoziție contrară și neechivocă ce exprimă voința reală a

părților, cu privire la bunurile aportate în natură la capitalul social. Or,

așa cum rezultă din actele constitutive ale societăților, nu există a

dispoziție expresă din care să rezulte că reclamanta ar fi înțeles să aporteze

numai dreptul de folosință asupra bunurilor și nu dreptul de proprietate. În

lipsa unei stipulații contrare ferme și neechivoce, nu poate fi primită nici

susținerea recurentei potrivit căreia valoarea aportului ar putea conduce la

concluzia aportării doar a dreptului de folosință, având în vedere că această

valoare este irelevantă, în condițiile în care părțile aveau posibilitatea de a

decide prin contract valoarea acestor bunuri.

Susținerea recurentei

potrivit căreia dispozițiile art. 28 din statut confirmă intenția recurentei de

a-și păstra dreptul de proprietate asupra activelor, nu poate fi primită,

dispozițiile sus citate făcând referire doar la un drept de preemțiune al

coasociatului, la vânzarea aportului în natură, aspect reținut în mod corect de

către instanțe.

În ceea ce privește nulitatea

contractelor de societate și dizolvarea celor două societăți, aceasta

echivalează cu nulitatea societății însăși, iar regimul juridic al declarării

nulității este prevăzut de dispoziții legale speciale, dispoziții ce prevăd că

nulitatea nu retroactivează, ci produce efecte numai pentru viitor, potrivit art.

58 din Legea nr. 31/1990.

Prin urmare, în mod just au

reținut instanțele că bunurile litigioase au intrat în patrimoniul societăților

nou înființate și se află și în prezent în patrimoniul acestora, în acest sens

fiind și dispozițiile art. 59 din Legea nr. 31/1990.

Pentru considerentele

înfățișate, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta

Curte va respinge recursul, ca nefondat, iar în considerarea dispozițiilor art.

274 C. proc. civ., va dispune obligarea recurentei la plata cheltuielilor de

judecată, potrivit dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de reclamanta SC T.M.N. SA (FOSTĂ SC E. SA) EFORIE NORD, împotriva deciziei nr.

153/ COM din 28 iunie 2007, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția

comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, ca

nefondat.

Obligă recurenta la plata

sumei de 20.476,33 lei cheltuieli de judecată, către intimata B.R.D. – G.S.G. BUCUREȘTI.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 8 mai 2008.