ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3827/2010

Asupra cauzei civile de față,

constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 37 din 20

ianuarie 2003, pronunțată de Tribunalul Sălaj, secția civilă, s-a respins, ca

inadmisibilă, acțiunea formulată de reclamanții B.M.I., C.E.A., B.S., C.M. și C.D.M.,

în contradictoriu cu pârâții Primăria Ileanda, Prefectura Județului Sălaj, SC

S.C. SA, Ministerul Muncii și Solidarității - C.N.P. și A.P.A.P.S. București,

având ca obiect restituirea în natură a cotei de 14/48 din imobilul „Băile

Bizușa”, compus din construcție și teren, înscris în C.F. nr. 68 Secătura și

C.F. nr. 724 Ileanda, iar, în subsidiar, acordarea de despăgubiri pentru

același imobil.

Împotriva acestei sentințe au

declarat apel reclamanții, criticând-o ca fiind dată cu încălcarea și aplicarea

greșită a legii.

Prin decizia civilă nr. 122 din 7

iulie 2003, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția civilă, s-a respins, ca

nefondat, apelul declarat de reclamanți, aceștia fiind obligați la plata sumei

de 350.000 de lei cheltuieli de judecată către intimata SC S.C. SA.

Împotriva acestei din urmă hotărâri

au declarat recurs reclamanții B.M.I., C.E.A., B.S., C.M. și C.D.M.

Prin încheierea de ședință din data

de 10 noiembrie 2006, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de

proprietate intelectuală, a suspendat judecata cererii de recurs a deciziei nr.

122 din 7 iulie 2003 a Curții de Apel Cluj, secția civilă, formulată de reclamanții

B.M.I., C.E.A., B.S., C.M. și C.D.M., în temeiul art. 243 alin. (1) pct. 1 C.

proc. civ., constatând că, deși s-a acordat termen pentru depunerea

certificatului de moștenitor sau a certificatului de calitate succesorală de pe

urma defunctului B.S., nu s-a adus la îndeplinire această obligație procesuală,

iar judecata pricinii se suspendă de drept prin moartea uneia dintre părți.

La data de 23 aprilie 2010, Înalta

Curte de Casație și Justiție, din oficiu, a repus cauza pe rol, în vederea

discutării perimării.

Ulterior, recurentele reclamante C.E.A.

și C.M. au înregistrat, la data de 17 iunie2010, o cerere de redeschidere a

judecății, la care au anexat fotocopii de pe certificatele de moștenitor nr. 21

din 24 mai 2004, emis de B.N.P. Asociați B., privind pe defunctul B.S., nr. 25

din 16 iunie2010, emis de B.N.P. Asociați L.C., privind pe defuncta C.D.M. și

nr. 284 din 10 octombrie 2007, emis de B.N.P. C.D., privind pe defunctul B.M.I.

Au menționat că, în cauză, au decedat, pe

lângă reclamantul B.S., și recurenții reclamanți B.M.I. și C.D.M., ceea ce a

determinat imposibilitatea solicitării repunerii cauzei pe rol de la data

suspendării cauzei și până la data formulării cererii de redeschidere a

judecății. La decesul celor doi se adaugă și faptul că certificatul de

moștenitor de pe urma lui B.S. nu a putut fi emis într-un timp mai scurt

întrucât nu s-a cunoscut domiciliul fratelui acestuia, B.M., din Statele Unite

ale Americii.

În concluzie, lăsarea dosarului în

nelucrare a fost cauzată de motive independente de voința recurenților.

Analizând excepția perimării recursului,

Înalta Curte constată că este întemeiată, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 248 alin. (1) C.

proc. civ., orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs,

revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept,

chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp

de un an, în materie civilă.

Rezultă că, pentru a

interveni perimarea în materie civilă, pricina, indiferent de faza procesuală

în care se află, trebuie să fi rămas în nelucrare timp de un an și această

lăsare a pricinii în nelucrare să fie cauzată de culpa părții.

Altfel spus, perimarea

operează cu condiția ca timp de un an să nu se fi săvârșit nici un act de

procedură în vederea judecării cauzei, situație cauzată de lipsa de diligență a

părților, care nu au acționat în acest scop, deși aveau posibilitatea să o

facă.

Aceasta este și situația în

speță, unde, după suspendarea judecății recursului în temeiul art. 243 alin. (1)

pct. 1 C. proc. civ., măsură dispusă la termenul din 10 noiembrie 2006, părțile

au lăsat să treacă un interval de timp de un an fără să fi săvârșit vreun act

de procedură în vederea reluării judecății recursului.

Astfel, din verificarea actelor dosarului

reiese că, până la data de 12 noiembrie 2007, când s-a împlinit termenul de

perimare, calculat conform art. 101 alin. (3) și (5) C. proc. civ., părțile nu

au înregistrat nicio cerere de repunere a cauzei pe rol în vederea continuării

judecății.

Susținerile recurentelor reclamante C.E.A.

și C.M., formulate prin cererea de redeschidere a judecății, privind

suspendarea cursului perimării până la obținerea certificatelor de moștenitor

de pe urma tuturor celor trei recurenți decedați, nu sunt întemeiate.

După cum s-a arătat deja, suspendarea

cauzei a fost dispusă, în condițiile art. 243 pct. 1 C. proc. civ., față de

decesul unui singur recurent, B.S., pentru depunerea certificatului de

moștenitor sau de calitate succesorală de pe urma acestuia, părțile aducând la

cunoștința instanței decesul celorlalți recurenți, B.M.I. și C.D.M. de abia cu

ocazia înregistrării cererii de redeschidere a judecății, în data de 17 iunie 2010.

