ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3181/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data

de 21 martie 2000, reclamanta SC A. SRL Eforie Nord a solicitat, în

contradictoriu cu Autoritatea Națională pentru Turism (fostul Minister al

Turismului), Consiliul Local al orașului Eforie și SC E. SA, anularea

certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria

M.08 nr. 0556 din 2 iunie 1997, emis de pârâta Autoritatea Națională pentru

Turism, pentru suprafața de 2468,92 mp teren în proprietatea SC E. SA, deși era

aferent activului Restaurant P.A. din Eforie Nord.

În motivarea acțiunii reclamanta a

arătat că, în anul 1996, între SC E. SA și persoana fizică C.T. a fost încheiat

contractul de societate privind înființarea societății mixte SC P.D.T. SRL și

că aportul în natură al SC E. SA s-a constituit în Restaurantul P.A., în

valoare de 185.000.000 lei, reprezentând 40% din capitalul social și că, deși

de la data constituirii societății mixte, SC E. SA nu mai era proprietara

activului, ci deținea titluri de participare în cadrul acesteia, totuși aceasta

a depus documentația în vederea eliberării certificatului în condițiile H.G.

nr. 834/1991, iar Consiliul Local, fiind indus în eroare, a emis H.G.L. nr.

81/1996 prin care a atribuit suprafața de 2468,92 mp către SC E. SA, aceasta

obținând astfel certificatul de atestare a dreptului de proprietate seria M.08

nr. 0556/1997 emis de Ministerul Turismului.

A mai arătat reclamanta că atât la

data adoptării H.C.L. nr. 81/1996, cât și la cea a emiterii certificatului de

atestare, proprietara terenului nu era SC E. SA.

Reclamanta a mai arătat că după

cumpărarea părților sociale deținute de SC E. SA, prin contractul de cesiune

nr. 10 din 5 ianuarie 1998, a schimbat denumirea fostei societăți mixte în SC

A. SRL.

Judecătoria Constanța, prin sentința

civilă nr. 10811 din 28 septembrie 2000, în temeiul art. 3 pct. 1 C. proc.

civ., a admis excepția necompetenței materiale de a soluționa cererea și în

baza art. 158 alin. (3) C. proc. civ. a declinat competența soluționării cauzei

în favoarea Curții de Apel Constanța.

Prin sentința civilă nr. 21/A din 15

februarie 2001, Curtea de Apel Constanța, secția de contencios administrativ, a

respins acțiunea reclamantei ca nefondată, reținând, în esență, că eliberarea

certificatului de atestare nu face decât să confirme dreptul de proprietate

asupra terenului pe care SC E. SA îl avea în administrare la data intrării în

vigoare a Legii nr. 15/1990 și a H.G. nr. 1041/1990, iar încheierea de către SC

E. SA a contractului cu SC P.A. SRL, în 1996, nu are nici o implicație juridică

asupra prevederilor legale impuse de aceste acte normative, cu atât mai mult cu

cât Consiliul Local Eforie nu a fost indus în eroare, iar la data încheierii

contractului SC E. SA nu deținea proprietatea terenului, ci doar a barului.

Împotriva acestei sentințe a declarat

recurs reclamanta SC A. SRL Eforie, criticând-o pentru nelegalitate în baza

dispozițiilor art. 304 pct. 3 și 9 C. proc. civ.

Printr-un prim motiv de recurs se

susține că, în mod greșit, Curtea de Apel Constanța s-a considerat competentă a

soluționa cauza, deși actul atacat a intrat în circuitul civil și reprezintă un

act de natură civilă, motiv pentru care competența de soluționare a cauzei

revine instanței de drept comun, respectiv Judecătoria Constanța. Pentru acest

motiv recurenta-reclamantă a solicitat și casarea încheierii din 18 ianuarie

2001 a Curții de Apel Constanța prin care s-a respins excepția ce a ridicat-o

în fața acestei instanțe.

Cel de-al doilea motiv de recurs se

referă la fondul cauzei, susținându-se că soluția instanței de fond, în raport

cu situația de fapt existentă și dovedită, este contrară dispozițiilor H.G. nr.

834/1991, întrucât la data emiterii certificatului SC E. SA nu mai avea în

patrimoniu activul, astfel încât terenul aferent să fie necesar desfășurării

activității conform obiectului de activitate.

Prin întâmpinările și precizările

depuse la dosar, Ministerul Turismului (succesor al Autorității Naționale

pentru Turism conform H.G. nr. 24/2001) și SC E. SA au solicitat respingerea

recursului, iar Consiliul Local al orașului Eforie, admiterea recursului și, pe

cale de consecință, anularea certificatului de atestare atacat, activul nefiind

nici în prezent, nici la data emiterii acestuia în proprietatea SC E. SA.

Examinându-se sentința atacată în

raport cu toate criticile formulate, cu probele administrate în cauză, precum

și cu dispozițiile legale incidente pricinii, se constată că recursul este

fondat doar pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Referitor la primul motiv de recurs

se constată că, în mod corect, instanța de fond s-a considerat competentă a

soluționa cauza în raport cu natura de act administrativ a certificatului de

atestare a dreptului de proprietate asupra terenului și cu locul autorității

emitente în ierarhia autorităților publice, respectiv cel prevăzut de art. 3

pct. 1 C. proc. civ., de „autoritate a administrației publice centrale”. În

plus, consecința intrării în circuitul civil al actului administrativ emis de

Ministerul Turismului nu este aceea de a transfera competența anulării acestuia

instanței de drept comun, ci doar instituie o excepție de la principiul

revocabilității actului administrativ de către emitentul actului.

