ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6584/2012

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6584/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 856 din 16 iunie

2006 a Tribunalului Sălaj a fost respinsă ca inadmisibilă acțiunea

reclamanților I.M., B.A., S.S., B.I. jr., B.G., B.V. și B.F. jr. împotriva

pârâților Inspectoratul Școlar al Județului Sălaj și Palatul Copiilor Zalău și

cererea de chemare în garanție formulată de Inspectoratul Școlar al Județului

Sălaj împotriva Ministerului Educației și Cercetării, fiind respinsă ca

inadmisibilă cererea reconvențională a pârâtului Inspectoratul Școlar al

Județului Sălaj pentru constatarea dreptului de retenție.

Pentru a hotărî

astfel, tribunalul a reținut că prin cererea de chemare în judecată,

reclamanții au solicitat obligarea pârâților să le restituie în natură imobilul

înscris în CF Zalău, compus din casă, curte și grădină în suprafață de 7625 mp,

situat administrativ în Zalău.

S-a reținut că

acțiunea este inadmisibilă, deoarece reclamanții au la îndemână, după intrarea

în vigoare a Legii nr. 10/2001, doar procedura specială de restituire prevăzută

de această lege.

Prin Decizia nr. 440

A din 17 noiembrie 2006 a Curții de Apel Cluj a fost admis apelul împotriva

sentinței menționate, ce a fost desființată cu trimitere spre rejudecare la

același tribunal.

Instanța de apel a

reținut că existența unei notificări formulate în temeiul Legii nr. 10/2001 și

omisiunea entității notificate de a răspunde cererii de restituire în termenul

prevăzut de lege îndreptățește solicitantul să considere lipsa unui răspuns ca

fiind refuz de restituire și să se adreseze instanței.

Din această

perspectivă, s-a considerat că acțiunea reclamanților nu este o acțiune de

drept comun, ci una întemeiată pe refuzul entității notificate de a soluționa

în timp util notificarea, cu atât mai mult cu cât, printr-o hotărâre

judecătorească irevocabilă, Decizia civilă nr. 153 din 29 noiembrie 2002 a

Curții de Apel Cluj, irevocabilă prin Decizia nr. 3415 din 7 mai 2004 a Înaltei

Curți de Casație și Justiție, s-a statuat cu putere de lucru judecat că

imobilul a fost preluat de stat fără titlu valabil, reclamantul păstrându-și

calitatea de proprietar tabular avută la data preluării abuzive. Pe cale de

consecință, s-a apreciat că reclamanții au dreptul de a solicita obligarea

pârâților la restituirea imobilului, cu consecința analizei prealabile

comparative a titlurilor de proprietate.

Instanța de apel a

mai reținut că, respingând primul capăt de cerere ca inadmisibil, prima

instanță a lăsat nesoluționată cererea având ca obiect plata despăgubirilor

pentru lipsa de folosință.

După rejudecare, prin

Sentința civilă nr. 681 din 3 aprilie 2009, Tribunalul Sălaj a admis acțiunea

formulată de reclamanții I.G. și I.I.L., moștenitorii reclamantei decedate

I.M., B.A., S.S., B.I. jr., B.G., B.V. și B.F. jr. împotriva pârâților

Inspectoratul Școlar al Județului Sălaj, Palatul Copiilor Zalău și Ministerul

Educației și Cercetării. Au fost obligați pârâții să predea reclamanților în

deplină proprietate și posesie imobilul înscris în CF Zalău, compus din casă,

curte, grădină și teren, astfel cum rezultă din completarea raportului de

expertiză efectuat în cauză de expert T.I., care face parte integrantă din

hotărâre.

S-a admis cererea

reconvențională a pârâtului Inspectoratul Școlar Județean Sălaj privind

obligarea reclamanților la plata sumei de 1.000.000 RON, reprezentând

contravaloarea construcțiilor ridicate pe terenul reclamanților și a îmbunătățirilor

efectuate la construcțiile existente inițial.

