ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6584/2012

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin Sentința civilă nr. 856 din 16 iunie 2006 a Tribunalului Sălaj a fost respinsă ca inadmisibilă acțiunea reclamanților I.M., B.A., S.S., B.I. jr., B.G., B.V. și B.F. jr. împotriva pârâților Inspectoratul Școlar al Județului Sălaj și Palatul Copiilor Zalău și cererea de chemare în garanție formulată de Inspectoratul Școlar al Județului Sălaj împotriva Ministerului Educației și Cercetării, fiind respinsă ca inadmisibilă cererea reconvențională a pârâtului Inspectoratul Școlar al Județului Sălaj pentru constatarea dreptului de retenție. Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că prin cererea de chemare în judecată, reclamanții au solicitat obligarea pârâților să le restituie în natură imobilul înscris în CF Zalău, compus din casă, curte și grădină în suprafață de 7625 mp, situat administrativ în Zalău.

S-a reținut că acțiunea este inadmisibilă, deoarece reclamanții au la îndemână, după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, doar procedura specială de restituire prevăzută de această lege. Prin Decizia nr. 440 A din 17 noiembrie 2006 a Curții de Apel Cluj a fost admis apelul împotriva sentinței menționate, ce a fost desființată cu trimitere spre rejudecare la același tribunal. Instanța de apel a reținut că existența unei notificări formulate în temeiul Legii nr. 10/2001 și omisiunea entității notificate de a răspunde cererii de restituire în termenul prevăzut de lege îndreptățește solicitantul să considere lipsa unui răspuns ca fiind refuz de restituire și să se adreseze instanței.

Din această perspectivă, s-a considerat că acțiunea reclamanților nu este o acțiune de drept comun, ci una întemeiată pe refuzul entității notificate de a soluționa în timp util notificarea, cu atât mai mult cu cât, printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă, Decizia civilă nr. 153 din 29 noiembrie 2002 a Curții de Apel Cluj, irevocabilă prin Decizia nr. 3415 din 7 mai 2004 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a statuat cu putere de lucru judecat că imobilul a fost preluat de stat fără titlu valabil, reclamantul păstrându-și calitatea de proprietar tabular avută la data preluării abuzive. Pe cale de consecință, s-a apreciat că reclamanții au dreptul de a solicita obligarea pârâților la restituirea imobilului, cu consecința analizei prealabile comparative a titlurilor de proprietate.

Instanța de apel a mai reținut că, respingând primul capăt de cerere ca inadmisibil, prima instanță a lăsat nesoluționată cererea având ca obiect plata despăgubirilor pentru lipsa de folosință. După rejudecare, prin Sentința civilă nr. 681 din 3 aprilie 2009, Tribunalul Sălaj a admis acțiunea formulată de reclamanții I.G. și I.I.L., moștenitorii reclamantei decedate I.M., B.A., S.S., B.I. jr., B.G., B.V. și B.F. jr. împotriva pârâților Inspectoratul Școlar al Județului Sălaj, Palatul Copiilor Zalău și Ministerul Educației și Cercetării. Au fost obligați pârâții să predea reclamanților în deplină proprietate și posesie imobilul înscris în CF Zalău, compus din casă, curte, grădină și teren, astfel cum rezultă din completarea raportului de expertiză efectuat în cauză de expert T.I., care face parte integrantă din hotărâre.

S-a admis cererea reconvențională a pârâtului Inspectoratul Școlar Județean Sălaj privind obligarea reclamanților la plata sumei de 1.000.000 RON, reprezentând contravaloarea construcțiilor ridicate pe terenul reclamanților și a îmbunătățirilor efectuate la construcțiile existente inițial. S-a instituit în favoarea pârâților un drept de retenție asupra imobilului până la plata integrală a sumei datorate de reclamanți. S-a disjuns cererea reclamanților privind obligarea pârâților la despăgubiri pentru lipsa de folosință a imobilului, precum și cererea de chemare în garanție formulată de pârâtul Inspectoratul Școlar al Județului Sălaj. Tribunalul a constatat că temeiul legal al acțiunii îl constituie art. 480 și urm., C. civ., iar reclamanții și-au dovedit calitatea de proprietari ai imobilului în litigiu, față de pârâți care nu au putut opune nici un titlu.

S-a considerat că reclamanții au un bun în sensul art. 1 din Primul protocol adițional la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, iar nerecunoașterea de către pârâți a dreptului de proprietate echivalează cu încălcarea primei reguli instituite de acest articol. S-a reținut că admiterea acțiunii în revendicare nu aduce atingere unui alt drept de proprietate dobândit în mod valid. Tribunalul a mai reținut că pârâții sunt constructori de bună credință, efectuând extinderea la Casa Pionierilor în anul 1971, în baza unei autorizații, iar în anul 1972 efectuând o reparație capitală și amenajând platforma pentru carturi. S-a mai avut în vedere că în anul 1977 s-au construit magazii, iar în anul 1993 s-a reamenajat laboratorul floricol și s-a edificat Clubul copiilor și elevilor.

