ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2072/2010

Asupra recursului de

față;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

A. 1. Prin plângerea înregistrată la Curtea de Apel

Timișoara sub nr. 129/59/2010 din 8 februarie 2010, petentul A.P.G. a solicitat

desființarea Rezoluției nr. 1383/VIII/1/2009 din 08 ianuarie 2010 dată de

procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.

În motivarea

plângerii, petentul a arătat că soluția dată este netemeinică și nelegală,

întrucât procurorul adjunct l.L. s-a aflat în cazul de incompatibilitate prev.

de art. 48 alin. (1) lit. g) C. proc. pen., iar procurorul P.M., având cerere

de abținere de la soluționarea unor cereri de recuzare, admise de către

procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, a

trimis ilegal cauza spre Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin,

comițând astfel infracțiunea de abuz în serviciu și infracțiunea de favorizare

a făptuitorilor.

penală nr. 63/PI din 04 martie 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția penală,

în temeiul art. 278

1

alin. (8) lit. a) teza a II-a C. proc. pen. s-a

respins ca inadmisibilă plângerea formulată de petentul A.P.G. împotriva

Rezoluției nr. 1383/VIII/1/2009 din 08 ianuarie 2010 dată de procurorul general

al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara iar în temeiul art. 192

alin. (2) C. proc. pen. a fost obligat petentul la plata sumei de 80 RON, cheltuieli

judiciare către stat.

Pentru a dispune în

acest sens, prima instanță a reținut următoarele:

Prin cererea

înregistrată la Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin sub nr.

589/II/2/2009, petentul A.P.G. a solicitat revizuirea Ordonanței nr. 523/VIII/1/2009

a Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin soluționată de domnul l.T.

în calitate de prim-procuror.

Prin rezoluția dată

de Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin în Dosarul nr. 589/II/2/2009

a fost respinsă cererea petentului A.P.G.

S-a reținut că prin

Ordonanța nr. 523/VIII/1/2008 a Parchetului de pe lângă Tribunalul

Caraș-Severin s-a soluționat cererea de recuzare privind soluționarea plângerii

împotriva soluției dispusă în Dosarul nr. 237/P/2007 al Parchetului de pe lângă

Judecătoria Moldova Nouă.

Avându-se în vedere

dispozițiile art. 52 alin. (6) C. proc. pen, apreciindu-se că dispozițiile

legii nu prevăd nicio cale de atac împotriva actelor procurorului prin care

sunt soluționate cereri de abținere sau recuzare și că, de altfel, revizuirea

solicitată de petent este permisă de lege doar în cazul unor hotărâri

definitive, situație în care s-a apreciat că nu se găsește petentul, cererea

acestuia a fost respinsă.

Împotriva acestei

soluții a formulat plângere petentul A.P.G., arătând în motivarea plângerii că

soluția este netemeinică și nelegală, întrucât în mod abuziv i s-a respins

cererea de recuzare și în mod greșit s-a respins cererea de revizuire a unei

Ordonanțe anterioare cu nr. 523/VIII/1/2008 prin care s-a respins cererea de

recuzare formulată de petent față de procurorii Parchetului de pe lângă

Judecătoria Moldova Nouă cu referire la soluționarea dosarului nr. 237/P/2007

al Parchetului de pe lângă Judecătoria Moldova Nouă.

Prin Rezoluția din 8

ianuarie 2010 dată de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de

Apel Timișoara în Dosarul nr. 1383/VIII/1/2009 a fost respinsă plângerea

formulată de petentul A.P.G.

S-a apreciat că nu

sunt incidente dispozițiile legale prev. de art. 56 alin. (2) C. proc. pen.,

plângerea fiind inadmisibilă. Totodată, s-a constatat că cererea de revizuire

poate fi promovată doar împotriva unei hotărâri prin care s-a soluționat în

fond litigiul penal printr-o soluție de condamnare, achitare sau încetare a

procesului penal.