S-a instituit în

favoarea pârâților un drept de retenție asupra imobilului până la plata

integrală a sumei datorate de reclamanți.

S-a disjuns cererea

reclamanților privind obligarea pârâților la despăgubiri pentru lipsa de

folosință a imobilului, precum și cererea de chemare în garanție formulată de

pârâtul Inspectoratul Școlar al Județului Sălaj.

Tribunalul a

constatat că temeiul legal al acțiunii îl constituie art. 480 și urm., C. civ.,

iar reclamanții și-au dovedit calitatea de proprietari ai imobilului în

litigiu, față de pârâți care nu au putut opune nici un titlu.

S-a considerat că

reclamanții au un bun în sensul art. 1 din Primul protocol adițional la Curtea

Europeană a Drepturilor Omului, iar nerecunoașterea de către pârâți a dreptului

de proprietate echivalează cu încălcarea primei reguli instituite de acest

articol. S-a reținut că admiterea acțiunii în revendicare nu aduce atingere

unui alt drept de proprietate dobândit în mod valid.

Tribunalul a mai

reținut că pârâții sunt constructori de bună credință, efectuând extinderea la

Casa Pionierilor în anul 1971, în baza unei autorizații, iar în anul 1972

efectuând o reparație capitală și amenajând platforma pentru carturi. S-a mai

avut în vedere că în anul 1977 s-au construit magazii, iar în anul 1993 s-a

reamenajat laboratorul floricol și s-a edificat Clubul copiilor și elevilor. În

această împrejurare, pârâții devin creditorii reclamanților, care sunt obligați

să-i despăgubească, motiv pentru care se impune instituirea unui drept de

retenție.

Prin Sentința civilă

nr. 764 din 24 aprilie 2009, Tribunalul Sălaj a admis cererea reclamanților și

a dispus completarea dispozitivului sentinței în sensul admiterii cererii de

obligare a pârâților la plata sumei de 13.480 RON cheltuieli de judecată.

Prin Încheierea din

15 iunie 2009, pronunțată în camera de consiliu, tribunalul a admis cererea

petentului Palatul Copiilor Zalău și a dispus îndreptarea erorii materiale din

considerentele și dispozitivul sentinței, în sensul că suma la care au fost

obligați reclamanții este de 1.100.000 RON, în loc de 1.000.000 RON cum din

eroare s-a trecut.

Prin Decizia civilă

nr. 325/A din 9 decembrie 2009 a Curții de Apel Cluj s-a respins ca tardiv

apelul declarat de reclamanți împotriva Încheierii din 15 iunie 2009 a

Tribunalului Sălaj.

A fost admis apelul

reclamanților împotriva Sentinței nr. 764 din 4 aprilie 2009 a Tribunalului

Sălaj, ce a fost desființată cu trimitere spre rejudecare la aceeași instanță.

Prin Încheierea din 22

ianuarie 2010, pronunțată în camera de consiliu, Curtea de Apel Cluj a dispus

din oficiu îndreptarea erorii materiale din dispozitivul deciziei, în sensul

că, în loc de Sentința nr. 764 din 24 aprilie 2009 a Tribunalului Sălaj, se va

trece Sentința civilă nr. 581 din 3 aprilie 2009 a Tribunalului Sălaj.

Instanța de apel a

constatat că, în fața primei instanțe, la data de 8 martie 2007, pârâtul

Inspectoratul Școlar Județean Sălaj a formulat o cerere de arătare a

titularului dreptului, în contradictoriu cu Ministerul Educației și Cercetării,

asupra căreia prima instanță a omis să se pronunțe.

Instanța de apel a

mai constatat că prima instanță a admis cererea reconvențională formulată de

pârâtul Inspectoratul Școlar Județean Sălaj de obligare a reclamanților la

plata contravalorii construcțiilor edificate pe terenul proprietatea

reclamanților și a îmbunătățirilor efectuate. Această cerere a fost formulată

în Dosarul nr. 252/2006, fiind soluționată prin Sentința civilă nr. 91 din 2

martie 2011 a Curții de Apel Cluj, definitivă prin Decizia civilă nr. 153 din

29 noiembrie 2002 a Curții de Apel Cluj și irevocabilă prin Decizia civilă nr.

