ÎCCJ, decizie (scj.ro #82020)

Imobil expropriat. Despăgubiri acordate la momentul

exproprierii. Dreptul persoanei de la care a fost expropriat imobilul de a

beneficia de măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001.

Modalitatea de stabilire a măsurilor reparatorii.

Cuprins pe materii :

Drept civil. Drepturi reale. Drept de proprietate

privată. Imobil (teren și construcție) expropriat.

Construcție demolată. Despăgubiri încasate la momentul

exproprierii. Notificare formulată în temeiul Legii nr. 10/201.

Măsuri reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001.

Index alfabetic :

Drept civil;

-

Imobil expropriat.

-

Despăgubiri acordate la momentul

exproprierii.

-

Modalitatea de stabilire a măsurilor

reparatorii.

Legea nr. 10/2001 : art. 10 alin.(1), alin. 6, alin.(7);

art. 11 alin.(6), alin. (7)

În

aplicarea art. 10 alin.(1) din Legea nr. 10/2001,

în cazul imobilelor preluate în mod abuziv și

ale căror construcții edificate pe acestea au fost demolate total sau

parțial, restituirea în natură se dispune pentru terenul liber

și pentru construcțiile rămase nedemolate, iar pentru

construcțiile demolate și terenurile ocupate măsurile reparatorii

se stabilesc prin echivalent.

Astfel persoanele

îndreptățite sunt îndrituite la măsuri reparatorii în

echivalent, textul legal menționat nefăcând nici o distincție cu

privire la eventualele despăgubiri acordate și încasate la

expropriere.

Totodată

alin.(7) al art. 11 din Legea nr. 10/2001 precizează

că valoarea măsurilor reparatorii în echivalent se stabilește

prin scăderea valorii actualizate a despăgubirilor primite din

valoarea de piață de la data soluționării notificării.

ICCJ, Secția civilă și de proprietate

intelectuală, decizia civilă nr. 6530 din 10 octombrie 2007

N.C. și N.G. au chemat în

judecată Prefectura județului Ialomița, Statul Român prin

Ministerul Finanțelor Publice, solicitând în temeiul Legii nr. 10/2001

obligarea pârâților să le achite suma de 5.000 Euro (echivalent în

lei) cu titlu de despăgubiri pentru construcția situată în

Slobozia, ce le-a fost demolată abuziv în timpul regimului comunist

și pentru care le-a fost acordată o sumă modică de 18.000

lei.

De asemenea, au cerut obligarea

pârâților să le acorde teren în compensare, în suprafață de

855 m.p. în intravilanul municipiului Slobozia, în locul celui preluat de stat

în mod abuziv de la autorul lor.

În cauză a fost introdusă în

calitate de pârâtă Primăria Municipiului Slobozia.

Tribunalul Ialomița, secția

civilă, prin sentința nr. 721/F din 8 iulie 2002, a respins

acțiunea ca prematur introdusă.

Curtea de Apel București, secția

a III – a civilă, prin decizia nr. 416/A din 25 octombrie 2002, a respins

apelul declarat de reclamanții N.C. și N.G. împotriva sentinței Tribunalului

Ialomița.

Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția civilă și de proprietate

intelectuală, prin decizia nr. 3029 din 15 aprilie 2005, a admis recursul

declarat de reclamanți împotriva deciziei Curții de Apel București.

Instanța de casare a reținut

că în apel, reclamanții au depus dispoziția din 8 septembrie

2002 emisă de Primarul Municipiului Slobozia, prin care s-a respins

notificarea formulată de N.C. și N.G. în temeiul Legii nr. 10/2001,

act nou ce nu a fost analizat, deși față de caracterul devolutiv

al apelului instanța avea obligația de a cerceta acest înscris în

temeiul art. 297 alin.(1) C.proc.civ., să evoce fondul și să

judece cauza.

Curtea de Apel București, secția

a III-a civilă și pentru cauze cu minori și familie, prin

decizia nr. 446/A din 29 iunie 2006, a respins ca nefondat apelul declarat de

reclamanți împotriva sentinței Tribunalului Ialomița.

