ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1434/2010

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1434/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 2/E de la 5 martie 2010 a Curții de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în Dosarul nr. 159/64/2010,

în baza art. 60 din Legea nr. 302/2004, modificată prin Legea nr. 222/2008 a

fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea formulată de persoana extrădabilă B.I.,

de amânare a predării către autoritatea judiciară din Republica Moldova,

extrădare dispusă prin sentința penală nr. 95/F/2008 a Curții de Apel Brașov,

definitivă prin Decizia penală nr. 3280/2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație

și Justiție.

S-a constatat că persoana

extrădabilă se află în stare de arest provizoriu.

Cheltuielile judiciare

avansate au rămas în sarcina statului.

Pentru a pronunța această

sentință, prima instanță a reținut că prin cererea înregistrată pe rolul

instanței sub nr. de mai sus, persoana extrădată B.I. a solicitat amânarea

predării către autoritățile judiciare din Republica Moldova, pe considerentul

că dorește să execute pedeapsa ce i-a fost aplicată într-un penitenciar din

România, arătând că este căsătorit și are doi copii minori, toți membrii

familiei sale având cetățenie română, locuința se află în România, astfel că

poate fi vizitat de către familie și relațiile de familie nu vor fi întrerupte.

Persoana extrădabilă a mai precizat că în Republica Moldova nu are rude și nici

apropiați și că există riscul ca viața sa să fie pusă în primejdie.

Verificând actele și

lucrările dosarului, curtea de apel a constatat că:

Prin sentința penală nr. 95/

F de la 1 octombrie 2008 a Curții de Apel Brașov, definitivă prin Decizia penală

nr. 3280/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în temeiul dispozițiilor art.

54 alin. (3) din Legea 302/2004 a fost admisă cererea formulată de M.J. al art.

54 alin. (3) din Legea 302/2004 a fost admisă cererea formulată de M.J. al

Republicii Moldova și s-a dispus extrădarea numitului B.I. către autoritățile

judiciare ale Republicii Moldova în vederea executării pedepsei privative de

libertate aplicată acestuia prin sentința penală din 17 ianuarie 2007 a Curții Supreme de Justiție a Republicii Moldova.

Prin urmare, s-a dispus, pe

de-o parte, în baza art. 54 alin. (3) raportat la art. 45 alin. (3) din Legea

302/2004 arestarea sa provizorie în vederea extrădării pe o durată de 29 de

zile, începând cu data punerii în executare a măsurii ordonate, iar, pe de altă

parte predarea sa către autoritățile judiciare solicitante în temeiul

prevederilor art. 58 din Legea 302/2004.

Mandatul de arestare

provizorie nr. 1 de la 1 octombrie 2009 a Curții de Apel Brașov emis în baza sentinței nr. 95/F/2008 a fost pus în executare abia la data de 9 septembrie

2009 când persoana solicitată B.I. a fost adusă la sediul Curții de Apel Brașov

în scopul ascultării de către judecătorul care a emis mandatul de arestare

provizorie.

Extrădarea practic nu s-a materializat,

întrucât au fost înregistrate succesiv mai multe cereri de amânare a predării,

prima fiind respinsă prin sentința penală nr. 1/F/E/2009 a Curții de Apel

Brașov, dispunându-se prin încheieri motivate periodic, prelungirea arestării

provizorii în vederea extrădării.

În acest sens, ultima cerere

de amânare a predării formulate de persoana extrădabilă pe motive medicale, a

fost respinsă prin sentința penală nr. 1/F/E din 19 februarie 2010 a Curții de Apel Brașov, definitivă prin Decizia penală nr. 860 din 4 martie 2010 pronunțată de

Înalta Curte de Casație și Justiție, prin care a fost respins, ca inadmisibil,

recursul promovat de persoana extrădabilă.

Potrivit art. 60 alin. (3)

din Legea 302/2004, modificată prin Legea nr. 222/2008, predarea poate fi

amânată pe motive expres și limitativ prevăzute și anume: existența unui proces

penal în fața autorităților judiciare române împotriva persoanei extrădabile

sau faptul că aceasta se află în executarea unei pedepse privative de

libertate; dacă se constată, pe baza unei expertize medicale, că acesta suferă

de o boală ce i-ar pune viața în pericol.

