ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5822/2010

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5822/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Prin Sentința nr. 856

din 16 iunie 2006, Tribunalul Sălaj, secția civilă a respins ca inadmisibilă

acțiunea reclamanților I.M., B.A., S.S., B.I.J., B.G., B.V. și B.F.J. împotriva

pârâților Inspectoratul Școlar al județului Sălaj și Palatul Copiilor Zalău și

cererea de chemare în garanție formulată de pârâtul Inspectoratul Școlar al județului

Sălaj împotriva M.E.C. București.

A respins ca

inadmisibilă cererea reconvențională a pârâtului Inspectoratul Școlar al

județului Sălaj pentru constatarea dreptului de retenție.

Pentru a hotărî

astfel, tribunalul a reținut că, prin cererea de chemare în judecată,

reclamanții au solicitat obligarea pârâților să le restituie în natură imobilul

înscris în CF 17478 Zalău, nr. top. 723/a, compus din casă, curte și grădină,

în suprafață de 7625 m.p., situat administrativ în Zalău, str. C. nr. 27.

Acțiunea este

inadmisibilă, deoarece reclamanții au la îndemână, după intrarea în vigoare a

Legii nr. 10/2001, doar procedura specială de restituire prevăzută de această

lege.

Prin Decizia nr.

440/A din 17 noiembrie 2006, Curtea de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și

asigurări sociale, pentru minori și familie, a admis apelul declarat de

reclamanții I.M., B.I.J., S.S., B.A., B.V. și B.F.J. împotriva sentinței, pe

care a desființat-o și a trimis cauza spre rejudecare la același tribunal.

Instanța de apel a

reținut că existența unei notificări formulate în condițiile și pe temeiul

Legii nr. 10/2001 și omisiunea entității notificate de a răspunde cererii de

restituire în termenul prevăzut de lege îndreptățește solicitantul să considere

lipsa unui răspuns ca fiind refuz de restituire și să se adreseze instanței.

Din această

perspectivă, acțiunea reclamanților nu este o acțiune de drept comun, ci una

întemeiată pe refuzul entității notificate de a soluționa în timp util

notificarea.

Mai mult decât atât,

a reținut instanța de apel, atâta timp cât printr-o hotărâre judecătorească

irevocabilă - Decizia civilă nr. 153 din 29 noiembrie 2002 a Curții de Apel

Cluj, irevocabilă prin Decizia civilă nr. 3415 din 7 mai 2004 a Înaltei Curți

de Casație și Justiție, s-a statuat cu putere de lucru judecat că imobilul a

fost preluat de stat fără titlu valabil, reclamantul și-a păstrat calitatea de

proprietar tabular avută la data preluării abuzive, dreptul tabular devenind

actual prin executarea dispoziției de rectificare a înscrierii în cartea

funciară.

Pe cale de

consecință, reclamanții au dreptul de a cere instanței de judecată obligarea

pârâților la restituirea imobilului, consecința unei prealabile analize

comparative a titlurilor de proprietate.

Instanța de apel a

mai reținut că, respingând primul capăt de cerere ca inadmisibil, prima

instanță a lăsat nesoluționată cererea având ca obiect plata despăgubirilor

bănești pretinse de reclamanți pentru lipsa de folosință a imobilului

revendicat.

După rejudecare, prin

Sentința nr. 581 din 3 aprilie 2009, Tribunalul Sălaj, secția civilă, a admis

cererea reclamanților și a obligat pe pârâții Inspectoratul școlar al județului

Sălaj, Palatul Copiilor Zalău și Ministerul Educației și Cercetării să predea

reclamanților în deplină posesie și proprietate imobilul înscris în CF 1747

Zalău, nr. top. 723/a, compus din casă, curte, grădină și teren, astfel cum

rezultă din completarea raportului de expertiză efectuat de expert T.I.

A admis cererea

reconvențională formulată de pârâtul Inspectoratul școlar județean Sălaj

privind obligarea reclamanților la plata sumei de 1.000.000 RON, reprezentând

contravaloarea construcțiilor ridicate pe terenul reclamanților și

îmbunătățirile efectuate la construcțiile existente inițial.

A instituit în

favoarea pârâților un drept de retenție asupra imobilului până la plata

integrală a sumei datorate de reclamanți.

A disjuns cererea

reclamanților privind obligarea pârâților la despăgubiri pentru lipsa de

folosință a imobilului și cererea de chemare în garanție formulată de Inspectoratul

școlar al județului Sălaj.

