ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 15.04.2010

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2276/2010

HOTĂRÂRE
15.04.2010
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2276/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra

cauzei de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 9029 din 15

septembrie 2004, Judecătoria Constanța a admis acțiunea formulată de reclamanta

B.E., în contradictoriu cu pârâții G.A., B.T., B.A. și A.B., a dispus anularea

certificatului de moștenitor nr. 55 din 11 martie 2004 eliberat de BNP C.B., a

constatat că pârâții B.T., B.A. și A.B. au calitatea de moștenitori legali de

pe urma defunctei B.M., s-a luat act de renunțarea acestor pârâți la cotele lor

succesorale și s-a constatat că masa succesorală se compune din apartamentul

situat în Constanța.

Prin aceeași sentință, s-a dispus

evacuarea pârâtei G.A. din imobilul menționat, s-a admis în parte cererea

reconventională formulată de aceasta în sensul obligării reclamantei la plata

sumei de 14.000.000 lei ROL, reprezentând cheltuieli de înmormântare și a fost

respinsă cererea pârâtei privind instituirea în favoarea sa a unui drept de

retenție asupra imobilului ce face parte din masa succesorală, precum și

cererea privind obligarea reclamantei la plata sumei de 948.000.000 lei ROL,

reprezentând cheltuieli de întreținere și daune morale.

Pentru a hotărî astfel, instanța a

reținut că, în urma decesului lui M.B., a fost eliberat certificatul de

moștenitor nr. 55 din 11 martie 2004, prin care s-a constatat că pârâta G.A.

este unica moștenitoare a acesteia, defuncta neavând copii, părinți în viată

sau rude colaterale.

Cum din înscrisurile depuse la dosar a

rezultat că reclamanta și pârâții B.T., B.A. și A.B. sunt frații defunctei

B.M., iar aceasta nu a lăsat testament, transmisiunea patrimoniului succesoral

se face potrivit devoluțiuni legale, astfel că, față de dispozițiile art. 728

În ce privește cererea reconvenționala

formulată de pârâta G.A., s-a reținut că i se cuvin cheltuielile de

înmormântare, iar în ce privește celelalte pretenții, acestea au fost respinse

ca nedovedite.

Prin decizia civilă nr. 91 din 7

februarie 2006, Tribunalul Constanța, a admis apelul declarat de pârâta G.A., a

schimbat în parte sentința de fond în sensul că a admis cererea reconvenționala

și cu privire la cheltuielile de întreținere ale imobilului în valoare de 1.393

lei ROL și a dispus instituirea în favoarea pârâtei a unui drept de retenție

asupra apartamentului nr. 13 situat în Constanța, până la achitarea sumelor

reprezentând cheltuielile de întreținere menționate, fiind menținute celelalte

dispoziții ale sentinței.

Prin decizia nr. 500/C din 27 octombrie

2006, Curtea de Apel Constanța, secția civilă, minori și familie, litigii de

muncă și asigurări sociale, a admis recursul declarat de pârâta G.A. și a

modificat în parte decizia recurată în sensul că a obligat reclamanta să

plătească pârâtei G.A. și următoarele sume: 8.238.100 ROL, diferență cheltuieli

de înmormântare, 800.000 ROL, cheltuieli montare interfon, 1.105.000 ROL, butuc

yală, 658.000 ROL impozit locuință 2003, 106.500 ROL, contravaloare abonament

telefon, menținând restul dispozițiilor.

Pentru a pronunța această decizie,

Curtea de Apel a reținut în esență că unicul succesor al defunctei B.M. este

intimata B.E., aceasta fiind ținută pentru plata obligațiilor moștenirii,

respectiv pentru plata cheltuielilor efectuate de pârâtă cu întreținerea și

conservarea imobilului, precum și pentru sarcinile moștenirii.

Împotriva acestei decizii a declarat

formulat contestație în anulare pârâta G.A., înregistrată pe rolul Înaltei

Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală.

Prin decizia nr. 4044 din 18 mai 2007,

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate

intelectuală, față de dispozițiile art. 319 C. proc. civ., a declinat

competența de soluționare a contestației în anulare în favoarea Curții de Apel

Constanța.

Urmare acestei soluții, dosarul a fost

înregistrat pe rolul Curții de Apel Constanța, secția civilă, minori și

familie, litigii de muncă și asigurări sociale.