Cum persoana extrădabilă a

invocat ca temei al amânării predării faptul că dorește să execute pedeapsa

într-un penitenciar din România, instanța are a constata că un asemenea motiv

nu se regăsește printre cele expres și limitativ prevăzute de legea specială și

ca atare, cererea formulată este inadmisibilă.

De altfel, executarea unei

pedepse aplicate într-un alt stat nu ar fi posibilă fără o recunoaștere a

hotărârii de condamnare, or persoana extrădabilă nu a formulat o asemenea

cerere (care, de altfel, nu intră în competența curții de apel).

În temeiul art. 80 din Legea

302/2004, modificată prin Legea nr. 222/2008, cheltuielile judiciare ocazionate

au rămas în sarcina statului.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs oral, persoana extrădată B.I., prin avocat ales O.V., așa cum

rezultă din procesul-verbal întocmit pe hotărârea atacată.

La termenul de judecată de

la 18 martie 2010, procedura de citare nu a fost legal îndeplinită cu

recurentul persoană extrădabilă care nu a fost prezentat instanței.

S-a referit că recurentul a

depus la dosar o cerere prin care a solicitat acordarea unui nou termen de

judecată în vederea angajării unui apărător.

Apărătorul recurentului

persoană extrădabilă a solicitat amânarea judecării cauzei, față de lipsa de

procedură învederată.

Înalta Curte, față de lipsa

recurentului persoană extrădabilă a dispus luarea legăturii în cursul ședinței

de judecată la I.P.J. Brașov, care să comunice motivul pentru care nu a fost

adus recurentul arestat.

La a doua strigare a cauzei

s-a referit că în cursul ședinței s-a trimis prin fax comunicarea I.P.J.

Brașov, în sensul că recurentul persoană extrădabilă a fost pus în libertate la

data de 5 martie 2010, ca urmare a neprelungirii mandatului de arestare

preventivă.

Reprezentantul M.P., față de

lipsa de procedură cu recurentul persoană extrădabilă a solicitat amânarea

judecării cauzei și citarea acestuia la domiciliu.

Înalta Curte, față de lipsa

de procedură cu recurentul persoană extrădabilă, care a fost pus în libertate,

impunându-se citarea acestuia la domiciliu a amânat cauza la 15 aprilie 2010,

cu menținerea delegației apărătorului desemnat din oficiu, așa cum rezultă din

încheierea de la acea dată aflată la fila 14 dosarul Înaltei Curți.

La termenul de astăzi, a

lipsit recurenta persoană extrădată, pentru care s-a prezentat apărător din

oficiu, avocat C.D., în substituire pentru apărător oficiu, avocat P.V.,

procedura de citare fiind legal îndeplinită.

S-a referit asupra cererii

depuse la dosar din parte domnului avocat O.V., apărător ales al recurentei

persoană extrădată, prin care a solicitat acordarea unui nou termen de

judecată, aflându-se în imposibilitate de prezentare.

Reprezentantul M.P. a solicitat

respingerea cererii ca fiind formulată de o persoană care nu justifică vreo

calitate în cauză.

Înalta Curte, deliberând a

respins cererea de amânare, având în vedere că nu există o delegație a

apărătorului ales care a formulat cererea.

Înalta Curte constatând că

nu mai sunt alte chestiuni prealabile, a acordat părților cuvântul, în

dezbateri, potrivit art. 385

13

C. proc. pen.

Reprezentantul M.P. a

invocat excepția inadmisibilității recursului, arătând că acesta este declarat

împotriva unei hotărâri pronunțată într-o cerere de amânare a predării, fază

care privește executarea hotărârii de extrădare și care nu este supusă niciunei

căi de atac.

Apărătorul pentru recurenta

persoană extrădată a lăsat la aprecierea instanței soluționarea recursului

declarat.

Examinând recursul declarat

de recurenta persoană extrădată B.I. împotriva sentinței pronunțată de prima

instanță, în raport cu excepția invocată de către reprezentantul M.P., Înalta

Curte constată recursul recurentei persoană extrădată, ca fiind inadmisibil

pentru considerentele ce se vor arăta.