Tribunalul a

constatat că temeiul legal al acțiunii reclamanților este art. 480 și urm. C.

civ., iar reclamanții și-au dovedit calitatea de proprietari ai imobilului

litigios față de pârâții care nu le-au putut opune nici un titlu.

Reclamanții au un bun

în sensul art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea

drepturilor omului și libertăților fundamentale, iar nerecunoașterea de către

pârâți a dreptului de proprietate echivalează cu încălcarea primei reguli

instituită de acest articol. Admiterea acțiunii în revendicare nu aduce

atingere unui alt drept de proprietate dobândit în mod valid.

Tribunalul a mai

reținut că pârâții au dovedit că au fost constructori de bună credință,

deoarece sunt posesorii unor autorizații în temeiul cărora s-a făcut extindere

la Casa pionierilor în anul 1971, s-a efectuat reparație capitală în anul 1972,

s-a amenajat platforma pentru carturi și s-au construit magazii în anul 1977,

s-a reamenajat laboratorul floricol în anul 1993 și s-a edificat clubul

copiilor și elevilor.

În această

împrejurare, pârâții devin creditorii reclamanților, care sunt obligați să-i

despăgubească, motiv pentru care se instituie un drept de retenție.

Prin Sentința civilă

nr. 764 din 24 aprilie 2009, Tribunalul Sălaj a admis cererea reclamanților și

a dispus completarea dispozitivului sentinței în sensul admiterii cererii

reclamanților privind obligarea pârâților la plata sumei de 13.480 RON

cheltuieli de judecată.

Prin încheierea din

15 iunie 2009, pronunțată în camera de consiliu, tribunalul a admis cererea

petentului Palatul Copiilor Zalău și a dispus îndreptarea erorii materiale din

considerentele și dispozitivul sentinței, în sensul că în loc de 1.000.000 RON

se va trece 1.100.000 RON.

Prin Decizia nr.

325/A din 4 decembrie 2009, Curtea de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și

asigurări sociale, pentru minori și familie, a respins ca tardiv apelul

declarat de reclamanții B.A., S.S., B.I.J.., B.G., B.V., B.F.J., I.G. și I.I.L.

împotriva încheierii civile din 15 iunie 2009 a Tribunalului Sălaj.

A admis apelul

declarat de reclamanți împotriva Sentinței civile nr. 764 din 24 aprilie 2009 a

Tribunalului Sălaj, pe care a desființat-o și a trimis cauza spre rejudecare pe

fond aceleiași instanțe.

Prin încheierea din

22 ianuarie 2010, pronunțată în camera de consiliu, Curtea de apel Cluj a

dispus din oficiu îndreptarea erorii materiale din dispozitivul deciziei, în

sensul că în loc de Sentința civilă nr. 764 din 24 aprilie 2009 a Tribunalului

Sălaj se va trece Sentința civilă nr. 581 din 3 aprilie 2009 a Tribunalului

Sălaj.

Instanța de apel a

constatat că, în fața primei instanțe, la data de 8 martie 2007, pârâtul

Inspectoratul școlar județean Sălaj a formulat o cerere de arătare a

titularului dreptului, în contradictoriu cu Ministerul Educației și Cercetării.

Prima instanță, soluționând acțiunea, nu s-a pronunțat asupra acestei cereri.

Instanța de apel a

mai constatat că prima instanță a admis cererea reconvențională formulată de

pârâtul Inspectoratul școlar județean Sălaj de obligare a reclamanților la

plata contravalorii construcțiilor edificate pe terenul proprietatea

reclamanților și a îmbunătățirilor efectuate.

Această cerere a fost

formulată în Dosar nr. 252/2006, fiind soluționată prin Sentința civilă nr. 91

din 2 martie 2001 a Curții de Apel Cluj, definitivă prin Decizia civilă nr. 153

din 29 noiembrie 2002 a Curții de Apel Cluj și irevocabilă prin Decizia civilă

nr. 3415 din 7 mai 2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

În prezentul dosar

există o altă cerere reconvențională, formulată la data de 28 mai 2007 de către

pârâtul Palatul Copiilor Zalău, asupra căreia prima instanță a omis să se

pronunțe.

Împotriva acestei

decizii, în termen legal, au declarat recurs reclamanții

Fără a invoca vreunul

din motivele de recurs prevăzute de art. 304 C. proc. civ., reclamanții au

arătat că decizia instanței de apel este nelegală, deoarece le-a creat o

situație mai grea decât cea rezultată din prima hotărâre.

