ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2435/2008

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

La data de 16 noiembrie 2006, reclamanții B.C. și B.J.

i-au chemat în judecată pe pârâții SC R.B. SA, sucursala Piatra Neamț, și A.V.A.S.

București solicitând pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin care să se

constate nulitatea absolută parțială a anexei parte integrantă din contractul

de cesiune de creanță din 16 decembrie 1999, constatarea liberării cauțiunii la

care s-au obligat reclamanții conform contractului din 15 septembrie 1998

încheiat cu pârâta SC R.B. SA și constatarea faptului că aceștia s-ar fi obligat

conform contractului de cauțiune invocat să garanteze o creanță de

1.500.000.000 lei (rol) care s-a stins prin plata făcută de debitor.

În motivarea acțiunii s-a

arătat că la data de 15 septembrie 1998 reclamanții au încheiat în calitate de

fidejusori pentru garantarea unei creanțe de 1.500.000.000 lei rol în favoarea

fostei SC B.A. (actuala SC R.B. SA) un contract de cauțiune, că suma amintită

i-a fost dată SC K. SA în temeiul contractului de credit din 31 iulie 1998 și

că la data de 15 aprilie 1999 debitoarea SC K. SA a stins prin plată creditul

de 1.500.000.000 lei (rol) cum reiese din faptul eliberării imobilului ipotecat

pentru același credit. Se mai arată că în prezent reclamanții sunt executați

silit de către pârâta A.V.A.S. care a preluat creanța creditoarei SC R.B. SA care

cu rea credință ar fi specificat în contractul de cesiune că transmite o

creanță neachitată. Mai învederează că sunt executați silit pentru suma de

3.200.000.000 lei în temeiul contractului de credit din 1998 și actele adiționale

la acesta, acte adiționale de care fidejusorii nu au avut însă cunoștință.

Menționează că în anexa la contractul de cesiune de creanță din 16 decembrie

1999 prin care A.V.A.S. a preluat creanțe în valoare de 7.237.798.014 lei rol

se face referire și la contractul părților de cauțiune cu care au garantat

creditul acordat prin contractul din 1998 stins însă prin plată.

Prin sentința comercială nr.

204 din 30 octombrie 2007, Curtea de Apel București, secția a V-a comercială,

în urma declinării competenței materiale de către Judecătoria Piatra Neamț,

prin sentința civilă nr. 616 din 15 februarie 2007, a respins acțiunea, ca

neîntemeiată.

Pentru a se pronunța astfel,

prima instanță a reținut în privința cadrului procesual cu care a fost

învestită că reclamanții prin precizările făcute au arătat că înțeleg să se

judece în cadrul acțiunii având ca obiect constatarea nulității absolute

parțiale a anexei la contractul de cesiune de creanță, situație în care văzând

și dispozițiile art. 129 alin. (4) și (6) C. proc. civ. aceasta a analizat doar

motivele din acțiune invocate în legătură cu pretinsa nulitate a convenției.

În acest sens, s-a reținut

cu privire la situația de fapt și de drept că, prin contractul de cauțiune din

15 septembrie 1998, reclamanții, în calitate de fidejusori, s-au obligat în

favoarea fostei SC B.A. SA, sucursala Piatra Neamț, să garanteze creditul în

sumă de 1.500.000.000 lei plus dobânzile aferente acordat de bancă debitorului SC

K. SA prin contractul de credit din 31 iulie 1998 și a actului adițional din 16

septembrie 1998.

Fidejusorii s-au obligat să

garanteze obligația de plată a creditului solidar cu debitoarea cu întreg

patrimoniu prezent și viitor inclusiv cu veniturile ce se vor realiza din orice

activitate.

La data de 12 august 1998,

anterior actului adițional din 1998 s-a încheiat actul adițional la contractul

de credit din 1998 prin care s-a aprobat în completare pentru împrumutat

creditul suplimentar de 3.200.000.000 lei pentru care se constituie băncii o

cauțiune și o ipotecă de către SC U.S. SRL.

La data de 15 septembrie

1998 reclamanții au garantat contractul de credit din 1998, pentru suma de

1.500.000.000 lei și cu apartamentul situat în Piatra Neamț, proprietatea

garanților, sens în care s-a încheiat contractul de ipotecă.

La data de 16 decembrie 1999

în temeiul O.U.G. nr. 51/1998 s-a încheiat contractul de cesiune de creanță

între SC B.A. SA, cedent și A.V.A.S., cesionar, prin care ultimul a preluat de

la bancă o creanță de 7.237.798.014 lei constituită prin titluri de creanță.

Printre garanțiile constituite la titlurile de creanță s-a enumerat în anexa la

contractul de cesiune de creanță și apartamentul reclamanților, cum rezultă din

pct. VII la anexă, și întreaga avere a acestora cum rezultă din pct. XV la

anexă.