Legiuitorul român a prevăzut

în Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie

penală așa cum a fost modificată, norme ce au un conținut concret cu privire la

extrădarea pasivă, iar în cadrul acestei instituții au fost reglementate expres

în art. 54 din legea menționată, soluțiile asupra cererii de extrădare, calea

de atac ce poate fi exercitată împotriva hotărârilor pronunțate cu privire

soluțiile dispuse în primă instanță. De asemenea, în prevederile art. 56 din

aceeași lege, pe calea unei norme de trimitere sunt arătate dispozițiile legale

ce se aplică corespunzător și în cazurile în care instanța se pronunță cu

privire la amânarea extrădării, admiterea sub condiție a extrădării,

consimțământul extinderii obiectului extrădării și reextrădarea către un stat

terț.

În sensul celor mai sus

menționate, în art. 54 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 se prevede că: ”După

examinarea cererii de extrădare, a materialului probator și a concluziilor

prezentate de partea extrădabilă și de procuror, curtea de apel poate:

a) să dispună, în cazul

concursului de cereri prevăzut la art. 41, conexarea dosarelor, chiar dacă se

referă la fapte diferite sau sunt înregistrate la curți de apel diferite,

competența teritorială aparținând curții de apel celei dintâi sesizate;

b) să dispună, în cazul

necesității de a primi informații suplimentare de la statul solicitant potrivit

art. 53, amânarea soluționării cererii de extrădare pentru un termen de 2 luni,

cu posibilitatea reiterării cererii, și acordarea unui ultim termen de încă 2

luni;

c) să constate, prin

sentință, dacă sunt sau nu sunt întrunite condițiile extrădării.”

În alin. (8) al art. 54 din

legea mai sus menționată se stipulează că „Hotărârea asupra extrădării poate fi

atacată cu recurs de procurorul general competent și de persoana extrădabilă,

în termen de 5 zile de la pronunțare, la secția penală a Înaltei Curți de

Casație și Justiție. Procurorul general competent poate declara recurs din

oficiu sau la cererea ministrului justiției.”

Totodată, în dispozițiile art.

60 din Legea nr. 302/2004 sunt statuate condițiile privind predarea amânată

astfel:

„(1) Existența unui proces

penal în fața autorităților judiciare române împotriva persoanei extrădabile

sau faptul că persoana extrădabilă se află în executarea unei pedepse privative

de libertate nu împiedică extrădarea.

(2) În cazurile prevăzute la

alin. (1), predarea extrădatului poate fi amânată. În caz de amânare,

extrădarea poate deveni efectivă numai după ce procesul penal a luat sfârșit,

iar în caz de condamnare la o pedeapsă privativă de libertate, numai după ce

aceasta a fost executată sau considerată ca executată.

(3) Predarea extrădatului

poate fi amânată și atunci când se constată, pe baza unei expertize medicale,

că acesta suferă de o boală care i-ar putea pune viața în pericol.

(4) În cazul amânării

predării persoanei a cărei extrădare a fost aprobată, instanța emite un mandat

de arestare provizorie în vederea extrădării. În cazul în care persoana

extrădată se află, la momentul admiterii cererii de extrădare, sub puterea unui

mandat de arestare preventivă sau de executare a pedepsei închisorii emis de

autoritățile judiciare române, mandatul de arestare provizorie în vederea

extrădării intră în vigoare de la data încetării motivelor care au justificat

amânarea.”

Pe calea interpretării

sistematice a normelor mai sus menționate, rezultă că legiuitorul a prevăzut

calea ordinară de atac a recursului numai împotriva soluțiilor ce se pot

pronunța de către instanța competentă cu privire la cererile de extrădare,

printre acestea fiind și aceea prevăzută la art. 54 alin. (1) lit. b) din Legea

nr. 302/2004 și anume referitoare la amânarea soluționării cererii de extrădare

pentru un termen de 2 luni, cu posibilitatea reiterării cererii, și acordarea

unui ultim termen de încă 2 luni, în raport cu prevederile art. 56 din aceeași

lege, care pe, calea unei norme de trimitere statuează expres că dispozițiile art.

54 alin. (8) se aplică în mod corespunzător și în cazurile în care instanța se

pronunță cu privire la amânarea extrădării.

Predarea persoanei extrădate

reprezintă efectul concret ce decurge din soluția pozitivă, respectiv de

admitere a cererii de extrădare pasivă, legiuitorul, reglementând această

instituție de drept, într-o secțiune distinctă a actului normativ menționat și

anume în secțiunea a-3-a, intitulată „Efectele extrădării din România”.

