ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1101/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1144 din 19 decembrie 2008, Tribunalul Vâlcea, secția civilă, a admis contestația introdusă de U.J.C.M. Vâlcea și a anulat dispoziția și a obligat Primarul Municipiului Ramnicu Vâlcea să emită dispoziție de restituire prin echivalent - despăgubiri bănești estimate la suma de 36.828 Euro sau în monedă națională 133.027 lei - pentru imobilul preluat de stat în mod abuziv de la contestatoare, terenul în suprafață de 720 mp situat în Râmnicu Vâlcea, Drumul Câmpului - Uzina de Apă. A fost obligat pârâtul la plata sumei de 1.000 lei cu titlu cheltuieli de judecată față de contestatoare.

Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a apreciat ca întemeiată contestația, contestatoarea făcând dovada că este persoană juridică îndreptățită în sensul definit de art. 3 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 10/2001, că a avut în patrimoniu un teren în suprafață de 720 mp pe care s-a aflat o secție de fabricat teracotă care a fost preluată fără plată conform HCM nr. 1594/2959 și a Instrucțiunilor nr. 73524/1959 de aplicare a acesteia. Modul de preluare, fără plată și contrar Statutului Cooperativei de producție meșteșugărești din anul 1955, echivalează cu o preluare abuzivă și formează obiectul Legii nr. 10/2001, act normativ cu caracter reparatoriu.

Expertul desemnat în cauză a verificat atât la Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea, cât și la Consiliul Județean documentele din care rezultă datele de identificare ale imobilelor solicitate a fi restituite, procesele-verbale de predare-primire, bilanțurile contabile, precum și alte acte care s-au încheiat cu ocazia transformării cooperativei U. având în vedere că întreaga documentație a fost preluată și arhivată de stat. Deosebit, din raportul de expertiză efectuat rezultă că terenul a fost identificat fizic pe raza Municipiului Râmnicu Vâlcea conform datelor emise de numitul D.R., care a fost angajat al întreprinderii „S.M." și care cunoștea bine amplasamentul terenului în suprafață de 720 mp și corespunde în prezent cu terenul pe care este amplasat în punctul Drumul Câmpului - Uzina de Apă, categoria de folosință clădiri, estimat la valoarea de 36.828 Euro sau în monedă națională 133.027 lei, conform raportului de expertiză întocmit în cauză.

Instanța a dispus și audierea martorului de care s-a folosit expertul tehnic în identificarea fizică a terenului în litigiu, respectiv D.R., care a declarat că a lucrat la întreprinderea locală S.M. Râmnicu Vâlcea, iar atunci când a fost adoptat actul normativ de preluare a bunurilor cooperativei, cunoaște că a fost preluată și fabrica de cărămidă cu teren aferent de 720 mp, situată în punctul Drumul Câmpului - Uzina de Apă. Împotriva acestei hotărâri a declarat apel intimatul Municipiul Râmnicu Vâlcea prin Primar iar prin decizia civilă nr. 74 din 26 aprilie 2009 a Curții de Apel Pitești s-a respins ca nefondat apelul, reținându-se următoarele considerente: Astfel, prima critică este nefondată, tribunalul interpretând în mod corect aplicabilitatea în cauză a dispozițiilor art. 3 din Legea n r. 10/2001 modificată, vizând calitatea de persoană îndreptățită la restituire a reclamantei.

Potrivit textului susmenționat, alin. (1) lit. c), sunt îndreptățite, în înțelesul prezentei legi, la măsuri reparatorii constând în restituirea în natură sau, după caz, prin echivalent, persoanele juridice proprietari ai imobilelor preluate în mod abuziv de stat, de organizații cooperatiste sau de orice alte persoane juridice după data de 6 martie 1945; îndreptățirea la măsurile reparatorii prevăzute de prezentul articol este condiționată de continuarea activității ca persoană juridică până la data intrării în vigoare a prezentei legi sau de împrejurarea ca activitatea lor să fi fost interzisă sau întreruptă în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, iar acestea să-și fi reluat activitatea după data de 22 decembrie 1989, dacă, prin hotărâre judecătorească se constată că sunt aceeași persoană juridică cu cea desființată sau interzisă, precum și partidele politice a căror activitate a fost interzisă sau întreruptă în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, dacă și-au reluat activitatea în condițiile legii.

