ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2348/2009

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

La data de 28 iunie 2006, partea

vătămată F.M., a sesizat organele de poliție despre faptul că în noaptea de

27/28 iunie 2006 B.N. și B.I. au distrus cultura de floarea soarelui de pe un

teren, proprietatea sa, în suprafață de 0,17 ha, situat în locul numit

„Mocerița”, conform titlului de proprietate eliberat la data de 10 martie 2003.

În urma cercetărilor

efectuate, prin Ordonanța din 5 noiembrie 2007 dată de Parchetul de pe lângă

Curtea de Apel Oradea în dosarul nr. 168/P/2007 s-a dispus scoaterea de sub

urmărire penală a învinuitului B.N., avocat în cadrul Baroului Satu Mare, sub

aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 217 alin. (1) C. pen. și i

s-a aplicat o amendă administrativă de 500 lei.

S-a apreciat că trăsăturile

esențiale ale infracțiunii de distrugere sunt pe deplin dovedite cu mijloacele

de probă administrate, însă raportat la cuantumul prejudiciului produs în cauză

și la comportamentul făptuitorului, s-a apreciat că fapta acestuia de a

distruge cultura agricolă a părții vătămate nu prezintă gradul de pericol social

al unei infracțiuni.

Împotriva acestei soluții,

petentul a formulat plângere la procurorul general de la Parchetul de pe lângă Curtea

de Apel Oradea, care, prin rezoluția din 14 iulie 2008 dată în dosarul nr. 375/II-2/2008,

a respins-o ca nefondată.

În termen legal, în baza

art. 278

1

alin. (1) C. proc. pen., făptuitorul B.N. a formulat

plângere în fața judecătorului, învederând că în faza de urmărire penală s-a

încălcat competența privitoare la calitatea persoanei, întrucât, având

calitatea de avocat, urmărirea penală trebuia în mod obligatoriu făcută de

procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea, iar în

subsidiar a menționat că nu se face vinovat de săvârșirea infracțiunii reținute

în sarcina sa, astfel că se impunea pronunțarea unei soluții de achitare pe

motiv că fapta nu a fost săvârșită de el.

Curtea de Apel Oradea, prin

sentința penală nr. 11/PI din 28 ianuarie 2009, a respins, ca nefondată,

plângerea petentului B.N. împotriva Ordonanței din 5 noiembrie 2007, dată de

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, menținută prin rezoluția din 14

iulie 2008 dată de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

Oradea în dosarul nr. 375/II-2/2008.

Pentru a pronunța această

sentință, instanța de fond a reținut, în esență, că petentul a săvârșit fapta

reținută în sarcina sa (distrugere, prevăzută de art. 217 C. pen.) în sensul că

la data de 27/28 iunie 2006, folosindu-se de un tractor, a pătruns pe un teren

agricol situat în Călinești Oaș, în locul numit „Mocerița” și a frezat o

suprafață de 0,17 ha teren cultivat cu floarea soarelui de partea vătămată F.M.,

provocând un prejudiciu de 360 lei.

Această situație de fapt a

fost stabilită pe baza declarației părții vătămate, a primelor declarații date

de martorii S.N. și B.V., care au confirmat că la data de 27/28 iunie 2006

petentul B.N. a fost acela care a condus tractorul și a distrus cultura de

floarea soarelui de pe terenul părții vătămată F.M.

Referitor la excepția de

necompetență materială a Parchetului de pe lângă Judecătoria Negrești Oaș,

instanța a constatat că este neîntemeiată, întrucât așa cum s-a arătat în

rezoluția procurorului general, urmărirea penală s-a efectuat de organul de

urmărire penală competent la acea dată, iar după intrarea în vigoare a Legii nr.

79/2007, cauza a fost declinată în favoarea Parchetului de pe lângă Curtea de

Apel Oradea, normele privind competența materială fiind de imediată

aplicabilitate.

În consecință, instanța de

fond a constatat că Ordonanța nr. 168/C/2007 din 5 noiembrie 2007 a Parchetului

de pe lângă Curtea de Apel Oradea este temeinică și legală.

Împotriva acestei sentințe

făptuitorul a declarat recurs, prin care a solicitat a se constata nulitatea

rezoluției din 31 octombrie 2006 a prim procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria

Negrești Oaș, iar în subsidiar să fie schimbat temeiul de drept al scoaterii de

sub urmărire penală din art. 11 pct. 1 lit. b) raportat la art. 10 lit. b

1

)

C. proc. pen., în art. 11 pct. 1 lit. b) raportat la art. 10 lit. a) din

același cod, fiind reiterate motivele invocate în plângerea inițială.

Recursul nu este fondat.