3415 din 7 mai 2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

În prezentul dosar,

există o altă cerere reconvențională, formulată la data de 28 mai 2007 de către

pârâtul Palatul Copiilor Zalău, asupra căreia prima instanță a omis să se

pronunțe.

Prin Decizia civilă

nr. 5822 din 3 noiembrie 2010, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis

recursul declarat de reclamanți împotriva deciziei menționate, ce a fost casată

cu trimitere spre rejudecare la aceeași instanță.

Prin considerentele

acestei decizii, instanța supremă a reținut că cererea reconvențională

formulată la 28 mai 2007 a fost analizată de instanța de apel ca fiind

formulată de pârâtul Inspectoratul Școlar al Județului Sălaj, Palatul Copiilor

Zalău, însuși, prin cererea de îndreptare a erorii materiale, arătând că are ca

for tutelar Inspectoratul Școlar al Județului Sălaj.

De asemenea, s-a

reținut că în mod eronat s-a apreciat de către instanța de apel că nu s-ar fi

judecat cererea de arătare a titularului dreptului, în realitate, prin Sentința

civilă nr. 581 din 3 aprilie 2009 Tribunalul Sălaj analizând amplu această

cerere.

Față de aceste

împrejurări, s-a constatat că soluția de desființare cu trimitere spre

rejudecare la prima instanță, este nelegală.

Cât privește

criticile referitoare la greșita respingere ca tardiv a apelului reclamanților

împotriva Încheierii din 15 iunie 2009, acestea au fost apreciate ca nefondate,

raportat la dispozițiile art. 281 și 281

3

C. proc. civ.

Rejudecând cauza, prin prisma motivelor de apel

invocate, raportat la art. 292 alin. (2) C. proc. civ. și având în vedere și

considerentele deciziei de casare, conform art. 315 C. proc. civ., Curtea de Apel

Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie,

Decizia civilă nr. 229 A din 21 aprilie 2011, a respins ca nefondat apelul

reclamanților împotriva Sentinței civile nr. 581 din 3 aprilie 2003 a

Tribunalului Sălaj.

Pentru a pronunța

această decizie, instanța de apel a reținut că, în ceea ce privește acțiunea

principală, dreptul de proprietate al reclamanților a fost constatat în

contradictoriu cu pârâții prin Decizia civilă nr. 153 din 29 noiembrie 2002 a

Curții de Apel Cluj, dispunându-se și rectificarea cărții funciare, în sensul

restabilirii situației anterioare, respectiv a reînscrierii dreptului în

favoarea antecesoarei reclamanților, fiind, însă, respins ca prematur capătul

de cerere privind obligarea pârâților la predarea imobilului cu motivarea că,

la acea dată, acesta avea destinația de Palat al elevilor și copiilor din

Zalău, deci o utilitate social-culturală și de învățământ în înțelesul art. 1

din O.U.G. nr. 40/1999, dreptul de administrare cedat Inspectoratului Școlar al

Județului Sălaj de către Statul Român putând fi asimilat dreptului de

folosință, cu consecința prelungirii pe o durată de 5 ani, calculată de la data

intrării în vigoare a ordonanței de urgență.

S-a constatat că

acțiunea reclamanților a fost formulată după expirarea acestui termen, fiind

corect admisă.

În ceea ce privește

cererea reconvențională, instanța de apel a considerat că nu există autoritate

de lucru judecat în sensul art. 1201 C. civ. și al art. 166 C. proc. civ. în

raport cu cererea soluționată prin Decizia nr. 153/2002 a Curții de Apel Cluj,

întrucât în primul dosar cererea reconvențională a fost respinsă ca prematură.

S-a reținut că

problema calității procesuale active în formularea cererii reconvenționale a

fost dezlegată de instanța de recurs prin decizia de casare cu trimitere,

obligatorie pentru instanța de apel, conform art. 315 alin. (1) C. proc. civ.

