ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 672/2003

La 18 februarie 2003 s-a luat în examinare recursul în anulare

declarat de Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea Supremă

de Justiție împotriva deciziei nr.89/CA din 28 noiembrie 2001 a

Curții de Apel Constanța – Secția de contencios administrativ.

Dezbaterile

au fost consemnate în încheierea din data de 4 februarie 2003, iar

pronunțarea deciziei s-a amânat la 18 februarie 2003.

C

U R T E A

Asupra

recursului în anulare declarat de Procurorul general al Parchetului de pe

lângă Curtea Supremă de Justiție în conformitate cu

dispozițiile art.330 pct.2 Cod procedură civilă, împotriva decizei

nr.89/CA/2001 pronunțată de Curtea de Apel Constanța –

Secția de contencios administrativ.

Analizând

actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin

decizia civilă nr.89/CA/2001 pronunțată de Curtea de Apel

Constanța – Secția de contencios administrativ a fost admis recursul

declarat de reclamanta S.C. „Eforie”SA împotriva sentinței civile

nr.103/CA/2001 pronunțată de Tribunalul Constanța.

Sentința

a fost casată în totalitate și rejudecându-se cauza a fost

admisă în parte acțiunea, în sensul că s-a anulat

autorizația de construcție nr.172/1999 emisă de primarul

orașului Eforie și documentația aferentă în ceea ce

privește reconstruirea, continuarea lucrării supraetajate la fostul

activ „V.M.”, fiind menținute dispozițiile pentru extinderea  pe

terenul concesionat  conform contractului nr.20/1999.

Pentru

a pronunța această soluție instanța de control judiciar a

reținut în esență că edificarea unei noi construcții

pe terenul aferent fostei braserii „V.M.” nu se putea realiza fără

acordul proprietarului, respectiv al recurentei-reclamante, devreme ce aceasta

obținuse acordul Consiliului Local Eforie, în vederea emiterii

certificatului de atestare a dreptului de proprietate, iar intimata S.C. „RWR E.”

LTD a avut cunoștință de situația terenului aferent acestui

activ. S-a reținut de asemeni că prin emiterea autorizației

nr.172/1999 reclamanta a fost vătămată în dreptul său de

proprietate recunoscut de lege.

Prin

recursul în anulare declarat de procurorul general împotriva deciziei

nr.89/CA/2001 s-a reținut că această hotărâre a fost

pronunțată cu încălcarea esențială a legii, ceea ce a

determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond, deoarece:

-

potrivit art.1 din Hotărârea Guvernului nr.331/1992 privind vânzarea unor

terenuri ale societății comerciale cu capital de stat „terenurile

aferente activelor vândute anterior datei eliberării certificatului de

atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor aflate în patrimoniul

societății comerciale vânzătoare vor fi incluse în certificat

și vor fi vândute cumpărătorilor activelor respective, la

cererea acestora”.

-

în cauză s-au făcut dovezi din care rezultă că în urma

organizării unei licitații SC „W.” SRL a cumpărat de la

reclamanta SC „Eforie” S.A. prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat

sub nr.4972/1992 activul  braseria „V.M.”, în acest contract prevăzându-se

că terenul aferent va face obiectul unei alte negocieri după

obținerea certificatului de proprietate, conform H.G. nr.834/1991 și

H.G. nr.331/1992. Ulterior, între aceleași părți s-a încheiat un

contract de închiriere pentru terenul aferent activului prin licitație

publică, durata de valabilitate a contractului fiind prevăzută

până la punerea în aplicare a H.G. nr.834/1991 și a H.G. nr.331/1992.

-

S.C. „RWR E.” SRL a cumpărat la rândul său de la SC „W.” SRL, activul

braseria „V.M.” conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub

nr.20476/1995, folosința terenului aferent construcției vândute

fiindu-i transmisă odată cu întrăinarea activului.

-

reclamanta SC „Eforie” SA a obținut certificatul de atestare a dreptului

de proprietate pentru terenul aferent activului braseria „V.M.” la 20

septembrie 1999, ulterior autorizației de construcție nr.172/1999.

-

S.C. „RWR E.” SRL era deținătoarea unui drept de folosință

asupra terenului aferent construcției vândute, justificând astfel titlul

pentru obținerea autorizației a cărui anulare s-a solicitat.