Astfel, normele prevăzute în

secțiunea mai sus menționată cuprind dispoziții privind operațiunea efectivă a

predării extrădatului, cum sunt cele la termenele pentru predare, predarea

amânată, predarea temporară sau sub condiție, tranzitul, reextrădarea către un

stat terț, acestea vizând faza ulterioară judecării cererii de extrădare pasivă

și anume aceea a executării extrădării.

În prevederile art. 60 din

Legea nr. 302/2004 au fost reglementate în mod expres, cazurile de amânare a

predării persoanei extrădate, la alin. (3) prevăzându-se că predarea

extrădatului poate fi amânată și atunci când se constată, pe baza unei

expertize medicale, că acesta suferă de o boală care i-ar pune viața în

pericol.

Din examinarea normelor

referitoare la predarea persoanei extrădate, în general și a dispozițiilor art.

60 din Legea nr. 302/2004, în special, nu rezultă existența vreunei dispoziții

exprese referitoare la calea de atac ordinară a recursului ce s-ar fi putut

exercita în ipotezele arătate.

Așa cum se poate observa din

examinarea dispoziției de la art. 63 din Legea nr. 302/2004 privind

reextrădarea către un stat terț, legiuitorul a prevăzut o normă de trimitere la

alin. (2) al cărei conținut statuează că dispozițiile art. 54 (soluționarea

cauzei) și art. 55 (judecarea recursului și comunicarea hotărârii) se aplică în

mod corespunzător, aceasta având un caracter special, întrucât vizează o

ipoteză specială de extrădare, conferindu-i-se un caracter jurisdicțional, cu

un regim juridic concret prevăzut.

Așadar, cum în dispozițiile art.

60 din actul normativ menționat nu se prevede nicio dispoziție privind

existența vreunei căi de atac ordinare împotriva hotărârii instanței care poate

dispune amânarea predării extrădatului ce suferă de o boală care i-ar putea

pune viața în pericol, instituția predării amânate, vizând faza de executare a

extrădării pasive, iar prevederile art. 56 din aceeași lege conțin o normă de

trimitere cu privire la exercitarea căii de atac a recursului și în cazul

amânării extrădării, care constituie o soluție ce se poate pronunța cu ocazia

judecării cererii de extrădare pasivă, aceasta fiind anterioară și distinctă de

faza executării, rezultă că voința legiuitorului a fost aceea de a nu prevedea

nicio cale de atac împotriva hotărârii pronunțate în ipoteza de la art. 60 alin.

(3) din Legea nr. 302/2004, având în vedere caracterul special al reglementării

instituțiilor privind cooperarea judiciară internațională în materie penală,

printre care figurează și extrădarea și necesitatea executării cu celeritate a

cererilor admise, prin predarea extrădatului.

În raport cu cele

menționate, Înalta Curte constată că persoana extrădată B.I. a exercitat calea

ordinară de atac a recursului împotriva sentinței primei instanțe, prin care în

temeiul art. 60 alin. (3) din Legea nr. 302/2004 a fost respinsă, ca

neîntemeiată cererea relativă la amânarea predării în vederea extrădării

persoane solicitate extrădate, către autoritățile judiciare ale Republicii

Moldova, extrădare dispusă prin sentința penală nr. 95/F/2008 a Curții de Apel

Brașov, definitivă prin Decizia penală nr. 3280/2008 a Înaltei Curți de Casație

și Justiție, însă această cale de atac nu este prevăzută de nicio dispoziție

legală, ceea ce se circumscrie accepțiunii unui act pe care legea nu-l îngăduie

și îl sancționează cu inadmisibilitatea.

Față de aceste considerente,

Înalta Curte, în baza dispozițiilor art. 385

15

pct. 1 lit. a) C.

proc. pen. va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurenta persoană

extrădată B.I. împotriva sentinței penale nr. 2/ E din 5 martie 2010 a Curții de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori.

În baza art. 192 alin. (2) C.

proc. pen. se va obliga recurenta persoană extrădată la plata cheltuielilor

judiciare către stat, din care suma de 320 lei, reprezentând onorariul

apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul M.J.L.C.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil,

recursul declarat de recurenta persoană extrădată B.I. împotriva sentinței

penale nr. 2/ E din 5 martie 2010 a Curții de Apel Brașov, secția penală și

pentru cauze cu minori.

Obligă recurenta persoană

extrădată la plata sumei de 600 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către

stat, din care suma de 320 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat

din oficiu, se va avansa din fondul M.J.L.C.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință

publică, azi 15 aprilie 2010.