Deși instanța de fond

a admis acțiunea în revendicare, iar apelul declarat de reclamanți privea doar

modul de soluționare a cererii reconvenționale, instanța de apel a desființat

în întregime hotărârea atacată.

Instanța de apel ar

fi trebuit să constate că în cauză operează autoritatea de lucru judecat, în ceea

ce privește cererea reconvențională formulată de Inspectoratul școlar județean

Sălaj și, deși a pus în discuție această excepție, a uitat să se pronunțe

asupra ei.

În ceea ce privește

cererea reconvențională formulată de Inspectoratul școlar județean, aceasta

există la dosar și trebuia soluționată de prima instanță.

Recurenții au mai

arătat că este adevărat că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra cererii de

arătare a titularului dreptului, formulată de pârâți în afara termenului

prevăzut de art. 65 C. proc. civ., dar, în condițiile în care nici Ministerul

Educației și Cercetării, nici Inspectoratul școlar județean și nici Palatul

Copiilor nu au atacat cu apel hotărârea tribunalului, instanța de apel nu putea

decide trimiterea cauzei la instanța de fond pentru a se pronunța asupra

acestor cereri.

Au mai arătat

recurenții că instanța de apel a constatat greșit că apelul declarat împotriva

încheierii din 15 iunie 2009, prin care s-a corectat eroarea materială ar fi

fost tardiv, deoarece apelul declarat împotriva unei decizii, vizează, implicit

și apelul declarat împotriva încheierii de îndreptare a erorii materiale, mai

ales atunci când vizează o greșeală de calcul.

Criticile formulate

permit încadrarea recursului în dispozițiile art 304 pct. 5 din Codul de

procedură civilă și sunt fondate, pentru cele ce se vor arăta în continuare,

fără a fi necesară analiza tuturor criticilor formulate în recurs.

În ceea ce privește

motivul de desființare care vizează nesoluționare cererii reconvenționale, se

constată că, la data de 13 februarie 2006 (fila 38 din dosarul primei

instanțe), Inspectoratul școlar județean Sălaj a formulat cerere

reconvențională, prin care a solicitat obligarea în solidar a pârâților

reconvenționali la plata sumei de 1.000.000 lei noi, reprezentând valoarea

construcțiilor ridicate pe terenul lor și îmbunătățirilor aduse imobilului.

Este nereală

susținerea instanței de apel că această cerere reconvențională a fost formulată

într-un alt dosar, care a fost soluționat printr-o hotărâre judecătorească

intrată în puterea lucrului judecat.

În realitate, cererea

reconvențională formulată în Dosarul nr. 252/2006 a fost formulată în prezenta

cauză.

În acest dosar a fost

pronunțată sentința inițială a tribunalului și decizia instanței de apel prin

care aceasta a fost desființată, iar cauza trimisă spre rejudecare aceleiași

instanțe.

Hotărârile

judecătorești la care face trimitere instanța de apel nu au fost pronunțate în

Dosarul nr. 252/2006, ci în Dosarul nr. 1190/2003, care a avut ca obiect o altă

cerere a reclamanților, prin care se solicitase constatarea nevalabilității

titlului statului.

O cerere similară a

fost formulată la rejudecare, în cel de al doilea ciclu procesual, la data de

28 mai 2007, de către Palatul Copiilor Zalău, suma indicată cu titlu de

despăgubiri fiind de 1.100.000 RON.

Cererea poartă

antetul Inspectoratului școlar județean Sălaj - Palatul Copiilor Zalău.

La termenul din 16

ianuarie 2009, în fața primei instanțe, reprezentantul pârâtului Palatul

Copiilor a făcut cunoscut instanței că îmbunătățirile și construcțiile s-au

efectuat din fondurile Ministerului Educației, Cercetării și Tineretului.

Cererea

reconvențională formulată la data de 28 mai 2007, a fost analizată de instanța

de judecată ca fiind formulată de pârâtul Inspectoratul școlar al județului

Sălaj (Palatul Copiilor Zalău) - a se vedea în acest sens mențiunile din

practicalele încheierilor aflate la filele 281, 287 și 313 din dosarul primei

instanțe, după rejudecare.

Palatul Copiilor

Zalău, însuși, prin cererea de îndreptare a erorii materiale, a arătat că are

ca for tutelar Inspectoratul școlar al județului Sălaj.

Se constată, așadar,

că prima instanță a considerat că cererea reconvențională a fost formulată de

Inspectoratul școlar al județului Sălaj - Palatul Copiilor, și a soluționat-o

ca atare.

