ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1431/2010

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea de ședință din 08 aprilie 2010 Curtea de Apel Bacău, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. 5753.13/110/2008, în temeiul art. 300 2 C. proc. pen., cu art. 160 b alin. (1) și (3) C. proc. pen., a menținut arestarea preventivă a apelanților inculpați Ș.C. și G.I., arestați în Penitenciarul Bacău. S-a dispus comunicarea măsurii administrației locului de deținere. S-a dispus plata din fondurile M.J., către Baroul Bacău, a onorariilor avocat oficiu în sumă totală de 200 lei (100 lei x 2), avocați M.P. și S.N. În temeiul art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de către stat, au rămas în sarcina acestuia.

Pentru a dispune astfel, instanța de apel a reținut următoarele: Prin sentința penală nr. 41/D/2010 din data de 11 februarie 2010 pronunțată de Tribunalul Bacău, în Dosarul nr. 5753/110/2008 s-a dispus condamnarea inculpatului G.l. la pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev.de art. 64 lit. a) teza ll-a și b) C. pen., după executarea pedepsei principale. S-au interzis inculpatului în baza art. 71 alin. (2) C. pen., exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a ll-a și b) C. pen. pe durata executării pedepsei principale. În temeiul art. 350 C. proc. pen., s-a menținut starea de arest a inculpatului. În temeiul art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsă durata reținerii și arestări preventive de la 29 iulie 2008 la zi.

Prin aceeași sentință s-a dispus și condamnarea inculpatului Ș.C. (fost V.), la o pedeapsă rezultantă de 15 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen., după executarea pedepsei principale. În baza art. 71 alin. (2) C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prev.de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen., pe durata executării pedepsei principale. În baza art. 350 C. proc. pen., s-a menținut starea de arest a inculpatului. În temeiul art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsă durata reținerii și arestării preventive de la 28 iulie 2008 la zi. Alături de cei doi inculpați anterior amintiți, prin aceeași sentință penală s-a mai dispus și condamnarea inculpaților G.G.

și C.O.F., judecați de altfel în stare de libertate și ulterior dispunându-se condamnarea cu suspendarea condițională a executării pedepsei și respectiv suspendarea executării pedepsei sub supraveghere. În cauza de față, la acest moment, s-a făcut referire doar la inculpații G.l. și Ș.C. (fost V.), aceștia doi aflându-se în prezent în stare de arest preventiv. S-a reținut atât prin actul de sesizare al instanței cât și cu prilejul condamnării dispuse deja de prima instanță în sarcina inculpaților. 1. Ș.C. (fost V.), comiterea infracțiunilor prev. de art. 31 alin. (2) C. pen. rap.

la art. 3 alin. (1), (2) din Legea nr. 143/2000 modificată cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 modificată prin Legea nr. 522/2004, art. 8 din Legea nr. 39/2003, cu referire la art. 323 alin. (1), (2) C. pen., art. 10 din Legea nr. 143/2000 modificată, faptele constând în aceea că, în baza aceleiași rezoluții infracționale, pentru o perioadă de 8 luni de zile, prioritar în cursul anului curent, în scopul obținerii de beneficii financiare ilicite, a organizat, finanțat și desfășurat, activități de introducere intermediată, fără drept, în țară, de droguri de risc mare risc (cannabis, comprimate ecstasy și cocaină) acționând în cadrul unei asocieri infracționale în colaborare cu inculpatul G.l.

și alte persoane, totodată fiind identificat ca deținând și droguri de risc, în principal canabis, pentru consum personal. 2. G.l., comiterea infracțiunii prev. de art. 2 alin. (1), (2) din Legea nr. 143/2000 modificată prin Legea nr. 522/2004 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. proc. pen. și art. 8 din Legea nr. 39/2003, cu referire la art. 323, alin. (1), (2) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., faptei constând în aceea că, acționând în baza aceleiași rezoluții infracționale, în cadrul unei asocieri infracționale, o perioadă îndelungată de timp, în cursul anului 2008 a procurat în repetate rânduri de la inculpatul Ș.C. (fost V.), intermediat, din străinătate, droguri de mare risc, în principal comprimate ecstasy, pe care Ie-a comercializat direct sau împreună cu alte persoane pe „piața neagră" din municipiul Onești și alte localități, punând cea mai mare parte a produsului infracțional - beneficiile financiare - la dispoziția finanțatorului, inculpat Ș.C.

