ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2348/2009

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 28 iunie 2006, partea vătămată F.M., a sesizat organele de poliție despre faptul că în noaptea de 27/28 iunie 2006 B.N. și B.I. au distrus cultura de floarea soarelui de pe un teren, proprietatea sa, în suprafață de 0,17 ha, situat în locul numit „Mocerița”, conform titlului de proprietate eliberat la data de 10 martie 2003. În urma cercetărilor efectuate, prin Ordonanța din 5 noiembrie 2007 dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea în dosarul nr. 168/P/2007 s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului B.N., avocat în cadrul Baroului Satu Mare, sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 217 alin. (1) C. pen.

și i s-a aplicat o amendă administrativă de 500 lei. S-a apreciat că trăsăturile esențiale ale infracțiunii de distrugere sunt pe deplin dovedite cu mijloacele de probă administrate, însă raportat la cuantumul prejudiciului produs în cauză și la comportamentul făptuitorului, s-a apreciat că fapta acestuia de a distruge cultura agricolă a părții vătămate nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni. Împotriva acestei soluții, petentul a formulat plângere la procurorul general de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, care, prin rezoluția din 14 iulie 2008 dată în dosarul nr. 375/II-2/2008, a respins-o ca nefondată. În termen legal, în baza art. 278 1 alin. (1) C. proc. pen., făptuitorul B.N.

a formulat plângere în fața judecătorului, învederând că în faza de urmărire penală s-a încălcat competența privitoare la calitatea persoanei, întrucât, având calitatea de avocat, urmărirea penală trebuia în mod obligatoriu făcută de procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea, iar în subsidiar a menționat că nu se face vinovat de săvârșirea infracțiunii reținute în sarcina sa, astfel că se impunea pronunțarea unei soluții de achitare pe motiv că fapta nu a fost săvârșită de el. Curtea de Apel Oradea, prin sentința penală nr. 11/PI din 28 ianuarie 2009, a respins, ca nefondată, plângerea petentului B.N. împotriva Ordonanței din 5 noiembrie 2007, dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, menținută prin rezoluția din 14 iulie 2008 dată de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea în dosarul nr. 375/II-2/2008.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut, în esență, că petentul a săvârșit fapta reținută în sarcina sa (distrugere, prevăzută de art. 217 C. pen.) în sensul că la data de 27/28 iunie 2006, folosindu-se de un tractor, a pătruns pe un teren agricol situat în Călinești Oaș, în locul numit „Mocerița” și a frezat o suprafață de 0,17 ha teren cultivat cu floarea soarelui de partea vătămată F.M., provocând un prejudiciu de 360 lei. Această situație de fapt a fost stabilită pe baza declarației părții vătămate, a primelor declarații date de martorii S.N. și B.V., care au confirmat că la data de 27/28 iunie 2006 petentul B.N. a fost acela care a condus tractorul și a distrus cultura de floarea soarelui de pe terenul părții vătămată F.M.

Referitor la excepția de necompetență materială a Parchetului de pe lângă Judecătoria Negrești Oaș, instanța a constatat că este neîntemeiată, întrucât așa cum s-a arătat în rezoluția procurorului general, urmărirea penală s-a efectuat de organul de urmărire penală competent la acea dată, iar după intrarea în vigoare a Legii nr. 79/2007, cauza a fost declinată în favoarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea, normele privind competența materială fiind de imediată aplicabilitate. În consecință, instanța de fond a constatat că Ordonanța nr. 168/C/2007 din 5 noiembrie 2007 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea este temeinică și legală.

Împotriva acestei sentințe făptuitorul a declarat recurs, prin care a solicitat a se constata nulitatea rezoluției din 31 octombrie 2006 a prim procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Negrești Oaș, iar în subsidiar să fie schimbat temeiul de drept al scoaterii de sub urmărire penală din art. 11 pct. 1 lit. b) raportat la art. 10 lit. b 1 ) C. proc. pen., în art. 11 pct. 1 lit. b) raportat la art. 10 lit. a) din același cod, fiind reiterate motivele invocate în plângerea inițială. Recursul nu este fondat. Prin Legea nr. 356/2006, pentru modificarea și completarea Codului de procedură penală, precum și pentru modificarea altor legi, publicată în M.Of. nr. 677 din 7 februarie 2007, pentru o serie de infracțiuni competența materială și după calitatea persoanei, inclusiv pentru avocat, a trecut la parchetele de pe lângă judecătorii.

