ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2105/2010

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 60/PI de la 4 martie 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. 138/59/2010, în temeiul art. 278 1 alin. (8) lit. a) teza a-II-a C. proc. pen. a fost respinsă, ca inadmisibilă, plângerea formulată de petentul A.P.G. împotriva rezoluției nr. 1399/VIII/1/2009 din 8 ianuarie 2010 dată de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara. În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen. a fost obligat petentul la plata sumei de 80 lei, cheltuieli judiciare către stat. Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că prin plângerea înregistrată la Curtea de Apel Timișoara sub numărul 138/59/2010 din 08 februarie 2010, petentul A.P.G.

a solicitat desființarea rezoluției nr. 1399/VIII/1/2009 din 08 ianuarie 2010 dată de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara. În motivarea plângerii, petentul a arătat că soluția dată este netemeinică și nelegală, întrucât procurorul adjunct I.L. s-a aflat în cazul de incompatibilitate prevăzut de art. 48 alin. (1) lit. g) C. proc. pen., iar procurorul P.M., având cerere de abținere de la soluționarea unor cereri de recuzare, admise de către procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, a trimis ilegal cauza spre Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin, comițând astfel infracțiunea de abuz în serviciu și infracțiunea de favorizare a făptuitorilor.

Analizând plângerea formulată în raport cu actele depuse, respectiv Dosarul nr. 1399/VIII/1/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara Dosarul nr. 607/II/2/2009 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin, instanța a reținut următoarele: Prin cererea înregistrată la Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin sub nr. 607/II/2/2009, petentul A.P.G. a solicitat revizuirea ordonanței 227/VIII/1/2009 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin soluționată de domnul I.T. în calitate de prim procuror. Prin rezoluția dată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin în Dosarul nr. 607/II/2/2009 a fost respinsă cererea petentului A.P.G. S-a reținut că prin ordonanța nr. 227/VIII/1/2009 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin s-a soluționat cererea petentului privind recuzarea doamnei I.L.

prim procuror adjunct la Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin. Avându-se în vedere dispozițiile art. 52 alin. (6) C. proc. pen., apreciindu-se că dispozițiile legii nu prevăd nici o cale de atac împotriva actelor procurorului prin care sunt soluționate cereri de abținere sau recuzare și că, de altfel, revizuirea solicitată de petent este permisă de lege doar în cazul unor hotărâri definitive, situație în care s-a apreciat că nu se găsește petentul, cererea acestuia a fost respinsă. Împotriva acestei soluții a formulat plângere petentul A.P.G., arătând în motivarea plângerii că soluția este nelegală, întrucât în mod abuziv i s-a respins cererea de recuzare și în mod greșit s-a respins cererea de revizuire a unei ordonanțe anterioare cu nr. 227/VIII/1/2009 prin care s-a soluționat cererea formulată de petent privitoare la recuzarea doamnei I.L.

prim procuror adjunct la Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin. Prin rezoluția din 08 ianuarie 2010 dată de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara în Dosarul nr. 1399/VIII/1/2009 a fost respinsă plângerea formulată de petentul A.P.G. S-a apreciat că nu sunt incidente dispozițiile legale prevăzute de art. 56 alin. (2) C. proc. pen., plângerea fiind inadmisibilă. Examinând plângerea prin raportare la dispozițiile art. 278 1 alin. (1) C. proc. pen., curtea de apel a constatat următoarele: Potrivit dispozițiilor art. 278 1 alin. (1) C. proc.

pen.: „După respingerea plângerii făcute conform art. 275-278 împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanței ori, după caz, a rezoluției de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale, date de procuror, persoana vătămată, precum și orie alte persoane ale căror interese legitime sunt vătămate pot face plângere, în termen de 20 de zile de la data comunicării de către procuror a modului de rezolvare, potrivit art. 277 și art. 278, la judecătorul de la instanța căreia i-ar reveni, potrivit legii, competența să judece cauza în primă instanță.” În interpretarea acestor prevederi legale, prin Decizia nr. 57/2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în recurs în interesul legii, s-a stabilit că plângerea îndreptată împotriva măsurilor luate sau a actelor efectuate de procuror ori în baza dispozițiilor date de acesta, altele decât rezoluțiile sau ordonanțele procurorului de netrimitere în judecată, reglementate de art. 278 1 alin. (1) C. proc.

