ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3181/2003

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 21 martie 2000, reclamanta SC A. SRL Eforie Nord a solicitat, în contradictoriu cu Autoritatea Națională pentru Turism (fostul Minister al Turismului), Consiliul Local al orașului Eforie și SC E. SA, anularea certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria M.08 nr. 0556 din 2 iunie 1997, emis de pârâta Autoritatea Națională pentru Turism, pentru suprafața de 2468,92 mp teren în proprietatea SC E. SA, deși era aferent activului Restaurant P.A. din Eforie Nord. În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că, în anul 1996, între SC E. SA și persoana fizică C.T.

a fost încheiat contractul de societate privind înființarea societății mixte SC P.D.T. SRL și că aportul în natură al SC E. SA s-a constituit în Restaurantul P.A., în valoare de 185.000.000 lei, reprezentând 40% din capitalul social și că, deși de la data constituirii societății mixte, SC E. SA nu mai era proprietara activului, ci deținea titluri de participare în cadrul acesteia, totuși aceasta a depus documentația în vederea eliberării certificatului în condițiile H.G. nr. 834/1991, iar Consiliul Local, fiind indus în eroare, a emis H.G.L. nr. 81/1996 prin care a atribuit suprafața de 2468,92 mp către SC E. SA, aceasta obținând astfel certificatul de atestare a dreptului de proprietate seria M.08 nr. 0556/1997 emis de Ministerul Turismului.

A mai arătat reclamanta că atât la data adoptării H.C.L. nr. 81/1996, cât și la cea a emiterii certificatului de atestare, proprietara terenului nu era SC E. SA. Reclamanta a mai arătat că după cumpărarea părților sociale deținute de SC E. SA, prin contractul de cesiune nr. 10 din 5 ianuarie 1998, a schimbat denumirea fostei societăți mixte în SC A. SRL. Judecătoria Constanța, prin sentința civilă nr. 10811 din 28 septembrie 2000, în temeiul art. 3 pct. 1 C. proc. civ., a admis excepția necompetenței materiale de a soluționa cererea și în baza art. 158 alin. (3) C. proc. civ. a declinat competența soluționării cauzei în favoarea Curții de Apel Constanța.

Prin sentința civilă nr. 21/A din 15 februarie 2001, Curtea de Apel Constanța, secția de contencios administrativ, a respins acțiunea reclamantei ca nefondată, reținând, în esență, că eliberarea certificatului de atestare nu face decât să confirme dreptul de proprietate asupra terenului pe care SC E. SA îl avea în administrare la data intrării în vigoare a Legii nr. 15/1990 și a H.G. nr. 1041/1990, iar încheierea de către SC E. SA a contractului cu SC P.A. SRL, în 1996, nu are nici o implicație juridică asupra prevederilor legale impuse de aceste acte normative, cu atât mai mult cu cât Consiliul Local Eforie nu a fost indus în eroare, iar la data încheierii contractului SC E. SA nu deținea proprietatea terenului, ci doar a barului.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta SC A. SRL Eforie, criticând-o pentru nelegalitate în baza dispozițiilor art. 304 pct. 3 și 9 C. proc. civ. Printr-un prim motiv de recurs se susține că, în mod greșit, Curtea de Apel Constanța s-a considerat competentă a soluționa cauza, deși actul atacat a intrat în circuitul civil și reprezintă un act de natură civilă, motiv pentru care competența de soluționare a cauzei revine instanței de drept comun, respectiv Judecătoria Constanța. Pentru acest motiv recurenta-reclamantă a solicitat și casarea încheierii din 18 ianuarie 2001 a Curții de Apel Constanța prin care s-a respins excepția ce a ridicat-o în fața acestei instanțe. Cel de-al doilea motiv de recurs se referă la fondul cauzei, susținându-se că soluția instanței de fond, în raport cu situația de fapt existentă și dovedită, este contrară dispozițiilor H.G.

nr. 834/1991, întrucât la data emiterii certificatului SC E. SA nu mai avea în patrimoniu activul, astfel încât terenul aferent să fie necesar desfășurării activității conform obiectului de activitate. Prin întâmpinările și precizările depuse la dosar, Ministerul Turismului (succesor al Autorității Naționale pentru Turism conform H.G. nr. 24/2001) și SC E. SA au solicitat respingerea recursului, iar Consiliul Local al orașului Eforie, admiterea recursului și, pe cale de consecință, anularea certificatului de atestare atacat, activul nefiind nici în prezent, nici la data emiterii acestuia în proprietatea SC E. SA. Examinându-se sentința atacată în raport cu toate criticile formulate, cu probele administrate în cauză, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, se constată că recursul este fondat doar pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Referitor la primul motiv de recurs se constată că, în mod corect, instanța de fond s-a considerat competentă a soluționa cauza în raport cu natura de act administrativ a certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului și cu locul autorității emitente în ierarhia autorităților publice, respectiv cel prevăzut de art. 3 pct. 1 C. proc. civ., de „autoritate a administrației publice centrale”. În plus, consecința intrării în circuitul civil al actului administrativ emis de Ministerul Turismului nu este aceea de a transfera competența anulării acestuia instanței de drept comun, ci doar instituie o excepție de la principiul revocabilității actului administrativ de către emitentul actului.

