ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2072/2010

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: A. 1. Prin plângerea înregistrată la Curtea de Apel Timișoara sub nr. 129/59/2010 din 8 februarie 2010, petentul A.P.G. a solicitat desființarea Rezoluției nr. 1383/VIII/1/2009 din 08 ianuarie 2010 dată de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara. În motivarea plângerii, petentul a arătat că soluția dată este netemeinică și nelegală, întrucât procurorul adjunct l.L. s-a aflat în cazul de incompatibilitate prev. de art. 48 alin. (1) lit. g) C. proc. pen., iar procurorul P.M., având cerere de abținere de la soluționarea unor cereri de recuzare, admise de către procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, a trimis ilegal cauza spre Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin, comițând astfel infracțiunea de abuz în serviciu și infracțiunea de favorizare a făptuitorilor.

2. Prin Sentința penală nr. 63/PI din 04 martie 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția penală, în temeiul art. 278 1 alin. (8) lit. a) teza a II-a C. proc. pen. s-a respins ca inadmisibilă plângerea formulată de petentul A.P.G. împotriva Rezoluției nr. 1383/VIII/1/2009 din 08 ianuarie 2010 dată de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara iar în temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen. a fost obligat petentul la plata sumei de 80 RON, cheltuieli judiciare către stat. Pentru a dispune în acest sens, prima instanță a reținut următoarele: Prin cererea înregistrată la Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin sub nr. 589/II/2/2009, petentul A.P.G. a solicitat revizuirea Ordonanței nr. 523/VIII/1/2009 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin soluționată de domnul l.T.

în calitate de prim-procuror. Prin rezoluția dată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin în Dosarul nr. 589/II/2/2009 a fost respinsă cererea petentului A.P.G. S-a reținut că prin Ordonanța nr. 523/VIII/1/2008 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin s-a soluționat cererea de recuzare privind soluționarea plângerii împotriva soluției dispusă în Dosarul nr. 237/P/2007 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Moldova Nouă. Avându-se în vedere dispozițiile art. 52 alin. (6) C. proc. pen, apreciindu-se că dispozițiile legii nu prevăd nicio cale de atac împotriva actelor procurorului prin care sunt soluționate cereri de abținere sau recuzare și că, de altfel, revizuirea solicitată de petent este permisă de lege doar în cazul unor hotărâri definitive, situație în care s-a apreciat că nu se găsește petentul, cererea acestuia a fost respinsă.

Împotriva acestei soluții a formulat plângere petentul A.P.G., arătând în motivarea plângerii că soluția este netemeinică și nelegală, întrucât în mod abuziv i s-a respins cererea de recuzare și în mod greșit s-a respins cererea de revizuire a unei Ordonanțe anterioare cu nr. 523/VIII/1/2008 prin care s-a respins cererea de recuzare formulată de petent față de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Moldova Nouă cu referire la soluționarea dosarului nr. 237/P/2007 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Moldova Nouă. Prin Rezoluția din 8 ianuarie 2010 dată de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara în Dosarul nr. 1383/VIII/1/2009 a fost respinsă plângerea formulată de petentul A.P.G.

S-a apreciat că nu sunt incidente dispozițiile legale prev. de art. 56 alin. (2) C. proc. pen., plângerea fiind inadmisibilă. Totodată, s-a constatat că cererea de revizuire poate fi promovată doar împotriva unei hotărâri prin care s-a soluționat în fond litigiul penal printr-o soluție de condamnare, achitare sau încetare a procesului penal. Totodată, sub aspectul admisibilității plângerii, prima instanță a reținut că potrivit dispozițiilor art. 278 1 alin. (1) C. proc.

pen.: „după respingerea plângerii făcute conform art. 275 - 278 împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanței ori, după caz, a rezoluției de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale, date de procuror, persoana vătămată, precum și orice alte persoane ale căror interese legitime sunt vătămate pot face plângere, în termen de 20 de zile de la data comunicării de către procuror a modului de rezolvare, potrivit art. 277 și 278, la judecătorul de la instanța căreia i-ar reveni, potrivit legii, competența să judece cauza în primă instanță". În interpretarea acestor prevederi legale, prin Decizia nr. 57/2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în recurs în interesul legii, s-a stabilit că plângerea îndreptată împotriva măsurilor luate sau a actelor efectuate de procuror ori în baza dispozițiilor date de acesta, altele decât rezoluțiile sau ordonanțele procurorului de netrimitere în judecată, reglementate de art. 278 1 alin. (1) C. proc.

pen., este inadmisibilă. În acest sens, s-a reținut că prin dispozițiile art. 278 1 C. proc. pen. este instituit, limitativ, controlul judiciar numai asupra temeiniciei soluțiilor de netrimitere în judecată, în raport cu cercetările efectuate în cadrul actelor premergătoare sau al urmăririi penale, iar în cazul celorlalte acte sau măsuri ale procurorului sau efectuate pe baza dispozițiilor date de el, un asemenea control din partea judecătorului nu mai poate avea loc. Prin urmare, o asemenea procedură nu este aplicabilă rezoluției prin care procurorul ierarhic superior a respins plângerea împotriva soluției de respingere a plângerii prin care petentul a contestat modul de soluționare a cererii de recuzare a unui procuror, acest act nefiind menționat între rezoluțiile și ordonanțele procurorului de netrimitere în judecată supuse dispozițiilor art. 278 1 C. proc.

pen. Ca atare, în temeiul art. 278 1 alin. (8) lit. a) teza a II-a C. proc. pen. prima instanță a respins ca inadmisibilă plângerea formulată de petentul A.P.G. împotriva Rezoluției nr. 1383/VIII/1/2009 din 08 ianuarie 2010 dată de procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara. B. Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs petentul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, cu motivarea că în mod greșit plângerea a fost considerată ca fiind inadmisibilă, că i s-au lezat drepturile și interesele legitime prin respingerea cererilor de recuzare deși procurorii erau incompatibili, însă aceștia aveau ca scop favorizarea făptuitorilor. Examinând recursul declarat de petent sub toate aspectele, conform art. 385 6 alin. (3) C. proc.

pen., Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat. Instanța de fond, în baza actelor aflate la dosarul cauzei a apreciat, în mod corect, că plângerea adresată judecătorului este inadmisibilă întrucât nu sunt întrunite cerințele art. 278 1 alin. (1) C. proc.

pen., potrivit cărora „după respingerea plângerii făcute conform art. 275 - 278 împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanței ori, după caz, a rezoluției de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale, date de procuror, persoana vătămată, precum și orice alte persoane ale căror interese sunt vătămate pot face plângere, în termen de 20 zile de la data comunicării de către procuror a modului de rezolvare, potrivit art. 277 și 278, la judecătorul de la instanța căreia i-ar reveni, potrivit legii, competența să judece cauza în primă instanță". Așadar, legiuitorul a prevăzut expres și limitativ actele procurorului care pot fi atacate în instanță, în temeiul art. art. 278 1 alin. (1) C. proc.

pen., respectiv rezoluțiile de neîncepere a urmăririi penale sau ordonanțele ori, după caz, rezoluțiile de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale. Ca atare, pe cale de consecință, modul de rezolvare a plângerii prin care petentul a contestat soluția dată în cererea de recuzare a unui procuror, nu poate fi atacată în instanță în baza textului de lege susmenționat, așa cum în mod corect a apreciat și prima instanță. În consecință, pentru aceste considerente, văzând și dispozițiile art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, iar în baza art. 192 alin. (2) din același cod va obliga recurentul la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul A.P.G. împotriva Sentinței penale nr. 54/PI din 04 martie 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția penală. Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 26 mai 2010.