De asemenea, s-a

constatat că în mod corect s-a stabilit de către prima instanță că cererea

reconvențională este scutită de plata taxei judiciare de timbru, pe fond

rămânând de soluționat doar chestiunea bunei sau relei credințe a

constructorului. S-a reținut, în acest context, că faptul preluării imobilului

fără titlu valabil nu poate răsturna prezumția legală a bunei credințe a

pârâtului care a edificat construcțiile, conform art. 1899 alin. (2) C. civ.,

în condițiile existentei autorizațiilor de construire.

În ceea ce privește

cuantumul despăgubirilor stabilite conform art. 494 alin. (3) teza a II-a C.

civ., s-a avut în vedere că, prin completarea la întâmpinare, depusă în dosarul

primei instanțe, nu s-a contestat valoarea acestora.

S-a considerat,

totodată, că sunt întrunite condițiile pentru instituirea dreptului de

retenție, soluția primei instanțe fiind legală și temeinică și sub acest

aspect.

Împotriva deciziei

menționate au declarat recurs, în termenul legal, reclamanții I.G., I.I.L.,

B.A., S.S., B.I. junior, B.G., B.V. și B.F. junior, criticând-o ca nelegală

pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Dezvoltând motivele

de recurs, reclamanții au susținut că în mod eronat s-a reținut inexistența

autorității de lucru judecat, aplicându-se greșit prevederile art. 1201 C.

civ., în condițiile în care, nici în dispozitivul Deciziei nr. 153 din 29

noiembrie 2002 a Curții de Apel Cluj și nici în considerentele acesteia nu

există vreo mențiune privind respingerea ca prematură a cererii

reconvenționale.

Prin cel de-al doilea

motiv de recurs s-a criticat decizia atacată pentru greșita reținere a bunei

credințe a Inspectoratului Școlar Județean Sălaj, în condițiile în care, prin

Decizia civilă nr. 153 din 29 noiembrie 2002 a Curții de Apel Cluj s-a stabilit

că preluarea imobilului de către Statul Român s-a făcut abuziv și nelegal.

Recurenții au

învederat că înțeleg să se prevaleze de dispozițiile art. 494 alin. (2) C. civ.

solicitând ridicarea construcțiilor pe cheltuiala pârâtului, neavând

posibilitatea de a achita suma stabilită cu titlu de despăgubiri.

S-a precizat că

aceste construcții s-au edificat în locul anexelor gospodărești ce se aflau pe

teren, corpul nou de clădire realizându-se prin demolarea parțială a unor părți

din construcția casei vechi, astfel că nu se putea reține aplicabilitatea în

cauză a dispozițiilor art. 494 alin. (3) teza a II-a C. civ.

De asemenea, s-a

criticat decizia atacată pentru greșita instituire a dreptului de retenție

asupra întregului imobil și nu doar, eventual, asupra construcțiilor nou

edificate.

Intimații

Inspectoratul Școlar Județean Sălaj și Ministerul Educației, Cercetării,

Tineretului și Sportului au formulat întâmpinări, solicitând respingerea

recursului reclamanților ca nefondat.

Examinând criticile

invocate de reclamanții recurenți, raportat la motivul de nelegalitate prevăzut

de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este nefondat

pentru considerentele ce succed:

Critica invocată prin

primul motiv de recurs, referitoare la autoritatea de lucru judecat, în ceea ce

privește cererea reconvențională, nu poate fi primită.

Prin Decizia civilă

nr. 153 din 29 noiembrie 2002 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, irevocabilă

prin Decizia nr. 3415/2004 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a

constatat că imobilul în litigiu a fost preluat abuziv, fără titlu valabil, de

către Statul Român și s-a dispus rectificarea cărții funciare în sensul

radierii dreptului de proprietate al Statului Român și revenirii la situația

anterioară. Cererea de restituire în natură a imobilului s-a respins ca

prematură, motivat de incidența art. 1 din O.U.G. nr. 40/1999, în condițiile în

care acesta avea destinație social culturală și de învățământ, Palatul Copiilor

Zalău.