(fost V.). Cei doi inculpați au fost arestați la data de 29 iulie 2008 prin încheierea pronunțată aceeași dată de Tribunalul Bacău, în temeiul art. 149 1 C. proc. pen. rap. la art. 148 lit. f) C. proc. pen. Împotriva sentinței penale sus menționate au declarat pe inculpații Ș.C. (fost V.), G.l. și C.O.F., cauza primind termen de judecată la data 27 aprilie 2010; Termenul din 08 aprilie 2010, a fost stabilit de instanța de apel doar pentru verificarea legalității și temeiniciei măsurii arestului preventiv a celor doi inculpați: Ș.C. (fost V.) și G.l. Procedând la verificarea legalității și temeiniciei măsurii arestului preventiv în temeiul art. 300 2 C. proc. pen., cu art. 160 b C. proc. pen., „dacă instanța constată că temeiurile ce au determinat arestarea preventivă au încetat sau că nu există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate, dispune prin încheiere revocarea arestării preventive și punerea de îndată în libertate a inculpatului.

Când instanța constată că temeiurile ce au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate, instanța menține prin încheiere motivată, arestarea preventivă". Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului a rezultat că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestului preventiv împotriva inculpaților nu s-au schimbat.

Alegerea și menținerea măsurii de prevenție se face tinându-se seama de scopul acesteia, de gradul de pericol social al infracțiunilor pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaților de împrejurările concrete în care se presupune că s-au comis, etc. Privită din perspectiva criteriilor complementare, gradul de pericol social al infracțiunilor pentru care inculpații au fost trimiși în judecată, s-a raportat și prin prisma circumstanțelor concrete ale cauzei, cum ar fi: consecințele produse sau care s-ar fi putut produce, frecvența infracțiunilor de acest gen și necesitatea unei prevenții generale și nu în ultimul rând la atitudinea procesuală a apelanților inculpați. Prin lăsarea în libertate a apelanților-inculpați s-ar induce un puternic sentiment de insecuritate socială de nesiguranță, în opinia publică fapt care, în final, s-ar repercuta negafiv asupra finalității actului de justiție, în condițiile în.

care cetățenii ar constata că persoane acuza de săvârșirea-unor infracțiuni de o asemenea gravitate sunt judecate în libertate. În aprecierea persistenței pericolului pentru ordinea publică a lăsării în libertate apelanților-inculpați trebuie pornit de la regulile de principiu stabilite sub acest aspect prin jurisprudența C.E.D.O., care, în câteva cauze împotriva Franței (de exemplu cauza Letellie, hotărârea din 26 iunie 2001) a statuat că în măsura în care dreptul național o recunoaște prin gravitatea deosebită și prin reacția particulară a opiniei publice, anumite infracțiuni pot suscita „tulburare a societății" de natură să justifice o detenție preventivă.

În cauza dedusă judecății s-a constatat, pentru aspectele mai sus prezentate, că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestului preventiv, subzistă și în prezent, infracțiunile pentn care au fost trimiși în judecată și condamnați apelanții-inculpați de instanța de fond sunt în măsură, prin natura lor și consecințele produse și care s-ar fi putut produce, să releve un pericol cert, real și actual pe care l-ar prezenta inculpații pentru ordinea publică. În ceea ce privește dispozițiile art. 5 din C.E.D.O., privitoare la necesitatea „stabilirii unei durate rezonabile a arestării prin apreciere și în raport de fapta ce formează obiectul judecății", se impune a arăta că potrivit art. 5 pct. 3 din C.E.D.O., art. 5 paragr.