Prin Legea nr. 356/2006,

pentru modificarea și completarea Codului de procedură penală, precum și pentru

modificarea altor legi, publicată în M.Of. nr. 677 din 7 februarie 2007, pentru

o serie de infracțiuni competența materială și după calitatea persoanei,

inclusiv pentru avocat, a trecut la parchetele de pe lângă judecătorii.

În speță, partea vătămată a

formulat plângerea împotriva făptuitorului B.N. la data de 28 iunie 2006, a

fost înregistrată la Poliția Negrești Oaș, competentă să facă cercetări pentru

săvârșirea infracțiunii de distrugere și care, la data de 31 octombrie 2006, a

început urmărirea penală față de B.N. pentru fapta prevăzută de art. 217 C.

pen. Ulterior, prin rezoluția din 31 octombrie 2006 emisă în dosarul nr. 466/P/2006

al Parchetului de pe lângă Judecătoria Negrești Oaș s-a confirmat începerea

urmăririi penale, învinuirea fiind adusă la cunoștință făptuitorului la data de

17 ianuarie 2007 de către organele de urmărire penală competente la acea dată.

Urmare a modificării

competenței după calitatea persoanei prin Legea nr. 79 din 26 martie 2007,

cauza a fost declinată în favoarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

Oradea, urmărirea penală fiind efectuată de procurorii acestui parchet.

Potrivit art. 42 alin. (2)

coroborat cu art. 45 alin. (1) C. proc. pen., dacă declinarea competenței a

fost determinată de competența materială sau după calitatea persoanei,

parchetul căruia i s-a transmis cauza poate folosi actele îndeplinite și poate

menține măsurile dispuse anterior. Procurorul de caz a dat eficiență acestor

dispoziții legale, a folosit actele îndeplinite și a menținut măsurile dispuse

de organul competent la data începerii urmăririi penale.

În consecință, prima critică

adusă sentinței atacate este nefondată, instanța de fond respingând justificat

excepția invocată de făptuitor.

Cu privire la fondul cauzei,

Înalta Curte constată că soluțiile procurorului sunt legale și temeinice, așa

cum a reținut și instanța de fond.

Curtea de Apel Oradea, cu o

motivare amplă pe acest aspect, a făcut o analiză amănunțită a probelor

administrate și chiar dacă declarațiile martorilor audiați au fost

contradictorii, din coroborarea tuturor mijloacelor de probă a ajuns la concluzia

corectă că autorul faptei de distrugere în dauna părții vătămate F.M. în data

de 27/28 iunie 2007 este B.N.

Declarațiile martorilor B.V.,

B.M., F.A. N.M., S.T. date în fața organelor de urmărire penală până la data

audierii făptuitorului se coroborează cu plângerea părții vătămate, cu procesul

verbal de cercetare la locul faptei, cu procesul verbal de constatare al

tehnicianului cadastral, cu titlurile de proprietate și procesele verbale de

punere în posesie.

Potrivit art. 63 alin. (2) C.

proc. pen., probele nu au o valoare mai dinainte stabilită și în consecință nu

există un temei legal pentru a crea o ordine de preferință între declarațiile

succesive ale martorilor, procurorul sau instanța putând să rețină numai pe

acelea pe care le consideră că exprimă adevărul.

Simpla retractare de către

martori a declarațiilor, indiferent de organul judiciar în fața căruia au fost

făcute, nu poate produce efectul de a înlătura declarațiile retractate, cu atât

mai mult cu cât situația de fapt reținută a fost stabilită și pe baza altor

probe din dosar.

În consecință, folosind

principiul liberei aprecieri a probelor în scopul aflării adevărului, atât

procurorul cât și instanța, după o examinare completă a materialului probator

administrat au ajuns la concluzia că suplimentele de declarații ale martorilor S.T.

și B.V. trebuie înlăturate, fiind în contradicție cu celelalte mijloace

probatorii care, prin coroborare, evidențiază că B.N. este autorul infracțiunii

de distrugere.

Pentru argumentele mai sus

arătate, recursul declarat de făptuitor nu este fondat și în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va fi respins.

Conform art. 192 alin. (2)

din același cod, recurentul va fi obligat la cheltuieli judiciare către stat,

iar în baza art. 193 alin. (6) C. proc. pen. recurentul va fi obligat la plata

sumei de 4.338 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către partea vătămată F.M.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de

petiționarul B.N. împotriva sentinței penale nr. 11/PI din 28 ianuarie 2009 a

Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori.

Obligă

recurentul petiționar la plata sumei de 300 lei, cu titlul de cheltuieli

judiciare către stat.

Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 4338

lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către intimata F.M.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 22 iunie 2009.