Totodată, față de probele

cauzei, s-a reținut, cu privire la nulitatea convenției că nu rezultă eroarea

cu privire la obiectul acesteia, reclamanții făcând doar o trimitere generică

la acest motiv de nulitate fără a indica în ce constă de fapt falsa

reprezentare a A.V.A.S. asupra identității obiectului convenției, iar pretinsa

achitare a creditului anterior cesiunii nu s-a dovedit, față de valoarea

contractului și a actelor adiționale.

Pe baza acelorași argumente

de fapt și de drept și celelalte capete de acțiune au primit aceeași rezolvare,

în lipsa dovezii achitării creditului neputându-se reține lipsa dreptului de

creanță al A.V.A.S. și liberarea cauțiunii la care s-au obligat reclamanții,

iar împrejurarea executării creanței după cesiune, oricum, nu poate face decât

obiectul analizei într-o contestație la executare, ceea ce excede cadrului

procesual cu care a fost învestită instanța.

Împotriva acestei hotărâri

reclamanții au formulat recurs, în termenul legal, invocând drept motiv de

recurs dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și au solicitat admiterea

recursului, casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare.

Au susținut, în esență, că

instanța de fond a interpretat și aplicat greșit legea cu o motivare

superficială și a respins administrarea unor probe esențiale pentru aflarea adevărului

precum expertiza contabilă, în condițiile în care s-au produs probe, precum

certificatul de sarcini emis de Judecătoria Piatra Neamț din care rezultă că

imobilul ipotecat a fost eliberat de sarcini de către creditorul inițial, SC

R.B. SA, astfel că la data cesiunii nu mai exista creanța de 1.500.000.000 lei

pentru care au garantat cu contractele de garanție și cauțiune.

Intimatele A.V.A.S.

București și SC R.B. SA au formulat întâmpinare solicitând respingerea

recursului.

Analizând recursul prin prisma

motivelor de recurs subsumate dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. dar

și art. 3041 C. proc. civ., în condițiile în care hotărârea instanței de fond

nu este supusă și apelului ci doar recursului, se găsește nefondat pentru

considerentele ce se vor arăta în continuare.

Așa cum s-a arătat în

precedent, recurenții - reclamanți au solicitat prin primul petit desființarea

parțială a anexei la contractul de cesiune de creanță din 16 decembrie 1999,

încheiat între SC B.A. SA (actualmente SC R.B. SA) și A.V.A.S., prin care banca

în calitate de creditor cedent a vândut creanța avută față de debitoarea SC K.

SA către cesionar. Așa cum rezultă, acest contract a fost încheiat în baza

prevederilor legale în vigoare la acel moment, respectiv O.U.G. nr. 51/1998 și

cu respectarea prevederilor art. 948 și urm. C. civ., privitoare la condițiile

cerute de lege pentru validitatea convențiilor, deoarece preluarea la datoria

publică internă este stabilită prin actul normativ sus menționat, care

definește creanțele neperformante în care se încadrează și creanța ce face

obiectul contractului din 31 iulie 1998 și a actelor adiționale din 12 august

1998 și 16 septembrie 1999, în valoare totală de 7.237.798.014 lei, care

corespunde evidențelor contabile întocmite conform legii și în baza titlurilor

de creanță, definite potrivit art. 39 din O.U.G. nr. 51/1998, între care se

află și garanțiile.

În aceste condiții, cesiunea

a privit ca titluri constatatoare și garanțiile personale și reale constituite

de recurenții - reclamanți pentru restituirea creanței respectiv cauțiunea

încheiată, încât nu se poate susține lipsa obiectului cesiunii, respectiv

eroarea asupra substanței acestuia.

S-a susținut din această

perspectivă faptul că, în realitate, creditul pentru care au garantat fusese

executat anterior cesiunii, or această împrejurare nu atrage nulitatea absolută

parțială a cesiunii pentru motivele invocate, ci vizează executarea silită, așa

cum corect a reținut și instanța de fond în privința primului petit cât și a

celorlalte aflate în raport de subsidiaritate cu acesta și prin care se tinde,

de fapt, să se constate încetarea răspunderii recurenților reclamanți.

Pentru aceste considerente,

instanța de fond a respins proba cu expertiză contabilă, expertul neputând, de

altfel, aprecia asupra valabilității unui act juridic, iar celelalte susțineri,

inclusiv întinderea răspunderii din punctul de vedere al limitelor

consimțământului dat nu pot fi analizate în acest cadru, instanța nefiind

învestită, ci tot în cadrul unei contestații la executarea silită, față de

natura titlului executoriu, care nu este emis de o instanță judecătorească.

Așa fiind, în baza art. 312 alin.

(1) C. proc. civ. recursul va fi respins, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de reclamanții B.J. și B.C. împotriva sentinței comerciale nr. 204 din 30

octombrie 2007, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială,

ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 17 septembrie 2008.