3 din Convenție, modificat prin Protocolul nr. ll, potrivit cărora "orice persoană arestată sau deținută, în condițiile prevăzute de paragr. 1 lit. c) din prezentul articol, trebuie adusă de îndată înaintea unui judecător și are dreptul de a fi judecată într-un termen rezonabil sau eliberată în cursul procedurii". Referindu-se la "criteriile după care se apreciază termenul rezonabil al unei proceduri penale", C.E.D.O. a statut ca acestea sunt similare cu cele referitoare și la procedurile din materie civilă, adică: complexitatea cauzei, comportamentul inculpatului și comportamentul autorităților competente(decizia C.E.D.O.

din 31 martie 1998). Referitor la determinarea momentului de la care începe calculul acestui termen, instanța europeană a statuat că acest moment este "data la care o persoană este acuzată", adică data sesizării instanței competente, potrivit dispozițiilor legii naționale sau "o dată anterioară" (data deschiderii unei anchete preliminare, data arestării sau orice altă dată, potrivit normelor procesuale ale statelor contractante). în această privință, Curtea Europeană face precizarea ca noțiunea de "acuzație penală" în sensul art. 6 alin. (1) din Convenție, semnifică notificarea oficială care emană de la autoritatea competentă; adică a învinuirii de a fi comis o faptă penală, idee ce este corelativă și noțiunii de "urmări importante" privitoare la situația învinuitului (decizia C.E.D.O.

din 25 mai 1998 cauza Hozee c. Olandei). Cât privește data finalizării procedurii în materie penală, luată în considerare pentru calculul "termenului rezonabil", curtea a statuat că aceasta este data pronunțării hotărârii de condamnare sau de achitare a celui interesat (decizia din 27 iunie 1968 în cauza Eckle contra Germaniei). Curtea Europeană a avut în vedere și "comportamentul acuzatului" cerând ca acesta să coopereze activ cu autoritățile judiciare (decizia din 25 februarie 1993 în cauza Dobbertin contra Franței). Aplicând aceste principii la speța de față, durata arestării preventive a apelanților-inculpați nu a putut fi apreciată că a depășit un termen rezonabil, așa cum este prevăzut de art. 5 paragr.

3 din C.E.D.O., organele judiciare luând toate măsurile procedurale pentru soluționare cu celeritate a cauzei, astfel că măsura menținerii măsurii arestului preventiv este conformă și cu aceste dispoziții. Pentru toate aceste considerente, Curtea a apreciat că lăsarea apelanților-inculpați în libertate, în această fază a procesului penal ar genera, așa cum se arăta, o stare de insecuritate socială, prezentând un pericol concret pentru ordinea publică și că prin operațiunea logică a interpretării, temeiurile prevăzute de 148 lit. f) C. proc. pen. a fost examinate prin raportare la probele administrate prin intermediul mijloacelor de probă, precum și celelalte probe administrate, acestea fiind cele care au conferit elemente în susținerea pericolului concret pentru ordinea publică, și pe cale de consecință pentru menținerea măsurii arestului preventiv al inculpaților.

Chiar dacă apclantul-inculpat G.l. a solicitat punerea sa în libertate pentru considerentul „că în sarcina sa au fost reținute doar două infracțiuni și că și contribuția sa” în cadrul grupului infracțional este cu mult mai mică față de cel al inculpatului Ș.C., această apărare nu a putut fi primită de instanța de apel în acest moment procesual, determinat de faptul că în cadrul verificării legalității și temeiniciei măsurii arestului preventiv, nu se pot analiza probele ce susțin sau infirmă vinovăția inculpatului, iar gradul de contribuție la comiterea faptei este un element de care instanța va ține seama la soluționarea apelului.

Desigur că în aprecierea pericolul concret pentru ordinea publică, care nu se confundă cu gradul de pericol social al infracțiunii reținute în sarcina inculpatului, trebuie analizate și împrejurările comiterii faptei, dar nici nu poate fi ignorată gravitatea acestora, presupuse a fi fost comise de inculpat, cât și a urmărilor produse dar mai ales la amploarea pe care au cunoscut-o săvârșirea unor asemenea fapte în ultimul timp în țara noastră; toate acestea însă reclamă intervenția cât mai urgentă a autorităților în stoparea cât mai eficientă a unor asemenea fapte, ori o asemenea intervenție se poate realiza prin aplicarea măsurii arestului preventiv, realizându-se astfel un act de justiție eficient.

