Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 11.06.2007
respins

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4738/2007

HOTĂRÂRE
11.06.2007
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4738/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)

Deliberând în condițiile art. 256 C. proc. civ. asupra recursului de fată, constată următoarele: Prin cererea înregistrata la data de 27 februarie 2004 pe rolul Tribunalului Vâlcea, reclamantul M.M. a solicitat în contradictoriu cu pârâta C.C. MATEEȘTI ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea Deciziei nr. 1 din 9 februarie 2004 emisă de pârâtă cu privire la notificarea nr. 252/2001 și să se constate ca este îndreptățit la măsuri reparatorii în conformitate cu Legea nr. 10/2001, pentru părțile sociale și depozitele pe care autorii săi le-au avut în calitate de membrii fondatori ai C.C.E.U. Turcești, potrivit ultimului bilanț din anul 1949. În motivarea cererii reclamantul a arătat că autorul său, T.M., a avut calitatea de acționar deponent majoritar la C.C.U., drepturi pe care le-a exercitat până la momentul preluării abuzive de către autoritățile vremii.

A mai arătat că este persoană îndreptățită, în sensul Legii nr. 10/2001 să primească măsuri reparatorii în natură ori prin echivalent și pentru terenul de 2140 mp pe care a fost amplasat fostul sediu al B.P.U. Turcești, imobil ce a fost proprietatea autorilor săi, numiții A.T. și M.T., cu precizarea ca terenul și construcția sunt în prezent în posesia pârâtei. La data de 8 aprilie 2004 reclamantul și-a precizat acțiunea, solicitând anularea deciziei și acordarea de măsuri reparatorii pentru: terenul pe care este amplasat fostul sediu al B.P.C.E. Turcești în suprafață de 2140 mp, construcția ce a aparținut vechiului sediu al Băncii, ce se află în prezent în posesia C.C.U. Mateești, valoarea drepturilor cuvenite autorilor A. si M.T.

în calitate de membrii fondatori în patrimoniul fostei banei populare precum și cota-parte din capitalul social subscris. Pârâta a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive susținând că drepturile pretinse de reclamant nu se află in patrimoniul său. Tribunalul Vâlcea prin sentința civilă nr. 484 din 24 iunie 2005 a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a paratei si a admis acțiunea reclamantului și, pe cale de consecință a dispus anularea Deciziei nr. 1 din 9 februarie 2004 emisă de pârâtă; a constatat ca reclamantul este îndreptățit la masuri reparatorii in cuantum de 5.269.310.426 lei, fiind obligata parata la plata acestei sume de bani către reclamant. Totodată a fost obligata parata sa restituie reclamantului în natură terenul în suprafață de 193,65 mp și construcția aflată pe acest teren, respectiv clădirea-sediu de 50,20 mp.

Pentru a hotăra astfel, instanța de fond a reținut că excepția invocata de către pârâtă este nefondată, întrucât din analiza dosarului nr. 1921/2002, soluționat irevocabil prin decizia civila nr. 172/2003 a Curții de Apel Pitești, precum și din conținutul expertizelor efectuate în cauză, rezultă că pârâta este unitatea deținătoare în sensul Legii nr. 10/2001, deci are calitate procesuala pasivă. Referitor la fondul cauzei, s-a reținut ca reclamantul este moștenitorul autorilor T.A., T.M., T.I. și M.D.I., iar T.M. si M.D.I. dețineau la data de 30 iunie 1934 la B.C.U. din Turcești părți sociale și depozite în suma de 166.040 lei, respectiv 157.561 lei, sume reactualizate, conform expertizei, la 844.527.474 lei, iar în urma recalculării de către expert, urmare obiecțiunilor formulate de reclamant a rezultat suma de 5.269.310.426 lei.

In ceea ce privește terenul si construcțiile solicitate, s-a stabilit prin expertiză ca din anul 1930 fosta B.P.C.E.U. a funcționat în imobilul cu doua camere al autorului T.M. până in anul 1940, moment în care banca si-a edificat un nou sediu, adică un imobil de 174 mp ce a fost preluat ulterior de C.C. si devenit prin extindere "Restaurantul Ț.". Imobilul cu doua camere, proprietatea autorului T.M. a fost preluat abuziv de Primăria comunei Mateești, care l-a predat în anul 1957 prin procesul verbal din 30 iunie, pârâtei C.C. Mateești, imobil ce este distinct de sediul nou, preluat de C.C.M. și devenit restaurant. S-a mai reținut că pârâta deține acest imobil, asupra căruia i s-a constatat dreptul de proprietate prin sentința civila nr. 860/1999.