pen., este inadmisibilă. În acest sens, s-a reținut că prin dispozițiile art. 278 1 C. proc. pen. este instituit, limitativ, controlul judiciar numai asupra temeiniciei soluțiilor de netrimitere în judecată, în raport cu cercetările efectuate în cadrul actelor premergătoare sau al urmăririi penale, iar în cazul celorlalte acte sau măsuri ale procurorului sau efectuate pe baza dispozițiilor date de el, un asemenea control din partea judecătorului nu mai poate avea loc. Prin urmare, o asemenea procedură nu este aplicabilă rezoluției prin care procurorul ierarhic superior a respins plângerea împotriva soluției de respingere a plângerii prin care petentul a contestat modul de soluționare a cererii de recuzare a unui procuror, acest act nefiind menționat între rezoluțiile și ordonanțele procurorului de netrimitere în judecată supuse dispozițiilor art. 278 1 C. proc.

pen. Astfel fiind, în temeiul art. 278 1 alin. (8) lit. a) teza a-II-a C. proc. pen., instanța a respins, ca inadmisibilă plângerea formulată de petentul A.P.G. împotriva rezoluției nr. 1399/VIII/1/2009 din 8 ianuarie 2010 dată de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara. În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen. constatând culpa procesuală a petentului în declararea unei căi de atac inadmisibile, l-a obligat la plata sumei de 80 lei, cheltuieli judiciare către stat. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs petiționarul A.P.G., criticând-o, arătând în scris că sentința penală nr. 60/PI de la 4 martie 2010 ce i-a fost comunicată în data de 19 martie 2010 pe care a atacat-o cu recurs în 10 zile de la comunicare, aducându-i-se o lezare a drepturilor și intereselor sale legitime, deoarece i s-a respins ilegal plângerea împotriva actului și măsurilor procurorului V.B., fiind incompatibil conform art. 48 alin. (1) lit. g) C. proc.

pen., drept pentru care a menționat în plângere de a nu fi soluționată nici de V.B., nici de V.M., dar ei au un scop și un interes ascuns de a-i favoriza pe făptuitori, solicitând admiterea recursului, infirmarea sentinței penale fiind ilegală și nu a da drept cu trimitere spre soluționare de-un parchet compatibil. Prezentului recurs i-a fost atașată comunicarea copiei minutei sentinței penale nr. 60/PI de la 4 martie 2010, făcută petiționarului A.P.G., pe a cărei ștampilă a poștei figurează data de 19 martie 2010, aflată la fila 3 dosarul Înaltei Curți. La termenul de astăzi, în recurs la apelul nominal făcut în ședință publică a lipsit recurentul petiționar A.P.G., procedura de citare fiind legal îndeplinită.

Înalta Curte, în temeiul art. 302 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 385 13 și la art. 385 15 pct. 1 lit. a) teza I C. proc. pen. a invocat din oficiu și a pus în discuția părților, excepția tardivității recursului declarat de petiționarul A.P.G., avându-se în vedere faptul că hotărârea fondului a fost comunicată petiționarului la 19 martie 2010, recursul fiind depus la data de 1 aprilie 2010, cu încălcarea termenului legal prevăzut de art. 385 3 C. proc. pen. Reprezentantul M.P. a pus concluzii de admitere a excepției tardivității invocată de instanță din oficiu și a solicitat respingerea, ca tardiv a recursului declarat de petiționarul A.P.G., în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. a) C. proc.

pen., arătând faptul că declarația de recurs a fost depusă după expirarea termenului legal de declarare a recursului. Examinând recursul declarat de petiționarul A.P.G. împotriva sentinței pronunțată de prima instanță, în raport cu excepția tardivității căii de atac exercitate, invocată din oficiu, de către această instanță, Înalta Curte constată recursul petiționarului ca fiind tardiv declarat pentru considerentele ce se vor arăta. În conformitate cu art. 385 3 C. proc. pen., termenul de recurs este de 10 zile, dacă legea nu dispune altfel. Dispozițiile art. 363-365 privind data de la curge termenul, repunerea în termen și declararea peste termen a căii de atac se aplică în mod corespunzător.