Menținerea stării de arest a celor doi apelanți-inculpați s-a considerat a fi justificată și prin prisma art. 5 paragr. 1 din C.E.D.O., inculpații fiind condamnați chiar nedefinitiv de o instanță de judecată independentă și imparțială. Împotriva acestei încheieri în termen legal a declarat recurs inculpatul G.l. La termenul de astăzi 14 aprilie 2010, apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpat, a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii recurate, revocarea măsurii arestării preventive și judecarea inculpatului în stare de libertate, considerând că acesta nu poate influența cursul judecării cauzei, solicitând ca instanța să aibă în vedere faptul că până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, inculpatul poate fi judecat în stare de libertate.

Examinând recursul declarat de inculpatul G.l. sub toate aspectele, conform art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat. Din examinarea lucrărilor dosarului, se constată că prin rechizitoriul I.C.C.J. - D.I.I.C.O.T. Biroul Teritorial Bacău nr. 3/D/P/2008 din 19 septembrie 2008 înregistrat pe rolul Tribunalului Bacău sub nr. 5753/110/2008 inculpatul G.l. a fost trimis în judecată în stare de arest preventiv, alături de alți coinculpați, pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 2 alin. (1), (2) din Legea nr. 143/2000 modificată prin Legea nr. 522/2004 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. proc. pen.

și art. 8 din Legea nr. 39/2003, cu referire la art. 323, alin. (1), (2) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., faptă constând în aceea că, acționând în baza aceleiași rezoluții infracționale, în cadrul unei asocieri infracționale, o perioadă îndelungată de timp, în cursul anului 2008 a procurat în repetate rânduri de la inculpatul Ș.C. (fost V.), intermediat, din străinătate, droguri de mare risc, în principal comprimate ecstasy, pe care Ie-a comercializat direct sau împreună cu alte persoane pe „piața neagră" din municipiul Onești și alte localități, punând cea mai mare parte a produsului infracțional - beneficiile financiare - la dispoziția finanțatorului, inculpați Ș.C. (fost V.).

Ținând seama de probele cauzei, respectiv: procese verbale de sesizare din oficiu întocmit de lucrătorii B.C.C.O. Bacău; procese verbale ale investigatorului și ale lucrătorului de poliție privind punerea în aplicare a ordonanței cu nr. 1AD/P/2008, prelungită succesiv; rapoarte de constatare tehnico științifică; procese verbale de efectuare de percheziții domiciliare/ autoturism; declarații martori asistenți; dovezi de ridicare/ restituire bunuri; proces verbal de conducere în teren; proces verbal privind efectuarea de percheziții informatice; procese verbale privind audierea martorilor protejați: -Ș.V.; F.l.; M.V.; C.A.; proces verbal pentru recunoaștere după planșă foto și planșa foto aferentă efectuate prin verificarea poziției procesuale a colaboratorului sub acoperire investit în cauză; martori privind contextul de investigare penală: C.A., I.C., S.C.G., M.M., B.D., C.C., C.M.Z., C.N.l., I.R., C.D., făptuitor / martor - B.S.

fost C., M.M.B., B.V.; proces verbal de recunoaștere după planșă foto; proces verbal de confruntare; toate coroborate cu declarațiile inculpaților Ș.C. (fost V.), G.l., G.G.; declarațiile inc; C.O.F.; procese verbale privind redarea în formă scrisă a convorbirilor telefonice interceptate autorizat purtate de inc. Ș.C. (fost V.); procese verbale privind redarea în formă scrisă a convorbirilor telefonice interceptate autorizat purtate de inc. G.l.; procese verbale privind redarea în formă scrisă a convorbirilor telefonice interceptate autorizat purtate de inc. G.G.; procese verbale privind redarea în formă scrisă a convorbirilor telefonice interceptate autorizat purtate de inc. C.O.F.; procese verbale privind redarea în formă scrisă a convorbirilor telefonice interceptate autorizat., purtate de I.C.

