ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 792/2010

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 1304 din 27 noiembrie 2008 a

Judecătoriei Constanța au fost condamnați inculpații: F.A.

(fiul lui G. și al M.) în

baza art. 13 din Legea nr. 87/1994 cu aplicarea art. 41 alin. (2) și (13) C.

pen. la 1 an închisoare, cu suspendarea condiționată a executării pe timp de 3

ani și C. (fostă F.) N. (fiica lui G. și a E.) în baza art. 26 C. pen. raportat

la art. 13 din Legea nr. 87/1994 cu aplicarea art. 41 alin. (2) și (13) C. pen.

și în baza art. 290 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. la 3 luni

închisoare, stabilindu-se, conform art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen.

ca inculpata să executate pedeapsa cea mai grea de 6 luni închisoare cu

suspendarea condiționată a executării pe timp de 2 ani și 6 luni.

Pentru a hotărî astfel

instanța a reținut că, în perioada septembrie – octombrie 2002, în baza

aceleiași rezoluții infracționale, inculpatul F.A., a înregistrat în

contabilitatea SC A.N. SRL la care era administrator un număr de 4 facturi

fiscale, care nu au la bază operațiuni reale și prin aceasta s-a sustras

obligațiilor fiscale.

În privința inculpatei F. (fostă C.)

N., s-a reținut că, în aceeași perioadă, l-a ajutat pe inculpatul F.N. să

înregistreze în contabilitate cheltuieli nereale prin falsificarea chitanțelor

și că, totodată, a contrafăcut chitanțe care atestau plata către SC P.T. SRL.

Tribunalul Constanța, prin

Decizia penală nr. 215 din 22 aprilie 2009 a admis apelurile declarate de

inculpat și de A.N.A.F. – D.G.F.P. Constanța, a desființat în parte sentința

primei instanțe și rejudecând i-a obligat pe inculpați, în solidar, către

partea civilă, la plata sumei de 111.524,60 lei și dobânda aferentă,

reprezentând despăgubiri materiale.

Împotriva acestei decizii au

declarat recurs inculpații și partea civilă, iar la termenul din 16 februarie

2010 inculpații au invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 10 din Legea nr. 241/2005 în raport cu dispozițiile art. 16 alin. (1), 20

alin. (1) și (2), art. 21 alin. (1), (2) și (3), art. 24 și art. 26 alin. (1)

din Constituția României.

Curtea de Apel Constanța, secția

penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, prin încheierea din data

arătată a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale, reținând că

textul vizat de excepție nu este aplicabil în speță, el referindu-se la infracțiuni

prevăzute de Legea nr. 241/2005 nu și la infracțiuni de evaziune fiscală din

alte legi.

Împotriva acestei încheieri

au declarat recurs inculpații F.A. și C. (fostă F.) N., care au susținut că

excepția invocată era întemeiată și că instanța trebuia să sesizeze Curtea

Constituțională și să suspende judecarea cauzei.

S-a solicitat admiterea

recursului, casarea încheierii atacate și trimiterea cauzei la instanța de

contencios constituțional.

Recursul declarat nu este

întemeiat.

În conformitate cu

dispozițiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/2002 Curtea Constituțională

decide asupra excepției ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de

arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a

unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță, care are legătură cu

soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul

acestuia.

Potrivit alin. (6) al

aceluiași text, dacă excepția este inadmisibilă fiind contrară prevederilor

alin. (1) instanța respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a

Curții Constituționale.

Din examinarea actelor

dosarului se constată că, prin încheierea atacată, în mod justificat a fost

respinsă cererea de sesizare a Curții Constituționale, nefiind întrunite

cerințele dispozițiilor legale evocate.

Astfel, în cauză inculpații

au fost trimiși în judecată și condamnați pentru infracțiunile de evaziune

fiscală prevăzută de art. 13 din Legea nr. 87/1994 și complicitate la aceeași

infracțiune, făcându-se aplicarea dispozițiilor art. 13 C. pen.

S-a constatat că

dispozițiile Legii nr. 87/1994 sunt mai favorabile decât cele ale Legii nr.

241/2005.

Pe de altă parte, textul

art. 10 din legea nr. 241/2005 stabilește că este aplicabil numai în cazul

săvârșirii unei infracțiuni de evaziune fiscală prevăzută de prezenta lege,

nicidecum în cazul săvârșirii infracțiunilor de evaziune fiscală prevăzute în

alte legi.

Așa fiind, textul de lege

criticat pentru neconstituționalitate nu este incident în speță, situație în

care, nefiind întrunite cerințele art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992, nu a

fost sesizată instanța de contencios constituțional.

Față de cele ce preced,

constatând nefondate criticile formulate, Curtea, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) și a art. 192 alin. (2) C. proc. pen. urmează a respinge ca

nefondate recursurile declarate de inculpații F.A. și C. (fostă F.) N. cu

obligarea acestora la câte 100 lei cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondate

recursurile declarate de inculpații F.A. și C. (fostă F.) N. împotriva

încheierii din 16 februarie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția

penală și pentru cauze cu minori și de familie, în Dosarul nr. 7848/212/2008.

Obligă fiecare recurent

inculpat la plata sumei de câte 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către

stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi 1

martie 2010.