ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2799/2013

Asupra recursului de față ;

În baza lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin

sentința penală nr. 3/D din data de 8 ianuarie 2013 pronunțată de Tribunalul

Bacău în Dosarul penal nr. 7532/110/2012 s-a dispus:

În baza art. 403 alin. (3) coroborat cu art. 394

C. proc. pen., s-a respins ca nefondată cererea de revizuire, formulată de condamnatul

F.O.I.

În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a

fost obligat petentul la plata sumei de 60 RON cheltuieli judiciare.

Pentru a hotărî astfel, prima instanța a avut

în vedere că prin cererea înregistrată din 2012 condamnatul F.O.I. a formulat cerere

de revizuire privind sentința penală nr. 93 din 12 aprilie 2012 a Tribunalului Bacău.

Din actele și lucrările dosarului, instanța a

reținut următoarele:

Prin sentința penală susmenționată, s-a dispus

condamnarea inculpatului F.O.I., la pedeapsa de 4 ani și 6 luni închisoare și 2

ani pedeapsă complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit.

a) și lit. b) C. pen. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 20 C.

pen. raportat la art. 174-art. 175 lit. i) C. pen., respingându-se cererea de schimbare

a încadrării juridice în art. 181 alin. (1) C. pen.

S-au interzis inculpatului drepturile prevăzute

de art. 64 lit. a) și lit. b) C. pen. în condițiile și pe durata prevăzută de

art. 71 C. pen.

În baza art. 88 C. pen. s-a dedus din durata pedepsei

reținerea și arestarea preventivă de la data de 21 aprilie 2010 la zi.

A fost obligat inculpatul în solidar cu inculpata

B.V. la despăgubiri civile către Spitalul Județean de Urgență Bacău.

Prin decizia penală nr. 108 din 6 septembrie 2011

a Curții de Apel Bacău, s-a admis apelul declarat de inculpat, împotriva sentinței

penale nr. 93/D din 12 aprilie 2011 a Tribunalului Bacău, s-a desființat în parte

hotărârea atacată, s-a reținut cauza spre rejudecare și în fond, s-au reținut în

favoarea inculpatului F.O.I., prevederile art. 74 alin. (1) lit. a) și art. 76

alin. (2) C. pen., s-a menținut pedeapsa principală de 4 ani și 6 luni închisoare,

s-a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor pe o durată de 2 ani,

după executarea pedepsei principale, s-au interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie,

exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C.

pen. în condițiile și pe durata art. 71 C. pen., menținându-se celelalte dispoziții

ale sentinței apelate.

Prin decizia penală nr. 4220 din 12 decembrie

2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și justiție în Dosarul nr. 3411/110/2010*

s-a respins ca nefondat recursul declarat de inculpat împotriva deciziei penale

nr. 108 din 6 septembrie 2011 a Curții de Apel Bacău.

La data de 19 noiembrie 2012, F.O.I. a formulat

prezenta cerere de revizuire, invocând faptul că a fost condamnat pe nedrept, putând

să-și dovedească nevinovăția prin probele pe care le deține.

A arătat, de asemenea, că a formulat plângere

penală împotriva primului procuror și a procurorului anchetator, pentru săvârșirea

infracțiunii de neglijență în serviciu, fiind condamnat pentru o faptă de tentativă

la omor calificat pe care nu ar fi comis-o, ori soluția de condamnare a inculpatului

este legală și temeinică și reflectă probatoriul administrat în cauză.

Deși inculpatul a avut o atitudine de negare a

faptei, pe tot parcursul procesului penal, probatoriul a dovedit că el a fost cel

care a imobilizat victima, ținându-i puloverul peste față, în timp ce concubina

sa, inculpata B.V., i-a aplicat mai multe lovituri cu cuțitul în zone vitale ale

corpului, activitatea infracțională conjugată a celor doi inculpați fiind întreruptă

de intervenția martorului I.I.

Instanța de judecată a stabilit o corectă situație

de fapt, în baza probatoriului administrat, respectiv declarațiile martorilor I.V.,

M.N., D.C., F.N., V.D., care se coroborează cu declarațiile părții vătămate V.L.L.,

parțial cu declarațiile inculpatei B.V., care a recunoscut comiterea faptei, însă

în condițiile unei provocări din partea victimei și ale inculpatului F.O.I., care

a încercat să-și înlăture contribuția la activitatea infracțională, negând că ar

fi imobilizat victima și susținând că întreaga responsabilitate aparține concubinei

sale.

Motivele invocate în cererea de revizuire, s-a

apreciat că nu pot dovedi nelegalitatea sau netemeinicia hotărârii de condamnare

a inculpatului F.O.I., acestea fiind cunoscute de instanțele de judecată cu prilejul

judecării cauzei în fond, apel și recurs, fiind examinate de către acestea.

De asemenea, s-a constatat că revizuientul condamnat

a mai formulat cereri de revizuire, soluționate prin sentința penală nr. 275/D din

23 octombrie 2012, pronunțată în Dosarul nr. 5846/110/2012 al Tribunalului Bacău,

ca inadmisibile.

