ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2105/2010
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2105/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Asupra recursului de față;
În baza lucrărilor din
dosar, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 60/PI de la 4 martie 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. 138/59/2010, în temeiul art.
278
1
alin. (8) lit. a) teza a-II-a C. proc. pen. a fost respinsă, ca
inadmisibilă, plângerea formulată de petentul A.P.G. împotriva rezoluției nr. 1399/VIII/1/2009
din 8 ianuarie 2010 dată de procurorul general al Parchetului de pe lângă
Curtea de Apel Timișoara.
În temeiul art. 192 alin. (2)
C. proc. pen. a fost obligat petentul la plata sumei de 80 lei, cheltuieli
judiciare către stat.
Pentru a pronunța această
sentință, prima instanță a reținut că prin plângerea înregistrată la Curtea de Apel Timișoara sub numărul 138/59/2010 din 08 februarie 2010, petentul A.P.G. a
solicitat desființarea rezoluției nr. 1399/VIII/1/2009 din 08 ianuarie 2010
dată de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.
În motivarea plângerii,
petentul a arătat că soluția dată este netemeinică și nelegală, întrucât
procurorul adjunct I.L. s-a aflat în cazul de incompatibilitate prevăzut de art.
48 alin. (1) lit. g) C. proc. pen., iar procurorul P.M., având cerere de
abținere de la soluționarea unor cereri de recuzare, admise de către procurorul
general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, a trimis ilegal
cauza spre Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin, comițând astfel
infracțiunea de abuz în serviciu și infracțiunea de favorizare a făptuitorilor.
Analizând plângerea
formulată în raport cu actele depuse, respectiv Dosarul nr. 1399/VIII/1/2009 al
Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara Dosarul nr. 607/II/2/2009 al
Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin, instanța a reținut
următoarele:
Prin cererea înregistrată la Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin sub nr. 607/II/2/2009, petentul A.P.G. a solicitat
revizuirea ordonanței 227/VIII/1/2009 a Parchetului de pe lângă Tribunalul
Caraș-Severin soluționată de domnul I.T. în calitate de prim procuror.
Prin rezoluția dată de
Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin în Dosarul nr. 607/II/2/2009 a fost
respinsă cererea petentului A.P.G.
S-a reținut că prin
ordonanța nr. 227/VIII/1/2009 a Parchetului de pe lângă Tribunalul
Caraș-Severin s-a soluționat cererea petentului privind recuzarea doamnei I.L. prim
procuror adjunct la Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin.
Avându-se în vedere
dispozițiile art. 52 alin. (6) C. proc. pen., apreciindu-se că dispozițiile
legii nu prevăd nici o cale de atac împotriva actelor procurorului prin care
sunt soluționate cereri de abținere sau recuzare și că, de altfel, revizuirea
solicitată de petent este permisă de lege doar în cazul unor hotărâri
definitive, situație în care s-a apreciat că nu se găsește petentul, cererea
acestuia a fost respinsă.
Împotriva acestei soluții a
formulat plângere petentul A.P.G., arătând în motivarea plângerii că soluția
este nelegală, întrucât în mod abuziv i s-a respins cererea de recuzare și în
mod greșit s-a respins cererea de revizuire a unei ordonanțe anterioare cu nr. 227/VIII/1/2009
prin care s-a soluționat cererea formulată de petent privitoare la recuzarea
doamnei I.L. prim procuror adjunct la Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin.
Prin rezoluția din 08
ianuarie 2010 dată de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de
Apel Timișoara în Dosarul nr. 1399/VIII/1/2009 a fost respinsă plângerea
formulată de petentul A.P.G.
S-a apreciat că nu sunt
incidente dispozițiile legale prevăzute de art. 56 alin. (2) C. proc. pen.,
plângerea fiind inadmisibilă.
Examinând plângerea prin
raportare la dispozițiile art. 278
1
alin. (1) C. proc. pen., curtea
de apel a constatat următoarele:
Potrivit dispozițiilor art.
278
1
alin. (1) C. proc. pen.: „După respingerea plângerii făcute
conform art. 275-278 împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale sau
a ordonanței ori, după caz, a rezoluției de clasare, de scoatere de sub
urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale, date de procuror, persoana
vătămată, precum și orie alte persoane ale căror interese legitime sunt
vătămate pot face plângere, în termen de 20 de zile de la data comunicării de
către procuror a modului de rezolvare, potrivit art. 277 și art. 278, la
judecătorul de la instanța căreia i-ar reveni, potrivit legii, competența să
judece cauza în primă instanță.” În interpretarea acestor prevederi legale, prin
Decizia nr. 57/2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în
recurs în interesul legii, s-a stabilit că plângerea îndreptată împotriva
măsurilor luate sau a actelor efectuate de procuror ori în baza dispozițiilor
date de acesta, altele decât rezoluțiile sau ordonanțele procurorului de
netrimitere în judecată, reglementate de art. 278
1
alin. (1) C.
proc. pen., este inadmisibilă. În acest sens, s-a reținut că prin dispozițiile art.