Totodată, sub aspectul

admisibilității plângerii, prima instanță a reținut că potrivit dispozițiilor

art. 278

1

alin. (1) C. proc. pen.: „după respingerea plângerii

făcute conform art. 275 - 278 împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi

penale sau a ordonanței ori, după caz, a rezoluției de clasare, de scoatere de

sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale, date de procuror,

persoana vătămată, precum și orice alte persoane ale căror interese legitime

sunt vătămate pot face plângere, în termen de 20 de zile de la data comunicării

de către procuror a modului de rezolvare, potrivit art. 277 și 278, la

judecătorul de la instanța căreia i-ar reveni, potrivit legii, competența să

judece cauza în primă instanță". În interpretarea acestor prevederi

legale, prin Decizia nr. 57/2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și

Justiție, în recurs în interesul legii, s-a stabilit că plângerea îndreptată

împotriva măsurilor luate sau a actelor efectuate de procuror ori în baza

dispozițiilor date de acesta, altele decât rezoluțiile sau ordonanțele

procurorului de netrimitere în judecată, reglementate de art. 278

1

alin. (1) C. proc. pen., este inadmisibilă. În acest sens, s-a reținut că prin

dispozițiile art. 278

1

C. proc. pen. este instituit, limitativ,

controlul judiciar numai asupra temeiniciei soluțiilor de netrimitere în

judecată, în raport cu cercetările efectuate în cadrul actelor premergătoare

sau al urmăririi penale, iar în cazul celorlalte acte sau măsuri ale

procurorului sau efectuate pe baza dispozițiilor date de el, un asemenea

control din partea judecătorului nu mai poate avea loc. Prin urmare, o asemenea

procedură nu este aplicabilă rezoluției prin care procurorul ierarhic superior

a respins plângerea împotriva soluției de respingere a plângerii prin care

petentul a contestat modul de soluționare a cererii de recuzare a unui

procuror, acest act nefiind menționat între rezoluțiile și ordonanțele

procurorului de netrimitere în judecată supuse dispozițiilor art. 278

1

C. proc. pen.

Ca atare, în temeiul

art. 278

1

alin. (8) lit. a) teza a II-a C. proc. pen. prima instanță

a respins ca inadmisibilă plângerea formulată de petentul A.P.G. împotriva

Rezoluției nr. 1383/VIII/1/2009 din 08 ianuarie 2010 dată de procurorului

general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.

B. Împotriva acestei

sentințe, în termen legal, a declarat recurs petentul, criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie, cu motivarea că în mod greșit plângerea a fost

considerată ca fiind inadmisibilă, că i s-au lezat drepturile și interesele

legitime prin respingerea cererilor de recuzare deși procurorii erau

incompatibili, însă aceștia aveau ca scop favorizarea făptuitorilor.

Examinând recursul

declarat de petent sub toate aspectele, conform art. 385

6

alin. (3)

C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat.

Instanța de fond, în

baza actelor aflate la dosarul cauzei a apreciat, în mod corect, că plângerea

adresată judecătorului este inadmisibilă întrucât nu sunt întrunite cerințele

art. 278

1

alin. (1) C. proc. pen., potrivit cărora „după respingerea

plângerii făcute conform art. 275 - 278 împotriva rezoluției de neîncepere a

urmăririi penale sau a ordonanței ori, după caz, a rezoluției de clasare, de

scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale, date de

procuror, persoana vătămată, precum și orice alte persoane ale căror interese

sunt vătămate pot face plângere, în termen de 20 zile de la data comunicării de

către procuror a modului de rezolvare, potrivit art. 277 și 278, la judecătorul

de la instanța căreia i-ar reveni, potrivit legii, competența să judece cauza

în primă instanță".

Așadar, legiuitorul a

prevăzut expres și limitativ actele procurorului care pot fi atacate în

instanță, în temeiul art. art. 278

1

alin. (1) C. proc. pen.,

respectiv rezoluțiile de neîncepere a urmăririi penale sau ordonanțele ori,

după caz, rezoluțiile de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de

încetare a urmăririi penale. Ca atare, pe cale de consecință, modul de

rezolvare a plângerii prin care petentul a contestat soluția dată în cererea de

recuzare a unui procuror, nu poate fi atacată în instanță în baza textului de

lege susmenționat, așa cum în mod corect a apreciat și prima instanță.

În consecință, pentru

aceste considerente, văzând și dispozițiile art. 385

15

pct. 1 lit. b)

C. proc. pen., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, iar în baza art.

192 alin. (2) din același cod va obliga recurentul la plata cheltuielilor

judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de petiționarul A.P.G. împotriva Sentinței penale

nr. 54/PI din 04 martie 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția penală.

Obligă recurentul

petiționar la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către

stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 26 mai 2010.