zis T. și S.C.G. zis N.; planșe foto rezultante în urma interceptării de imagini a activității infracționale desfășurate.de I.C. zis T., a rezultat presupunerea rezonabilă că cei doi inculpați au săvârșit faptele pentru care au fost trimiși în judecată și față de care s-a și dispus condamnarea acestora de către prima instanță. La acest moment, Curtea nu a analizat probele ce au fost administrate, și nici nu a tras concluzii referitoare la vinovăția sau nevinovăția acestora întrucât s-ar fi antepronunțat. Înalta Curte consideră că în ceea ce îl privește pe inculpatul G.l., subzisă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, temeiuri prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc.

pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 356/2006, respectiv pedeapsele prevăzute pentru infracțiunile reținute în sarcina inculpatului sunt mai mari de 4 ani și există probe certe că lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică. Astfel, conform art. 300 1 C. proc. pen., în cauzele în care inculpatul este trimis în judecată în stare de arest preventiv, instanța este datoare să verifice din oficiu, în Camera de Consiliu, legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive înainte de expirarea duratei arestării preventive. Din actele și lucrările dosarului rezultă că instanța Curții de Apel Bacău s-a conformat acestor dispoziții după înregistrarea dosarului la instanță.

De asemenea, dacă constată că temeiurile ce au determinat arestarea preventivă au încetat sau nu există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate, dispune prin încheiere, revocarea arestării preventive și punerea de îndată în libertate a inculpatului. Conform dispozițiilor art. 160 b alin. (3) C. proc. pen., când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanța dispune, prin încheiere motivată, menținerea arestării preventive. Prin încheierea atacată, instanța de fond, constatând că aceste dispoziții procedurale sunt aplicabile în cauză, pentru că există motive verosimile de a bănui că inculpatul G.l.

a comis faptele pentru care a fost trimis în judecată, respectiv infracțiuni prev. de art. 2 alin. (1), (2) din Legea nr. 143/2000 modificată prin Legea nr. 522/2004 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. proc. pen. și art. 8 din Legea nr. 39/2003, cu referire la art. 323, alin. (1), (2) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., pentru care pedeapsa prevăzută de lege este mai mare de patru ani, precum și față de conduita procesuală a inculpatului, iar lăsarea în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, a dispus menținerea arestării preventive. Înalta Curte reține că încheierea instanței de apel este legală și justificată. Astfel, potrivit art. 5 pct. 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, referitor la cazurile de excepție în care o persoană poate fi lipsită de libertate, inculpatul G.l.

a fost inițial reținut în vederea aducerii în fata autorităților judiciare competente existând motive verosimile de a bănui că a săvârșit o infracțiune(lit. c)). Ulterior măsura arestării a fost menținută pe baza încheierilor pronunțate de un tribunal competent (art. 5 pct. 1 lit. a) din Convenței), în speță în temeiul încheierilor pronunțate de către Tribunalul Bacău, sentința de condamnare a aceluiași tribunal și încheierea recurată pronunțată de Curtea de Apel Bacău prin care s-a verificat legalitatea măsurii preventive și s-a menținut starea de arest a inculpatului, încheieri pronunțate în Dosarul nr. 5753.13/110/2008. Așadar, Înalta Curte, consideră că menținerea arestării preventive a inculpatului este justificată, întrucât subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, temeiuri prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc.

pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 356/2006, respectiv pedeapsa pentru infracțiunile reținute în sarcina inculpatului este mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică. Constatând că sunt întrunite atât cerințele art. 148 lit. f), art. 300 2 și ale art. 160 b alin. (3) C. proc. pen., cât și prevederile art. 5 pct. 1 lit. a) și c) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, Înalta Curte, în conformitate cu dispozițiile art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează a respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul G.l. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. recurentul inculpat G.l.

va fi obligat la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul M.J.L.C.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul G.l. împotriva încheierii de ședință din 08 aprilie 2010 a Curții de Apel Bacău, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. 5753.13/110/2008. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul M.J.L.C. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 14 aprilie 2010.