Ministerele, celelalte instituții publice ale statului sau ale unităților administrativ-teritoriale, inclusiv cele autonome sau independente, regiile autonome, companiile/societățile naționale, societățile comerciale cu capital de stat, precum și cele privatizate, potrivit legii nu au calitatea de persoane îndreptățite și nu fac obiectul prezentei legi.

In speță, instanța de fond a reținut că reclamanta nu se regăsește printre persoanele prevăzute de lege a fi exceptate de la aplicarea legii speciale de reparație, nefiind societate cu capital de stat sau privatizată, astfel cum în mod greșit susține apelanta, ci succesoarea în drepturi a Cooperativei meșteșugărești „U." Râmnicu Vâlcea care, pe parcursul anilor 1959-1991, potrivit probelor administrate de tribunal, a suferit mai mulate transformări de natură organizatorică, regăsindu- se în anul 2005 ca societate cooperativă, cu capital privat, iar nu ca societate comercială cu capital de stat sau care să fi parcurs procesul de privatizare după 1991. Dimpotrivă, inițial societate cooperativă meșteșugărească, respectiv o asociație de persoane fizice care desfășoară în comun activități de producție, de comercializare a mărfurilor, de executare de lucrări și prestări de servicii, care contribuie, direct sau indirect, la dezvoltarea activităților meșteșugărești ale membrilor lor cooperatori, potrivit Legii nr. 1/2005 privind organizarea și funcționarea cooperației, reclamanta și-a menținut statutul juridic de agent economic cu capital privat.

In acest sens se va mai reține că, potrivit art. 64 și art. 65 din actul normativ susmenționat, proprietatea societății cooperative este privată, patrimoniul său se compune dintr-o parte divizibilă și o parte indivizibilă, orice înstrăinare sau transmitere a folosinței imobilizărilor corporale, care sunt proprietatea societății cooperative, se poate realiza numai cu plată, cu aprobarea adunării generale, iar rolul statului este doar acela de a sprijini dezvoltarea societăților cooperative, indiferent de grad și formă și a formelor lor asociative, cărora le garantează autonomia, independența și un regim care să nu fie mai puțin favorabil decât cel acordat altor agenți economici (art. 105). Deosebit, la data preluării de către stat, patrimoniul cooperativei meșteșugărești nu putea fi transferat în contra Statutului model al Cooperativei de producție meșteșugărească adoptat în anul 1955 (în vigoare la data transformării) fără plată, ci acesta aparținea, în caz de dizolvare a cooperativei, uniunii la care era afiliată cooperativa, respectiv U.R.C.M.

Argeș , reprezentanta legală la nivel regional. Prin urmare, uniunea la care era afiliată cooperativa avea un drept exclusiv de proprietate asupra coactivului cooperativei meșteșugărești, activ care cuprindea ca mijloc fix, imobilul ce a format obiectul cererii de restituire. Mai mult, așa cum în mod corect a reținut și prima instanță, în ceea ce privește modalitatea de preluare a imobilului ce face obiectul cauzei, prin HCM nr. 1594/1959 cu caracter secret, aceasta nu poate fi considerată decât abuzivă, prin prisma art. 2 lit. f) din Legea nr. 10/2001, modificată potrivit căruia, prin imobile preluate în mod abuziv se înțeleg imobilele preluate de stat în baza unor legi sau a altor acte normative nepublicate, la data preluării, în Monitorul Oficial al României, Partea I, sau în Buletinul Oficial, situație incidență în speță.

In sfârșit, în ceea ce privește critica referitoare la dovada dreptului de proprietate asupra imobilului ce face obiectul cauzei, Curtea o va considera tot neîntemeiată, prin prisma dispozițiilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 modificată, potrivit cărora, în absența unor probe contrare, existența și, după caz, întinderea dreptului de proprietate, se prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive sau s-a pus în executare măsura preluării abuzive.

