ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5051/2011

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5051/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Deliberând asupra recursurilor civile

de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul

Tribunalului Brăila la 11 iulie 2007, reclamanta T.P. a chemat în judecată

pârâții Statul Român prin M.E.F., M.E.C.T. București, Inspectoratul Școlar

Județean Brăila, solicitând restituirea în natură a imobilului situat în

Brăila, aflat în posesia pârâtului Inspectoratul Școlar Județean Brăila, precum

și restituirea sumei de 33.872,71 lei către Statul Român prin M.F.P., primită

cu tidul de despăgubire, în baza Hotărârii nr. 2848 din 30 august 1999 emisă de

Comisia pentru aplicarea Legii nr. 112/1995 din cadrul Consiliului General al

Municipiului București.

În motivarea acțiunii, întemeiată pe

dreptul comun, reclamanta a arătat că, în calitate de soție supraviețuitoare a

lui T.P.I., descendent al lui P.N. și N.C., s-a adresat autorităților române

pentru restituirea imobilului, prin hotărârea sus menționată acordându-i-se

despăgubiri, imobilul fiind dobândit de autorul P.N., conform actului de

vânzare-cumpărare din 26 ianuarie 1938, cu nr. stradal de la acea dată, 87

devenit ulterior 97.

Nemulțumită de această situație,

reclamanta s-a adresat și pârâtului Inspectoratul Județean Școlar Brăila

(deținătorul imobilului), care prin adresa din 2 octombrie 2006 a răspuns că

imobilul nu poate fi restituit în natură, deoarece face parte din domeniul

public al statului, fiind actualul Palat al Copiilor și Elevilor din Brăila.

Aceeași cerere de restituire a

imobilului a fost adresată și pârâtului M.E.C., care a răspuns prin adresa din 26

martie 2007 reclamantei, în sensul respingerii cererii acesteia, cu motivarea

că notificarea este tardivă, nu a fost comunicată conform legii, prin

executorul judecătoresc și că nu și-a dovedit calitatea de proprietară a

imobilul.

Pârâții Inspectoratul Școlar Județean

Brăila și M.E.C.T. au invocat, prin întâmpinări, excepția inadmisibilității

acțiunii în revendicare, după apariția Legii nr. 10/2001 fiind obligatorie de

urmat procedura legii speciale și excepția lipsei calității procesuale pasive a

Inspectoratului Școlar Județean Brăila.

Prin sentința nr. 670 din 29 octombrie

2007, Tribunalul Brăila, secția civilă, a respins ca inadmisibilă acțiunea în

revendicare, reținând în esență, că reclamanta a obținut despăgubiri în sumă de

33872,71 lei, pe care le-a încasat, urmare cererii sale formulată în temeiul

Legii nr. 12/1995, prin care a solicitat restituirea în natură a imobilului.

Astfel, prin considerentele sentinței,

instanța de fond a mai reținut că, reclamanta s-a adresat cu notificare,

conform legii speciale, însă aceasta a fost tardiv introdusă, fapt care a

determinat sesizarea instanței de drept comun, cu o acțiune în revendicare.

S-a susținut de către Tribunalul

Brăila, că urmare pronunțării asupra excepției de inadmisibilitate a acțiunii

în revendicare, alte excepții nu pot fi analizate.

Împotriva sentinței tribunalului a

declarat apel reclamanta, criticând-o pentru greșita soluționare a excepției

inadmisibilității, cu consecința respingerii acțiunii.

Soluția pronunțată de instanța de fond

a fost schimbată prin Decizia nr. 35/ A din 12 februarie 2008 a Curții de Apel

Galați, secția civilă, care a admis apelul declarat de reclamanta T.P., a

desființat sentința tribunalului și a trimis cauza spre rejudecare, aceleiași

instanțe.

Pentru a decide astfel, instanța de

apel a reținut că este greșită interpretarea instanței de fond, potrivit

căreia, după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, dispozițiile dreptului

comun, art. 480 - 481 C. civ., rămân fără eficiență cu privire la imobilele ce

fac obiectul Legii nr. 10/2001 și, procedând ca atare, instanța de fond a

interzis reclamantei exercitarea unuia dintre drepturile fundamentale

consacrate de Constituția României, respectiv cel care privește accesul liber

la justiție.

Constatând că prima instanță, în mod

greșit, a rezolvat litigiul fără a intra în cercetarea fondului, Curtea de Apel

Galați a admis apelul și a trimis cauza spre rejudecare, făcând aplicarea

prevederilor art. 297 alin. (1) C. proc. civ.

Hotărârea Curții de Apel Galați a fost

menținută prin Decizia nr. 5397 pronunțată la 11 mai 2009, de Înalta Curte de

Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, care a

respins recursurile declarate de pârâții M.E.C.T. și de Inspectoratul Școlar

Județean Brăila împotriva Deciziei nr. 35/ A din 12 februarie 2008.

Instanța supremă a reținut, în esență,

că nu se poate aprecia, de plano, că existența Legii nr. 10/2001, exclude în

toate situațiile posibilitatea de a se recurge la acțiunea în revendicare, căci

este posibil ca reclamantul într-o atare acțiune să se poată prevala la rândul

său de un „bun", în sensul art. l din Primul Protocol adițional la

Convenție și trebuie să i se asigure accesul la justiție.

În rejudecare, după desființare, cauza

a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Brăila sub nr. 2067/113/2007.

Pârâtul M.E.C.I. a depus întâmpinare

(filele 7-10 dosar fond rejudecare) prin care a solicitat respingerea acțiunii,

deoarece reclamanta nu a făcut dovada dreptului de proprietate asupra

imobilului, care, în realitate nu a fost corect individualizat, din contractul

de vânzare-cumpărare încheiat în anul 1938, rezultând că autorii N.P. și N.C. au

fost proprietarii imobilului situat în Brăila.

Pârâtul sus menționat a susținut că

imobilul nu este individualizat decât cu nr. cadastral, iar individualizarea

s-a realizat, prin referire la un alt act, respectiv cel autentificat sub nr. 7668

din 16 octombrie 1881, din acesta rezultând că o parte din imobilul vândut face

obiectul unui contract de închiriere, astfel că, din înscrisurile depuse nu a

rezultat că autorii reclamantei au în proprietate imobilul situat în Brăila, și

că acest imobil ar fi ieșit din patrimoniul autorilor, nelegal.

Prin sentința civilă nr. 227

pronunțată la 1 martie 2010, Tribunalul Brăila a admis acțiunea reclamantei T.P.

în contradictoriu cu pârâții Statul Român prin M.F.P. (fost M.E.F.) reprezentat

prin D.G.F.P. Brăila, M.E.C.I. (fost M.E.C.T.) precum și Inspectoratul Școlar

Județean Brăila.

A dispus obligarea pârâților să lase

în deplină proprietate și liniștită posesie reclamantei, imobilul situat în

municipiul Brăila, jud. Brăila format din construcție S+P+E și teren în

suprafață de 950 mp.

A dispus obligarea reclamantei să

restituie pârâtului Statul Român prin M.F.P. suma de 338.727.120 RON, respectiv

33.872,71 RON, încasată în baza Hotărârii nr. 2848 din 30 august 1999 emisă de

Consiliul General al Municipiului București, pentru imobilul mai sus

individualizat.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

rejudecare a reținut că imobilul este în prezent administrat de Inspectoratul

Școlar Județean Brăila, instituție aflată în subordinea M.E.C.T., datele

tehnice existente în fișa imobilului, corespunzând cu cele din fișa tehnică și

de calcul, a despăgubirilor acordate în baza Legii nr. 112/1995.

Cu privire la dovada dreptului de

proprietate, instanța de fond a susținut că reclamanta a făcut dovada, atât la

Comisia de Aplicare a Legii nr. 112/1995, cât și în acțiunea în revendicare a

dreptului de proprietate al autorilor săi, din probele administrate, rezultând

că imobilul revendicat a aparținut autorilor reclamantei, P.N. și C.P., fiind

naționalizat de stat, în temeiul Decretului nr. 92/1950.

Tribunalul Brăila a reținut că, dacă

nu ar fi fost identitate între imobile, reclamanta nu ar fi putut beneficia

nici de măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 112/1995.

Aceeași instanță a stabilit că, dacă

au fost îndeplinite condițiile în procedura prevăzută de legea specială cu

privire la dovada dreptului de proprietate asupra imobilului, precum și dovada

calității de moștenitor, nu se poate susține în acțiunea în revendicare

întemeiată pe dreptul comun, contrariul, chiar dacă temeiul de drept pe baza

căruia se solicită restituirea imobilului este diferit.

În rejudecare, instanța a constatat că

are calitate procesuală pasivă în cauză Inspectoratul Școlar Județean Brăila,

deoarece pe tărâmul acțiunii în revendicare, raportul juridic se configurează

pasiv cu posesorul neproprietar.

S-a mai reținut și că, astfel cum

rezultă din adresele înaintate de Unitatea administrativ teritorială Brăila

prin primar, imobilul revendicat nu face parte din domeniul public și privat al

statului, fiind deținut fără titlu.

Ca atare, instanța de rejudecare a

constatat că se impune obligarea reclamantei la restituirea sumei încasată cu

titiul de despăgubiri, în baza Legii nr. 12/1995, întrucât, în sens contrar,

s-ar realiza o îmbogățire fără justă cauză, în condițiile în care s-ar restitui

imobilul în natură, posibilitatea restituirii despăgubirilor încasate în

temeiul Legii nr. 12/1995, fiind reglementată și de Legea nr. 10/2001, care are

caracter reparator.

Împotriva sentinței tribunalului au

declarat apel pârâții Statul Român prin M.F.P., reprezentat prin D.G.F.P.

Brăila, M.E.C.T.S. precum și Inspectoratul Școlar Județean Brăila, criticând-o

pentru nelegalitate și netemeinicie.

Astfel, în esență, în toate apelurile

se regăsesc critici comune privind nelegalitatea sentinței tribunalului, cu

privire la:

- nedovedirea dreptului de proprietate

al autorului reclamantei cu privire la imobilul solicitat, instanța de fond

apreciind eronat că nr. stradal 87, fost 79 a devenit 97;

- restituirea despăgubirilor este

greșit motivată pe îmbogățirea fără justă cauză, în temeiul prevederilor art. 992

C. civ.;

Prin Decizia civilă nr. 181/ A din 22

iunie 2010, Curtea de Apel Galați a respins, ca nefondate, apelurile declarate de

pârâții Statul Român prin M.F.P., reprezentat prin D.G.F.P. Brăila, M.E.C.T.S. precum

și de Inspectoratul Școlar Județean Brăila.

Pentru a decide ca atare, instanța de

control judiciar și-a motivat soluția, apreciind că înscrisurile depuse de

reclamantă care fac dovada dreptului de proprietate sunt: referatul Comisiei

Locale pentru Aplicarea Legii nr. 112/1995; adresa din 10 iulie 2008 emisă de

Consiliul Local Municipal Brăila, în conținutul căreia se arată expres că, în

conformitate cu nomenclatorul stradal, fostei artere, îi corespunde adresa

actuală; anexă pentru imobilele naționalizate în Brăila la Decretul nr. 92/1950,

poziția nr. 288, în care se indică faptul că au fost naționalizate patru

apartamente proprietatea lui P.N.; schițe și fotografii ale imobilului, care coincid

cu fișa tehnică avută în vedere la momentul acordării despăgubirilor.

Se reține că dacă nu ar fi fost corect

identificat imobilul autorilor reclamantei, nu au fi fost acordate

despăgubirile, în temeiul Legii nr. 112/1995 prin Hotărârea nr. 2848 din 30

august 1999 emisă de Consiliul General al Municipiului București(la baza

acesteia fiind documentația tehnică întocmită de Comisia pentru aplicarea

acestei legi).

Se susține totodată că documentația

cuprinde și înscrisurile care atestă evoluția imobilului, sub aspectul

numerotării acestuia, precum și modalitatea de trecere în proprietatea

statului, de la foștii proprietari.

Cât privește respingerea criticilor

privind greșita motivare a îmbogățirii fără justă cauză, instanța de apel și-a

motivat soluția, arătând că, în condițiile acordării despăgubirilor pentru

imobilul revendicat, instanța de fond a reținut corect că restituirea

despăgubirilor este posibilă, întrucât este reglementată prin Legea nr. 10/2001,

care are același caracter reparatoriu.

A mai reținut aceeași instanță că,

deși indicarea art. 992 C. civ. este greșită, în principiu însă, este vorba de

o îmbogățire în condițiile în care se restituie în natură imobilul pentru care

s-au primit despăgubiri, printr-o lege specială cu caracter reparatoriu.

Prevederea restituirii despăgubirilor

primite în condițiile Legii nr. 112/1995 este reglementată și de dispozițiile art.

20 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, text însușit de reclamantă, în conținutul

concluziilor scrise, depuse în apel (fila 31 Dosar nr. 2886/113/2009 al Curții

de Apel Galați).