Instanța de apel,

însă, s-a limitat să constate că nu a fost soluționată cererea reconvențională

formulată de Palatul Copiilor, fără a analiza aspectele mai sus expuse,

reținând greșit că Inspectoratul școlar a formulat cerere reconvențională în

alt dosar.

În ceea ce privește

faptul că prima instanță a lăsat nesoluționată cererea de arătare a titularului

dreptului, se constată că în mod greșit instanța de apel a constatat că

tribunalul nu a judecat această cerere.

Astfel, prin Sentința

civilă nr. 581 din 3 aprilie 2009, Tribunalul Sălaj a analizat amplu cererea de

arătare a titularului dreptului.

Plecând de la

dispozițiile art. 64 C. proc. civ. și invocând prevederile art. 166 alin. (4

4

)

din Legea nr. 84/1995, prima instanță a arătat că Ministerul Educației și

Cercetării nu s-a prezentat în cauză, nu s-a pronunțat cu privire la cererea

pârâtului privind arătarea titularului dreptului, dar a depus întâmpinare prin

care a solicitat respingerea ca nefondată a acțiunii.

Într-o astfel de

situație, a reținut instanța de fond, clarificarea poziției procesuale se

regăsește în dispozițiile art. 58 C. proc. civ., potrivit cărora cel chemat în

judecată dobândește calitatea de intervenient în interes propriu, iar hotărârea

îi va fi opozabilă.

Față de împrejurarea

că tribunalul a soluționat ambele cereri, în mod greșit instanța de apel a

desființat sentința atacată și a trimis cauza spre rejudecare, motivat de

faptul că ele au rămas nesoluționate.

Modul, însă, în care

acestea au fost soluționate trebuia supus controlului instanței de apel,

control pe care aceasta nu 1-a exercitat, în limitele cererii de declarare a

apelului, conform art. 295 C. proc. civ.

Cât privește

criticile referitoare la greșita respingere ca tardiv a apelului declarat de

reclamanți împotriva încheierii din 15 iunie 2009, acestea sunt nefondate.

Astfel, la data

declarării apelului, 21 mai 2009, încheierea de îndreptare a erorii materiale

nu era pronunțată.

Ea a fost pronunțată

ulterior, la data de 15 iunie 2009 și comunicată părților din dosar la data de

16 iunie 2009.

Reclamanții nu au

declarat în termen apel împotriva acestei încheieri, mulțumindu-se ca, prin

motivele de apel, să arate că apelul este declarat și împotriva acestei

încheieri.

Or, motivele de apel

au fost depuse abia la data de 7 octombrie 2009, mult peste termenul prevăzut

de lege.

Este adevărat că la

data depunerii cererii de declarare a apelului nu exista încheierea de

îndreptare a erorii materiale, dar aceasta nu înseamnă că apelul declarat

vizează și încheierea din 15 iunie 2009.

Conform art. 282 C.

proc. civ., apelul declarat împotriva unei hotărâri vizează și toate

încheierile premergătoare, dar încheierea de îndreptare a erorii materiale nu

este o încheiere premergătoare, ci are un regim juridic de sine stătător, supus

regulilor instituite de art. 281 și 281

3

C. proc. civ.

Or, conform acestor

texte de lege, nu se poate interpreta că un apel declarat împotriva unei

hotărâri se consideră îndreptat împotriva oricărei eventuale încheieri

ulterioară de îndreptare a erorii materiale.

De altfel, așa cum

s-a arătat, încheierea de îndreptare de eroare materială a fost comunicată și

reclamanților, care nu au înțeles să o atace cu apel în termenul prevăzut de

lege.

Față de motivele

expuse mai sus, se va admite recursul declarat de reclamanți, se va casa

decizia atacată, iar cauza va fi trimisă spre rejudecare aceleiași instanțe de

apel, care se va pronunța asupra apelului declarat de reclamanți.

La rejudecare vor fi

avute în vedere toate susținerile și apărările părților, a căror analiză a fost

inutilă în prezentul recurs, față de elementele care au determinat soluția de

casare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de reclamanții I.G., I.l.L., B.A., S.S., B.l.J., B.G., B.V. și B.F.J.

împotriva Deciziei nr. 325/A din 4 decembrie 2009 a Curții de Apel Cluj, secția

civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie.

Casează decizia

atacată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță de apel.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 3 noiembrie 2010.

Procesat de GGC - DG