Pe cale de

consecință, s-a respins și cererea reconvențională, aceasta fiind, de asemenea,

considerată prematură.

Reclamanții nu au

atacat decizia menționată pe motivul neadmiterii cererii de restituire în

natură.

În condițiile în care

prezenta acțiune principală, prin care s-a reiterat cererea de restituire în

natură a imobilului, este formulată ca urmare a expirării termenului de cinci

ani, prevăzut de O.U.G. nr. 40/1999, este evident că nu există identitate de

cauză și, prin urmare, nici autoritate de lucru judecat. Pentru aceleași

considerente, s-a apreciat corect de către instanța de apel că nu funcționează

autoritatea de lucru judecat nici în ceea ce privește cererea reconvențională,

neexaminată pe fond în primul litigiu, soluționat prin Decizia irevocabilă nr.

153 din 29 noiembrie 2002 a Curții de Apel Cluj.

Prin urmare, s-a

făcut o corectă aplicare a art. 1201 C. civ. și a art. 166 C. proc. civ.,

reținându-se că nu există autoritate de lucru judecat.

Critica referitoare

la greșita admitere a cererii reconvenționale este, de asemenea, nefondată.

Potrivit art. 494

alin. (3) teza finală C. civ. "dacă plantațiile, clădirile și manoperele

au fost făcute de către a treia persoană de bună-credință, proprietarul

pământului nu va putea cere ridicarea sus-ziselor plantații, clădiri și

lucrări, dar va avea dreptul sau de a înapoia valoarea materialelor și prețul

muncii, sau de a plăti o sumă de bani egală cu aceea a creșterii

fondului".

Instanța de apel a

apreciat corect, raportat la dispozițiile legale menționate că reclamanții, în

calitate de proprietari ai fondului pe care s-au edificat construcțiile

datorează pârâtului despăgubiri.

Față de momentul

edificării acestor construcții, necontestat în cauză de reclamanții recurenți,

s-a avut în vedere că acestea au fost ridicate cu bună-credință, în baza

autorizațiilor legale și în condițiile în care Statul Român era proprietar

tabular, așa cum rezultă din documentele de publicitate imobiliară.

Astfel, în anul 1970,

prin Decretul nr. 59 din 23 martie 1970 al Comitetului Executiv al Consiliului

Popular al Județului Sălaj, imobilul a fost trecut în administrarea fostului

Palat al Pionierilor, actualul Palat al copiilor Zalău.

Împrejurarea că

ulterior, printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă s-a constatat caracterul

abuziv al preluării imobilului de către Statul Român nu se poate răsfrânge

asupra situației constructorului, nefiind de natură să înlăture prezumția

legală a bunei-credințe, prevăzută de art. 1899 alin. (2) C. civ.

Critica formulată

prin ultimul motiv de recurs referitoare la nelegalitatea instituirii dreptului

de retenție asupra întregului imobil este nefondată.

S-a apreciat corect

de către instanța de apel că sunt întrunite condițiile pentru instituirea

dreptului de retenție, pârâții având un drept de creanță în legătură cu

imobilul proprietatea reclamanților, respectiv pentru construcțiile nou

edificate pe terenul reclamanților și pentru îmbunătățirile la construcțiile

proprietatea acestora.

Prin urmare, se

justifică instituirea dreptului de retenție raportat la imobilul în litigiu, în

integralitatea sa și nu numai cu privire la construcțiile nou edificate.

Pentru toate aceste

considerente, Curtea va constata că recursul reclamanților este nefondat și, în

temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., urmează a fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de

reclamanții I.G., I.l.L., B.A., S.S., B.l. junior, B.G., B.V., B.F. junior împotriva

Deciziei nr. 229/A din 21 aprilie 2011 a Curții de Apel Cluj, secția civilă, de

muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 30 octombrie 2012.

Procesat de GGC - CL