In aplicarea prevederilor alin. (1) și în absența unor probe contrare, persoana individualizată în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus sau, după caz, s-a pus în executare măsura preluării abuzive este presupusă că deține imobilul sub nume de proprietar, or, în speță, existența imobilului în patrimoniul reclamantei reiese din chiar situația analitică întocmită în vederea preluării sale, în anul 1959. Nu în ultimul rând, instanța de apel a reținut în analiza temeiniciei și legalității sentinței de fond că menționarea cuantumului despăgubirilor cuvenite reclamantei nu împiedică autoritatea competentă a le stabili, respectiv Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, să procedeze potrivit atribuțiilor conferite de lege în acest sens.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul Municipiul Râmnicu Vâlcea prin Primar, solicitând modificarea lui în sensul admiterii apelului astfel cum a fost formulat. Criticile aduse hotărârii instanței de apel vizează nelegaltatea ei sub următoarele aspecte: Recurentul susține că instanța de apel a făcut o greșită interpretare și aplicare a legii, în condițiile în care trecerea în proprietatea statului a sumelor ce au aparținut Cooperativei „U." nu poate fi asimilată cu o expropriere sau o naționalizare, întrucât toate cooperativele meșteșugărești care au făcut obiectul Decretului nr. 1594/1959 s-au transformat în unități productive de stat la inițiativa acestora exprimată de Adunările Generale ale Cooperativelor cu aprobarea forurilor superioare, așa cum rezultă din primul alineat al acestui act normativ, ca urmare această transformare nu poate fi asimilată cu o măsură abuzivă a statului.

Se mai susține că aceste foste cooperative și-au desfășurat activitate în continuare ca foste întreprinderi de stat după ce au fost preluate cu activ sau pasiv pe bază de bilanț, inclusiv creditele ce au fost plătite din activitatea noii întreprinderi. Recurenta mai arată că în ce privește dovada dreptului de proprietate asupra terenului în suprafață de 720 mp, nu este suficientă doar lista de inventar, întrucât acest bun imobil putea fi contribuția socială a unui membru cooperator, care se putea retrage oricând din cooperativă și să preia în proprietate privată terenul. Astfel, recurenta susține că au fost încălcate prevederile art. 3 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, fiind astfel în opinia recurentei prezent motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. Prin întâmpinarea depusă la fila 61 intimata s-a opus admiterii recursului. Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs, a dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte reține că recursul este nefondat. Dispozițiunile art. 3 alin. (2) din Legea nr 10/2001 prevăd că ministerele, celelalte instituții publice ale statului sau ale unităților adrninistrativ-teritoriale, inclusiv cele autonome sau independente, companiile/societățile naționale, societățile comerciale cu capital de stat precum și cele privatizate, potrivit legii nu au calitatea de persoane îndreptățite și nu fac obiectul prezentei legi.

Art. 3.3 din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 prevede că „pentru instituțiile publice ce au în administrare bunuri ale statului sau ale unităților adrninistrativ-teritoriale reglementarea unor probleme de proprietate sau după caz de administrare se face prin acte administrative fie potrivit Legii nr. 213/1998, fie potrivit Legii nr. 90/201 privind organizarea și funcționarea Guvernului României și a ministerelor. De asemenea în cazul societăților comerciale cu capital de stat, sau în cazul celor privatizate, nu se poate acorda beneficiul măsurilor reparatorii prevăzute de lege, deoarece pe de o parte, temeiul dobândirii capitalului de către noii acționari este contractul de vânzare- cumpărare de acțiuni și pe de altă parte, nu se poate invoca principiul succesivității persoanei juridice, întrucât ar echivala cu acordarea unor drepturi necuvenite în raport cu noii acționari (îmbogățire fără just temei).

Or, față de actele de la dosar, de faptul că reclamanta se încadrează în dispozițiile exprese ale art. 3 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, instanța de apel a făcut o greșită interpretare și aplicare a legii, fiind astfel prezent motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Astfel, urmează a se admite recursul, a se casa hotărârea atacată și sentința civilă nr. 1144 din 19 decembrie 2008 a Tribunalului Vâlcea și pe fond urmează a se respinge contestația reclamantei ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII D E C I D E Admite recursul pârâtului Municipiul Râmnicu Vâlcea prin Primar, împotriva deciziei civile nr. 74 A din 06 aprilie 2009 a Curții de Apel Pitești, secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și pentru cauze cu minori și de familie și pe cale de consecință: Casează decizia atacată, precum și sentința civilă nr. 1144 din 19 decembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, iar pe fond respinge contestația formulată de reclamanta Uniunea Județeană a Cooperativelor Meșteșugărești Vâlcea împotriva dispoziției nr. 860 din 11 februarie 2008, emisă de Primarul Municipiului Râmnicu Vâlcea. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 februarie 2010.