În art. 394 C. proc. pen. se arată că revizuirea

poate fi cerută când:

a) s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu

au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei;

b) un martor, un expert sau un interpret a săvârșit

infracțiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere;

c) un înscris care a servit ca temei al hotărârii

a cărei revizuire se cere a fost declarat fals;

d) un membru al completului de judecată, procurorul

ori persoana care a efectuat acte de cercetare penală a comis o infracțiune în legătură

cu cauza a cărei revizuire se cere;

e) când două sau mai multe hotărâri judecătorești

definitive nu se pot concilia.

În consecință, constatând că motivul invocat de

revizuent, acela de readministrare de probe a fost neîntemeiat, aceasta uzând de

toate căile de atac prevăzute de lege în baza art. 403 alin. (3) coroborat cu

art. 394 C. proc. pen., a respins ca nefondată cererea de revizuire.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel revizuentul.

Prin decizia penală nr. 38 din 5 martie 2013,

Curtea de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a respins,

ca nefondat, apelul declarat de revizuentul F.O.I. împotriva sentinței penale

nr. 3/D din 8 ianuarie 2013 a Tribunalului Bacău.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel

a apreciat că motivele invocate nu se circumscriu cazurilor de revizuire prevăzute

de art. 394 C. proc. pen.

Împotriva deciziei anterior menționate, în termen

legal, a declarat recurs revizuentul F.O.I., criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie.

Examinând recursul declarat în cauză, respectiv

actele și lucrările din dosar, Înalta Curte constată că acesta nu este întemeiat

pentru considerentele care urmează.

Potrivit art. 394 alin. (1) C. proc. pen., revizuirea

poate fi cerută când:

a) s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu

au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei;

b) un martor, un expert sau un interpret a săvârșit

infracțiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere;

c) un înscris care a servit ca temei al hotărârii

a cărei revizuire se cere a fost declarat fals;

d) un membru al completului de judecată, procurorul

ori persoana care a efectuat acte de cercetare penală a comis o infracțiune în legătură

cu cauza a cărei revizuire se cere;

e) când două sau mai multe hotărâri judecătorești

definitive nu se pot concilia.

În prezenta cauză, pe calea revizuirii, condamnatul

a invocat dispozițiile art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., în sensul că s-au

descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea

cauzei, făcând referire la necesitatea reaudierii unor martori, apreciind că o interpretare

corectă a declarațiilor acestora ar fi de natură a conduce la schimbarea încadrării

juridice a faptei.

Verificând cererea de revizuire, instanța de fond

și cea de prim control judiciar au apreciat că motivele invocate de revizuent nu

reprezintă fapte sau împrejurări necunoscute instanței și care afectează temeinicia

hotărârii atacate, în sensul la care se referă legiuitorul în art. 394 alin.

(1) lit. a) C. proc. pen.

Din analiza textului legal menționat rezultă că

temeiul revizuirii nu se referă la probe noi prezentate instanței în această procedură,

revizuirea nefiind o cale ordinară de atac în care s-ar putea continua probațiunea.

Dimpotrivă, în calea extraordinară de atac a revizuirii,

ceea ce pare a fi nouă este fapta probatorie și nu mijlocul nou de probă prin care

s-ar putea face dovada existenței unei fapte probatorii necunoscute de instanță

la momentul judecății.

Revizuirea unei hotărâri judecătorești definitive

este posibilă în anumite cazuri, expres și limitativ prevăzute de lege, în speță,

condamnatul invocând prevederile art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., care

se referă la existența unor împrejurări noi, necunoscute de către instanță la soluționarea

cauzei, împrejurări care ar fi în măsură să conducă la concluzia netemeiniciei hotărârii

de condamnare.

În prezenta cauză, se constată că recurentul revizuent

a urmărit, de fapt, schimbarea încadrării juridice dată faptei, din infracțiunea

de tentativă de omor în infracțiunea de vătămare corporală, făcând referire la împrejurări

ce au fost supuse analizei instanțelor, acesta făcând confuzie între faptele probatorii,

care, potrivit art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., trebuie să fie noi pentru

a justifica admisibilitatea cererii de revizuire formulată în baza acestui temei,

și mijloacele de probă care servesc la aflarea adevărului.

Astfel, în mod corect a fost respinsă cererea

de revizuire, deoarece cazul invocat, respectiv cel prevăzut de art. 394 alin.

(1) lit. a) C. proc. pen. nu este incident în cauză, câtă vreme revizuentul nu face

referire la fapte sau împrejurări care să nu fi fost cunoscute de instanțe la momentul

judecării cauzei.

Rezultă, așadar, că susținerile recurentului revizuent

nu se încadrează în dispozițiile art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., astfel

încât criticile formulate nu pot fi primite, soluția de respingere a cererii de

revizuire fiind temeinică și legală.

În lumina acestor considerații, având în vedere

că în cauză nu se identifică nici alte motive de casare a hotărârilor atacate, Înalta

Curte, în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge

recursul declarat în cauză, ca nefondat.

În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul

revizuent va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în care se

va include și onorariul apărătorului desemnat din oficiu, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de revizuentul

condamnat F.O.I. împotriva deciziei penale nr. 38 din 5 martie 2013 a Curții de

Apel Bacău, secția penală, cauze minori și familie.

Obligă recurentul revizuent condamnat la plata

sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100

RON, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa

din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

20 septembrie 2013

.