Rejudecând apelul, instanța a stabilit

că reclamanții au încasat despăgubiri pentru întregul imobil în

litigiu (teren  și construcție) cu ocazia demolării

construcției și, prin urmare, conform art. 10 din Legea nr. 10/2001,

nu mai erau îndrituiți să beneficieze și de alte sume de bani cu

titlu de despăgubiri.

Împotriva acestei decizii au declarat

recurs reclamanții, susținând, în esență, că în

cauză s-a făcut o greșită aplicare a art. 10 pct. 6 din

Legea nr. 10/2001 potrivit căruia „valoarea corespunzătoare a

construcțiilor preluate în mod abuziv și demolate, se stabilește

potrivit actelor normative în vigoare la data demolării, actualizate cu

indicele de inflație la data plății efective”.

Astfel, suma de 18.000 lei, primită ca

despăgubire în martie 1972, reprezenta doar o cotă parte din valoarea

imobilului demolat, determinată arbitrar și oricum nu acoperea

valoarea terenului și a construcției preluate de stat. Or, având în

vedere și modificările aduse Legii nr. 10/2001 prin Legea nr.

247/2005, erau îndrituiți la despăgubiri reale, care însă nu

le-au fost acordate.

Criticile formulate au fost încadrate în

art. 304 pct. 9  C.proc.civ.

Recursul a fost găsit fondat pentru

motivele ce succed:

Potrivit art. 10 alin.(1) din Legea nr.

10/2001, în situația imobilelor preluate în mod abuziv și ale

căror construcții edificate pe acestea au fost demolate total sau

parțial, restituirea în natură se dispune pentru terenul liber

și pentru construcțiile rămase nedemolate, iar pentru

construcțiile demolate  și terenurile ocupate măsurile

reparatorii se stabilesc prin echivalent.

În speță, imobilul din Slobozia,

compus din teren în suprafață de 855 m.p. și o construcție,

ce a constituit proprietatea autorului reclamanților, a fost preluat de

stat prin expropriere, construcția fiind demolată, iar pe teren au

fost edificate blocuri de locuințe.

Astfel fiind, conform art. 10 alin.(1) din

Legea nr. 10/2001, reclamanții, în calitate de moștenitori ai

proprietarului N.S., erau îndrituiți la măsuri reparatorii în

echivalent, textul legal menționat nefăcând nici o distincție cu

privire la eventualele despăgubiri acordate și încasate la

expropriere.

În aceste condiții, greșit

instanța de apel, preluând afirmațiile reclamanților din

acțiune potrivit cărora ar fi încasat suma de 18.000 lei cu titlu de

despăgubiri pentru imobilul în litigiu, a considerat că reclamanții

ar fi fost îndestulați cu suma primită și, prin urmare, nu mai

puteau beneficia de măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr.

10/2001.

Într-adevăr, prevederile art. 10

alin.(1) din Legea nr. 10/2001 îi îndreptățeau să solicite

măsuri reparatorii, iar alin. (6) și alin. (7) din art. 10 din legea

republicată,  texte în vigoare la data pronunțării deciziei

din apel, cu referire și la art. 11 alin.(6) din lege reglementează

și modalitatea de evaluare a bunurilor. Totodată, alin. (7) al art.

11 din Legea nr. 10/2001 precizează că valoarea măsurilor

reparatorii în echivalent se stabilește prin scăderea valorii

actualizate a despăgubirilor primite din valoarea de piață de la

data soluționării notificării.

Astfel, recursul fiind fondat, cauza a fost

trimisă aceleiași instanțe de apel pentru rejudecare și

pentru a fi solicitat dosarul instrumentat de Comisia locală de aplicare a

Legii nr. 10/2001, finalizat prin dispoziția nr. din 8 septembrie 2002,

pentru ca părțile să prezinte actul normativ în baza căruia

imobilul în litigiu a fost expropriat, dovada încasării despăgubirilor

și pentru a se administra și alte probe în vederea stabilirii

măsurilor reparatorii cuvenite reclamanților.

Față de cele ce preced, recursul

a fost admis, s-a casat decizia recurată și s-a trimis cauza pentru

rejudecare.