ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2319/2009

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 24 din 5 martie 2009 a Curții de Apel Iași, secția penală, a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petiționara A.A. împotriva rezoluției din 8 octombrie 2008 dată în Dosarul nr. 289/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași. S-au reținut, în esență, următoarele: Prin plângerea formulată la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași, petiționara a solicitat efectuarea de cercetări față de executorul judecătoresc Z.C. pentru pretinsa săvârșire a infracțiunilor prevăzute de art. 246, art. 289, art. 291, art. 250 alin. (1) - (3) și art. 217 alin. (1) C. pen., susținând, în esență, că la data de 8 aprilie 2006, cu ocazia procedurii de executare silită a unei hotărâri judecătorești, acesta ar fi distrus ușa de la apartamentul său, a injuriat-o și a bruscat-o.

A mai susținut că executarea silită s-a efectuat fără a exista o hotărâre judecătorească definitivă, iar dosarul de executare a fost constituit pe baza unor acte false, în sensul că, deși procedura de adjudecare a bunului scos la licitație s-a finalizat la 18 noiembrie 2005, când s-a încheiat și procesul-verbal de adjudecare, numărul respectivului act este format din două numere de dosar.

Prin rezoluția din 8 octombrie 2008, dată în Dosarul nr. 289/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de executorul judecătoresc, pentru infracțiunile reclamate, reținându-se, în esență, următoarele: În ce privește infracțiunea de abuz în serviciu, constând în aceea că executarea silită s-ar fi efectuat fără a exista o hotărâre judecătorească definitivă în acest sens, s-a reținut că aceasta a avut loc cu respectarea prevederilor legale, în baza Sentinței civile nr. 12 din 21 martie 2006 din Dosarul nr. 4515/2006 al Judecătoriei Iași, irevocabilă și executorie, prin care s-a autorizat intrarea executorului în imobilul proprietatea reclamanților.

Referitor la infracțiunile de fals și uz de fals, s-a reținut că faptele nu există, întrucât cele două numere de dosare de executare au fost date deoarece au existat două cauze în care s-au constatat datorii ale petenților către același creditor, care au fost reunite, într-un singur număr de dosar de executare. Prin rezoluția din 21 noiembrie 2008, dată în Dosarul nr. 1075/II/2/2008 de către procurorul general, a fost menținută rezoluția de neîncepere a urmăririi penale, ca fiind legală și temeinică. Prin plângerea depusă la instanță, petiționara a criticat ambele rezoluții, solicitând trimiterea cauzei la procuror pentru începerea urmăririi penale față de executorul judecătoresc.

Instanța de fond, prin sentința penală sus-menționată, a respins, ca nefondată, plângerea petiționarei, reținând, în esență, următoarele: Din actele premergătoare efectuate a rezultat că executorul judecătoresc a efectuat procedura de executare silită conform dispozițiilor legale, în baza Încheierii nr. 12 din 21 martie 2006 a Judecătoriei Iași, care a admis cererea Biroului Executor Judecătoresc privind încuviințarea executării silite a titlului executoriu, act de adjudecare și a autorizat intrarea acestuia în imobilul dobândit. S-a mai reținut că Decizia civilă nr. 1418 din 13 octombrie 2006 a Tribunalului Iași, prin care s-a admis contestația la executare formulată de copiii majori ai petiționarei și s-a dispus anularea actului de adjudecare din 30 noiembrie 2005, este ulterioară datei la care executorul judecătoresc a finalizat punerea în posesie a numitei T.E., căreia i-a fost adjudecat apartamentul petiționarei la licitație publică.

S-a mai reținut că nu se confirmă nici susținerea petiționarei potrivit căreia executorul judecătoresc ar fi cumpărat apartamentul pe numele său și l-ar fi înscris în cartea funciară. Împotriva sentinței a declarat recurs petiționara, pe care l-a motivat în scris. Recursul declarat de petiționară împotriva sentinței este nefondat. Din examinarea lucrărilor dosarului, se constată că, în mod corect, instanța de fond a dispus respingerea plângerii formulată de petiționară, ca nefondată. Din analiza actelor premergătoare, rezultă că intimatul și-a exercitat atribuțiile de serviciu, în conformitate cu dispozițiile legii, așa cum în mod corect a reținut instanța de fond în considerente. Procedura executării silite s-a efectuat cu respectarea dispozițiilor legale, apreciindu-se, în mod corect, că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunilor reclamate în sarcina executorului judecătoresc.

Criticile recurentei petiționare, referitoare la actele executorului judecătoresc, pot fi soluționate fie prin recurgerea la contestarea acestora în condițiile art. 57 din Legea nr. 188/2000, fie prin exercitarea, conform dispozițiilor procesuale, a căilor de atac prevăzute de lege, pe care, de altfel, le-a urmat. În raport de considerentele expuse, se constată că sentința instanței de fond este temeinică și legală, urmând a fi respins, ca nefondat, recursul declarat de petiționara A.A., cu obligarea acesteia la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta petiționară A.A. împotriva Sentinței penale nr. 24 din 5 martie 2009 a Curții de Apel Iași, secția penală. Obligă recurenta petiționară la plata sumei de 300 RON cu titlul de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 18 iunie 2009.