În această împrejurare, pârâții devin creditorii reclamanților, care sunt obligați să-i despăgubească, motiv pentru care se impune instituirea unui drept de retenție. Prin Sentința civilă nr. 764 din 24 aprilie 2009, Tribunalul Sălaj a admis cererea reclamanților și a dispus completarea dispozitivului sentinței în sensul admiterii cererii de obligare a pârâților la plata sumei de 13.480 RON cheltuieli de judecată. Prin Încheierea din 15 iunie 2009, pronunțată în camera de consiliu, tribunalul a admis cererea petentului Palatul Copiilor Zalău și a dispus îndreptarea erorii materiale din considerentele și dispozitivul sentinței, în sensul că suma la care au fost obligați reclamanții este de 1.100.000 RON, în loc de 1.000.000 RON cum din eroare s-a trecut.

Prin Decizia civilă nr. 325/A din 9 decembrie 2009 a Curții de Apel Cluj s-a respins ca tardiv apelul declarat de reclamanți împotriva Încheierii din 15 iunie 2009 a Tribunalului Sălaj. A fost admis apelul reclamanților împotriva Sentinței nr. 764 din 4 aprilie 2009 a Tribunalului Sălaj, ce a fost desființată cu trimitere spre rejudecare la aceeași instanță. Prin Încheierea din 22 ianuarie 2010, pronunțată în camera de consiliu, Curtea de Apel Cluj a dispus din oficiu îndreptarea erorii materiale din dispozitivul deciziei, în sensul că, în loc de Sentința nr. 764 din 24 aprilie 2009 a Tribunalului Sălaj, se va trece Sentința civilă nr. 581 din 3 aprilie 2009 a Tribunalului Sălaj.

Instanța de apel a constatat că, în fața primei instanțe, la data de 8 martie 2007, pârâtul Inspectoratul Școlar Județean Sălaj a formulat o cerere de arătare a titularului dreptului, în contradictoriu cu Ministerul Educației și Cercetării, asupra căreia prima instanță a omis să se pronunțe. Instanța de apel a mai constatat că prima instanță a admis cererea reconvențională formulată de pârâtul Inspectoratul Școlar Județean Sălaj de obligare a reclamanților la plata contravalorii construcțiilor edificate pe terenul proprietatea reclamanților și a îmbunătățirilor efectuate. Această cerere a fost formulată în Dosarul nr. 252/2006, fiind soluționată prin Sentința civilă nr. 91 din 2 martie 2011 a Curții de Apel Cluj, definitivă prin Decizia civilă nr. 153 din 29 noiembrie 2002 a Curții de Apel Cluj și irevocabilă prin Decizia civilă nr. 3415 din 7 mai 2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

În prezentul dosar, există o altă cerere reconvențională, formulată la data de 28 mai 2007 de către pârâtul Palatul Copiilor Zalău, asupra căreia prima instanță a omis să se pronunțe. Prin Decizia civilă nr. 5822 din 3 noiembrie 2010, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul declarat de reclamanți împotriva deciziei menționate, ce a fost casată cu trimitere spre rejudecare la aceeași instanță. Prin considerentele acestei decizii, instanța supremă a reținut că cererea reconvențională formulată la 28 mai 2007 a fost analizată de instanța de apel ca fiind formulată de pârâtul Inspectoratul Școlar al Județului Sălaj, Palatul Copiilor Zalău, însuși, prin cererea de îndreptare a erorii materiale, arătând că are ca for tutelar Inspectoratul Școlar al Județului Sălaj.

De asemenea, s-a reținut că în mod eronat s-a apreciat de către instanța de apel că nu s-ar fi judecat cererea de arătare a titularului dreptului, în realitate, prin Sentința civilă nr. 581 din 3 aprilie 2009 Tribunalul Sălaj analizând amplu această cerere. Față de aceste împrejurări, s-a constatat că soluția de desființare cu trimitere spre rejudecare la prima instanță, este nelegală. Cât privește criticile referitoare la greșita respingere ca tardiv a apelului reclamanților împotriva Încheierii din 15 iunie 2009, acestea au fost apreciate ca nefondate, raportat la dispozițiile art. 281 și 281 3 C. proc. civ. Rejudecând cauza, prin prisma motivelor de apel invocate, raportat la art. 292 alin. (2) C. proc.

civ. și având în vedere și considerentele deciziei de casare, conform art. 315 C. proc. civ., Curtea de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, Decizia civilă nr. 229 A din 21 aprilie 2011, a respins ca nefondat apelul reclamanților împotriva Sentinței civile nr. 581 din 3 aprilie 2003 a Tribunalului Sălaj.

Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a reținut că, în ceea ce privește acțiunea principală, dreptul de proprietate al reclamanților a fost constatat în contradictoriu cu pârâții prin Decizia civilă nr. 153 din 29 noiembrie 2002 a Curții de Apel Cluj, dispunându-se și rectificarea cărții funciare, în sensul restabilirii situației anterioare, respectiv a reînscrierii dreptului în favoarea antecesoarei reclamanților, fiind, însă, respins ca prematur capătul de cerere privind obligarea pârâților la predarea imobilului cu motivarea că, la acea dată, acesta avea destinația de Palat al elevilor și copiilor din Zalău, deci o utilitate social-culturală și de învățământ în înțelesul art. 1 din O.U.G.

nr. 40/1999, dreptul de administrare cedat Inspectoratului Școlar al Județului Sălaj de către Statul Român putând fi asimilat dreptului de folosință, cu consecința prelungirii pe o durată de 5 ani, calculată de la data intrării în vigoare a ordonanței de urgență. S-a constatat că acțiunea reclamanților a fost formulată după expirarea acestui termen, fiind corect admisă. În ceea ce privește cererea reconvențională, instanța de apel a considerat că nu există autoritate de lucru judecat în sensul art. 1201 C. civ. și al art. 166 C. proc. civ. în raport cu cererea soluționată prin Decizia nr. 153/2002 a Curții de Apel Cluj, întrucât în primul dosar cererea reconvențională a fost respinsă ca prematură.

S-a reținut că problema calității procesuale active în formularea cererii reconvenționale a fost dezlegată de instanța de recurs prin decizia de casare cu trimitere, obligatorie pentru instanța de apel, conform art. 315 alin. (1) C. proc. civ. De asemenea, s-a constatat că în mod corect s-a stabilit de către prima instanță că cererea reconvențională este scutită de plata taxei judiciare de timbru, pe fond rămânând de soluționat doar chestiunea bunei sau relei credințe a constructorului. S-a reținut, în acest context, că faptul preluării imobilului fără titlu valabil nu poate răsturna prezumția legală a bunei credințe a pârâtului care a edificat construcțiile, conform art. 1899 alin. (2) C. civ., în condițiile existentei autorizațiilor de construire.

În ceea ce privește cuantumul despăgubirilor stabilite conform art. 494 alin. (3) teza a II-a C. civ., s-a avut în vedere că, prin completarea la întâmpinare, depusă în dosarul primei instanțe, nu s-a contestat valoarea acestora. S-a considerat, totodată, că sunt întrunite condițiile pentru instituirea dreptului de retenție, soluția primei instanțe fiind legală și temeinică și sub acest aspect. Împotriva deciziei menționate au declarat recurs, în termenul legal, reclamanții I.G., I.I.L., B.A., S.S., B.I. junior, B.G., B.V. și B.F. junior, criticând-o ca nelegală pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Dezvoltând motivele de recurs, reclamanții au susținut că în mod eronat s-a reținut inexistența autorității de lucru judecat, aplicându-se greșit prevederile art. 1201 C. civ., în condițiile în care, nici în dispozitivul Deciziei nr. 153 din 29 noiembrie 2002 a Curții de Apel Cluj și nici în considerentele acesteia nu există vreo mențiune privind respingerea ca prematură a cererii reconvenționale. Prin cel de-al doilea motiv de recurs s-a criticat decizia atacată pentru greșita reținere a bunei credințe a Inspectoratului Școlar Județean Sălaj, în condițiile în care, prin Decizia civilă nr. 153 din 29 noiembrie 2002 a Curții de Apel Cluj s-a stabilit că preluarea imobilului de către Statul Român s-a făcut abuziv și nelegal.

Recurenții au învederat că înțeleg să se prevaleze de dispozițiile art. 494 alin. (2) C. civ. solicitând ridicarea construcțiilor pe cheltuiala pârâtului, neavând posibilitatea de a achita suma stabilită cu titlu de despăgubiri. S-a precizat că aceste construcții s-au edificat în locul anexelor gospodărești ce se aflau pe teren, corpul nou de clădire realizându-se prin demolarea parțială a unor părți din construcția casei vechi, astfel că nu se putea reține aplicabilitatea în cauză a dispozițiilor art. 494 alin. (3) teza a II-a C. civ. De asemenea, s-a criticat decizia atacată pentru greșita instituire a dreptului de retenție asupra întregului imobil și nu doar, eventual, asupra construcțiilor nou edificate.