Potrivit art. 363 alin. (3) din același cod pentru partea care a fost prezentă la dezbateri sau la pronunțare, termenul curge de la pronunțare. Pentru părțile care au lipsit atât la dezbateri, cât și la pronunțare, precum și pentru inculpatul deținut ori pentru inculpatul militar în termen, militar cu termen redus, rezervist concentrat, elev al unei instituții militare de învățământ, ori pentru inculpatul internat într-un centru de reeducare sau într-un institut medical-educativ, care au lipsit de la pronunțare, termenul curge de la comunicarea copiei de pe dispozitiv. Termenul de recurs fiind un termen procedural pe zile se calculează în condițiile art. 186 alin. (1), (2), (4) C. proc. pen.

Astfel, legiuitorul a statuat că „(1) La calcularea termenelor procedurale se pornește de la ora, ziua, luna sau anul menționat în actul care a provocat curgerea termenului, afară de cazul când legea dispune altfel. (2) La calcularea termenelor pe ore sau pe zile nu se socotește ora sau ziua de la care începe să curgă termenul, nici ora sau ziua în care acesta se împlinește. (4) Când ultima zi a unui termen cade într-o zi nelucrătoare, termenul expiră la sfârșitul primei zile lucrătoare care urmează.” Din analiza cauzei rezultă că la data de 4 martie 2010 la Curtea de Apel Timișoara, secția penală, petiționarul A.P.G. a lipsit la apelul nominal făcut în ședință publică și respectiv la dezbateri potrivit mențiunii în acest sens, din partea introductivă a sentinței penale nr. 60/PI din 4 martie 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția penală, în Dosarul nr. 138/59/2010), fila 39, la aceeași dată fiind și soluționată cauza.

Față de lipsa petiționarului A.P.G., i-a fost comunicată acestuia copia de pe minuta sentinței penale nr. 60/PI din 4 martie 2010 la adresa din Moldova Nouă, județul Caraș-Severin, comunicare pe care există ștampila poștei cu data de 19 martie 2010, aflată la fila 3 dosarul Înaltei Curți. Declarația de recurs cu motivele invocate a petiționarului A.P.G. a fost înregistrată prin Registratura Curții de Apel Timișoara, la data de 1 aprilie 2010 sub nr. 138/59/2010, așa cum rezultă din ștampila instanței, precum și dispoziția de a se înainta împreună cu dosarul la Înalta Curte de Casație și Justiție, mențiune datată 2 aprilie 2010, aflate la fila 2 dosarul Înaltei Curți. Astfel, în contextul cauzei, din compararea datelor de 19 martie 2010 și 1 aprilie 2010 rezultă că termenul de recurs de 10 zile, fiind un termen procedural al cărui calcul se face potrivit art. 186 alin. (1), (2) și (4) C. proc.

pen., ce începea să curgă de la data de 19 martie 2010, data dovezii de comunicare a copiei minutei sentinței penale nr. 60/PI de la 4 martie 2010, expira la data de 30 martie 2010, (zi lucrătoare), iar calea de atac a fost exercitată de petiționar la data de 1 aprilie 2010, conform ștampilei registraturii instanței, respectiv după data până la care ar fi putut declara recurs, depășind termenul legal, așa încât recursul declarat de petiționar este tardiv. Înalta Curte nu poate examina criticile recurentului petiționar formulate în motivele scrise de recurs, deoarece excepția tardivității căii ordinare de atac exercitată de către petiționar prevalează analizei pe fond a recursului. Față de aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. a) C. proc.

pen., va respinge, ca tardiv, recursul declarat de recurentul petiționar A.P.G. împotriva sentinței penale nr. 60/PI din 4 martie 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția penală. În conformitate cu art. 192 alin. (2) C. proc. pen. se va obliga recurentul petiționar la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca tardiv, recursul declarat de recurentul petiționar A.P.G. împotriva sentinței penale nr. 60/PI din 4 martie 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția penală. Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 200 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 27 mai 2010.