B.P.C.E.U. Turcești a fost dizolvata în baza Decretului nr. 197/1948, fiind lichidata, iar pârâta s-a înființat cu un profil identic cu cel al fostei banei populare, procesul verbal nr. 1 din 7 aprilie 1957 prevăzând că noua C.C.E. va funcționa în locul fostei banei. Apelul pârâtei C.C.U. Mateești a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 200/A din 12 octombrie 2006 a Curții de Apel Pitești, secția civilă, conflicte de muncă și asigurări sociale. Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel a reținut că în mod corect instanța de fond a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de către pârâtă, aceasta fiind stabilită în mod irevocabil prin decizia civilă nr. 172/A din 4 noiembrie 2003 pronunțată de Curtea de Apel Pitești.

Pe de altă parte s-a reținut că s-a statuat cu autoritate de lucru judecat că pârâta are calitate procesuală pasivă, fiind unitate deținătoare în sensul Legii nr. 10/2001. În ceea ce privește imobilele pentru care s-a dispus restituirea s-a reținut că, acestea au fost proprietatea autorului reclamantului. Instanța de apel a concluzionat că pârâta C.C.U. Mateești este cea care deține imobilele fostă proprietate autorului reclamantului, și deci, acesta din urmă nu și-a pierdut calitatea de membru fondator al cooperativei, la data de 30 iunie 1934 deținând la B.C.U. din Turcești depozite și părți sociale în valoare de 84.789 lei, situație dovedita cu expertiza contabila întocmită în dosarul de fond.

In contra acestei din urmă decizii a declarat recurs pârâta C.C.U. Mateești, invocând motivul prevăzut de art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ. , critica vizând următoarele aspecte: - reclamantul M.M. nu poate avea calitate procesuală activă, iar C.C.U. Mateești - calitate procesuală pasivă; - părțile sociale nu se transmit moștenitorilor; - părțile sociale sunt bunuri mobile, iar Legea nr. 10/2001 se referă la imobilele preluate de stat în mod abuziv. Verificând legalitatea deciziei recurate, în raport de criticile formulate, Curtea constată că recursul declarat în cauză este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare. Potrivit deciziei nr. 172/A din 4 noiembrie 2003 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, cauza având ca obiect constatarea drepturilor ce i se cuvin reclamantului M.M.

conform Legii nr. 10/2001, respectiv măsuri reparatorii prin echivalent, a fost stabilită calitatea procesuală pasivă a pârâtei C.C.U. Mateești, hotărâre rămasă irevocabilă. Față de această situație recurenta - pârâtă C.C.U. Mateești este unitate deținătoare în sensul dispozițiilor Legii nr. 10/2001. Critica cu privire la faptul că părțile sociale nu se transmit moștenitorilor este nefondată, motivat de faptul că reclamantul este moștenitorul autorilor T.A., T.M., T.I. și M.D.I., iar T.M. si M.D.I. dețineau la data de 30 iunie 1934 la B.C.U. din Turcești părți sociale si depozite in suma de 166.040 lei, respectiv 157.561 lei, sume reactualizate, conform expertizei, la 844.527.474 lei, iar in urma recalculării de către expert, urmare obiectiunilor formulate de reclamant a rezultat suma de 5.269.310.426 lei.

Față de cele ce preced, susținerile formulate prin motivele de recurs se privesc ca nefondate, recursul urmând a fi respins ca atare, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ. PENTRU

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta C.C.U. Mateești împotriva deciziei nr. 200/A din 12 octombrie 2006 a Curții de Apel Pitești, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 iunie 2007.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2007-06-08
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4688/2007
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 699 din 28 septembrie 2006 pronunțată de Tribunalul Vâlcea, secția civilă, s-a admis, în parte, contestația formulată de reclaman
ÎCCJ 2007-03-21
0,92
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2516/2007
Asupra recursului de față, constată: Prin cererea notificată sub nr. 563/2001 al BEJ D., I. și C., petentele N.F. și T.P. au cerut acordarea de măsuri reparatorii pentru imobilul: construcție și 551 mp teren situat în str. S. nr. 117 B, imo
ÎCCJ 2007-05-03
0,92
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3545/2007
, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale. Astfel, contrar înscrisurilor depuse la dosar și pe baza unui raport de expertiză incomplet, limitat la identificarea imobilului și reprezentarea lui grafică, instanța a hotărât în
ÎCCJ 2007-04-02
0,92
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2863/2007
Asupra recursului civil de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Adresându-se Tribunalului București, la data de 20 ianuarie 2004, reclamanții O.A.F.C., O.F.C.A. și O.V.V. au contestat, în temeiul Legii nr. 10/200
ÎCCJ 2007-10-19
0,92
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6866/2007
Asupra recursului de față; Prin acțiunea înregistrată la data de 14 octombrie 2004, reclamantele V.V. și R.A. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Municipiul București prin primarul general, ca prin hotărârea ce se va pronunța, instan
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă