ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2229/2010

Asupra recursurilor de

față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin încheierea din data de 1 iunie

2010, pronunțată în dosarul 5753.13/110/2008, Curtea de Apel

Bacău, secția penală, cauze minori și familie, a dispus,

printre altele, în baza art. 300

2

C. proc. pen. coroborat cu art. 160

b

alin. (1) și (3) C. proc. pen., menținerea arestării preventive

a apelanților inculpați S.C. și G.I.

Pentru a pronunța această

hotărâre, instanța de apel a reținut, în esență,

că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării

preventive a inculpaților nu s-a schimbat.

Astfel, s-a mai reținut că

din probatoriu administrat în cauză rezultă presupunerea

rezonabilă că inculpații au săvârșit faptele pentru

care au fost trimiși în judecată și față de care s-a

dispus condamnarea acestora de către prima instanță [art. 31 alin.

(2) rap. la art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea

art. 41 alin. (2), art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, art. 8 din Legea

nr. 39/2003 cu referire la art. 323 alin. (1) și (2) C. pen. și art. 10

din Legea nr. 143/2000, în ceea ce-l privește pe inculpatul S.C., și

art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin.

(2) C. pen., art. 8 din Legea nr. 39/2003 cu referire la art. 323 alin. (1)

și (2) C. pen. și art. 4 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 în ceea

ce-l privește pe inculpatul G.I.) iar lăsarea în libertate a

inculpaților ar induce un puternic sentiment de insecuritate socială,

de nesiguranță în opinia publică, fapt care s-ar repercuta

negativ asupra finalității actului de justiție.

Împotriva acestei încheieri, în

termen legal, inculpații au declarat recurs prin care au solicitat

revocarea măsurii arestării preventive și judecarea în stare de

libertate întrucât nu se mai mențin temeiurile care au fost avute în

vedere la luarea acestei măsuri.

Recursurile nu sunt fondate.

Potrivit dispozițiilor art. 160

b

alin. (1) C. proc. pen., instanța de judecată, în exercitarea

atribuțiilor de control judiciar, este obligată să verifice

periodic legalitatea și temeinicia arestării preventive.

În cauză, instanța de apel

a procedat la verificarea dispusă de legea procesuală penală

și a constatat că temeiurile de fapt și de drept art. 148 lit. f)

C. proc. pen. care au stat la baza luării măsurii arestării

preventive subzistă, impunându-se în continuare privarea de libertate a

inculpaților.

Înalta Curte, în raport de

împrejurările concrete de comitere a infracțiunilor – inculpații

au săvârșit faptele împreună într-o perioadă

îndelungată de timp, acționând în baza acelorași rezoluții

infracționale – corelat cu natura relațiilor sociale lezate,

apreciază că lăsarea în libertate a inculpaților

prezintă, în continuare, un pericol concret pentru ordinea publică.

Totuși, nu se poate face

abstracție în cadrul analizei asupra menținerii detenției

provizorii, de gravitatea concretă a unor infracțiuni grave cum sunt

cele reținute în sarcina inculpaților, pericolul concret pentru

ordinea publică subzistă chiar dacă detenția

preventivă se prelungește în timp.

Pe de altă parte, se

reține că în cauză s-a dispus condamnarea inculpaților,

hotărârea de condamnare, chiar nedefinitivă, constituind temei pentru

a constata că menținerea detenției provizorii este licită,

respectându-se astfel, atât dispozițiile cuprinse în legea internă

cât și prevederile Convenției Europene a Drepturilor Omului.

În același sens, Înalta Curte

reține că hotărârea de condamnare nedefinitivă nu

alterează nici prezumția de nevinovăție și nici

dreptul inculpaților de a fi judecați într-un termen rezonabil,

limitarea libertății acestora încadrându-se în limitele legii.

Toate aceste considerente

justifică dispoziția instanței de apel în sensul menținerii

arestării preventive, astfel că Înalta Curte, în conformitate cu

dispozițiile art. 385

15

alin. (1) lit. b) C. proc. pen., va

respinge recursurile declarate de inculpați ca nefondate.

Conform art. 19

2

alin.

(2) C. proc. pen. inculpații vor fi obligați la cheltuieli judiciare

către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate recursurile

declarate de inculpații S.C. și G.I. împotriva încheierii din 1 iunie

2010 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția penală

cauze cu minori și familie, în dosarul nr. 5753.13/110/2008.

Obligă recurenții

inculpați la plata sumei de câte 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare

către stat, din care suma de câte 100 lei, reprezentând onorariul cuvenit

apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției și Libertăților

Cetățenești.

Definitivă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 7 iunie 2010.