278
1
C. proc. pen. este instituit, limitativ, controlul judiciar
numai asupra temeiniciei soluțiilor de netrimitere în judecată, în raport cu
cercetările efectuate în cadrul actelor premergătoare sau al urmăririi penale,
iar în cazul celorlalte acte sau măsuri ale procurorului sau efectuate pe baza
dispozițiilor date de el, un asemenea control din partea judecătorului nu mai
poate avea loc. Prin urmare, o asemenea procedură nu este aplicabilă rezoluției
prin care procurorul ierarhic superior a respins plângerea împotriva soluției
de respingere a plângerii prin care petentul a contestat modul de soluționare a
cererii de recuzare a unui procuror, acest act nefiind menționat între
rezoluțiile și ordonanțele procurorului de netrimitere în judecată supuse
dispozițiilor art. 278
1
C. proc. pen.
Astfel fiind, în temeiul art.
278
1
alin. (8) lit. a) teza a-II-a C. proc. pen., instanța a
respins, ca inadmisibilă plângerea formulată de petentul A.P.G. împotriva
rezoluției nr. 1399/VIII/1/2009 din 8 ianuarie 2010 dată de procurorul general
al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.
În temeiul art. 192 alin. (2)
C. proc. pen. constatând culpa procesuală a petentului în declararea unei căi
de atac inadmisibile, l-a obligat la plata sumei de 80 lei, cheltuieli
judiciare către stat.
Împotriva acestei sentințe a
declarat recurs petiționarul A.P.G., criticând-o, arătând în scris că sentința
penală nr. 60/PI de la 4 martie 2010 ce i-a fost comunicată în data de 19
martie 2010 pe care a atacat-o cu recurs în 10 zile de la comunicare,
aducându-i-se o lezare a drepturilor și intereselor sale legitime, deoarece i
s-a respins ilegal plângerea împotriva actului și măsurilor procurorului V.B.,
fiind incompatibil conform art. 48 alin. (1) lit. g) C. proc. pen., drept
pentru care a menționat în plângere de a nu fi soluționată nici de V.B., nici
de V.M., dar ei au un scop și un interes ascuns de a-i favoriza pe făptuitori,
solicitând admiterea recursului, infirmarea sentinței penale fiind ilegală și
nu a da drept cu trimitere spre soluționare de-un parchet compatibil.
Prezentului recurs i-a fost
atașată comunicarea copiei minutei sentinței penale nr. 60/PI de la 4 martie
2010, făcută petiționarului A.P.G., pe a cărei ștampilă a poștei figurează data
de 19 martie 2010, aflată la fila 3 dosarul Înaltei Curți.
La termenul de astăzi, în
recurs la apelul nominal făcut în ședință publică a lipsit recurentul
petiționar A.P.G., procedura de citare fiind legal îndeplinită.
Înalta Curte, în temeiul art.
302 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 385
13
și la art. 385
15
pct. 1 lit. a) teza I C. proc. pen. a invocat din oficiu și a pus în discuția
părților, excepția tardivității recursului declarat de petiționarul A.P.G.,
avându-se în vedere faptul că hotărârea fondului a fost comunicată
petiționarului la 19 martie 2010, recursul fiind depus la data de 1 aprilie
2010, cu încălcarea termenului legal prevăzut de art. 385
3
C. proc. pen.
Reprezentantul M.P. a pus
concluzii de admitere a excepției tardivității invocată de instanță din oficiu
și a solicitat respingerea, ca tardiv a recursului declarat de petiționarul A.P.G.,
în temeiul art. 385
15
pct. 1 lit. a) C. proc. pen., arătând faptul
că declarația de recurs a fost depusă după expirarea termenului legal de
declarare a recursului.
Examinând recursul declarat
de petiționarul A.P.G. împotriva sentinței pronunțată de prima instanță, în
raport cu excepția tardivității căii de atac exercitate, invocată din oficiu,
de către această instanță, Înalta Curte constată recursul petiționarului ca
fiind tardiv declarat pentru considerentele ce se vor arăta.