Așadar, avându-se în vedere că

primul motiv de recurs privind o excepție peremptorie nu este fondat, se

constată necesitatea examinării celui de-al doilea motiv ce vizează fondul

cauzei.

Conform art. 1 din H.G. nr. 834/1991

terenurile aflate în patrimoniul societăților comerciale cu capital de stat la

data înființării acestora, necesare desfășurării activității conform obiectului

lor de activitate, se determină pentru societățile comerciale înființate prin

hotărâre a guvernului de către organele care, potrivit legii, îndeplinesc

atribuțiile ministerului de resort, iar pentru societățile comerciale

înființate prin decizia organului administrației locale de stat, de către

autoritatea publică județeană.

Potrivit dispozițiilor art. 5 din

H.G. nr. 834/1991, autoritățile respective vor elibera certificate de atestare

a dreptului de proprietate asupra terenurilor, iar conform art. 6 din același

act normativ, terenurile stabilite potrivit art. 1 se evaluează de consiliile

de administrație ale societăților comerciale, cu respectarea criteriilor

prevăzute la art. 2, iar valoarea acestora se include în patrimoniul

societăților comerciale, fără modificarea capitalului social al acestora.

Potrivit art. 1 din H.G. nr.

1041/1990 pentru înființarea societăților comerciale pe acțiuni în turism, dată

în executarea Legii nr. 15/1990, pe baza acestei hotărâri se înființează

societăți pe acțiuni în turism ca persoane juridice, cu denumirea, sediul,

obiectul de activitate și capitalul social inițial prevăzute în Anexa 1. În

conformitate cu ordinul nr. 154 din 21 aprilie 1991, imobilele prevăzute în

lista anexă acestuia sunt proprietatea SC E. SA, iar Departamentul Turismului

atestă că acestea sunt cuprinse în valoarea capitalului social al SC E. SA.

În cauză, se constată că la poz. 104

din această listă figurează Barul P.A.

Ulterior, prin contractul de

societate încheiat la 10 septembrie 1996 între SC E. SA și o persoană fizică,

se înființează SC P.D.T. SRL al cărei capital social este format în procent de

40% din aportul în natură ce se varsă integral la data constituirii societății,

aport constând în barul P.A., evaluat la 185.000.000 lei, împărțit în 1850

părți sociale.

Prin actul adițional la contractul

și statutul societății comerciale cu capital mixt (stat și privat) încheiat la

7 ianuarie 1998, asociatul SC E. SA a cesionat toate părțile sale sociale

asociatului său, acesta din urmă devenind asociat unic.

Certificatul de atestare a dreptului

de proprietate asupra terenului atacat în cauză a fost emis la data de 2 iunie

1997 și se referă la restaurantul P.A., restaurant care la data emiterii

certificatului nu se mai afla în patrimoniul SC E. SA, nefiind, deci,

îndeplinite condițiile prevăzute de dispozițiile H.G. nr. 834/1991 și nici cele

ale art. 20 din Legea nr. 15/1990.

Astfel, se constată că SC E. SA nu

avea în patrimoniu, la momentul emiterii certificatului, terenul respectiv și

acest lucru nici nu era posibil în lipsa vreunei dovezi a existenței

pretinsului drept de administrare decât încălcând normele imperative ale H.G.

nr. 834/1991.

În plus, se constată că hotărârea

Consiliului Local Eforie, prin care s-a aprobat documentația întocmită de SC E.

SA, în vederea obținerii certificatului de atestare are natura juridică a unui

acord, iar nu a unui act administrativ de natură a produce efecte juridice prin

el însuși, acest efect revenind doar actului final, respectiv certificatului de

atestare a dreptului de proprietate.

De asemenea, se reține că la data

emiterii certificatului de atestare nu numai că nu exista dovada deciziei de

atribuire de teren în vederea aplicării H.G. nr. 834/1991, dar mai mult SC E.

SA nici nu-i mai putea fi necesar terenul în vederea desfășurării activității

sale, întrucât activul împreună cu activitatea aferentă erau ale altei

societăți comerciale.

Prin urmare, constatându-se că

certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului, Seria

M.08 nr. 0556 din 2 iunie 1997, nu a fost emis în condiții legale, se va admite

recursul și în fond se va modifica sentința atacată, în sensul admiterii

acțiunii reclamantei și a anulării actului atacat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de SC A.

SRL Eforie Sud împotriva sentinței civile nr. 21/CA din 15 februarie 2001 a

Curții de Apel Constanța, secția de contencios administrativ.

Modifică sentința atacată și în fond

admite acțiunea reclamantei SC A. SRL Eforie Sud, în sensul că anulează

certificatul de atestare a dreptului de proprietate Seria 08 nr. 0556 din 2

iunie 1997 al Ministerului Turismului.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 14 octombrie 2003.