ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1035/2009

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 120 din 14 octombrie 2008, Curtea de Apel

lași, secția penală, a respins, ca nefondată, plângerea formulată de

petiționarul A.D. împotriva rezoluției din 1

aprilie 2008

dispusă în dosarul nr. 317/P/2007 al Parchetului de pe

lângă Curtea de Apel lași și a rezoluției nr. 399/ll/2/2008 din 25 aprilie 2008

a aceluiași parchet și a menținut rezoluțiile atacate.

Prin plângerea penală din data de 26 aprilie 2007 adresată organelor de

poliție din Municipiul lași, plângere înaintată Parchetului de pe lângă

Judecătoria lași, care la rândul său a înaintat-o Parchetului de pe lângă

Curtea de Apel lași prin ordonanța de declinare a competenței nr. 6319/P/2007,

petiționarii A.D. și D.C. a solicitat cercetarea numitului B.G., pentru

săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 217 alin. (1) C. pen.

În esență petiționarii își exprimă

nemulțumirea cu privire la faptul că

numitul B.G., în

calitate de executor judecătoresc, Ie-a distrus diferite bunuri în timpul executării

hotărârii judecătorești nr. 21208 din 16 octombrie 2002, printre care mai mulți

butuci de viță de vie, legume, un grad de scândură și niște trandafiri.

Prin rezoluția nr. 317/P/2007 din 1 aprilie 2008 a Parchetului de pe

lângă Curtea de Apel lași s-a dispus, în baza dispozițiilor art. 228 alin. (4)

raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., neînceperea urmăririi

penale față de numitul B.G. sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzută de

art. 217 alin. (1) C. pen.

Împotriva acestei ordonanțe, petiționarul A.D. a formulat plângere la

procurorul general al Parchetul de pe lângă Curtea de Apel lași, plângere care

a fost respinsă prin rezoluția nr. 399/ll/2/2008 din 25 aprilie 2008.

În temeiul art. 278

1

alin. (1) C. proc. pen., petiționarul a

formulat, în termen legal, plângere împotriva rezoluției nr. 317/P/2007 din 1

aprilie 2008 și rezoluției nr. 399/ll/2/2008 din 25 aprilie 2008 ale

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel lași, plângere care a fost respinsă, ca

nefondată, prin sentința penală nr. 120 din 14 octombrie 2008 a Curții de Apel

lași, secția penală, cu motivarea că intimatul B.G., în calitate de executor

judecătoresc, a respectat dispozițiile legale ce reglementează procedura

executării silite cu ocazia punerii în executare a sentinței civile nr. 21208

din 16 octombrie 2002 a Judecătoriei lași.

Împotriva sentinței de respingere a plângerii împotriva rezoluției de

neîncepere a urmăririi penale, petiționarul A.D. a declarat recurs, solicitând,

potrivit motivelor de recurs depuse în scris la dosar, admiterea recursului,

casarea sentinței penale atacate, desființarea rezoluțiilor atacate și

trimiterea cauzei la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel lași în vederea

începerii urmării penale împotriva intimatului B.G.

Examinând hotărârea atacată, potrivit art. 385

6

alin. (3) C.

proc. pen., Curtea constată că recursul declarat de petiționarul A.D. nu este

fondat.

Din analiza actelor premergătoare efectuate nu a rezultat că intimatul

B.G. ar fi săvârșit acte cărora să le fie conferită semnificația juridică a

infracțiunii de distrugere.

Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea constată că executorul

judecătoresc B.G., cu ocazia punerii în executare a sentinței civile nr. 21208

din 16 octombrie 2002 a Judecătoriei lași, a respectat dispozițiile legale ce

reglementează procedura executării silite în sensul că: a notificat debitorii

(persoanele vătămate A.D. și D.C.) să se conformeze hotărârii judecătorești și,

întrucât aceștia au refuzat, la data de 23 aprilie 2007 a procedat la punerea

în executare a hotărârii susmenționate și a încheierii din 31 mai 2006 prin

care reclamanții din dosarul civil erau autorizați de instanță să ridice gardul

și cultura de viță de vie ridicate de petiționarul A.D., pe cheltuiala

acestuia, a fost însoțit de creditori și reprezentanții acestora, împreună cu

expertul topo-judiciar, 3 martori și 5 jandarmi, în timp ce petiționarul, deși

prezent la fața locului, a refuzat să se conformeze obligațiilor impuse prin

hotărârea judecătorească, motiv pentru care s-a trecut la ridicarea gardului și

a culturii de viță de vie, activități în timpul cărora au fost afectate

inevitabil și alte plante.

În concluzie nu se poate reține că intimatul B.G. a acționat cu

intenția de a produce distrugeri sau degradări de bunuri, având în vedere

tocmai aspectul că ridicarea unor astfel de bunuri presupune chiar distrugerea.

În ceea ce privește susținerile petiționarului în sensul că hotărârea

pusă în executare era prescrisă, Curtea constată că acestea sunt nefondate

având în vedere faptul că încuviințarea executării silite și autorizarea

ridicării bunurilor petiționarilor debitori au fost dispuse de instanță la data

de 23 februarie 2006, respectiv 31 mai 2006, iar sentința civilă nr. 21208 din

16 februarie 2002 a Judecătoriei lași a rămas definitivă și irevocabilă la data

de 12 noiembrie 2003, prin decizia civilă nr. 1451 a Curții de Apel lași, deci

în termenul de prescripție de 3 ani prevăzut de lege.

În același timp, în mod corect s-a reținut că nu se impunea efectuarea

de cercetări la fața locului săvârșirii faptei întrucât Parchetul de pe lângă

Curtea de Apel lași a fost sesizat cu plângerea petiționarului A.D. la data de

3 septembrie 2007, la aproximativ 5 luni de la data punerii în executare a

sentinței civile nr. 21280/2002, cercetarea locului faptei fiind utilă și având

importanță în aflarea adevărului numai dacă este efectuată la scurt timp după

săvârșirea faptei, în scopul descoperirii și fixării urmelor infracțiunii și

mijloacelor materiale de probă.

În ceea ce privește consemnarea greșită a adresei terenurilor aflate în

litigii, Curtea apreciază că, în mod corect, s-a reținut că aceasta constituie

o eroare materială evidentă în sensul art. 195 C. proc. pen. și care nu poate

avea influență asupra soluției dispuse, persoanele vătămate prin actele de

executare având la îndemână calea contestației la executare potrivit Codului de

procedură civilă, iar activitatea executorilor judecătorești putând fi supusă

controlului profesional exercitat de Ministerul Justiției.

În consecință, soluția primei instanțe de respingere a plângerii

petiționarului împotriva rezoluției nr. 317/P/2007 din 1 aprilie 2008 și

rezoluției nr. 399/ll/2/2008 din 25 aprilie 2008 ale Parchetului de pe lângă

Curtea de Apel lași este legală și temeinică.

Curtea, în baza art. 385

15

pct.

1 lit. b) C. proc. pen.,

urmează a respinge, ca nefondat,

recursul declarat de petiționarul A.D. împotriva sentinței primei instanțe.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul petiționar va fi

obligat la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I

D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul A.D. împotriva

sentinței penale nr. 120 din 14 octombrie 2008 a Curții de Apel lași, secția

penală.

Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 200 lei cu titlu de

cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 23 martie 2009.