ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 156/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin sentința nr. 73 din 30

martie 2009, Curtea de Apel Suceava, secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamantul

Carcalete Petru, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educației, Cercetării

și Tineretului, și a anulat raportul de evaluare nr. 43646 din 9

octombrie 2008, prin care reclamantului i s-a acordat calificativul „bine”.

Pentru a pronunța această sentință,

instanța de fond a reținut, în esență, următoarele:

Raportul de evaluare este act administrativ, fiind

emis în executarea Ordinului ministrului educației, cercetării

și tineretului nr. 5113 din 25august 2008 și este producător de

efecte juridice, întrucât de evaluarea respectivă depinde cariera

profesională a reclamantului.

Dovada îndeplinirii procedurii prealabile a fost

făcută cu adresa nr. 18158 din 20 octombrie 2008.

Pe fondul cauzei, prima instanță a reținut, în

esență, că Ordinul ministrului educației, cercetării

și tineretului nr. 5113 din 25august 2008, în temeiul căruia s-a

desfășurat întreaga procedură de evaluare, nu a fost publicat în

Monitorul Oficial al României, contrar prevederilor art. 10 și art. 11

alin. (3) din Legea nr. 24/2000, necorespunzând, așadar, exigenței de

„accesibilitate” și „previzibilitate”, așa cum sunt acestea definite

de jurisprudența CEDO.

Împotriva acestei sentințe, considerând-o

netemeinică și nelegală, a declarat recurs pârâtul, invocând

prevederile art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ. și susținând,

în esență, că în mod greșit a apreciat instanța de

fond, pe de o parte, că actul contestat ar fi un act administrativ, în

sensul art. 2 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, și pe de altă parte

că Ordinul ministrului educației, cercetării și tineretului

nr. 5113 din 25august 2008 nu ar fi fost publicat, de vreme ce acesta a fost

comunicat tuturor inspectoratelor școlare.

De asemenea, prin înscrisul

înregistrat la această instanță la data de 15 ianuarie 2010 (f.22),

intimatul-reclamant a declarat că renunță la judecată,

întrucât autoritatea pârâtă, prin adresa nr. 397 din 17 decembrie 2009,

i-a comunicat că a revenit asupra evaluării inițiale,

acordându-i calificativul „foarte bine”.

Cum, potrivit prevederilor art. 246

alin. (4) C. proc. civ., „Când părțile au intrat în dezbaterea

fondului, renunțarea nu se poate face decât cu învoirea celeilalte

părți”, iar, în speță, acordul recurentului lipsește,

Curtea nu poate lua act de declarația intimatului-reclamant de

renunțare la judecată, urmând să procedeze la analiza pe fond a

recursului.

Examinând sentința atacată

în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de

recurent, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză,

inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Curtea constată

că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.

În ceea ce privește critica

referitoare la natura juridică de act administrativ a actului contestat, se

va reține că este neîntemeiată, așa cum corect s-a

reținut și prin sentința recurată.

Astfel, obiectul acțiunii îl

constituie anularea

raportul de evaluare nr. 43646 din 9 octombrie 2008, prin care

reclamantului i s-a acordat calificativul „bine”.

Potrivit art. 2 alin. (1) lit. c)

din Legea nr. 554/2004, prin „act administrativ” se înțelege actul

unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate

publică, în regim de putere publică, în vederea organizării

executării legii sau a executării în concret a legii, care dă

naștere, modifică sau stinge raporturi juridice.

În raport cu dispozițiile

legale susmenționate, în speța de față nu poate fi

primită critica recurentului, în sensul negării naturii juridice de

act administrativ a adresei contestate.

În mod evident, raportul în

discuție este producător de efecte juridice în ceea ce îl

privește pe intimat, adoptând o măsură de care, așa cum

corect a reținut și instanța de fond, depinde cariera

profesională a reclamantului.

De asemenea, actul contestat a fost

emis în regim de putere publică, în vederea organizării

executării unui act administrativ normativ, respectiv Ordinul ministrului

educației, cercetării și tineretului nr. 5113 din 25august 2008.

Rezultă, deci, că nu pot

fi primite susținerile recurentului, potrivit cărora actul contestat

ar fi un simplu act preparator, lipsit de efecte juridice.

Nici cea de-a doua critică,

invocată de recurent, potrivit căreia Ordinul ministrului

educației, cercetării și tineretului nr. 5113 din 25august 2008

nu trebuia publicat în Monitorul Oficial, fiind suficientă comunicarea

acestuia inspectoratelor școlare, nu este întemeiată.

Astfel, conform prevederilor art. 10

alin. (1) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică

legislativă pentru elaborarea actelor normative,

„În

vederea intrării lor în vigoare, legile și celelalte acte normative

adoptate de Parlament, hotărârile și ordonanțele Guvernului,

deciziile primului-ministru, actele normative ale autorităților

administrative autonome, precum și ordinele, instrucțiunile și

alte acte normative emise de conducătorii organelor administrației publice

centrale de specialitate se publică în Monitorul Oficial al României,

Partea I”.

De

asemenea, potrivit art. 11 alin. (3) din același act normativ, „Actele

normative prevăzute la art. 10 alin. (1), cu excepția legilor și

a ordonanțelor, intră în vigoare la data publicării în Monitorul

Oficial al României, Partea I …”.

De la

regula publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I,

prevăzută la alin. (1) al

art. 10 din Legea nr. 24/2000, mai

sus citat, alin. (2) al aceluiași articol menționează, expres

și limitativ, următoarele excepții: a)

deciziile

primului-ministru clasificate, potrivit legii și b) actele normative

clasificate, potrivit legii, precum și cele cu caracter individual, emise

de autoritățile administrative autonome și de organele

administrației publice centrale de specialitate.

Or, Ordinul ministrului

educației, cercetării și tineretului nr. 5113 din 25august 2008 nu

se încadrează în niciuna dintre categoriile de acte exceptate de la

publicare și, cum acesta nu a fost publicat conform prevederilor art. 10

și art. 11 alin. (3) din Legea nr. 24/2000, în mod corect a reținut

instanța de fond că întreaga procedură de evaluare

desfășurată în temeiul acestuia, inclusiv cea a

intimatului-reclamant, realizată prin actul contestat, este nulă,

intrarea în vigoare a actului în discuție fiind condiționată

legal, așa cum s-a arătat, de publicarea sa în Monitorul Oficial al

României, Partea I.

De altfel, așa cum rezultă

din adresa nr. 397/B.O. din 17 decembrie 2009 (f.24 – dosar recurs), emisă

de autoritatea pârâtă, aceasta a revenit asupra evaluării

inițiale a intimatului-reclamant, acordându-i punctajul 97,50,

corespunzător calificativului „foarte bine”

Pentru considerentele arătate, recursul va fi respins ca nefondat,

menținându-se sentința criticată, ca fiind temeinică

și legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Educației,

Cercetării și Inovării împotriva sentinței nr. 73 din 30

martie 2009 a Curții de Apel Suceava, secția comercială, de

contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 19 ianuarie 2010.