În raport de susținerile părților din

această cerere, se pune problema dacă, în speță, a operat suspendarea cursului

perimării în condițiile art. 250 alin. (2), respectiv alin. (3) C. proc. civ.

În primul caz, cursul perimării ar fi

fost suspendat dacă, în perioada ultimelor 6 luni ale termenului de perimare

(12 mai 2007-12 noiembrie 2007) ar fi intervenit decesul, cel puțin, a unuia

dintre ceilalți doi recurenți, B.M.I. și C.D.M.. Or, recurentul B.M.I. a

decedat la data de 2 octombrie 2005, înainte de suspendarea litigiului de față,

prin încheierea din 10 noiembrie 2006, iar recurenta C.D.M. a decedat la 28

septembrie 2008, la aproximativ 10 luni după împlinirea termenului de perimare.

Ca atare, decesul celor doi recurenți, deces care nu a generat suspendarea

cauzei, dar care ar fi putut ridica problema suspendării cursului de perimare

în condițiile art. 250 alin. (2) C. proc. civ., nu prezintă relevanță pentru

operarea cazului de suspendare reglementat de acest text de lege, neintervenind

în ultimele șase luni ale termenului de perimare. Cu atât mai puțin, prezintă

relevanță, pentru aplicabilitatea textului menționat, data la care au fost

obținute certificatele de moștenitor de pe urma celor doi recurenți.

Al doilea caz de suspendare a cursului de

perimare se referă la perioada în care partea este împiedicată de a stărui în

judecată din pricina unor împrejurări mai presus de voința sa [art. 250 alin. (3)

C. proc. civ.].

Din această perspectivă, textul de lege

nu este incident nici raportat la circumstanțele legate de obținerea

certificatului de moștenitor de pe urma defunctului B.S., care a determinat

suspendarea cauzei în temeiul art. 243 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., nici la

cele privind obținerea actului succesoral de pe urma celorlalți doi recurenți

decedați.

Recurentul B.S. a decedat la data de 27

septembrie 2003, iar certificatul de moștenitor de pe urma sa a fost emis la 24

mai 2004, atât decesul, cât și eliberarea actului de moștenire intervenind

anterior suspendării cauzei (10 noiembrie 2006). Ca atare, este culpa părților

că nu au indicat moștenitorii recurentului decedat, în termenul de perimare,

deși aveau această posibilitate, certificatul succesoral fiind emis anterior

suspendării cauzei, existând, pentru acest motiv, chiar premisa de a se evita

suspendarea litigiului în baza art. 243 pct. 1 C. proc. civ.

În speță, însă, recurentele reclamante C.E.A.

și C.M. au indicat moștenitorii lui B.S. și au depus certificatul de moștenitor

de pe urma acestuia abia odată cu cererea de redeschidere a judecății,

înregistrată la 17 iunie2010, la aproximativ doi ani și jumătate de la

împlinirea termenului de perimare.

Faptul că domiciliul unuia dintre

moștenitorii lui B.S., respectiv al lui B.M., situat în S.U.A., a fost cunoscut

cu întârziere, după cum pretind părțile, nu prezintă importanță atât timp cât

certificatul succesoral, incluzându-l și pe acest moștenitor, indicat, în

documentul succesoral, cu domiciliul din străinătate, a fost emis, cum s-a

arătat, la 24 mai 2004, anterior suspendării cauzei.

În ceea ce privește pe recurentul B.M.I.,

acesta a decedat, de asemenea, anterior suspendării cauzei (la 2 octombrie 2005),

certificatul de moștenitor fiind eliberat la 10 octombrie 2007. Recurentele

aveau posibilitatea să aducă la cunoștința instanței decesul părții respective,

pentru a se avea în vedere acest aspect, eventual, la aplicarea măsurii

suspendării cauzei, alta decât cea dispusă pentru decesul lui B.S., caz în care

ar fi interesat și momentul emiterii certificatului de moștenitor de pe urma părții

respective.

Față de decesul lui B.S., obținerea

certificatului de moștenitor de pe urma unei alte părți, în raport de care nu

s-a aplicat măsura suspendării, în temeiul art. 243 pct. 1 C. proc. civ., nu

produce consecințe juridice. De altfel, acest document a fost eliberat

înăuntrul termenului de perimare (la 10 octombrie 2007), termen care, cum s-a

arătat în precedent, s-a împlinit la 12 noiembrie 2007, astfel încât putea fi

depus de recurentele în viață, nefiind incidentă cauza de forță majoră

prevăzută în art. 250 alin. (3) C. proc. civ.

Decesul recurentei C.D.M. a

intervenit la 28 septembrie 2008, după împlinirea termenului de perimare în

condițiile arătate mai sus, astfel încât, nici data morții acestei părți și

nici data la care s-a obținut certificatul de moștenitor de pe urma ei nu

prezintă relevanță, producerea efectelor suspendării cursului de perimare fiind

condiționată de intervenirea cazului de suspendare înăuntrul termenului de

perimare.

Reținând, așadar, întrunirea,

în cauză, a condițiilor perimării, prevăzute de art. 248 alin. (1) C. proc.

civ., constatând, totodată, potrivit aceluiași text de lege, că perimarea

operează de drept și că, potrivit art. 252 alin. (1) teza I C. proc. civ., ea

se poate constata și din oficiu, de către instanță, Înalta Curte urmează să

constate perimată cererea de recurs cu a cărei judecată a fost învestită.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată perimat recursul

declarat de reclamanții B.M.I., C.E.A., B.S., C.M. și C.D.M. împotriva deciziei

nr. 122 din 7 iulie 2003 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică

astăzi, 18 iunie 2010.