ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2229/2010

Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din data de 1 iunie 2010, pronunțată în dosarul 5753.13/110/2008, Curtea de Apel Bacău, secția penală, cauze minori și familie, a dispus, printre altele, în baza art. 300 2 C. proc. pen. coroborat cu art. 160 b alin. (1) și (3) C. proc. pen., menținerea arestării preventive a apelanților inculpați S.C. și G.I. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a reținut, în esență, că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive a inculpaților nu s-a schimbat. Astfel, s-a mai reținut că din probatoriu administrat în cauză rezultă presupunerea rezonabilă că inculpații au săvârșit faptele pentru care au fost trimiși în judecată și față de care s-a dispus condamnarea acestora de către prima instanță [art. 31 alin. (2) rap.

la art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, art. 8 din Legea nr. 39/2003 cu referire la art. 323 alin. (1) și (2) C. pen. și art. 10 din Legea nr. 143/2000, în ceea ce-l privește pe inculpatul S.C., și art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 8 din Legea nr. 39/2003 cu referire la art. 323 alin. (1) și (2) C. pen. și art. 4 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 în ceea ce-l privește pe inculpatul G.I.) iar lăsarea în libertate a inculpaților ar induce un puternic sentiment de insecuritate socială, de nesiguranță în opinia publică, fapt care s-ar repercuta negativ asupra finalității actului de justiție.

Împotriva acestei încheieri, în termen legal, inculpații au declarat recurs prin care au solicitat revocarea măsurii arestării preventive și judecarea în stare de libertate întrucât nu se mai mențin temeiurile care au fost avute în vedere la luarea acestei măsuri. Recursurile nu sunt fondate. Potrivit dispozițiilor art. 160 b alin. (1) C. proc. pen., instanța de judecată, în exercitarea atribuțiilor de control judiciar, este obligată să verifice periodic legalitatea și temeinicia arestării preventive. În cauză, instanța de apel a procedat la verificarea dispusă de legea procesuală penală și a constatat că temeiurile de fapt și de drept art. 148 lit. f) C. proc. pen. care au stat la baza luării măsurii arestării preventive subzistă, impunându-se în continuare privarea de libertate a inculpaților.

Înalta Curte, în raport de împrejurările concrete de comitere a infracțiunilor – inculpații au săvârșit faptele împreună într-o perioadă îndelungată de timp, acționând în baza acelorași rezoluții infracționale – corelat cu natura relațiilor sociale lezate, apreciază că lăsarea în libertate a inculpaților prezintă, în continuare, un pericol concret pentru ordinea publică. Totuși, nu se poate face abstracție în cadrul analizei asupra menținerii detenției provizorii, de gravitatea concretă a unor infracțiuni grave cum sunt cele reținute în sarcina inculpaților, pericolul concret pentru ordinea publică subzistă chiar dacă detenția preventivă se prelungește în timp.

Pe de altă parte, se reține că în cauză s-a dispus condamnarea inculpaților, hotărârea de condamnare, chiar nedefinitivă, constituind temei pentru a constata că menținerea detenției provizorii este licită, respectându-se astfel, atât dispozițiile cuprinse în legea internă cât și prevederile Convenției Europene a Drepturilor Omului. În același sens, Înalta Curte reține că hotărârea de condamnare nedefinitivă nu alterează nici prezumția de nevinovăție și nici dreptul inculpaților de a fi judecați într-un termen rezonabil, limitarea libertății acestora încadrându-se în limitele legii. Toate aceste considerente justifică dispoziția instanței de apel în sensul menținerii arestării preventive, astfel că Înalta Curte, în conformitate cu dispozițiile art. 385 15 alin. (1) lit. b) C. proc.

pen., va respinge recursurile declarate de inculpați ca nefondate. Conform art. 19 2 alin. (2) C. proc. pen. inculpații vor fi obligați la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate recursurile declarate de inculpații S.C. și G.I. împotriva încheierii din 1 iunie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția penală cauze cu minori și familie, în dosarul nr. 5753.13/110/2008. Obligă recurenții inculpați la plata sumei de câte 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 100 lei, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 iunie 2010.