Analizând

motivele recursului în anulare prin prisma dispozițiilor legale

aplicabile, Curtea îl va admite pentru următoarele considerente:

În

mod incontestabil intimata-pârâtă SC „RWR E.” SRL în calitate de

cumpărătoare a activului „V.M.” (contrucția) a dobândit și

un drept de folosință cu privire la terenul aferent acestui activ,

constituit în favoarea autoarei sale SC „W.” SRL de către proprietarul

inițial al activului SC „Eforie” SA.

Sub

acest aspect, Curtea reține că după dobândirea activului

constând în braseria „V.M.”, prin licitație, între SC „Eforie” SA și

SC „W.” SRL  a fost încheiat la 25.05.1993 un contract de închiriere care a

avut ca obiect „procurarea folosinței” terenului aferent construcției

activului cumpărat, iar în contractul de vânzare-cumpărare a

aceluiași activ încheiat între SC „W.” SRL și intimata-pârâtă SC

„RWR E.” SRL se face trimitere la reglementările cuprinse în H.G.

nr.834/1991 și H.G. nr.331/1992. Ori, potrivit acestor reglementări,

terenurile aferente activelor vândute anterior eliberării certificatului

de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor aflate în patrimoniul

societății comerciale vânzătoare, vor fi incluse în certificat

și vor fi vândute cumpărătorilor activelor respective, la

cererea acestora (art.1 și 2 din H.G. nr.331/1992).

Așa

fiind, instanța supremă reține că temeiul juridic al

deținerii terenului de către intimata-pârâtă SC „RWR E.” SRL

este dreptul de folosință constituit de SC „Eforie” SA, autoarei

sale, SC” W.” SRL, drept care a trecut în patrimoniul ei odată cu

dobândirea activului  „V.M.”.

Or,

tocmai acest drept de folosință constituie titlul impus de Legea

nr.50/1991 republicată, pentru a se putea dispune eliberarea unei

autorizații de construcții sau transformări ale

construcțiilor existente. Legea a înțeles prin noțiunea de

„titlu”, temeiul juridic al deținerii terenului pe care urmează a se

ridica sau transforma o construcție, care poate fi și altul decât

dreptul de proprietate.

De

altfel, la data obținerii autorizației de construire nr.172/

30.08.1999 de către SC „RWR E.” SRL, reclamanta SC „Eforie” SA, nu era

proprietara terenului aferent braseriei „V.M.”, deoarece dreptul său de

proprietate  s-a născut la 20 septembrie 1999 când a obținut

certificatul de atestare seria M nr.080749, iar în temeiul art.3 din H.G.

nr.839/1991 era obligată ca în termen de 15 zile de la obținerea certificatului

de proprietate să anunțe cumpărătorul activului, pentru ca

acesta să-și poată manifesta opțiunea de cumpărare,

ceea ce însă nu a făcut.

În

aceste condiții, susținerea reclamantei în sensul că era necesar

acordul său pentru refacerea construcției braseriei, este

lipsită de suport juridic.

Cât

privește invocarea „excepției nulității absolute” a

autorizației de construcție nr.172/ 30.08.1999 de către

reclamanta SC „Eforie” SA prin notele scrise depuse la dosar în termenul de

pronunțare, Curtea va reține că nu este vorba de o excepție

de ordine publică în sensul dispozițiilor art.306(2) Cod

procedură civilă, deoarece pe de o parte motivele invocate au fost

deja  analizate în fazele procesuale parcurse, ele vizând anulabilitatea

autorizației conform cadrului procesual stabilit prin acțiunea cu

care reclamanta a investit instanța, iar pe de altă parte nu s-a

făcut dovada încălcării nici unei norme imperative  care ar

putea atrage nulitatea absolută.

În

consecință,  în raport de cele mai sus reținute și

față de dispozițiile art.330

3

și art.314 Cod

procedură civilă, recursul în anulare va fi admis, iar decizia

nr.89/CA/ 2001 casată, în sensul că se va respinge recursul formulat

de reclamanta SC „Eforie” SA împotriva sentinței civile nr.103/CA/2001

pronunțată de Tribunalul Constanța.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite

recursul în anulare declarat de Ministerul Public – Parchetul de pe lângă

Curtea Supremă de Justiție, împotriva deciziei nr.89/CA din 28

noiembrie 2001 a Curții de Apel Constanța – Secția de contencios

administrativ.

Casează

decizia atacată, în sensul că respinge recursul declarat de SC

„Eforie” SA, Eforie-Nord împotriva sentinței civile nr.103/CA din 19 iunie

2001 a Tribunalului Constanța.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 18 februarie 2003.