Intimații Inspectoratul Școlar Județean Sălaj și Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului au formulat întâmpinări, solicitând respingerea recursului reclamanților ca nefondat. Examinând criticile invocate de reclamanții recurenți, raportat la motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este nefondat pentru considerentele ce succed: Critica invocată prin primul motiv de recurs, referitoare la autoritatea de lucru judecat, în ceea ce privește cererea reconvențională, nu poate fi primită. Prin Decizia civilă nr. 153 din 29 noiembrie 2002 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, irevocabilă prin Decizia nr. 3415/2004 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a constatat că imobilul în litigiu a fost preluat abuziv, fără titlu valabil, de către Statul Român și s-a dispus rectificarea cărții funciare în sensul radierii dreptului de proprietate al Statului Român și revenirii la situația anterioară.

Cererea de restituire în natură a imobilului s-a respins ca prematură, motivat de incidența art. 1 din O.U.G. nr. 40/1999, în condițiile în care acesta avea destinație social culturală și de învățământ, Palatul Copiilor Zalău. Pe cale de consecință, s-a respins și cererea reconvențională, aceasta fiind, de asemenea, considerată prematură. Reclamanții nu au atacat decizia menționată pe motivul neadmiterii cererii de restituire în natură. În condițiile în care prezenta acțiune principală, prin care s-a reiterat cererea de restituire în natură a imobilului, este formulată ca urmare a expirării termenului de cinci ani, prevăzut de O.U.G. nr. 40/1999, este evident că nu există identitate de cauză și, prin urmare, nici autoritate de lucru judecat.

Pentru aceleași considerente, s-a apreciat corect de către instanța de apel că nu funcționează autoritatea de lucru judecat nici în ceea ce privește cererea reconvențională, neexaminată pe fond în primul litigiu, soluționat prin Decizia irevocabilă nr. 153 din 29 noiembrie 2002 a Curții de Apel Cluj. Prin urmare, s-a făcut o corectă aplicare a art. 1201 C. civ. și a art. 166 C. proc. civ., reținându-se că nu există autoritate de lucru judecat. Critica referitoare la greșita admitere a cererii reconvenționale este, de asemenea, nefondată. Potrivit art. 494 alin. (3) teza finală C. civ.

"dacă plantațiile, clădirile și manoperele au fost făcute de către a treia persoană de bună-credință, proprietarul pământului nu va putea cere ridicarea sus-ziselor plantații, clădiri și lucrări, dar va avea dreptul sau de a înapoia valoarea materialelor și prețul muncii, sau de a plăti o sumă de bani egală cu aceea a creșterii fondului". Instanța de apel a apreciat corect, raportat la dispozițiile legale menționate că reclamanții, în calitate de proprietari ai fondului pe care s-au edificat construcțiile datorează pârâtului despăgubiri. Față de momentul edificării acestor construcții, necontestat în cauză de reclamanții recurenți, s-a avut în vedere că acestea au fost ridicate cu bună-credință, în baza autorizațiilor legale și în condițiile în care Statul Român era proprietar tabular, așa cum rezultă din documentele de publicitate imobiliară.

Astfel, în anul 1970, prin Decretul nr. 59 din 23 martie 1970 al Comitetului Executiv al Consiliului Popular al Județului Sălaj, imobilul a fost trecut în administrarea fostului Palat al Pionierilor, actualul Palat al copiilor Zalău. Împrejurarea că ulterior, printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă s-a constatat caracterul abuziv al preluării imobilului de către Statul Român nu se poate răsfrânge asupra situației constructorului, nefiind de natură să înlăture prezumția legală a bunei-credințe, prevăzută de art. 1899 alin. (2) C. civ. Critica formulată prin ultimul motiv de recurs referitoare la nelegalitatea instituirii dreptului de retenție asupra întregului imobil este nefondată.

S-a apreciat corect de către instanța de apel că sunt întrunite condițiile pentru instituirea dreptului de retenție, pârâții având un drept de creanță în legătură cu imobilul proprietatea reclamanților, respectiv pentru construcțiile nou edificate pe terenul reclamanților și pentru îmbunătățirile la construcțiile proprietatea acestora. Prin urmare, se justifică instituirea dreptului de retenție raportat la imobilul în litigiu, în integralitatea sa și nu numai cu privire la construcțiile nou edificate. Pentru toate aceste considerente, Curtea va constata că recursul reclamanților este nefondat și, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., urmează a fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții I.G., I.l.L., B.A., S.S., B.l. junior, B.G., B.V., B.F. junior împotriva Deciziei nr. 229/A din 21 aprilie 2011 a Curții de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 octombrie 2012. Procesat de GGC - CL