Prin încheierile de ședință din data de

18 februarie 2008 și 19 februarie 2008, instanța a respins cererea de recuzare

a judecătorilor ce alcătuiau completul de judecată, formulată de contestatoarea

G.A.

Împotriva acestor încheieri a formulat

contestație în anulare contestatoarea G.A.

Prin decizia civilă nr. 137/C din 23

martie 2010 Curtea de Apel Constanța, secția civilă, minori și familie, litigii

de muncă și asigurări sociale, a respins contestația în anulare.

Pentru a pronunța această soluție,

instanța a reținut că încheierile împotriva cărora s-a formulat contestație în

anulare au caracter premergător, prin ele fiind soluționat un incident

procedural, astfel că, față de dispozițiile art. 317 C. proc. civ., împotriva

acestora nu se poate exercita calea extraordinară de atac a contestației în

anulare.

Împotriva acestei hotărâri a declarat

recurs contestatoarea G.A., solicitând trimiterea cauzei la alt complet de

judecată pentru soluționarea contestației în anulare.

Recursul a fost înregistrat pe rolul

Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate

intelectuală.

La termenul din 15 aprilie 2010,

instanța a invocat excepția inadmisibilității declarării recursului, pe care o

va analiza cu prioritate față de dispozițiile art. 137 C. proc. civ. și pe care

o va admite, pentru următoarele considerente:

Împotriva hotărârii judecătorești se pot

exercita căile de atac prevăzute de lege prin dispoziții imperative, de la care

nu se poate deroga.

Potrivit dispozițiilor art. 320 alin.

(3) C. proc. civ., hotărârea pronunțată într-o contestație în anulare este

supusă acelorași căi de atac ca și hotărârea atacată.

Totodată, în conformitate cu dispozițiile

art. 299 C. proc. civ., sunt supuse recursului hotărârile date fără drept de

apel, cele date în apel, precum și în condițiile prevăzute de lege, hotărârile

altor organe cu activitate jurisdicțională, iar potrivit art. 34 alin. (2) C.

proc. civ., încheierea prin care s-a respins recuzarea poate fi atacată numai

odată cu fondul.

Față de aceste dispoziții, recursul

declarat împotriva deciziei prin care s-a soluționat o cale de atac

inadmisibilă, respectiv contestația în anulare formulată împotriva încheierii

prin care s-a respins cererea de recuzare a completului de judecată, este de

asemenea inadmisibil.

Respinge recursul declarat de

contestatoarea G.A. împotriva deciziei nr. 137/C din 23 martie 2009 a Curții de

Apel Constanța, secția civilă, minori și familie, litigii de muncă și asigurări

sociale.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică, astăzi 15 aprilie

2010.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2010-07-01
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4149/2010
tor nu a fost luate în considerare nici de instanța de apel, care, de altfel, nu ă răspuns concret la criticile reclamantei și, în motivarea soluției de respingere a apelului, a făcut trimitere la certificatul de moștenitor nr. S. 566/1966,
ÎCCJ 2010-06-23
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3960/2010
.V., cu o cotă de 1⁄4 din masa succesorală și sora defunctului M.L. cu o cotă de 1⁄4 din masa succesorală, masa succesorală fiind compusă din cota de 1⁄2 din imobilul situat în Municipiul Constanța, Str. T., în suprafață totală de 1000 m.p.
ÎCCJ 2013-03-13
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1365/2013
contrare. Cererea de revizuire este inadmisibilă, pentru considerentele care succed. Prin cererea înregistrată la data de 31 iulie 2008 pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 București sub nr. 6948/4/2008, reclamantul I.C. a chemat în judecată
ÎCCJ 2010-05-06
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2772/2010
1991 emis de Notariatul de Stat al Sectorului 4 București are valoarea de certificat de calitate de moștenitor. Față de cele expuse, reclamanta-recurentă a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate și trimiterea dosarului Cur
ÎCCJ
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1662/2014
ală. În pronunțarea acestei sentințe, prima instanță a reținut că, la dosar, nu există dovezi din care să rezulte că M.I., cumpărătorul imobilului în litigiu în baza actului de vânzare-cumpărare din 9 mai 1940, este una și aceeași persoană
Sursă