În speță, partea vătămată a formulat plângerea împotriva făptuitorului B.N. la data de 28 iunie 2006, a fost înregistrată la Poliția Negrești Oaș, competentă să facă cercetări pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere și care, la data de 31 octombrie 2006, a început urmărirea penală față de B.N. pentru fapta prevăzută de art. 217 C. pen. Ulterior, prin rezoluția din 31 octombrie 2006 emisă în dosarul nr. 466/P/2006 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Negrești Oaș s-a confirmat începerea urmăririi penale, învinuirea fiind adusă la cunoștință făptuitorului la data de 17 ianuarie 2007 de către organele de urmărire penală competente la acea dată. Urmare a modificării competenței după calitatea persoanei prin Legea nr. 79 din 26 martie 2007, cauza a fost declinată în favoarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea, urmărirea penală fiind efectuată de procurorii acestui parchet.

Potrivit art. 42 alin. (2) coroborat cu art. 45 alin. (1) C. proc. pen., dacă declinarea competenței a fost determinată de competența materială sau după calitatea persoanei, parchetul căruia i s-a transmis cauza poate folosi actele îndeplinite și poate menține măsurile dispuse anterior. Procurorul de caz a dat eficiență acestor dispoziții legale, a folosit actele îndeplinite și a menținut măsurile dispuse de organul competent la data începerii urmăririi penale. În consecință, prima critică adusă sentinței atacate este nefondată, instanța de fond respingând justificat excepția invocată de făptuitor. Cu privire la fondul cauzei, Înalta Curte constată că soluțiile procurorului sunt legale și temeinice, așa cum a reținut și instanța de fond.

Curtea de Apel Oradea, cu o motivare amplă pe acest aspect, a făcut o analiză amănunțită a probelor administrate și chiar dacă declarațiile martorilor audiați au fost contradictorii, din coroborarea tuturor mijloacelor de probă a ajuns la concluzia corectă că autorul faptei de distrugere în dauna părții vătămate F.M. în data de 27/28 iunie 2007 este B.N. Declarațiile martorilor B.V., B.M., F.A. N.M., S.T. date în fața organelor de urmărire penală până la data audierii făptuitorului se coroborează cu plângerea părții vătămate, cu procesul verbal de cercetare la locul faptei, cu procesul verbal de constatare al tehnicianului cadastral, cu titlurile de proprietate și procesele verbale de punere în posesie.

Potrivit art. 63 alin. (2) C. proc. pen., probele nu au o valoare mai dinainte stabilită și în consecință nu există un temei legal pentru a crea o ordine de preferință între declarațiile succesive ale martorilor, procurorul sau instanța putând să rețină numai pe acelea pe care le consideră că exprimă adevărul. Simpla retractare de către martori a declarațiilor, indiferent de organul judiciar în fața căruia au fost făcute, nu poate produce efectul de a înlătura declarațiile retractate, cu atât mai mult cu cât situația de fapt reținută a fost stabilită și pe baza altor probe din dosar. În consecință, folosind principiul liberei aprecieri a probelor în scopul aflării adevărului, atât procurorul cât și instanța, după o examinare completă a materialului probator administrat au ajuns la concluzia că suplimentele de declarații ale martorilor S.T.

și B.V. trebuie înlăturate, fiind în contradicție cu celelalte mijloace probatorii care, prin coroborare, evidențiază că B.N. este autorul infracțiunii de distrugere. Pentru argumentele mai sus arătate, recursul declarat de făptuitor nu este fondat și în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va fi respins. Conform art. 192 alin. (2) din același cod, recurentul va fi obligat la cheltuieli judiciare către stat, iar în baza art. 193 alin. (6) C. proc. pen. recurentul va fi obligat la plata sumei de 4.338 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către partea vătămată F.M.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul B.N. împotriva sentinței penale nr. 11/PI din 28 ianuarie 2009 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori. Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 300 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat. Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 4338 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către intimata F.M. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 22 iunie 2009.