Așadar, avându-se în vedere că primul motiv de recurs privind o excepție peremptorie nu este fondat, se constată necesitatea examinării celui de-al doilea motiv ce vizează fondul cauzei. Conform art. 1 din H.G. nr. 834/1991 terenurile aflate în patrimoniul societăților comerciale cu capital de stat la data înființării acestora, necesare desfășurării activității conform obiectului lor de activitate, se determină pentru societățile comerciale înființate prin hotărâre a guvernului de către organele care, potrivit legii, îndeplinesc atribuțiile ministerului de resort, iar pentru societățile comerciale înființate prin decizia organului administrației locale de stat, de către autoritatea publică județeană.

Potrivit dispozițiilor art. 5 din H.G. nr. 834/1991, autoritățile respective vor elibera certificate de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor, iar conform art. 6 din același act normativ, terenurile stabilite potrivit art. 1 se evaluează de consiliile de administrație ale societăților comerciale, cu respectarea criteriilor prevăzute la art. 2, iar valoarea acestora se include în patrimoniul societăților comerciale, fără modificarea capitalului social al acestora. Potrivit art. 1 din H.G.

nr. 1041/1990 pentru înființarea societăților comerciale pe acțiuni în turism, dată în executarea Legii nr. 15/1990, pe baza acestei hotărâri se înființează societăți pe acțiuni în turism ca persoane juridice, cu denumirea, sediul, obiectul de activitate și capitalul social inițial prevăzute în Anexa 1. În conformitate cu ordinul nr. 154 din 21 aprilie 1991, imobilele prevăzute în lista anexă acestuia sunt proprietatea SC E. SA, iar Departamentul Turismului atestă că acestea sunt cuprinse în valoarea capitalului social al SC E. SA. În cauză, se constată că la poz. 104 din această listă figurează Barul P.A. Ulterior, prin contractul de societate încheiat la 10 septembrie 1996 între SC E. SA și o persoană fizică, se înființează SC P.D.T.

SRL al cărei capital social este format în procent de 40% din aportul în natură ce se varsă integral la data constituirii societății, aport constând în barul P.A., evaluat la 185.000.000 lei, împărțit în 1850 părți sociale. Prin actul adițional la contractul și statutul societății comerciale cu capital mixt (stat și privat) încheiat la 7 ianuarie 1998, asociatul SC E. SA a cesionat toate părțile sale sociale asociatului său, acesta din urmă devenind asociat unic. Certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului atacat în cauză a fost emis la data de 2 iunie 1997 și se referă la restaurantul P.A., restaurant care la data emiterii certificatului nu se mai afla în patrimoniul SC E. SA, nefiind, deci, îndeplinite condițiile prevăzute de dispozițiile H.G.

nr. 834/1991 și nici cele ale art. 20 din Legea nr. 15/1990. Astfel, se constată că SC E. SA nu avea în patrimoniu, la momentul emiterii certificatului, terenul respectiv și acest lucru nici nu era posibil în lipsa vreunei dovezi a existenței pretinsului drept de administrare decât încălcând normele imperative ale H.G. nr. 834/1991. În plus, se constată că hotărârea Consiliului Local Eforie, prin care s-a aprobat documentația întocmită de SC E. SA, în vederea obținerii certificatului de atestare are natura juridică a unui acord, iar nu a unui act administrativ de natură a produce efecte juridice prin el însuși, acest efect revenind doar actului final, respectiv certificatului de atestare a dreptului de proprietate.

De asemenea, se reține că la data emiterii certificatului de atestare nu numai că nu exista dovada deciziei de atribuire de teren în vederea aplicării H.G. nr. 834/1991, dar mai mult SC E. SA nici nu-i mai putea fi necesar terenul în vederea desfășurării activității sale, întrucât activul împreună cu activitatea aferentă erau ale altei societăți comerciale. Prin urmare, constatându-se că certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului, Seria M.08 nr. 0556 din 2 iunie 1997, nu a fost emis în condiții legale, se va admite recursul și în fond se va modifica sentința atacată, în sensul admiterii acțiunii reclamantei și a anulării actului atacat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de SC A. SRL Eforie Sud împotriva sentinței civile nr. 21/CA din 15 februarie 2001 a Curții de Apel Constanța, secția de contencios administrativ. Modifică sentința atacată și în fond admite acțiunea reclamantei SC A. SRL Eforie Sud, în sensul că anulează certificatul de atestare a dreptului de proprietate Seria 08 nr. 0556 din 2 iunie 1997 al Ministerului Turismului. Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 octombrie 2003.