ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5148/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la

Tribunalul Suceava, secția civilă, la 15 aprilie 2009, reclamanta D.H. a

solicitat anularea dispoziției nr. 194 din 23 martie 2009 emise de Primarul

Municipiului Vatra Dornei, prin care i s-a respins ca tardiv formulată

notificarea înregistrată sub nr. 88 din 14 august 2002.

Reclamanta a susținut că, potrivit

art. 33 din Legea nr. 1/2000, așa cum a fost modificat prin Legea nr. 247/2005

și ulterior, O.U.G. nr. 127/2005, a fost repusă în dreptul de a formula cerere

de reconstituire a dreptului de proprietate pentru terenul intravilan în

suprafață totală de 21.695 mp, situat în Municipiul Vatra Dornei, pe vechiul

amplasament.

Prin sentința civilă nr. 1185 din 20

mai 2009, Tribunalul Suceava a respins contestația ca nefondată, reținând, în

esență, că notificarea a fost corect respinsă ca tardivă prin dispoziția

contestată, fiind depusă după termenul limită stabilit conform dispozițiilor

O.U.G. nr. 109/2001 și O.U.G. nr. 145/2001, respectiv la data de 14 august 2002.

Împotriva sentinței menționate a

declarat apel reclamanta, susținând că s-a adresat Primăriei Municipiului Vatra

Dornei în vederea reconstituirii dreptului de proprietate asupra terenurilor ce

au aparținut autorului său, terenuri ce erau excluse de dispozițiile art. 8 din

Legea nr. 10/2001 de sub incidența acestei legi.

Curtea de Apel Suceava, secția

civilă și pentru cauze cu minori și de familie, prin decizia civilă nr. 125 din

21 octombrie 2009, a respins ca nefondat apelul reclamantei.

Prin considerentele acestei decizii,

curtea de apel a reținut că, așa cum reiese din cuprinsul notificării, nu

rezultă că reclamanta ar fi dorit soluționarea acesteia în temeiul

dispozițiilor Legii nr. 1/2000, respectiv ale Legii nr. 247/2005, singurul act

normativ menționat expres fiind Legea nr. 10/2001.

Ca atare, s-a considerat că apelanta

nu a făcut dovada unei greșite stabiliri a situației de fapt și nici a unei

greșite aplicări a dispozițiilor legale incidente.

Împotriva deciziei menționate a

declarat recurs, în termenul legal, reclamanta D.H. criticând-o ca nelegală

pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., respectiv pentru

încălcarea legilor speciale de reparație în materia fondului funciar, respectiv

a dispozițiilor art. 6 alin. (1) din Legea nr. 1/2000, în temeiul cărora

trebuia interpretată cererea sa și a art. 8 din Legea nr. 10/2001, care exclud

în mod imperativ și explicit de la aplicarea prevederilor acesteia, terenurile

ce cad sub incidența legilor speciale de reparație în materia fondului funciar.

Critica formulată prin cel de-al doilea

motiv de recurs a vizat faptul că, prin respingerea ca tardivă a notificării,

Primăria Municipiului Vatra Dornei nu a avut în vedere împrejurarea că

terenurile solicitate au intrat în proprietatea statului ca efect al Decretului

nr. 223/1974, iar, ulterior, vânzarea bunurilor respectiv de către stat, în

lipsa oricărei despăgubiri, încalcă art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la

Convenția Europeană pentru Drepturile Omului și jurisprundența CEDO.

Intimatul pârât Municipiul Vatra

Dornei prin primar a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca

nefondat.

În faza recursului nu s-au

administrat probe noi.

Examinând criticile formulate prin

motivele invocate, raportat la motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304

pct. 9 C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este nefondat pentru

considerentele ce succed:

Conform dispozițiilor art. 21 din

Legea nr. 10/2001, unica dovadă ce se impunea a fi făcută de reclamanta

recurentă era aceea că a formulat notificarea în temeiul actului normativ menționat,

anterior datei de 14 februarie 2002.

În speță, reclamanta D.H. a depus

notificarea la biroul executorului judecătoresc la 14 august 2002, în cuprinsul

acesteia menționând explicit că nu a avut cunoștință de dispozițiile Legii nr.

10/2001 și nu a reușit să se încadreze în termenul legal, fiind nevoită să se

adreseze instanței de judecată în vederea soluționării notificării.

Deși, recurenta a susținut că s-a

adresat intimatei Primăria Municipiului Vatra Dornei cu cereri vizând

reconstituirea dreptului de proprietate pentru terenul ce a aparținut autorului

său, din modul de formulare al notificării și din cuprinsul contestației nu

rezultă că ar fi dorit soluționarea pretențiilor sale în temeiul dispozițiilor

Legii nr. 1/2000, singurul act normativ menționat expres fiind Legea nr.

10/2001.

Legea nr. 247/2005, ale cărei

dispoziții sunt invocate prin motivele de recurs, a apărut ulterior depunerii

notificării, iar o cerere în temeiul acestei legi nu a fost formulată.

Ca atare, nu se poate primi critica

potrivit căreia s-ar fi nesocotit, în calificarea cererii, dispozițiile

imperative ale Legii nr. 247/2005.

Reținând corect că, prin neformularea

notificării în termenul imperativ prevăzut de art. 22 din Legea nr. 10/2001,

reclamanta este decăzută din dreptul de a solicita restituirea în natură sau

acordarea de măsuri reparatorii în echivalent în temeiul legii speciale,

instanțele de fond și apel nu puteau depăși cadrul procesual și obiectul

cererii de chemare în judecată cu care au fost investiți, în sensul de a

constata, astfel cum susține recurenta, că s-au încălcat dispozițiile art. 1

din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului,

prin privarea acesteia de posesia bunurilor sale și lipsirea totală a

compensației.

Pentru toate aceste considerente se

va constata că instanța de apel, confirmând soluția primei instanțe, a aplicat

corect dispozițiile Legii nr. 10/2001, nefiind întrunit motivul de recurs

prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Ca atare, în temeiul dispozițiilor

art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se va respinge ca nefondat recursul

reclamantei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta

D.(P.)H. împotriva deciziei nr. 125 din 21 octombrie 2009 a Curții de Apel Suceava, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică,

astăzi 12 octombrie 2010.