ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4551/2010
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4551/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Asupra recursului de față, reține următoarele: La 14 februarie 2003, reclamanții M.V. și B.A. au chemat în judecată pe pârâții A.B. și F.M., solicitând constatarea nulității parțiale a contractului de vânzare cumpărare, autentificat sub nr. 3940 din 28 octombrie 2002 la BNP I.S. și grănițuirea proprietăților. Prin sentința civilă nr. 3589 din 24 mai 2007, Judecătoria Bacău a admis acțiunea, a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 3940 din 28 octombrie 2002 la BNP I.S., a obligat pe pârâtul F.M. să lase reclamanților în deplină proprietate terenul de 396,97 mp situat în jud. Bacău și a stabilit linia de hotar între proprietăți conform anexei 1 la raportul de expertiză M.M.
Pârâții au fost obligați la plata cheltuielilor de judecată. Apelul declarat de pârâți împotriva acestei sentințe a fost anulat ca insuficient timbrat de Tribunalul Bacău, secția civilă, prin decizia nr. 2/A din 19 martie 2007. Curtea de Apel Bacău, secția civilă, cauze minori, familie, conflicte de muncă și asigurări sociale, prin decizia nr. 865 din 17 octombrie 2007, a admis recursul declarat de reclamantul F.M., a casat decizia tribunalului și a trimis cauza la aceeași instanță pentru rejudecarea apelului, reținând că instanța de apel, aflându-se în fața unei coparticipări procesuale nu a stabilit cu certitudine, obligațiile coparticipanților privitoare la cuantumul taxei de timbru datorate, astfel încât anulând apelul ca insuficient timbrat a pronunțat o decizie nelegală.
In rejudecare, Tribunalul Bacău, secția civilă, prin decizia nr. 246/A din 8 septembrie 2008, a respins, ca nefundat, apelul pârâților, cu obligarea acestora la plata cheltuielilor de judecată. Împotriva deciziei tribunalului, pârâtul F.M. a formulat recurs, iar prin decizia nr. 684 din 17 iunie 2009, Curtea de Apel Bacău, secția civilă, cauze minori, familie, conflicte de muncă și asigurări sociale, a respins ca nefondat recursul. Împotriva acestei decizii, pârâtul F.M. a formulat un nou recurs înregistrat la Înalta Curte de Casație și Justiție la 15 ianuarie 2010 sub nr. 6099/110/2007. Înalta Curte reține că excepția inadmisibilității promovării acestei căi de atac, invocată din oficiu la acest termen este întemeiată.
în consecință, recursul declarat în cauză urmează să fie respins ca in admisibil pentru considerentele ce urmează. Decizia recurată este o decizie irevocabila pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția civilă, cauze minori, familie, conflicte de muncă și asigurări sociale, în soluționarea recursului promovat de pârâtul F.M. împotriva deciziei nr. 246/A din 8 septembrie 2008 a Tribunalului Bacău, secția civilă. Potrivit dispozițiilor art. 299 C. proc. civ. sunt supuse recursului hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum și, în condițiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicțională. Prin urmare, față de dispozițiile anterior citate, pârâtul nu are deschisă calea recursului la recurs, soluție la care conduce și principiul unicității căii de atac, astfel că, Înalta Curte va respinge ca inadmisibil recursul promovat în aceste condiții.
PENTRU
ACESTE MOTIVE
ÎN
NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de pârâtul F.M. împotriva deciziei nr. 684 din 17 iunie 2009 a Curții de Apel Bacău, secția civilă, cauze cu minori, familie, conflicte de muncă și asigurări sociale. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 septembrie 2010.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.