Împotriva Deciziei nr. 181/ A din 22

iunie 2010 a Curții de Apel Galați, secția civilă, au declarat recurs, pârâții

Inspectoratul Școlar Județean Brăila, M.E.C.T.S., precum și Statul Român prin M.F.P.

prin D.G.F.P. Brăila, criticând-o pentru nelegalitate, în temeiul art. 304 pct.

9 C. proc. civ., toți recurenții solicitând admiterea recursurilor, modificarea

hotărârii atacate și, pe fond, respingerea acțiunii formulată de reclamanta T.P.,

ca nefondată.

recursuri, potrivit cărora „hotărârea este lipsită de temei legal, fiind dată

cu încălcarea și aplicarea greșită a legii" se referă, sub un prim aspect,

la faptul că, în mod nelegal, instanța de apel a reținut că reclamanta și-a dovedit

dreptul de proprietate asupra imobilului revendicat, întrucât din actele depuse

la dosar nu există identitate asupra imobilului, în raport cu înscrisurile

depuse.

criticile comune numai recursurilor declarate de pârâții Inspectoratul Școlar

Județean Brăila și Statul Român prin M.F.P., reprezentat de D.G.F.P. Brăila,

vizează nelegalitatea deciziei atacate, în sensul că, instanța de apel a dat o

greșită interpretare dispozițiilor art. 992 C. civ., întrucât în cauza dedusă

judecății, nu sunt incidente aceste prevederi.

Recursurile declarate de pârâții

Inspectoratul Școlar Județean Brăila, M.E.C.T.S., precum și Statul Român prin M.F.P.

prin D.G.F.P. Brăila sunt fondate și urmează a fi admise în limitele și pentru

considerentele ce succed:

l. Potrivit primei critici de

nelegalitate, comună tuturor recursurilor declarate de pârâți se arată că, în

cadrul procesual reglementat de dispozițiile dreptului comun, reclamanta nu a

făcut dovada că imobilul situat în Brăila, se identifică cu cel dobândit de

autorii C.T.P. și N.P., astfel cum este individulizat în actul de

vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 129 din 26 ianuarie 1938 (fila 12 Dosarul

nr. 2067/113/2007 al Tribunalului Brăila).

Se susține de către recurenții-pârâți

Inspectoratul Școlar Județean Brăila (fila 3 motive recurs), Statul Român prin

M.F.P. reprezentat de D.G.F.P. Brăila (fila 7 motive recurs), că imobilul

revendicat este folosit în prezent de către P.C.E. Brăila, aflat pe str. A.I.C.

și se arată că anterior, a aparținut întreprinderii de Gospodărie Orășenească

fiind folosit cu această destinație, încă din anul 1936, deci înainte de anul

1938, când autorii reclamantei ar fi cumpărat un imobil pe aceeași stradă, dar

la nr. 87.

Recurentul - pârât M.E.C.T.S. susține

că, în mod nelegal, instanța de apel a reținut ca „dovezi" ale dreptului

de proprietate asupra imobilului revendicat: „referatul Comisiei Locale pentru

Aplicarea Legii nr. 12/1995; adresa din 10 iulie 2008 emisă de Consiliul Local

Municipal Brăila, „schițe și fotografii", înscrisuri care nu pot fi

considerate acte doveditoare ale dreptului de proprietate, împrejurarea că s-au

acordat reclamantei despăgubiri în temeiul Legii nr. 12/1995, neconstituind o

dovadă irefragabilă a dreptului de proprietate.

Recursurile declarate de pârâții

Inspectoratul Școlar Județean Brăila, Statul Român prin M.F.P. prin D.G.F.P. Brăila

și M.E.C.T.S. sunt fondate și urmează a fi admise în limita și pentru

considerentele ce succed:

Reclamanta T.P. a învestit instanța de

judecată, cu o acțiune în revendicare de drept comun, întemeiată în drept pe

dispozițiile art. 480 - 481 C. civ., apreciată ca admisibilă după intrarea în

vigoare a Legii nr. 10/2001.

În cazul concret dedus judecății,

reclamanta a solicitat restituirea în natură a imobilului situat în Brăila,

aflat în posesia Inspectoratului Școlar Județean Brăila, sub condiția

restituirii sumei primită cu titlul de despăgubire, conform Hotărârii nr. 2848

din 30 august 1999 emisă de Consiliul General al Municipiului București -

Comisia pentru Aplicarea Legii nr. 12/1995, către pârâtul Statul Român prin M.F.P.