În conformitate cu art. 385
3
C. proc. pen., termenul de recurs este de 10 zile, dacă legea nu dispune
altfel.
Dispozițiile art. 363-365
privind data de la curge termenul, repunerea în termen și declararea peste
termen a căii de atac se aplică în mod corespunzător.
Potrivit art. 363 alin. (3)
din același cod pentru partea care a fost prezentă la dezbateri sau la
pronunțare, termenul curge de la pronunțare. Pentru părțile care au lipsit atât
la dezbateri, cât și la pronunțare, precum și pentru inculpatul deținut ori
pentru inculpatul militar în termen, militar cu termen redus, rezervist
concentrat, elev al unei instituții militare de învățământ, ori pentru
inculpatul internat într-un centru de reeducare sau într-un institut
medical-educativ, care au lipsit de la pronunțare, termenul curge de la
comunicarea copiei de pe dispozitiv.
Termenul de recurs fiind un
termen procedural pe zile se calculează în condițiile art. 186 alin. (1), (2), (4)
C. proc. pen.
Astfel, legiuitorul a
statuat că „(1) La calcularea termenelor procedurale se pornește de la ora,
ziua, luna sau anul menționat în actul care a provocat curgerea termenului,
afară de cazul când legea dispune altfel.
(2) La calcularea termenelor
pe ore sau pe zile nu se socotește ora sau ziua de la care începe să curgă
termenul, nici ora sau ziua în care acesta se împlinește.
(4) Când ultima zi a unui termen
cade într-o zi nelucrătoare, termenul expiră la sfârșitul primei zile
lucrătoare care urmează.”
Din analiza cauzei rezultă
că la data de 4 martie 2010 la Curtea de Apel Timișoara, secția penală,
petiționarul A.P.G. a lipsit la apelul nominal făcut în ședință publică și
respectiv la dezbateri potrivit mențiunii în acest sens, din partea
introductivă a sentinței penale nr. 60/PI din 4 martie 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția penală, în Dosarul nr. 138/59/2010), fila 39, la aceeași dată
fiind și soluționată cauza.
Față de lipsa petiționarului
A.P.G., i-a fost comunicată acestuia copia de pe minuta sentinței penale nr. 60/PI
din 4 martie 2010 la adresa din Moldova Nouă, județul Caraș-Severin, comunicare
pe care există ștampila poștei cu data de 19 martie 2010, aflată la fila 3
dosarul Înaltei Curți.
Declarația de recurs cu
motivele invocate a petiționarului A.P.G. a fost înregistrată prin Registratura
Curții de Apel Timișoara, la data de 1 aprilie 2010 sub nr. 138/59/2010, așa
cum rezultă din ștampila instanței, precum și dispoziția de a se înainta
împreună cu dosarul la Înalta Curte de Casație și Justiție, mențiune datată 2
aprilie 2010, aflate la fila 2 dosarul Înaltei Curți.
Astfel, în contextul cauzei,
din compararea datelor de 19 martie 2010 și 1 aprilie 2010 rezultă că termenul
de recurs de 10 zile, fiind un termen procedural al cărui calcul se face
potrivit art. 186 alin. (1), (2) și (4) C. proc. pen., ce începea să curgă de
la data de 19 martie 2010, data dovezii de comunicare a copiei minutei sentinței
penale nr. 60/PI de la 4 martie 2010, expira la data de 30 martie 2010, (zi lucrătoare),
iar calea de atac a fost exercitată de petiționar la data de 1 aprilie 2010,
conform ștampilei registraturii instanței, respectiv după data până la care ar
fi putut declara recurs, depășind termenul legal, așa încât recursul declarat
de petiționar este tardiv.
Înalta Curte nu poate
examina criticile recurentului petiționar formulate în motivele scrise de
recurs, deoarece excepția tardivității căii ordinare de atac exercitată de
către petiționar prevalează analizei pe fond a recursului.
Față de aceste considerente,
Înalta Curte, în baza art. 385
15
pct. 1 lit. a) C. proc. pen., va
respinge, ca tardiv, recursul declarat de recurentul petiționar A.P.G. împotriva
sentinței penale nr. 60/PI din 4 martie 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția penală.
În conformitate cu art. 192 alin.
(2) C. proc. pen. se va obliga recurentul petiționar la plata cheltuielilor
judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca tardiv,
recursul declarat de recurentul petiționar A.P.G. împotriva sentinței penale nr.
60/PI din 4 martie 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția penală.
Obligă recurentul petiționar
la plata sumei de 200 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată, în ședință
publică, azi 27 mai 2010.