Acțiunea în revendicarea,

caracterizată ca o acțiune reală, petitorie imprescriptibilă, care apără

dreptul de proprietate, ca drept sacru și inviolabil, presupune ca titularul

acestuia să-și dovedească dreptul de proprietate asupra imobilului, fiind știut

că, în materia revendicării imobiliare de drept comun, reclamantul are

obligația să dovedească că este titularul dreptului real de proprietate (art. 1169

C. civ.).

Or, reclamanta, prin acțiunea sa se

prevalează de următoarele înscrisuri: certificatul de moștenitor nr. 39 din 16

aprilie 1997; certificatul de moștenitor suplimentar nr. 10 din 29 august 2006;

certificatul de moștenitor nr. 37 din 5 martie 1998, iar certificatul de

moștenitor nu constituie titlu de proprietate și nici nu poate fi opus terților

cu această semnificație, în raporturile cu terții, certificatul de moștenitor

nefacând dovada întinderii drepturilor aflate în patrimoniul defunctului la

momentul decesului acestuia.

Aceste înscrisuri sunt menite să

confere reclamantei T.P., doar calitatea de persoană îndreptățită, în

accepțiunea Legii nr. 10/2001, iar nu calitatea de proprietar asupra imobilului

revendicat, acesta din urmă fiind temeiul legal al învestirii instanței.

Reclamanta T.P. s-a legitimat

procesual în calitate de soție supraviețuitoare a lui T.I. (T.P.I.), imobilul

situat în Brăila, fiind dobândit prin cumpărare de P.N., tatăl soțului

acesteia, conform actului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 129 din 26

ianuarie 1938.

Autorul N.T.P. a fost autorizat a

construi pe terenul proprietatea sa, două corpuri de clădire, astfel cum

rezultă din înscrisul emis sub nr. 364 din 08 iulie 1938 de Primarul

Municipiului Brăila, terenul aparținând familiei P.T.N. și P.T.C. (fila 38

dosar fond).

Conform actului de vânzare-cumpărare

autentificat sub nr. 129 din 26 ianuarie 1938, autorii C.N.P. și N.T.P. au

dobândit „imobilul din B-dul C. în întregime", în conținutul acestuia,

imobilul fiind identificat, astfel: "intră în obiectul prezentei vânzări

imobilul împreună cu toate construcțiile și împrejmuirile aflătoare pe

el", acest imobil fiind determinat prin actul de vânzare autentificat de

Tribunalul Brăila din 16 octombrie 1881 și transcris în registrele aceluiași

tribunal, din 16 octombrie 1891" (filele 12-13 dosar fond).

Conform autorizației nr. 364 emisă la

data de 08 iulie 1938 de Primarul Municipiului Brăila (fila 14 dosar fond),

proprietarului N.T.P. i s-a aprobat construirea pe terenul din Brăila unui corp

de clădire - subsol, parter și mansardă, compus din 33 de încăperi cu

destinație de locuință, precum și a unui corp de clădire în fundul curții,

compus din 4 încăperi cu destinație de dependințe, gard din beton și fier în

lungime de 10 m.

Imobilul individualizat prin actul de

proprietate inițial, conform căruia, autorii au dobândit proprietatea, cum a

fost descrisă, de la proprietarii O.S., G.S., L.L.S., W.W.S., M.S. și O.S., nu

se identifică cu proprietatea aceluiași autor, N.P., situată pe B-dul C.,

naționalizată conform Decretului-Lege nr. 92/1950 (adresa din 30 noiembrie 1967

emisă de fostul Sfat Popular al Orașului Regional Brăila, fila 9 dosar fond),

Potrivit Hotărârii nr. 2848/30 august 1999

emisă de Consiliul General al Municipiului București, în temeiul Legii nr. 12/1995

s-a acordat reclamantei suma de 338.727.120 lei, cu titlul de despăgubiri

pentru imobilul format din construcție S+P+E și teren în suprafață de 950 mp,

situat în Brăila, jud. Brăila.

În raport de cele reținute, Înalta Curte

constată că sunt fondate criticile recurenților-pârâți în ceea ce privește

nedovedirea dreptului de proprietate, sub aspectul identificării corecte a

imobilului ce formează obiectului litigiului.

În acest sens, este de observat că,

prin acțiune se solicită restituirea imobilului situat în A.I.C., din

conținutul actului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 129 din 26

ianuarie 1938, rezultă că autorii C.C.N.P. și N.T.P. au dobândit „imobilul din

B-dul C. în întregime", iar imobilul pentru care reclamanta a primit

despăgubiri în temeiul Legii nr. 12/1995 este individualizat în Hotărârea nr. 2848/1999,

ca fiind situat pe aceeași stradă, A.I.C., astfel că din actele depuse la dosar

de către reclamantă, nu se poate reține cu exactitate identitatea imobilului.

De altfel, inadvertențele și

neclaritățile privind identificarea imobilului în litigiu, rezultă și din

conținutul autorizației nr. 364 emisă la data de 08 iulie 1938 de Primarul

Municipiului Brăila, în care se face referire la două corpuri de clădire, în

neconcordanță cu individualizarea imobilului conform actului de

vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 129 din 26 ianuarie 1938, precum și cu

autorizația nr. 537 din 23 decembrie 1938 (fila 27 Dosar nr. 2886/113/2009 al

Tribunalului Brăila), în care autorul reclamantei, N.T.P. este proprietarul

terenului situat în Brăila, pe care se autoriză construirea unui cop de clădire

compus din patru încăperi cu destinație de dependințe.

Întemeiate sunt și criticile formulate

de recurentul-pârât M.E.C.T.S., conform cărora, instanța de apel a atribuit

unor înscrisuri o forță probantă, care nu poate fi reținută sub aspectul

dovedirii dreptului de proprietate pe tărâmul acțiunii în revendicare, date

fiind particularitățile ce caracterizează această acțiune reală, în care,

dovada dreptului de proprietate incumbă reclamantului, care, pretinzând că este

proprietarul bunului imobil revendicat este obligat să o dovedească, în temeiul

art. 1169 C. civ.

Pornind de la regula generală

aplicabilă în materia probatoriilor, este de menționat că, într-o acțiune în

revendicare de drept comun, dovada dreptului de proprietate se realizează cu

exigențele specifice acestei acțiuni, nefiind aplicabile dispozițiile legii

speciale în privința dovedirii dreptului de proprietate al autorului

persoanelor îndreptățite.

Sub acest aspect, în mod greșit

instanța de apel a dat o relevanță probatorie unor înscrisuri, cu privire la

care, a reținut că acestea fac dovada dreptului de proprietate, respectiv:

referatul Comisiei Locale pentru Aplicarea Legii nr. 12/1995; adresa din 10 iulie

2008 privind nomenclatorul stradal, schițe, fotografii.

Apreciind că există neconcordanțe

evidente și cu privire la data dobândirii imobilului, folosit în prezent de

către P.C.E. Brăila, situat în B-dul. C., și care, anterior s-a aflat în

folosința întreprinderii de Gospodărie Orășenească Brăila, având această

destinație încă din anul 1936, deci anterior anului 1938, când autorii

reclamantei au cumpărat un imobil pe str. C., Înalta Curte va admite

recursurile.

Constatând că nu s-a realizat corecta

identificare a imobilului, în raport de considerentele expuse, Înalta Curte va

casa decizia instanței de apel, cu trimiterea cauzei spre rejudecare, aceleiași

instanțe.

Instanța de trimitere va administra

probatorii, respectiv o expertiză tehnică de specialitate, care să identifice

corect imobilul în litigiu în raport de numărul stradal și de o eventuală

modificare a acestuia, să stabilească și să individualizeze construcțiile

edificate pe terenul situat în str. A.I.C.

În rejudecare, instanța de apel va

administra probe utile și concludente, sub aspectul dovedirii dreptului de

proprietate referitor la momentul dobândirii acestuia și va analiza criticile

referitoare la lipsa de incidență a dispozițiilor art. 992 C. civ.

Așa fiind, înalta Curte va face

aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (1) și (3) C. proc. civ. și va admite

recursurile declarate de pârâți, va casa decizia curții de apel și va trimite

cauza spre rejudecare, aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de

pârâții Inspectoratul Școlar Județean Brăila, M.E.T.S. precum și de Statul

Român prin M.F.P. prin D.G.F.P. Brăila împotriva Deciziei nr. 181/ A din 22

iunie 2010 a Curții de Apel Galați, secția civilă.

Casează decizia menționată și trimite cauza

spre rejudecare, aceleiași instanțe de apel.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

9 iunie 2011.